26,385 matches
-
românească din secolul al 19-lea"În Englitera manifestația de 1 Maiu a avut loc în Dumineca următoare a acestei zile. Peste tot manifestațiunea a avut un caracter foarte impozant. La Londra au luat parte la manifestație 60.000 de muncitori. La Hyde-Park, unde s'a ținut întrunirea, 24 de tribune au fost rădicate de pe care 24 de oratori au vorbit în același timp. La un semnal convenit, resoluțiuni în favoarea zilei de 8 ceasuri au fost puse la vot și aprobate
1 MAI. Cum a devenit Ziua Internațională a Muncii. Semnificația zilei și cum era sărbătorită în România by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102079_a_103371]
-
vorbit în același timp. La un semnal convenit, resoluțiuni în favoarea zilei de 8 ceasuri au fost puse la vot și aprobate prin uriașe aclamațiuni", scria Adevărul din 1 mai 1893, fără a face în vreun material referire și la sărbătoarea muncitorilor români. Alte publicații ale secolului al 19-lea, între care și Acțiunea conservatoare, ignoră însă sărbătoarea de 1 Mai. Astfel, ziarul Acțiunea conservatoare apărut marți 1 mai 1907 nu dedică niciun material vreunei sărbători care să aibă de-a face
1 MAI. Cum a devenit Ziua Internațională a Muncii. Semnificația zilei și cum era sărbătorită în România by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102079_a_103371]
-
Alte publicații ale secolului al 19-lea, între care și Acțiunea conservatoare, ignoră însă sărbătoarea de 1 Mai. Astfel, ziarul Acțiunea conservatoare apărut marți 1 mai 1907 nu dedică niciun material vreunei sărbători care să aibă de-a face cu muncitorii. Câțiva ani mai tarziu situația se schimbă și presa din România începe să acorde spații restrânse sărbătorii de 1 Mai. ZIUA MUNCII, 1 Mai - o zi tolerată ca zi de repaus în perioada interbelică Adevărul de vineri, 30 aprilie 1920
1 MAI. Cum a devenit Ziua Internațională a Muncii. Semnificația zilei și cum era sărbătorită în România by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102079_a_103371]
-
se ferește a'și lua răspunderea «tolerărei» zilei de 1 Maiu și de aceea invocă precedentele (...)", se spunea în Adevărul din 1 mai 1920. Pe de altă parte, Acțiunea Română de duminică 1 mai 1921 nu dedică niciun material sărbătorii muncitorilor. În schimb ziarul Adevărul din 1 mai 1921 face în câteva rânduri din pagina a treia, la secțiunea știrilor din țară, referire la sărbătoarea de 1 Mai, sub titlul "Serbarea zilei de 1 Maiu", precizându-se că "Școală socialistă a
1 MAI. Cum a devenit Ziua Internațională a Muncii. Semnificația zilei și cum era sărbătorită în România by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102079_a_103371]
-
anul 1989, cănd scrie despre 1 Mai încă din primele zile ale lunii aprilie, fiind publicate articole sub genericul "În întâmpinarea Zilei de 1 Mai". Astfel, sunt publicate articole cu titluri precum "Oameni ai marilor performanțe" (5 aprilie), "Rînduri, rînduri, muncitori" (6 aprilie), "Faptele noastre de muncă - mândria noastră" (9 aprilie), "Măsură hărniciei muncitorești" (19 aprilie), "Angajare revoluționară, soluții eficiente, de largă perspectiva pentru realizarea integrală a planului" (25 aprilie) și "Tehnologiile avansate - larg extinse în acțiunea de modernizare" (27 aprilie
1 MAI. Cum a devenit Ziua Internațională a Muncii. Semnificația zilei și cum era sărbătorită în România by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102079_a_103371]
-
medicului Ștefan Hărăguș ”calm, fără să pară câtuși de puțin îngândurat, ca un fapt divers, visul pe care-l avusese în timpul nopții. Se făcea că fiind la Paris, s-a dus împreună cu Basil Munteanu să viziteze cimitirul Pere Lachaise. Câțiva muncitori trebăluiau la morminte. După ce-i predă cheile cimitirului, Basil Munteanu își ia bun rămas de la prietenul său. Blaga rămâne singur și începe să se plimbe printre morminte. Când însă vrea sa iasă din cimititr, își dă seama că a pierdut
Ultimele clipe din viața lui Lucian Blaga. ”Peste un ceas mor” - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102070_a_103362]
-
ordinea” fusese restaurată, rata șomajului scădea rapid, economia își revenea, iar Germania se afirma din nou pe scena internațională. În 1935, Hitler era prezentat în presa nazistă - practic singura presă existentă în Germania - ca ”simbolul Națiunii” care, ca un simplu muncitor, luptase pentru a reda Germaniei libertatea socială și națională. Propaganda susținea că Națiunea își regăsise identitatea în persoana lui Hitler. În plus, Goebbels a folosit pentru propagandă, pe lângă reușitele pe plan politic, și calitățile personale ale Fuhrerului: simplitatea și modestia
MITUL lui Adolf Hitler. Propaganda nazistă a făcut din ”autoritatea carismatică” premiza organizatorică a Partidului () [Corola-website/Journalistic/102103_a_103395]
-
țării nu crescuse semnificativ din anii crizei. Totuși, acest ”miracol economic” nu era resimțit de toate segmentele populației. Clasa muncitoare era cel mai puțim impresionată de imaginea lui Hitler ca și creator al noii prosperități germane. Standardele de viață ale muncitorilor nu s-au schimbat după depășirea Marii Crize și aceștia nu aveau niciun motiv să-i fie recunoscători lui Hitler. Prin represiune și intimidare, salarii mici și program de muncă mai lung, miracolul economic a fost realizat pe seama muncitorilor. Apoi
MITUL lui Adolf Hitler. Propaganda nazistă a făcut din ”autoritatea carismatică” premiza organizatorică a Partidului () [Corola-website/Journalistic/102103_a_103395]
-
ale muncitorilor nu s-au schimbat după depășirea Marii Crize și aceștia nu aveau niciun motiv să-i fie recunoscători lui Hitler. Prin represiune și intimidare, salarii mici și program de muncă mai lung, miracolul economic a fost realizat pe seama muncitorilor. Apoi, în privința poziției guvernului față de anumite instituții și tradiții, Hitler era văzut ca fiind mai degrabă ”moderat”, în opoziție cu elementele radicale din partid. Spre exemplu, atunci când unii membri ai partidului au venit cu propuneri ostile la adresa bisericii (fie ea
MITUL lui Adolf Hitler. Propaganda nazistă a făcut din ”autoritatea carismatică” premiza organizatorică a Partidului () [Corola-website/Journalistic/102103_a_103395]
-
către Catedrala Sf. Isac (aflată la vest). Parcul englez este numit după țarul Alexandru al II-lea al Rusiei care a comandat plantarea acolo a 52 de specii de copaci. El a fost cunoscut anterior ca Parcul Amiralității și Grădina Muncitorilor. Grădina a fost proiectată de arhitectul Luigi Rusca în 1805. William Gould, un grădinar născut în Anglia, a fost angajat să demoleze zidurile sudice ale fortăreței Amiralității și să le înlocuiască cu patru alei plantate cu tei. Șanțul cu apă
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
și membrii partidelor istorice - își manifestau pașnic nemulțumirea față de regimul comunist și sprijinul pentru tânărul Suveran (de 24 de ani), privit ca ultimul garant al democrației. Cu această ocazie are loc - după modelul mineriadelor de mai târziu - o agresiune a muncitorilor și a activiștilor BND împotriva demonstranților, cu răngi de fier, loviri cu camionul în mulțime și alte violențe. Încăierările rezultate oferă organelor de poliție pro-guvernamentale pretextul de a aresta masiv demonstranții anticomuniști și de a-i închide pentru cel puțin
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
ridica, în 1885, ), se extrăgeau nichel, bismut și pechblendă, utilizată pentru producerea reputatului cristal de Boemia. În afară de industria tradițională a dantelei, alte industrii se stabiliseră în oraș pentru nevoile minelor și topitoriilor: o enormă manufactură de tutun care folosea de muncitori, manufactura de mănuși și manufacturile de dopuri de plută. Un incendiu a distrus orașul, aproape în totalitate, la 31 martie 1873. La mijlocul anilor 1890, Pierre și Marie Curie au primit de la Joachimsthal, mulțumită unei finanțări nesperate, o tonă de pechblendă
Jáchymov () [Corola-website/Science/337630_a_338959]
-
care devenise guvernul clasei de mijloc, era atacată acum din două părți opuse. Înainte acestor două decese, au existat două mari rebeliuni. În decembrie 1831 a avut loc în al doilea oraș ca mărime al Franței, Lyon, o revoltă a muncitorilor cunoscută ca revolta canuților, cauzată de greutățile economice. Au fost trimise acolo trupe de represiune după ce membrii Gărzii Naționale au trecut de partea rebelilor. În februarie 1832, la Paris, susținătorii Bourbonilor — numiți de adversarii lor cu apelativele de legitimiști sau
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
vicepreședinte pentru fiecare secțiune. Conspiratorii republicani au hotărât să acționeze cu ocazia funeraliilor publice ale generalului Lamarque din 5 iunie 1832. Grupuri de demonstranți au preluat conducerea cortegiului și l-au redirecționat către Piața Bastiliei, unde începuse Revoluția din 1789. Muncitorilor parizieni și tineretului local li s-au adăugat refugiați polonezi, italiani și germani, care fugiseră la Paris în urma reprimării activităților naționaliste și republicane din țările lor natale. Ei s-au adunat în jurul catafalcului pe care se afla corpul neînsuflețit al
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
de "Vive le Roi" [„Trăiască regele!”] și "Vive la liberté" [„Trăiască libertatea”], arătându-și bucuria pentru succesul pe care tocmai îl obținusem”. Identificarea ulterioară a rebelilor a relevat că majoritatea lor (66%) proveneau din clasa muncitoare, o mare parte fiind muncitori în construcții. Majoritatea celorlalți (34%) erau negustori sau funcționari. În timpul raidurilor a fost confiscat un număr mare de arme și au existat temeri că va fi instaurată legea marțială. Guvernul, care venise la putere în urma unei revoluții, s-a distanțat
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
cu tatăl lor, care susținea moderat-liberalul Partid Constituțional Democratic. Slonim, care se considera el însuși mai degrabă un libertarian socialist decât un marxist, a lucrat la înființarea unor „cercuri de autoinstruire” în care circula literatura interzisă în rândul elevilor și muncitorilor și a călătorit în Europa pentru a se întâlni cu Osip Minor. Așa cum își amintea în anii 1960, conducerea eseriștilor era „îngrozită să descopere că în Odesa și în cea mai mare parte a zonelor învecinate majoritatea activităților erau desfășurate
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
stânga, având dispute publice cu Vladimir Karelin și Maria Spiridonova. Potrivit lui Slonim, el a fost unul dintre tinerii care s-au ocupat cu munca de partid: liderii eserilor erau fie în guvern, fie desfășurau activități în cadrul Sovietului de deputați ai muncitorilor și soldaților. În memoriile sale, Slonim susține că a prevăzut pericolul reprezentat de reorganizarea bolșevicilor, după ce l-a auzit vorbind pe liderul lor, Vladimir Lenin. El a evidențiat contrastul existent între unitatea bolșevicilor și nehotărârea și fracționismul eserilor. A fost
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
a fost responsabil cu afacerile militare în cadrul guvernului. În ianuarie 1919, Noske și Freikorps, aflată sub comanda sa, au avut un rol esențial în înăbușirea așa-numitei revolte spartachiste. Astăzi, istoricii văd acest eveniment mai mult ca o încercare a muncitorilor berlinezi de a recâștiga ceea ce au crezut că fusese obținut prin Revoluția din Noiembrie și ceea ce părea a se pierde. Pretextul a fost un eveniment banal: șeful poliției din Berlin, membru al USPD, a refuzat să-și accepte propria destituire
Gustav Noske () [Corola-website/Science/337683_a_339012]
-
Ferdinand () a fost un politician socialist, scriitor și orator german. El este cunoscut mai ales ca unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Germania (SDAP) în 1869, care în 1875 a fuzionat cu Asociația Generală a Muncitorilor Germani în Partidul Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD). În timpul represiunii declanșate după elaborarea legilor antisocialiste, Bebel a devenit personaj de frunte al mișcării social-democrate din
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
Ferdinand () a fost un politician socialist, scriitor și orator german. El este cunoscut mai ales ca unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Germania (SDAP) în 1869, care în 1875 a fuzionat cu Asociația Generală a Muncitorilor Germani în Partidul Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD). În timpul represiunii declanșate după elaborarea legilor antisocialiste, Bebel a devenit personaj de frunte al mișcării social-democrate din Germania și din 1892 până la moartea sa a îndeplinit funcția de președinte al Partidului Social
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
fost un politician socialist, scriitor și orator german. El este cunoscut mai ales ca unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Germania (SDAP) în 1869, care în 1875 a fuzionat cu Asociația Generală a Muncitorilor Germani în Partidul Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD). În timpul represiunii declanșate după elaborarea legilor antisocialiste, Bebel a devenit personaj de frunte al mișcării social-democrate din Germania și din 1892 până la moartea sa a îndeplinit funcția de președinte al Partidului Social Democrat din Germania. Ferdinand
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
fiul unui subofițer prusac în Infanteria Prusacă, originar din orașul Ostrowo din provincia Posen, și s-a născut în cazarma militară. În tinerețe Bebel și-a făcut ucenicia la Leipzig în meseriile de dulgher și tâmplar. La fel ca majoritatea muncitorilor germani din acea vreme, el a călătorit mult în căutare de lucru și astfel a putut cunoaște în mod direct dificultățile cu care se confruntă zilnic oamenii muncii. La Salzburg, unde a locuit pentru un timp, s-a alăturat unui
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
acea vreme, el a călătorit mult în căutare de lucru și astfel a putut cunoaște în mod direct dificultățile cu care se confruntă zilnic oamenii muncii. La Salzburg, unde a locuit pentru un timp, s-a alăturat unui club al muncitorilor romano-catolici. Se afla în Tirol în 1859 și s-a oferit voluntar pentru a lupta în războiul cu Italia, dar a fost respins; el a fost respins și în propria țară ca inapt fizic pentru serviciul militar. În 1860 s-
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
asemenea, președinte al Uniunii Asociațiilor Muncitorești Germane din 1867 și membru al Internaționalei I. Bebel a fost ales în același an ca reprezentant al Saxoniei în Reichstagul Germaniei de Nord. În 1869 a contribuit la fondarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Germania (SDAP), care mai târziu a fuzionat cu o altă organizație în 1875 pentru a forma Partidul Muncitorilor Socialiști din Germania (SAPD), care la rândul său a devenit Partidul Social Democrat din Germania (SPD) în anul 1890. Marele talent
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
de film. Festivalul ne-a răsplătit chiar în aceeași zi cu Loving, o poveste inspirată dintr-un caz adevărat, de la sfârșitul anilor 50, căruia cineastul american Jeff Nichols i-a lăsat intactă emoția umană, fără a uita referințele sociale. Un muncitor alb și o metisă, Richard și Mildred, nu s-au putut căsători în statul segregaționist Virginia. Au ales Washingtonul, dar curând actul lor oficial avea să fie declarat nul. Nu aveau decât două căi în față: ori rămâneau în acel
Cannes 2016. Casă, draga mea casă by Magda Mihăilescu () [Corola-website/Journalistic/101143_a_102435]