3,592 matches
-
adus aminte că vremea e scumpă: ― Ascultă-mă bine, părinte!... Eu la noapte voi pleca de aici... Voi trece dincolo... Tu știi unde, căci și inima ta trebuie să... Da!... Sunt pregătit! Numai pe mama n-am cum s-o vestesc... Să-i scriu, nu pot; scrisorile mele vor fi examinate, și cine știe ce ar pătimi din pricina mea... De aceea vreau să te însărcinez pe tine să-i dai de știre, Constantine... mai târziu, când va fi posibil... Am să-ți las
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de fiece clipă a vieții. Acuma era dornic să-și poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-și împartă iubirea cu alții, căci toți oamenii au nevoie de iubire și sunt vrednici de ea. Apoi azi nu-i mai era frică de nimica în lume, nici de singurătate și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-te... unde vrei! strigă Apostol de-abia stăpînindu-se să nu-l îmbrățișeze, într-atîta bucuria din sufletul lui simțea nevoia să se împartă și să se desfete. Nu intră în odaie, ci se repezi afară, ca și când ar fi vrut să-și vestească fericirea deodată cerului și pământului. Răcoarea serii îl dezmetici. Se întoarse înapoi. În fața casei îi apăru ca o străfulgerare prin creieri să meargă și el la biserică, într-o clipă se hotărî și în cea următoare își luă seama, zicîndu-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
loc aici... E foarte bine aici... Și preoteasa are să ne aducă niște cafele cu lapte cum n-ai mâncat nici pe la Pesta!... Scuză-mă numai o secundă, Apostole... o secundă! Apostol șezu, în vreme ce Constantin Boteanu se repezi în casă, să vestească pe preoteasă că a primit un oaspe. Cerdacul se răsfăța în căldura blândă a dimineții. Pe masă, căteva muște se alungau împrejurul unei pete de cafea neagră. ― Deunăzi m-am supărat pe tine, părinte, zise Apostol către preotul care se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lacrimi. ― Atunci să mergem degrabă la preotul satului să ne logodească! zise Bologa, simțind pe buze gustul lacrimilor ei. Vă aștept în cancelarie... Se reîntoarse la birou, mai liniștit de cum venise. Peste o jumătate de ceas groparul bătu la ușă, vestindu-l că sunt gata de plecare. Atât Vidor, cât și Ilona se îmbrăcaseră în haine de sărbătoare. Apostol observă că fata își pusese năframa verde de ieri și mai ales lăibărașul de catifea roșie care-i rotunjea sânii. Preotul Boteanu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se mișcau repede, nesățioase. Fumul de tămâie se răspândea în valuri albastre și credincioșii îl sorbeau cu bucurie ca o mireasmă din altă lume. ― ... S-ascultăm sfânta evanghelie! cântă preotul, tărăgănat, uitîndu-se peste capetele mulțimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
parcă o mână grea ar fi oprit minutarele ceasului ceresc. Într-un târziu trosniră câteva împușcături, aproape, în față. Zgomotul se prelungi cu ecouri din ce în ce mai moi. " Am ajuns!... Slavă Domnului!" își zise Bologa, ca și când pocnetele de arme i-ar fi vestit bucurie. Dar bucuria i se înecă pe dată într-un noian de gânduri dezmorțite de ecourile împușcăturilor. Își dădu seama că a fost prins pe când voia să treacă dincolo și se spăimântă. În aceeași vreme își imputa că a plecat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
altfel tot slujitorul Domnului... Ne-am rugat cu toții și am înduplecat pe domnul căpitan să fie milostiv... ― Părinte! zise deodată Apostol, grăbit și îngrijorat. Am vrut să scriu mamei și uite, colo, hârtia neîncepută... n-am fost în stare... din pricina... Vestește-o tu, Constantine, pe urmă, după ce voi fi... după ce... Spune-i tu cum am... Să aibă grijă de logodnica mea... să aibă mare grijă... Căci ele amândouă mi-au sădit în inimă iubirea... și din iubirea lor mi-am întruchipat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
189} CARE-I AMORUL MEU ÎN ASTĂ LUME Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce chiamă Cu-a lui icoane sînte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă Să-mi facă zile albe, -ore-aurite? O văd adesa steauă radioasă -N-oglinda sufletului meu - o zee - Ș-a ei privire-asupra mea se lasă: De înger
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mîntue sufletul și caracuda. Dar caracuda el n-o mântui cu toată silința, Singură ea-și gătise peirea prin fără de lege, Căci ea nebuna tăiase asemeni cârduri de belferi Încât Zeii, ei le-au luat a bugetului ziuă. De aste vestește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică! Mulți din ceilalți sunt pe a casă scăpați de peire. Iarăși în nalta-i Curte intră vestitul Teodor Unde ș-acuma el judecă neamul a celor cu pricini Și de cu vreme mână la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
i se prăpădește și piere, oasele care nu i se vedeau rămîn goale; 22. Sufletul i se apropie de groapă și viața de vestitorii morții. 23. Dar dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, 24. Dumnezeu Se îndură de el și zice îngerului: "Izbăvește-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preț de răscumpărare pentru el!" 25. Și atunci carnea lui se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
ci fiul tău, ieșit din tine, va zidi Numelui Meu o casă." 10. Domnul a împlinit cuvîntul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David, și am șezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, și am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. 11. Am așezat în ea chivotul, în care este legămîntul Domnului, legămîntul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel." 12. Solomon s-a așezat înaintea altarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
Domnul o va da în mîinile împăratului." 12. Solul care se dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit așa: "Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca și cuvîntul fiecăruia din ei! Vestește de bine!" 13. Mica a răspuns: "Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu." 14. Cînd a venit la împărat, împăratul i-a zis: "Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
să cheme pe Mica, i-a vorbit așa: "Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca și cuvîntul fiecăruia din ei! Vestește de bine!" 13. Mica a răspuns: "Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu." 14. Cînd a venit la împărat, împăratul i-a zis: "Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?" El a răspuns: "Suiți-vă! Căci veți avea izbîndă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
și au dat de știre lui Iosafat, zicînd: "O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Hațațon-Tamar, adică En-Ghedi." 3. În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul, și a vestit un post pentru tot Iuda. 4. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul, și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul. 5. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
capetele omenimei sorbindu-i în capul său - - spre a-i vărsa pe pământ în mană și vin. (p. 257) 29 Vântul trece pe lângă palat sif aruncă umbra sa gândul * său pe ziduri de marmură, tu ești gândul său astfel *** Galiția vestește rău și-ntinsă câmpia unei robii-ndobitocite (p. 257) 30 înfige-n umeri brațele cruce, nu rugă lui Dumnezeu, ci - pecete urei Să se stingă astă ură în pieptul meu? Nu! Căci am închis-o cu brațele mele - ură imensă ca
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
îl acopereau confrații! Aveau de gând să țină un concert de să i se ducă pomina! El borțosul, era poreclit Paganini, de când cântase cu o violă, căreia îi pocneau corzile regulat. - Țârrr! Țârrr! Strigă greierașul revoltat din scripcă, interpretând melodia vestită de Haydn din oboi și coarde! Bine că avea un arcuș sprinten, dăruit de bunicul și care-l scosese de multe ori din încurcătură. Licuricii îl pândeau geloși aruncând scântei printre straturi! Deodată un fulger spintecă întunericul urmat de un
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Rodire), "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele." 53. Cei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului, au trecut. 54. Și au început să vină cei șapte ani de foamete așa cum vestise Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pîine. 55. Cînd a flămînzit, în sfîrșit, toată țara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pîine. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: "Duceți-vă la Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
22. Îți dau, mai mult decît fraților tăi, o parte pe care am luat-o din mîna Amoriților cu sabia mea și cu arcul meu." $49 1. Iacov a chemat pe fiii săi, și a zis: "Strîngeți-vă, și vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremurile ce vor veni. 2. Strîngeți-vă și ascultați, fii ai lui Iacov! Ascultați pe tatăl vostru Israel! 3. Ruben, tu, întîiul meu născut, puterea mea și pîrga tăriei mele, întîiul în vrednicie, și întîiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
într-un "Byzance apres By-zance". Pare destul de mult, dar tot nu a fost de ajuns. Nu doar pe linia romană am fost cei mai vechi, ci și pe cea dacică. Dacii, scria Herodot, au fost "cei mai viteji și mai vestiți dintre traci". O întreagă mișcare tracomană s-a străduit să dovedească enorma importanță a dacilor în lumea antică. Până și muntele Olimp, scrie Nicolae Densu-sianu, nu era altul decât Ceahlăul moldovean. Naționaliștii fervenți ai secolului al nouăsprezecelea, în exaltarea lor
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nici Tankoko... Vrăjile tale m-au mințit prea de multe ori ca să le mai cred. Aici nu-mi mai ești stăpân, și nu-mi mai este frică să-ți spun că minți! Norocul ți-l aduc zeii fără să te vestească. Tu știi cum ne-au învățat bătrânii noștri să spunem: pe omul fără noroc poți să-l pui într-o oală cu unt și rămâne flămând, iar omul norocos se înavuțește chiar vânzând apă pe malul râului... - Astea sunt vorbe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-a prăbușit la pământ, izbit de tăria unui vânt care s-a iscat din senin. Apoi s-a ridicat. Era seară. În oraș lumea află de la cei câțiva oameni care și-au lăsat capra și au fugit înfricoșați să vestească moartea preotului. Dar acel preot, tatăl tatălui meu, văzând după ce a putut să se ridice stâlpul rece alături, fără foc, fără lumină, a pus mâna pe el și și-a dat seama că era o piatră uriașă, de cremene. Acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
voia să afle mai repede ce drum au găsit. Zise: - Acestea mi le spui mai târziu. Mi-ai făgăduit să-mi istorisești despre drumul cel nou. - Da, slăvite! spuse preotul. Când corăbiile erau gata să iasă în larg, ne-a vestit o luntre ușoară că la depărtare de un ceas între Marele Oraș și Muntele de Foc tot uscatul s-a scufundat în mare și că apa e adâncă. Nu puteam ști cât pământ s-a scufundat, însă cum de acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își vesti tovarășii de drum că a doua zi vor pleca. Dar se uită cam lung la cei doi pămînteni: - Mătasea veșmântului tău e încă minunată, Nefert. Dar dacă ne ducem în vreun oraș din țara aceea cu pământ negru, ție, Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]