26,373 matches
-
victoriilor strămoșilor noștri, ci mulțumită sacrificiilor lor; și toate forțele pe care le avem acum nu sînt nimic altceva decît emanația sacrificiilor lor transformată în energie". Iorga și-a amintit că, atunci cînd Domnitorul Gheorghe Ștefan a fost sfătuit să fugă din țara sa amenințată, a exclamat: "Mai degrabă mă las mîncat de cîinii acestei țări decît să o părăsesc!"61 Pe măsură ce situația se înrăutățea, s-a iscat o mișcare puternică în Cameră: "să mergem la Odessa!" Dr. Constantin Angelescu l-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
chiar și despre caii suprasolicitați mobilizați pentru forțele militare române. A văzut odată un grup de țărani tineri refugiați și i-a întrebat: "De unde sînteți, flăcăi?" "Din Olt, de la Rîmnic etc." i s-a răspuns, zone aflate sub ocupație. "Ați fugit din fața dușmanului?" i-a întrebat el. "Nu! Am venit să luptăm!"64, i-au răspuns ei prompt. Iorga a reluat editarea "Neamului românesc" la Iași. Pentru prima oară erau tipărite 5.000 de exemplare zilnic, la ordinul regelui și pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lor crescuse de aproape patru ori față de 1918. Felul în care erau tratați evreii de către români nu avea o reputație foarte bună. Majoritatea acestor nou veniți erau destul de neprietenoși. În toamna lui 1918, Iorga observa că evreii din anumite zone fugeau din fața trupelor române ce înaintau în Bucovina, deși, scria el, "nu-i necăjea nimeni". Cernăuțiul, cu masiva lui populație evreiască, rămînea după părerea lui Iorga "un oraș străin". Vedea peste tot imagini ale lui Franz Joseph I și ale altor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
polonezilor care rezistau încă cu disperare. România a găsit de cuviință să abroge un tratat încheiat cu Polonia pentru exact o asemenea situație. Iorga nu a făcut nici un comentariu. În schimb, date fiind zecile de mii de polonezi care au fugit în România (inclusiv guvernul Poloniei) el scria: "Să ne deschidem inimile în fața refugiaților polonezi"93. Între timp, Garda de Fier își continua isprăvile. La 21 septembrie 1939, ea a prins la București, într-o ambuscadă, mașina lui Călinescu și l-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
verzi și mărșăluiau pe Bulevardul Elisabeta spre Palatul Regal. Cîntau cîntece despre Căpitan, despre moarte și înviere. Refrenele lor triste erau expresia durerii și frustrării unei întregi generații. "Îl vrem pe rege! O vrem pe Lupeasca! Nu-i lăsați să fugă cu banii!" Începuse răscoala legionară. Detașamente de legionari împărțeau prin cazărmi foi volante redactate de Horia Sima care conțineau insulte la adresa regelui și a Magdei Lupescu. Au fost tentative de ocupare a clădirilor publice din București, iar la 3 septembrie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
op. cit., pp. 94-96 37 N. Iorga, O viață de om așa cum a fost, București, 1934, p. I 38 N. Iorga, Românismul în trecutul Bucovinei, Vălenii de Munte, 1939, p. 261 39 Lipovenii erau ortodocși ruși sectanți, crud persecutați acolo, care fugiseră în Moldova. 1 Principiul de o viață întreagă al lui Nicolae Iorga. Familia i l-a comunicat autorului în mai multe rînduri în timpul întrevederilor pe care i le-a acordat cu atîta amabilitate 2 Barbu Theodorescu, Contribuțiuni la cunoașterea strămoșilor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o comunitate imaginară a civilității cosmopolite, rătăcită, nu se știe cum, de europeni În cursul secolului. În anii agoniei comunismului, orașul a devenit un soi de frecvență radio a libertății, un spațiu Întinerit de Întâlnire și plecare pentru est-europenii care fugeau În Vest și pentru occidentalii care Întindeau o punte spre Est. Viena anului 1989 era așadar locul ideal din care să „gândești” Europa. Austria Întruchipa mulțumirea de sine a Occidentului postbelic: un stat social bine Înzestrat susținea prosperitatea capitalistă; slujbele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum Într-o eră mult mai sumbră, cu angajamente ideologice violente: „Ce adâncă tânjire după o nouă ordine umană a existat În era interbelică și ce eșec mizerabil În a-i da viață!” (Arthur Koestler). Dezamăgiți de Europa, unii au fugit: mai Întâi spre celelalte democrații liberale de la extremitatea vestică a continentului, apoi - dacă au apucat să scape la timp - În Americi. Alții, ca Stefan Zweig sau Walter Benjamin, și-au luat viața. Pe punctul de a aluneca pentru totdeauna În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar putea răni sufletul”. Dar dacă Maria lui Fassbinder duce povara deziluziilor furioase ale unei generații ulterioare, femeile reale din Germania anului 1945 se confruntau cu probleme mai concrete. În ultimele luni de război, milioane de civili - majoritatea germani - au fugit din calea trupelor sovietice care Înaintau prin Europa Centrală și estul Prusiei. Diplomatul american George Kennan descrie astfel scena În memoriile sale: „Dezastrul care s-a abătut asupra acestei regiuni odată cu invazia sovietică nu are termen de comparație În Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
expulzat, deportat și dispersat - Între 1939 și 1943 - peste 30 de milioane de oameni. Când armatele Axei au intrat În retragere, procesul s-a inversat. Nemții recent mutați și milioanele de comunități germane mai vechi din tot estul Europei au fugit mâncând pământul din calea Armatei Roșii. Celor ajunși cu bine În Germania li s-au alăturat o sumedenie de refugiați de tot felul. William Byford-Jones, ofițer În armata britanică, descria astfel situația În 1945: Vai și amar! Femei care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care n-aveau decât un jalnic pachețel cu etichetă. Se pierduseră cumva de mamele lor sau mamele muriseră și fuseseră Îngropate de alți refugiați, undeva la marginea drumului. Din Est veneau balticii, polonezii, ucrainenii, cazacii, ungurii, românii și alții: unii fugeau de ororile războiului, alții migrau În Vest de teama instalării unui regim comunist. Un reporter de la The New York Times descria o coloană de 24.000 de soldați cazaci Însoțiți de familiile lor, care traversau sudul Austriei, „nu cu mult diferiți de ce ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generalului Andrei Vlasov (compusă din ruși, ucraineni ș.a.), voluntarii din Waffen SS (proveniți din Norvegia, Olanda, Belgia și Franța), personalul auxiliar din armata germană și angajații lagărelor de concentrare (recrutați din Letonia, Ucraina, Croația ș.a.). Toți aveau motive temeinice să fugă de represaliile sovietice. Mai erau apoi femeile și bărbații aduși de naziști să lucreze În Germania, recent repuși În libertate. Recrutați cu milioanele de pe Întreg continentul pentru a munci În fabricile și fermele germane, ei erau risipiți În toată țara
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Istria decât să trăiască sub regimul iugoslav. Numeroase minorități etnice care colaboraseră cu forțele de ocupație (italienii În Iugoslavia, ungurii din nordul Transilvaniei, aflată sub stăpânire maghiară În timpul războiului și restituită apoi României, ucrainenii În vestul Uniunii Soivetice etc.) au fugit odată cu armata germană În retragere, pentru a scăpa de represalii din partea majorității locale sau a Armatei Roșii care Înainta. Nu s-au mai Întors niciodată. Deși plecarea lor nu a fost dictată de lege sau organizată de autoritățile locale, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintr-un loc În altul Între 1939 și 1943, În funcție de noile frontiere ale Transilvaniei aflate În dispută. Autoritățile sovietice au organizat la rândul lor o serie de schimburi forțate de populație Între Ucraina și Polonia: un milion de polonezi au fugit sau au fost strămutați În ceea ce era acum vestul Ucrainei, În timp ce jumătate de milion de ucraineni au trecut din Polonia În Uniunea Sovietică, din octombrie 1944 până În iunie 1946. În câteva luni, o regiune cândva pestriță, cu religii, etnii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și italieni plecați din nordul Iugoslaviei au fost mutați 400.000 de oameni din sud. Ca peste tot, indivizii În chestiune nu au fost consultați. Dar cel mai mare grup afectat au fost germanii. Germanii din estul Europei ar fi fugit probabil oricum spre Apus: În 1945, nu mai erau doriți acolo unde familiile lor se stabiliseră cu sute de ani În urmă. Pentru că exista o autentică dorință populară de a-i pedepsi pe germanii locali pentru ravagiile ocupației și ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treptat marginalizat, suporterii săi amenințați, liderii supuși atacurilor, credibilitatea subminată. În alegerile parlamentare din ianuarie 1947, măsluite cu nerușinare, Blocul Democratic condus de comuniști a câștigat 80% din voturi, iar Partidul țărănesc numai 10%2. Nouă luni mai târziu, Miko³ajczyk fugea din țară pentru a scăpa cu viață. Rămășițe ale Armatei de Interior (AK) din timpul războiului au continuat câțiva ani lupta de gherilă Împotriva autorităților comuniste, dar și cauza lor era pierdută. URSS avea un interes atât de evident În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care o facțiune a partidului putea mobiliza sentimentul popular antisemit Împotriva „cosmopoliților” din interiorul partidului. Germania de Est era un teritoriu deosebit de propice. În ianuarie 1953, pe măsură ce „complotul doctorilor” lua amploare la Moscova, evreii est-germani proeminenți și comuniștii evrei au fugit În Vest. Un membru al Comitetului Central est-german, Hans Jendretsky, a cerut ca evreii - „inamicii statului” - să fie excluși din viața publică. Fie din Întâmplare, fie din nesincronizare, fie din prudență, toate cele trei state au evitat un proces antisemit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise de colaborarea cu regimul. Simpatia notorie dintre Heidegger și naziști era atipică doar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din anii ’20, pe măsură ce statele europene cădeau pe rând pradă dictatorilor, refugiații politici sau În exil intelectual se Îndreptaseră spre Franța. Unii rămăseseră acolo În timpul războiului, alăturându-se Rezistenței: mulți au căzut victime nazismului sau regimului de la Vichy. Unii au fugit la Londra, New York sau În America Latină, dar aveau să se Întoarcă după eliberare. Alții, precum Czes³aw Mi³osz sau istoricul și politologul maghiar François Fejtö, nu au emigrat decât atunci când loviturile de stat sovietice În estul Europei i-au obligat să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Londra, New York sau În America Latină, dar aveau să se Întoarcă după eliberare. Alții, precum Czes³aw Mi³osz sau istoricul și politologul maghiar François Fejtö, nu au emigrat decât atunci când loviturile de stat sovietice În estul Europei i-au obligat să fugă - moment În care s-au dus, firește, direct la Paris. În consecință, pentru prima oară după anii 1840, când Karl Marx, Heinrich Heine, Adam Mickiewicz, Giuseppe Mazzini și Alexander Herzen trăiau cu toții În exil la Paris, Franța era din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pe vremea când lucra pentru serviciile secrete bulgare la Paris - arestul lui la Sofia a fost pe prima pagină a ziarului lui Camus, Combat. Parisul avea și el propriile procese politice. În 1946, Victor Kravcenko, un funcționar sovietic mărunt care fugise În SUA În aprilie 1944, și-a publicat memoriile, intitulate Am ales libertatea. Când acestea au apărut la Paris În luna mai a anului următor, sub titlul J’ai choisi la liberté, au făcut senzație prin relatarea epurărilor sovietice, masacrelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fel de oraș deschis: Berlinul de Est și cel de Vest erau legate prin linii telefonice și rețele de transport care intersectau diversele zone de ocupație. Era și singura rută de tranzit din Europa de Est către Occident. Nemții care voiau să fugă În Vest se strângeau din Întreaga RDG În Berlinul de Est, traversau zona sovietică de ocupație spre zonele vestice, apoi treceau prin coridorul rutier și de cale ferată care lega Berlinul de Vest de restul RFG. Ajunși acolo, aveau automat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anului 1949 până În august 1961, Între 2,8 și 3 milioane de est-germani au trecut În Vest prin Berlin: aproximativ 16% din populația țării. Celor cu studii (viitorul Germaniei de Est) li s-au alăturat mii de țărani care au fugit de colectivizare În 1952 și muncitori care au abandonat regimul după represiunea violentă din iunie 1953. Statutul curios al Berlinului era așadar o rușine publică, un dezastru pentru imaginea regimului comunist din Germania de Est. În decembrie 1959, amabsadorul sovietic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei Algeria independentă. Unii au plecat pentru că anticipau guvernarea opresivă și dogmatică a Frontului de Eliberare Națională. Alții, În special cei care cooperaseră cu francezii sau serviseră ca personal auxiliar pe lângă poliția franceză și autoritățile militare - așa-numiții harkis -, au fugit de furia previzibilă a naționaliștilor victorioși. Mulți dintre ei au fost prinși și au suferit o răzbunare cumplită, iar cei care au ajuns teferi În Franța n-au primit nici o mulțumire din partea francezilor, sacrificiile lor nefiind cu adevărat recunoscute sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
000 au fost trimiși În lagăre, iar mult mai mulți și-au pierdut slujbele sau au fost puși sub supraveghere, până la declararea unei amnistii generale, În martie 1963. Se estimează că 200.000 de oameni - peste 2% din populație - au fugit din Ungaria În urma ocupației sovietice, majoritatea tineri și mulți membri ai elitei educate din Budapesta și din vestul urbanizat al țării. Ei s-au stabilit În SUA (care a primit 80.000 de refugiați unguri), Austria, Marea Britanie, Germania de Vest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]