4,713 matches
-
mai departe. taci, îi spun, dar ea se încăpățînează să gîndească, să secreteze gîndire. Bestie, îi spun, limbric nenorocit, taci odată ! Dar Vocea continuă să mediteze, să reflecteze, să răscolească prin măruntaiele adevărurilor eterne. arunc cu o piatră într-o vitrină. taci, îi spun apoi Vocii, taci, sau am să sparg toate vitrinele orașului. Dar Vocea nu tace, continuă să-mi amintească lucruri pe care nu le pot suporta, despre care nu știam că erau înmagazinate în creierul meu. trec pe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
secreteze gîndire. Bestie, îi spun, limbric nenorocit, taci odată ! Dar Vocea continuă să mediteze, să reflecteze, să răscolească prin măruntaiele adevărurilor eterne. arunc cu o piatră într-o vitrină. taci, îi spun apoi Vocii, taci, sau am să sparg toate vitrinele orașului. Dar Vocea nu tace, continuă să-mi amintească lucruri pe care nu le pot suporta, despre care nu știam că erau înmagazinate în creierul meu. trec pe străzi și arunc cu pietre în vitrinele orașului. taci, îi, spun Vocii
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
sau am să sparg toate vitrinele orașului. Dar Vocea nu tace, continuă să-mi amintească lucruri pe care nu le pot suporta, despre care nu știam că erau înmagazinate în creierul meu. trec pe străzi și arunc cu pietre în vitrinele orașului. taci, îi, spun Vocii, nu vreau să mi se povestească nimic despre viața mea de dinainte. Dar Vocea nu se poate opri, îmi povestește, din interiorul creierului meu, toată viața. Chicotește, îmi amintește de lucruri hazlii, din cînd în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
tehnicile de produc(ie (i munc(, obiectele artizanale sau artistice, ve(mintele [Maget, 1962]. Aceste urme de forme culturale, susceptibile de a dispărea, sînt observate pentru a le consemna sau pentru a le conserva, chiar pentru a le așeza (n vitrinele muzeelor; b) observa(ia direct( a cîtorva comportamente cum ar fi via(a domestic(, religia, vr(jitoria sau schimburile economice [Malinowski, 1922; Evans-Pritchard, 1968]; c) cercetarea regulilor imuabile ce guverneaz( credin(ele (i rela(iile, (n special rudenia (ntre persoane
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
E singura ei calitate! G. Călinescu Otilia ținea în mână o farfurie cu prăjituri. - Uite, ți-am adus și ție! Și, întinzîndu-i farfuria prin întredeschizătura ușii, fugi repede spre camera ei. Aflîndu-se într-o dimineață pe Calea Victoriei, unde privea în vitrina unei librării, Felix zări pe partea opusă pe Otilia. Mergea grăbită în direcția Ministerului de Finanțe. O bănuială se ivi pe dată în mintea tînărului: Otilia se duce la Pascalopol. O ispită, mai tare decât el, îl îndemnă s-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
București se regăsea și aici, într-un chip mai rustic. Doi pereți ai sălii erau acoperiți cu două mari șaluri de cașmir, arme numeroase vechi erau presărate peste tot, de tavanul de grinzi atârnau candelabre cu lumânări de ceară. O vitrină mare conținea pe un rastel numeroase puști de vânătoare. Alături de sală era o cancelarie de moșie, simplă și ordonată. În cealaltă parte se găsea sufrageria. Aceste încăperi dădeau înspre prispa de intrare. Pe o ușă din fundul sălii ieșiră într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cheme el acasă la el, și astfel, a doua zi de Crăciun, Titi se înfunda într-o stradă din dosul Gării de Nord. Casa la care se opri, după număr, era scundă și părea să fi fost înainte o prăvălie, ale cărei vitrine fuseseră astupate. Titi n-avea nici o idee de stiluri arhitectonice și valori sociale G. Călinescu și intră în curte fără bănuieli, lătrat de doi mari dulăi. Sohațchi îl primi cu exclamații groase de veselie și-l păzi până ce-și scoase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
muzeu. Într-adevăr, cratițele erau niște tingiri mari de aramă, cu capace conice ca niște scuturi. Numeroase tăvi de aramă, puse una într-alta, în ordinea mărimii, ibrice, căni, bizare piulițe, toate de aramă sau alamă, făceau din raft o vitrină de muzeu. Erau acolo, așezate în vrafuri, farfurii cu fine desene negre în tuș, semănând cu niște litografii. O serie înfățișa un soi de păuni zburători, amestecîndu-se cu fluturii în foile unor trandafiri. Marca de serie a acestor farfurii era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu îndemînare în beznă și părîndu-i-se că-și reperase dușmanii, deșiratului i se zburli părul de pe spinare și trase, c-o mișcare scurtă, decojind husa de pe un morman de cărți. Sărind în dreapta ca un popândău speriat, seceră prin exterior o vitrină orizontală, dintr-acelea în interiorul cărora se expuneau Operele tovarășului Nicolae Ceaușescu, la intrarea în casele de cultură și în școli. Hărmălaie inutilă. Damigenele sau dușmanii nu erau nici aici. Pentru a nu-i îngrozi definitiv și a-i face s-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
De trebuie să-ți încerci vastul pe ele și să le grăbești avântul cu vreo câțiva pumni?! Așa și cu fetele de împărați. S-ar fi căsătorit ele cu doi cărăbuși, probabil ca să le strălumineze ăia fofoloancele, ca pe niște vitrine. Și să crape de necaz alălalte fete de împărat care n-a întîlnit în viața lor cărăbuși. Dar eu crez că nu se merită, să strici vreun cărăbuș cu nestemate, pentru nici o coardă de împărat... Mai bine, dacă l-ai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sub Ulița Mare, un ditamai oraș elvețian!... - Elvețian, pe dracu, rânji subțirel Ducă-se pe pustii. - Elvețian-elvețian! Să mă rup în figuri dacă te mint, pițipoanco... Că orașul era acolo. Și îl descoperise și cu toate felinarele aprinse... cu toate vitrinele revărsate și toate tăblițele de la străzi, pe care orice prost putea să citească elvețienește... Cu dudui și borfet coconos, care viața întreagă juca tabinet, până ce le apuca amețeala și le bufnea cu sângele pe nas... Cu domnișoare ce stătea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Panglica? - Păi, da!... Vezi?... Asta vroiam să-ți spun. A găsit-o un prieten. Se făcea și mai cald. Din cinci în cinci secunde, pânza oceanului îl lua la țintă. Celestin țopăia, scăpând de un val, se cățăra pe bordura vitrinei, ridica și picioarele. Mesteca un chibrit. - ...Uite, cum să-ți spun?! Împlinisem zece ani... Eram printr-a patra.... Alunecasem fără să-mi dau seama într-o seară plăcută, era 1 Mai și auzisem de tine... Rămăsesem adică proptit într-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care ați ridicat-o a fost așezată sub contro- 156 DANIEL BĂNULESCU Dinspre restaurantul Berlin și hăt departe dinspre Cișmigiu se pornise o briză, cu gîfîitură uscată, ce zvânta dintr-o singură suflare spumele de pe haine și încrusta pe vitrine dâre de sare, mai ceva decât florile de gheață cât degetarul de groase, răsărite pe geamuri, pe la Crăciun. La etajul doi al inconfundabilului bloc ROMARTA, pe pervaz, deasupra perechii de puștani, în interiorul apartamentului nr. 7, în care locuiau doar un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trântește și, o dată cu bufnetul, ei, tânărul e propulsat în noua sa viață. Se scoală cu noaptea în cap, pregătește, fasonează, arde munți întregi de argile. 164 DANIEL BĂNULESCU Cu decizia-n mână, se plimbă înfiorat pe Calea Victoriei și, în fața unei vitrine, își adună curajul să potrivească imaginea picioarelor cucoanelor ce îi trec prin-nainte deasupra contururilor unor ciorapi mătăsoși și electrici, ce torc precum două pantere prăvălite în galantar. Strâmbă din nas, găsește fiecărei fandosite reflectîndu-se în acel galantar cel puțin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din nas, găsește fiecărei fandosite reflectîndu-se în acel galantar cel puțin patru hibe, dar când, în cele din urmă, pașii unei tinere superbe, șatene, se suprapun perfect, fie și-o clipită, unghiului pe care perechea de ciorapi îl închipuie în vitrină, intră în magazin și, de toată chenzina, târguiește un balot de ciorapi Rendez-vous. Ce dacă? Știe că n-are ce pierde. Și, uite, pentru cine o să-l întrebe ce are de gând să facă cu ei, o să explice (și chiar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
miraculos exemplar? Începe să privească după femei, dar nu așa, direct, față în față. Se uită la ele de departe, când nu sânt atente, abia atunci când se îndepărtează și, dacă se poate, în special, la cele care sânt reflectate în vitrine. Numirea oficială în poliție îi sosește hăt târziu, către primăvară, două zile după ce echipa Iorga-Argetoianu își asumă responsabilitatea formării guvernului, iar noul titular al departamentului său contrasemnează-ntr-o unică noapte toate notele administrative nesemnate în ultimele luni. 172 DANIEL
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
22 aprilie 1988, într-o vineri -, era cea de-a doua seară de când Regele și IF-ul ședeau în galantar, la "Cafenea" și-și țineau cerurile gurilor scufundate în nechezolul ăla oribil, să-i poată cerceta arabii de afară, prin vitrinele mari, lăcrămoase, de la coborârea silențioasă a serii și să hotărească dacă or să încheie afaceri cu ei. Arvinte și alți doi șlomingari se puseseră răspândiți pe la alte mese, printre consumatori. Iarba alesese una dintre măsuțele din salonul din fund
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei! Apare într-o seară, însoțită de-o umbrelă bărbătească, străină, se trântește în mijlocul casei, pe covor, și răstoarnă un maldăr impresionant de cutiuțe, pline cu pudre și farduri. "Nenorocito, îi spun, n-ai fost atentă și ai spart o vitrină!" Mi-a răspuns așa cum n-aș fi crezut niciodată. "Care vitrină, dragă, nu vezi că ești dobitoc?!" Am izbucnit în plâns, am fugit până la baie, unde am vărsat tot conținutul cinei din seara în care o așteptasem pe ea. M-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se trântește în mijlocul casei, pe covor, și răstoarnă un maldăr impresionant de cutiuțe, pline cu pudre și farduri. "Nenorocito, îi spun, n-ai fost atentă și ai spart o vitrină!" Mi-a răspuns așa cum n-aș fi crezut niciodată. "Care vitrină, dragă, nu vezi că ești dobitoc?!" Am izbucnit în plâns, am fugit până la baie, unde am vărsat tot conținutul cinei din seara în care o așteptasem pe ea. M-am străduit să-mi potolesc bătăile inimii, mă speriasem. Când am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
handicapul de a avea răsuflare. Trăsăturile i se îndulciră și i se albiră până către primele înfățișări ale transparenței. Aducîndu-ți aminte de textele (și medievale și contrariante) despre fecioarele acelea într-atît de cristaline, încît li se puteau zări, alunecând prin vitrinele ciudate ale gâturilor subțiri, până și vinurile roșii, ce le sorbeau din cupe de argint... Parcă domnițele alea altă grijă n-ar fi avut decât să stea și să tragă alcool la măsea din cupe de argint! Și parcă dacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întunecoase. Lângă ei, olteni încinși cu brâie de piele, șoltici, vindeau mere iernatice, trăgând la cântar de sub priviri, sau se amestecau purtîndu-și cobilițele grele pe umeri ca jupânii adevărați ce se plimbau numai, privind, fumând și înțelegîndu-se din ochi în fața vitrinelor. Rafturile îți luau ochii, valuri de stambă prinse în pioneze amestecîndu-și culorile ca un curcubeu; mătăsuri lucioase, haine țepene pe manechine de lemn; pantofi lungi și unduiți ca niște pești; cuie subțiri ca acele sau groase cât luminările, hamuri și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
punea altul pe fața stofei, nu mai semăna cu ce aduseseși. Lucrurile treceau în încăperea din față, plină de umerașe pe care atârnau o mulțime de costume țepene și cămăși de diferite culori. Aici răzbea o lumină slabă prin geamul vitrinei încărcate. Și afară, pe trotuarul îngust și plin de hârtii, ătîrna un șir lung de haine, păzit de nevasta negustorului, o femeie grasă și înaltă. Aceasta ademenea cumpărătorii în prăvălie, strigând din toate puterile: - Ia și te-mbracă! Ia și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
seara au umblat aiurea prin mahalale. Lunganului îi rămăsese gândul la Sinefta. Umbla cu capul aiurea. Nu mai asculta la ce-i spunea Gheorghe. Pe la nouă, s-au îndreptat spre centru, unde stăteau deschise vreo câteva cafenele. Orașul avea toate vitrinele aprinse. Focul lor aluneca pe trotuarele lucioase. Lângă bursă dădură și de ceilalți. Jucau biliard. 181 Salonul, vopsit în ulei, negru de tutun, plin. Căldura dinăuntru le încălzi oasele. Florea își potrivea tacul și, când îi văzu, lovi bilele albe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
geam strada pustie. - Atunci? - M-a trimis Bozoncea să-mi îmbraci băieții ăștia. Dă-le cîte-un spențer și cîte-o galibardă! ,v - Da und'vă duceți? -Avem treabă. -Aha. Ovreiul s-a uitat la ei pe rând. Sandu-Mînă-mică se lipise lângă vitrină și-ar fi pus mâna. I-a făcut cu ochiul nevestei, să stea cu privirile pe el. - Bine-bine, să căutăm, mormăia, poftiți! Și i-a dus în atelierul de alături, le-a ales haine pe măsură și le-a făcut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină tulbure plutea deasupra. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă cocoțată în fund, acoperită cu pânză colorată, și cei mai tineri dansau în mijloc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]