27,707 matches
-
a transformat în segregare instituționalizată, cunoscută mai târziu sub nmele de apartheid, aceste legi au stabilit trei clase de stratificare rasială. Africa de Sud a obținut independența politică în 1961, când a fost declarată republică. Guvernul a legiferat continuarea apartheid-ului, în ciuda opoziției atât din țară, cât și din afara acesteia. În 1990, guvernul din sudafrican a început negocierile care au condus la dezmembrarea legilor discriminatorii și la alegeri democratice, în 1994. Țara a revenit apoi în Commonwealth of Nations. Africa de Sud este cunoscută pentru
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume. Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților. În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților. În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al "exilului intern" ("vezi Gulag") și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul. O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
acest timp, Stalin a abandonat accentul pus pe revoluția mondială în favoarea politicii construirii "socialismului într-o singură țară", în contrast cu teoria lui Troțki, "Revoluția permanentă". Stalin a schimbat curând taberele și i s-a alăturat lui Buharin. Împreună au luptat împotriva opoziției formate din Troțki, Kamenev, și Zinoviev. După 1928 (primul an al planurilor cincinale), Stalin câștigase primul loc între lideri și, în anul următor, Troțki a fost exilat. Manevrând cu iscusință opoziția de dreapta a lui Buharin, apărând acum colectivizarea și
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
s-a alăturat lui Buharin. Împreună au luptat împotriva opoziției formate din Troțki, Kamenev, și Zinoviev. După 1928 (primul an al planurilor cincinale), Stalin câștigase primul loc între lideri și, în anul următor, Troțki a fost exilat. Manevrând cu iscusință opoziția de dreapta a lui Buharin, apărând acum colectivizarea și industrializarea, se poate spune că Stalin a cucerit controlul partidului și țării. Cum popularitatea altor lideri era mare, precum cea a lui Serghei Kirov și a așa-numitului Complot Riutin, Stalin
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
importante opoziții armate ale guvernului colonial, cunoscută sub numele de Războiul Volta-Bani. Guvernul francez a reprimat până la urmă mișcarea, doar după ce au suferit mai multe înfrângeri și au mobilizat cea mai mare forță militară în istoria coloniala de până atunci. Opoziția armata au devastat de asemenea nordul Sahelian când tuaregii și grupările aliate din zona Dori au rupt tratatul cu guvernul. Volta Superioară franceză a fost fondată la 1 martie 1919, ca urmare a temerilor franceze de o nouă apariție a
Burkina Faso () [Corola-website/Science/298081_a_299410]
-
1972 Mobutu și-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga. După colapsul Uniunii Sovietice, relațiile dintre SUA și Kinshasa s-au răcit; Mobutu nu mai era necesar în logica post Război rece. În același timp, opoziția din interior se întărea, cerând reforme. În această atmosferă, Mobutu a proclamat a Treia Republică în 1990, a cărei constituție trebuia să permită reformele democratice. Dar aceste reforme au fost mai degrabă cosmetice și Mobutu a rămas la putere până când
Republica Democrată Congo () [Corola-website/Science/298088_a_299417]
-
pentru Progres" (partid condus de actualul președintele al țării - Ismail Omar Guelleh). Actuala constituție a țării a fost aprobată în septembrie 1992. Djibouti este un stat cu partid unic dominant la putere, acesta fiind "Adunarea Populară pentru Progres". Partidele din opoziție sunt tolerate, dar nu au o șansă reală să câștige puterea. "Articol principal: Împărțirea administrativă a statului Djibouti" Djibouti este divizat în 5 regiuni și un oraș; la rândul lor acestea sunt subdivizate în comune (orașul Djibouti) și posturi administrative
Djibouti () [Corola-website/Science/298094_a_299423]
-
cum ar fi dreptul de a cumpăra și deține un telefon mobil, un calculator. "Articol principal: Politica Cubei" Cuba este un stat socialist, sau o republică parlamentară condusă de un partid comunist, care deține monopolul puterii politice. (Toate partidele de opoziție sunt considerate ilegale de constituția cubaneză, care afirmă că "Partidul Comunist Cubanez ... este forța supremă călăuzitoare a societății și a statului"). Fidel Castro a fost șeful statului și șef al guvernului din 1959 până în 2008, la început ca prim-ministru
Cuba () [Corola-website/Science/298093_a_299422]
-
său, Raúl Castro, care, în februarie 2008, este numit președinte al Cubei. Parlamentul unicameral cubanez este "Asamblea Nacional del Poder Popular" ("Adunarea Națională a Puterii Populare"). Cei 609 membri sunt aleși pentru un mandat de cinci ani și nu există opoziție. Candidații, care pot fi sau nu pot fi membri ai Partidului Comunist, sunt nominalizați de organizațiile politice și sociale proguvernamentale. Partidul Comunist Cubanez este recunoscut ca singurul partid politic legal, dar îi este interzis prin lege să nominalizeze candidați. Totuși
Cuba () [Corola-website/Science/298093_a_299422]
-
japoneze. La 4 iulie 1946, se proclamă republică independentă. Președintele Ferdinand E. Marcos (1965-1986) promovează o politică de modernizare a vieții economice și sociale, dar și un regim autoritar. În 1983 este asasinat Benigno S. Aquino, jr., un lider al opoziției. După demisia lui Ferdinand Marcos, este aleasă președinte (între 1986 și 1992), Corazon Aquino, văduva liderului asasinat. Filipine este împărțit în 81 de provincii, care sunt grupate în 17 regiuni. Orașele principale sunt: Țara este formată din aproximativ 7100 de
Filipine () [Corola-website/Science/298100_a_299429]
-
porturile din Eritreea. Sub Meles Zenawi se inițiază o perioadă de reforme politice și sociale care duc la abandonaea regimului marxist, se incorporează la FMI și la Banca Mondială stabilizarea țării în 1995 cu alegeri, care totuși sunt boicotate de opoziție și o constituție democratică. Un nou război cu Eritreea, 1997-2000, pe o presupusă dispută de frontieră, menținând total separate popoarele etiopian și eritreu, care sunt legate cultural, istoric. Oprirea ostilităților s-a produs după o victorie etiopiană și sub arbitrajul
Etiopia () [Corola-website/Science/298099_a_299428]
-
s-a produs după o victorie etiopiană și sub arbitrajul ONU și OUA. Ambele țări au recunoscut verdictul tribunalului internațional, dar Etiopia încă nu l-a pus în practică. În mai 2005 au avut loc noi alegeri generale, cu o opoziție bine organizată. După o numărătoare disputată, guvernul lui Meles Zenawi s-a declarat câștigător și a inițiat o persecutare masivă, chiar două masacre în capitală. "Articol principal: Politica Etiopiei" Funcționarea instituțiilor etiopiene este codificată în textul constituțional aprobat în decembrie
Etiopia () [Corola-website/Science/298099_a_299428]
-
ministru al apărării. Primul ministru este numit de președinte și operează prin puterile desemnate de președinte. Primul ministru coordonează activitatea de guvernământ în alte zone decât afaceri externe, apărare națională și securitate. În 15 decembrie 2002, patru partide importante de opoziție au candidat pentru președinție. Obiang a câștigat alegere. În conformitate cu profilul BBC din martie 2004, politica internă a țării este dominată de tensiuni între fiul lui Obiang, Teodorin și alte rude apropiate cu poziții puternice în forțele de securitate. Tensiunile își
Guineea Ecuatorială () [Corola-website/Science/298105_a_299434]
-
și acordând organismelor americane dreptul de a se folosi de teritoriul și porturile liberiene cum vor considera de cuviință, sau chiar pentru spionarea Libiei. În ceea ce privește politica internă, Doe a dus o politică de conducere autoritară, interzicând ziarele și partidele de opoziție și fraudând alegerile. La sfârșitul lui 1989 a început un război civil, iar în septembrie 1990 Doe a fost asasinat de către forțele liderului Yormie Johnson și membrii tribului Gio. Războiul s-a încheiat în 1996, iar beligerantul Charles Taylor a
Liberia () [Corola-website/Science/298117_a_299446]
-
al continentului african. Președintele Cassam Uteem, ales în 1992 (reales mai apoi în 1997) promovează o politică de restructurare a economiei, vizând diversificarea ramurilor industriale active și stimularea turismului. Alegerile legislative, avute loc pe 11 septembrie 2000, sunt câștigate de opoziție, alianța între Mișcarea Militantă Mauritană (MMM) și Mișcarea Socialistă Mauritană (MSM). Sir Anerood Jugnauth, membru al MMM, fost premier în perioada 1982-95, devine șef al guvernului, iar Paul Bérenger, președintele MSM, vicepremier, urmând ca peste trei ani să preia funcția
Mauritius () [Corola-website/Science/298126_a_299455]
-
decembrie 1991, Uniunea Sovietică a încetat să mai existe. În 1992, Kirghiztan a aderat la ONU și la OSCE. „Revoluția Lalelelor”, de după alegerile parlamentare din martie 2005, l-a obligat pe președintele Akaev să demisioneze la 4 aprilie 2005. Liderii opoziției au format o coaliție și un nou guvern condus de președintele Kurmanbek Bakiev și de primul ministru Feliks Kulov. Stabilitatea politică a rămas subțire, însă, diferite grupări și facțiuni suspectate de legături cu crima organizată dând lupte pentru putere. Trei
Kârgâzstan () [Corola-website/Science/298114_a_299443]
-
rație. Inevitabila foamete a fost restrânsă mai ales la zonele rurale izolate și a trecut aproape neobservată în afara URSS. Hrușciov, înțelegând situația disperată de la sfârșitul lui 1946, i-a cerut în mod repetat ajutorul lui Stalin, primind din partea dictatorului doar opoziție și reacții nervoase. Cum scrisorile adresate lui Stalin nu aveau efect, Hrușciov a mers la Moscova și și-a pledat personal cauza. Stalin a acordat în sfârșit Ucrainei ajutor alimentar și bani pentru . Poziția politică a lui Hrușciov a avut
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
și a încercat să-l imite în Uniunea Sovietică. La acea vreme, principalul colegiu agricol din URSS era la Moscova, iar studenții nu efectuau munca manuală de cultivare. Hrușciov a propus mutarea programelor în zonele rurale. Nu a reușit, din cauza opoziției profesorilor și studenților, care, deși erau de acord cu premierul pe fond, nu erau dornici să-i ducă propunerile la îndeplinire. Hrușciov își amintea în memoriile sale: „e bine să locuiești la Moscova și să lucrezi la . E o veche
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
Grenadinele, în prezent Sir Frederick Ballantyne. Biroul Guvernatorului General are cea mai mare parte a funcțiilor ceremoniale, inclusiv prin deschiderea "Casei Adunării" și numirea oficialilor guvernamentali. Controlul guvernului revine Prim Ministrului ales și cabinetului lui sau al ei. Există o opoziție parlamentară care este condusă de liderul opoziției. Actualul prim ministru este Dr. Ralph Gonsalves. Țara nu are formal forțe armate, deși poliția include o unitate specială de servicii. Sfântul Vicențiu și Grenadinele este un membru cu drepturi depline și face
Sfântul Vicențiu și Grenadinele () [Corola-website/Science/298142_a_299471]
-
Guvernatorului General are cea mai mare parte a funcțiilor ceremoniale, inclusiv prin deschiderea "Casei Adunării" și numirea oficialilor guvernamentali. Controlul guvernului revine Prim Ministrului ales și cabinetului lui sau al ei. Există o opoziție parlamentară care este condusă de liderul opoziției. Actualul prim ministru este Dr. Ralph Gonsalves. Țara nu are formal forțe armate, deși poliția include o unitate specială de servicii. Sfântul Vicențiu și Grenadinele este un membru cu drepturi depline și face parte din Comunitatea Caraibelor (CARICOM), Alianța Bolivariană
Sfântul Vicențiu și Grenadinele () [Corola-website/Science/298142_a_299471]
-
contra Libiei. Libia a fost vizitată în urma acestei cotituri diplomatice, de primul ministru britanic Tony Blair și de secretarul de stat american Condoleezza Rice, iar colonelul Gaddafi a beneficiat de o primire solemnă la Paris, unde și-a exprimat însă opoziția față de inițiativa președintelui Sarkozy a fondării unei Uniuni mediteraneene. După ce mișcările populare au răsturnat conducătorii Egiptului și Tunisiei, vecinii săi de vest și est, Libia a experimentat un început de revoltă la scară largă pe 17 februarie 2011. Până la 20
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
de Tranziție a fost stabilit. A fost condus de Mustafa Abdul Jalil, fostul ministru de justiție a lui Gaddafi. Rolul lui a fost de a administra zonele aflate sub control rebelilor. Aceasta a marcat primul efort serios de a organiza opoziția largă bazată pe regimului Gaddafi. În timp ce Consiliul s-a stabilt în Benghazi, a susținut Tripoli drept capitală. Hafiz Ghoga, un avocat al drepturilor omului, mai târziu a asumat rolul de purtător de cuvânt al Consiliului. La 10 martie 2011, Franța
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
Nigerian, un partid dominat de locuitorii din nord și cei afiliați credinței islamice, precum și Consiliul Național al Nigeriei și Camerunului condus de Nnamdi Azikiwe, un partid afiliat etniei Igbo și credinței creștine. Azikiwe a devenit guvernator-general al Nigeriei în 1960. Opoziția a fost alcătuita de partidul relativ liberal Action Group (AG) condus de Obafemi Awolowo, care a fost în mare parte dominat de yoruba. Intre cele trei mari grupuri etnice: Hausa ("nordicii"), Igbo ("esticii") și Yoruba ("Vesticii") au existat diferențe mari
Nigeria () [Corola-website/Science/298130_a_299459]
-
de nordul conservator, arab și islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele două părți ale țării. După ce un plebiscit respinge în 1955 unirea cu Egiptul vecin, Sudanul își proclamă la 1 ianuarie 1956 independența. Devine membru ONU din 12 noiembrie 1956. Opoziția dintre nordul hegemonist și sudul marginalizat (care revendică dreptul la independență) degenerează într-un sângeros război civil, din chiar clipa independenței. Războiul civil, care continuă și astăzi, creează premisele intervenției forțelor armate pe scena politică, încât guvernele civile (1956 - 1958
Sudan () [Corola-website/Science/298148_a_299477]