265,125 matches
-
d. 1994) din Novaci, prima soție a lui Chițu Lătărețu, care a mai cântat cu Maria în Novaci la începuturile carierei sale. Aceștia au fost descoperiți de Constantin Brăiloiu în vara anului 1937. Brăiloiu a fost entuziasmat de vocea Mariei, înregistrând pe cilindri de fonograf câteva piese. A fost invitată și la București pentru a efectua înregistrări și a-și lua angajamente pe la diferite restaurante. Astfel, pe 13 septembrie 1937, noul taraf de lăutari descoperit la Lelești înregistrează primele melodii pe
Lăutarii de pe Valea Rasovei () [Corola-website/Science/335343_a_336672]
-
de vocea Mariei, înregistrând pe cilindri de fonograf câteva piese. A fost invitată și la București pentru a efectua înregistrări și a-și lua angajamente pe la diferite restaurante. Astfel, pe 13 septembrie 1937, noul taraf de lăutari descoperit la Lelești înregistrează primele melodii pe plăci de gramofon pentru casa de discuri Columbia Records, sub supravegherea Fondului de Folklor condus de Brăiloiu. Taraful era compus din principalii membrii ai familiei Lătărețu: Mihai, zis Tică (vioară), Maria (chitară și voce), Nicolae (vioară și
Lăutarii de pe Valea Rasovei () [Corola-website/Science/335343_a_336672]
-
Lahovary. Altă bandă veche de lăutari din Lelești a fost cea condusă de vioristul Petre Zlătaru (n. 1906 - d. ?), care și-a vândut casa și s-a mutat la Târgu Jiu. El a cântat la Orchestra „Taraful Gorjului” și a înregistrat numeroase melodii la Radio Craiova. Din formația lui Petre Zlătaru au mai făcut parte: soția sa, Mariana Zlătaru (chitară și voce), fiica lăutarului Costantin Bobirci din Bârsești, Nicolae Lătărețu-Tapotă (braci) și Gore Stricăfer (bas). Localitate aparținătoare de comuna Bălești, Ceauru
Lăutarii de pe Valea Rasovei () [Corola-website/Science/335343_a_336672]
-
Nicolae Lătărețu-Tapotă (braci) și Gore Stricăfer (bas). Localitate aparținătoare de comuna Bălești, Ceauru a avut și lăutari vestiți, care la începutul secolului XX aveau ca piese de rezistență tot baladele (familiale, vitejești sau haiducești). De aici s-au cules și înregistrat mai multe balade, doine, dar și cântece propriu-zise sau jocuri. Între primii muzicanți din Ceauru s-a numărat Dumitru Ursu (n. 1880 - d. ?), care a cântat la vioară și vocal în prima parte a secolului al XX-lea. A cântat
Lăutarii de pe Valea Rasovei () [Corola-website/Science/335343_a_336672]
-
lui Brăiloiu, îndrăgind imediat stilul lor muzical specific zonei centrale a Gorjului. Au fost efectuate atunci înregistrări pe cilindri de fonograf. În același an, Ilinca Burlan și lăutarii din ceata lui Nae Pătatu sunt invitați la București pentru a fi înregistrați de Brăiloiu și pe discuri de gramofon. Peste câteva luni au apărut la casa de discuri Electrecord primele plăci ale lăutarilor și, ulterior, și la Columbia Records. Fiul lui Nae Pătatu și al Ilincăi, vioristul Constantin Burlan-Pătatu a continuat tradiția
Lăutarii de pe Valea Jiului () [Corola-website/Science/335340_a_336669]
-
Adevărul”, Emil D. Fagure remarcându-i virtuozitatea, afirmă despre lăutar că "„a ridicat țambalul la instrument de concert”". În această perioadă își începe angajamentele cu orchestra lui Cristache Ciolac la restaurantul „Iordache Ionescu” de pe strada Covaci. Între anii 1911-1914 a înregistrat pentru câteva case de discuri rusești câteva melodii concertante la țambal. A murit în anul 1925 la București, la vârsta de aproape 60 de ani, fiind înmormântat la cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”) din Colentina. Discurile lui au fost înregistrate la
Lică Ștefănescu () [Corola-website/Science/335357_a_336686]
-
a înregistrat pentru câteva case de discuri rusești câteva melodii concertante la țambal. A murit în anul 1925 la București, la vârsta de aproape 60 de ani, fiind înmormântat la cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”) din Colentina. Discurile lui au fost înregistrate la casele de discuri "International Extra Record" și "Extraphone" din Rusia.
Lică Ștefănescu () [Corola-website/Science/335357_a_336686]
-
Prima localitate după ieșirea Sohodolului din Chei este Runcu. Aici în timpurile vechi de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea s-au cântat mai mult balade. Unele dintre acestea au fost publicate în culegeri sau înregistrate de către cercetători de la Arhiva Națională de Folclor. În Runcu cea mai cunoscută bandă de lăutari, care a cântat la începutul secolului al XX-lea, a fost cea condusă de Niculae Zlătaru (n. 1888 - d. 1942), viorist primaș și solist vocal
Lăutarii de pe Valea Sohodolului () [Corola-website/Science/335342_a_336671]
-
Brăiloiu a fost cazat. Satul Runcu era o zonă etnografică bogată, iar Constantin Brăiloiu a făcut în localitate înregistrări la fonograf cu tuburi de ceară, acționat manual. În centrul atenției înregistrărilor cercetătorului s-a aflat lăutarul Niculae Zlătaru. Brăiloiu a înregistrat cu formația lui Zlătaru cântecele: „Of, dor, dor, dor”, „Bună-i brânza”, „Ionele, puiule”, „Cântecul Popii Runcanu”, „Sârba lui Dincă Schileru”, „Cântecul Popii Mischie”, „Șapte văi și-o vale-adâncă”, „Ce n-a lăsat Dumnezeu” și cunoscuta „Sârba lui Zlătaru”. Convins
Lăutarii de pe Valea Sohodolului () [Corola-website/Science/335342_a_336671]
-
În localitățile de pe cursul Bistriței gorjene, la fel ca în cele de pe apele vecine, Tismana și Jaleș, cu care Bistrița se întâlnește în Jiu, întâi au fost cântate baladele. Folcloriștii păstrează în arhiva națională astfel de cântece epice, înregistrate la Peștișani. Din baladele vitejești, a fost culeasă și publicată balada "Iancu Jianu" în revista „Buciumul” din Brădiceni, iar balada "Radu Anghel" a fost înregistrată la 30 septembrie 1934 pe cilindri de fonograf (cota 3076h), cântată de I. Brădiceanu. La
Lăutarii de pe Valea Bistriței, Gorj () [Corola-website/Science/335341_a_336670]
-
Jiu, întâi au fost cântate baladele. Folcloriștii păstrează în arhiva națională astfel de cântece epice, înregistrate la Peștișani. Din baladele vitejești, a fost culeasă și publicată balada "Iancu Jianu" în revista „Buciumul” din Brădiceni, iar balada "Radu Anghel" a fost înregistrată la 30 septembrie 1934 pe cilindri de fonograf (cota 3076h), cântată de I. Brădiceanu. La Peștișani, prima bandă de lăutari a fost cea condusă de vioristul Simion Falcue zis Itu (n. 1900 - d. 1963). Alături de Itu a cântat Maria Bobirci
Lăutarii de pe Valea Bistriței, Gorj () [Corola-website/Science/335341_a_336670]
-
a lui Ioniță, solistă și acordeonistă, a cântat alături de soțul ei Nicu Trohonel. Mezinul familiei, vioristul Victor Țambu (n 1946), a ajuns unul dintre marii lăutari ai Gorjului. Acesta cântat în ansamblurile artistice „Doina Gorjului”, „Altița” și „Balada Jiului”. A înregistrat două CD-uri, un disc Electrecord cu 12 piese și a efectuat peste 30 imprimări radio. Are și patru compoziții proprii: "Horă lui Victor Țambu", "Sârba lui Ioniță", "Sârba minerilor" și "Rustenul din Telești". El a înființat Ansamblul „Rapsozii Gorjului
Lăutarii de pe Valea Bistriței, Gorj () [Corola-website/Science/335341_a_336670]
-
tematică diversă: de la cea păstorească până la cântecul doinit ori cel în ritm de horă, de sârbă sau de învârtită. La începutul secolului al XX-lea lăutarii din Novaci au cântat melodii ciobănești, dar și numeroase balade. Printre baladele culese sau înregistrate la Novaci, se numără: „Cântecul lui Mirea”, „Țăranul și ciocoiul”, „Cine mi-e voinic lotrean?”, „Ciobanul care și-a pierdut oile”, „Cântecul lui Manole”, „Milea” sau „Ce faci moșule-n grădină?” (culeasă la 25 iulie 1963 de la lăutarul M. Pobirci
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
cântecul bătrânesc, cum este numită adesea în mediul rural din Muntenia și Moldova, este genul cel mai spectaculos și mai deosebit din zona Vlașca-Teleorman, căruia i s-a acordat și cea mai mare atenție în folcloristică românească. Baladele culese și înregistrate în această zonă de-a lungul timpului nu se deosebesc ca tematică și subiecte de cele cunoscute din publicații. Ele pot fi împărțite și grupate astfel: Este greu de determinat vechimea baladelor, cu excepția celor păstorești. În dezvoltarea sa, balada și-
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
de a puncta discursul poetico-muzical prin separarea diferitelor perioade. Baladele se încheie, de obicei, printr-un joc ales după inspirație din repertoriul obișnuit. Folcloriștii și etnomuzicologii de la Institutul de Folclor care au efectuat cercetări în această zonă au cules și înregistrat importante balade, în numeroase variante, de la rapsozi și lăutari, notabili fiind Marin Pînzaru din Giurgiu, Constantin Mustățea din Vedea, Constantin Lăcătuș din Naipu, Gheorghe Moțoi din Clejani, Mitică Burcea din Merenii de Sus sau Oaie Dulceanu din Mavrodin. Doinele întâlnite
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
bas, chitară și vuvă și rapsozi care au cântat la fluier, caval sau cimpoi. Satele de pe Amaradia au fost mult timp izolate și depărte de civilizație, fapt ce a înlesnit păstrarea unor cântece vechi, din care doar câteva au fost înregistrate ori publicate în culegeri. Astfel, un aspect aparte l-a constituit, încă, existența vuvarilor (a interpreților din vuvă - tamburină). Vuvarii au dat o notă aparte cântecelor de pe Amaradia. Instrumentul a mai fost întâlnit pe Gilort, la Novaci si la Turburea
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
aparte cântecelor de pe Amaradia. Instrumentul a mai fost întâlnit pe Gilort, la Novaci si la Turburea, iar la Arcani s-a făcut acompaniamentul pe baniță, probabil înaintașa vuvei. O parte din bijuteriile folclorice de pe Amaradia au fost descoperite, culese și înregistrate numeroase balade de Constantin Brăiloiu, perioada cercetărilor dintre 1938-1939. Lăutarii de pe Amaradia au fost conservatorii acestor balade, multe pierdute odată cu ei, În satele comunei Berlești, au existat în trecut importante familii de rapsozi și lăutari. Satul Lihulești a avut lăutari
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
Măru (numit și Tereujani), situat pe Dealul Muierii. Cel mai cunoscut lăutar al locului a fost vioristului Ion Gruia zis Mitu Fane (n. 1904 - d. ?), care s-a stabilit ulterior în Târgu Jiu (din 1935), și de la care s-au înregistrat și cules importante balade și jocuri populare gorjenești. Din taraful său au făcut parte Barbu Gruia (vioară), Ioana Ciucurescu (chitară și voce) și Costică Ciucurescu (bas) din Târgu Logrești. Un alt loc cu lăutari importanți și vestiți este Târgu Logrești
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
Ciucurescu, din Târgu Logrești, dar stabilită aici prin căsătorie), Matilda Căldăraru și Clotilda Căldăraru (toate și chitariste) și un basist. Între anii 1930-1939, lăutarii Nicu și Doicin Căldăraru au cântat în București, la cârciuma „Cina românească“. În 1938 au fost înregistrați și pe plăci de gramofon de către Constantin Brăiloiu, pentru casa de discuri Electrecord. Maniera de acompaniament al lăutarilor vremii era una specifică și deosebită, Tiberiu Alexandru luându-l ca exemplu pe lăutarul Gheorghe Căldăraru-Doicin, chitaristul tarafului Căldărarilor, în vârstă de
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
din formațiile din mediul muzical foarte animat din Liverpool. Aceasta i s-a prilejuit la finele anului 1961, când a intrat în magazinul său un client care a solicitat discul „My Bonnie” de Tony Sheridan și The Beatles. Discul fusese înregistrat în acel an la Hamburg, unde Beatles l-au acompaniat pe Tony Sheridan. Discul i-a trezit curiozitatea lui Epstein, care s-a dus să-i audă pe Beatles la clubul The Cavern („Peștera”). După show Epstein s-a întâlnit
Brian Epstein () [Corola-website/Science/335379_a_336708]
-
de sărbători, zile onomastice etc. În 1918, când Ion I. Lapedatu a trebuit să-și înceteze activitatea dedicându-se intrării în România întregită, Fundația și patrimoniul ei au fost cedate Sindicatului Ziariștilor Ardeleni. Pe 14 septembrie 1939, Ion Al. Lapedatu înregistrează „Așezământul Veturia I. Lapedatu”, instituție de binefacere pentru intelectuali la pensie cu mijloace finaciare reduse și pentru studenți merituoși; actul constitutiv l-a pus sub egida Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba-lulia și Sibiu. Ion I. Lapedatu a contribuit circa o
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
limbi și reprezintă o gamă largă de confesiuni, origini etnice și moșteniri culturale. În 1990 Noua Acropolă a fost recunoscută ca și organizație internațională prin Decretul Regal nr. 3/12-941/S, în conformitate cu legea 25/10/19 a Regatului Belgiei, fiind înregistrată în Registrul Internațional al Asociațiilor. Sediul principal al acesteia se află la Bruxelles (Belgia). Reunite sub egida O.I.N.A. (Organizația Internațională Noua Acropolă), numeroasele filiale naționale se bucură de autonomie și libertate de acțiune în conformitate cu Carta Constitutivă și principiile de
Noua Acropolă () [Corola-website/Science/331536_a_332865]
-
Lucrarea a fost compusă în Clarens, Elveția, o stațiune situată pe malul Lacului Geneva unde Ceaikovski a mers să se recupereze de pe urma depresiei cauzate de căsătoria dezastruoasă cu Antonina Miliukova. Lucra la Sonata pentru pian în Sol major dar nu înregistra progrese. Lui Ceaikovski i s-a alăturat elevul său la compoziție, violonistul Iosif Kotek care a fost la Berlin pentru a studia cu violonistul Joseph Joachim. Cei doi au interpretat împreună lucrări pentru vioară și pian, inclusiv un aranjament pentru
Concertul pentru vioară (Ceaikovski) () [Corola-website/Science/331535_a_332864]
-
Lalo], la fel ca și Léo Delibes și Bizet, nu caută profunzimea, ci evită cu grijă rutina, caută noi forme și se gândește mai mult la "frumusețea muzicală" și mai puțin la observarea tradițiilor stabilite cum fac germanii". Ceaikovski a înregistrat progrese rapide și constante la concert deoarece și-a recăpătat inspirația după odihna din Clarens iar lucrarea a fost finalizată în doar o lună având în vedere că partea a doua a fost rescrisă complet (o versiune a părții originale
Concertul pentru vioară (Ceaikovski) () [Corola-website/Science/331535_a_332864]
-
ce a făcut-o Villon la ruga mamei sale spre a se închina la Maica Domnului” (Ballade que Villon fait à la requeste de sa mère, pour prier Nostre Dame) din „Testament”, 1461: François de Montcorbier (în , după cum a fost înregistrat în registrele universității) a obținut la 18 ani, în 1449 titlul de "bacalaureat" (B.A.) al Facultății de arte (în ) și la 21 de ani, în 1452, titlul de "Maîtrise ès arts" (M.A.) care i-a conferit primul grad
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]