26,844 matches
-
ucenic, pune bazele companiei Walther și va produce până în 1908 numai arme de vânătoare și pentru tir. Carl a avut 5 fii, dintre care 3 îl vor urma în cariera de fabricanți de arme, iar cu ajutorul lor vor construi prima fabrică la Zella-Mehlis în 1903. Fiul cel mare, Fritz Walther, va fi cel mai implicat, el reușind să-l convingă pe tatăl său că viitorul este al armelor automate, astfel că în 1908 vor prezenta cu mândrie primul lor pistol cu
Arme Walther () [Corola-website/Science/330985_a_332314]
-
un design clasic, imitat și de alte companii, de remarcat fiind și faptul că modelul este folosit și în zilele noastre. Din 1942 până în 1945, compania Walther s-a folosit de muncă forțată a deținuților din lagărul de concentrare Neuengamme. Fabrica Walther din Zella-Mehlis a fost distrusă în Al Doilea Război Mondial odată cu ocuparea Germaniei de Est de către Armata Roșie. Fritz Walther a reușit să salveze o mână de documente cu proiecte și să le aducă în Germania de Vest după
Arme Walther () [Corola-website/Science/330985_a_332314]
-
Germaniei de Est de către Armata Roșie. Fritz Walther a reușit să salveze o mână de documente cu proiecte și să le aducă în Germania de Vest după război. A repornit afacerea de la zero și a reușit să construiască o nouă fabrică în 1953 în orașul Ulm, unde se află cea mai mare a producției de astăzi a companiei. După 1950, Fritz Walther a readus în producție modelele celebre ale companiei PP, PPK și P38, ultimul sub denumirea de P1 intrând în
Arme Walther () [Corola-website/Science/330985_a_332314]
-
teren viran situat între cartierele Fabric și Elisabetin. Complexul a avut inițial 11 corpuri de clădiri, iar din punct de vedere arhitectural, cel mai important este corpul central, aflat la intrarea în abator. În incinta abatorului din Timișoara a funcționat fabrica orășenească de lapte, iar în anii '30 a fost înființată o fabrică de conserve de carne, a cărei activitate a încetat ulterior. După anul 1990, activitatea abatorului din Timișoara s-a restrâns succesiv, iar în anul 1992 a fost oficial
Abatorul din Timișoara () [Corola-website/Science/334902_a_336231]
-
11 corpuri de clădiri, iar din punct de vedere arhitectural, cel mai important este corpul central, aflat la intrarea în abator. În incinta abatorului din Timișoara a funcționat fabrica orășenească de lapte, iar în anii '30 a fost înființată o fabrică de conserve de carne, a cărei activitate a încetat ulterior. După anul 1990, activitatea abatorului din Timișoara s-a restrâns succesiv, iar în anul 1992 a fost oficial desființat. După numeroasele demolări care au avut loc, din complexul abatorului au
Abatorul din Timișoara () [Corola-website/Science/334902_a_336231]
-
a purta acest titlu în Boemia, Moravia și Silesia. Georg Simon a posedat moșii în Țară Românească, Ardeal, Banat, Ungaria, Boemia, Moravia, Austria Inferioară (Mauerbach, Rappoltenkirchen, Gföhl, Leopoldsdorf) și Grecia precum imobiliare la Viena. El a participat la fundații de fabrici și construcția de căi ferate, fiind considerat că unul dintre cei mai bogați oameni din monarhie în jurul anului 1850, fiind cel mai puternic concurent al familiei Rothschild precum și singurul creștin între cei patru mari bancheri austrieci. A fost căsătorit cu
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
în sectorul vienez 22, Leopoldstadt (1877), mai înainte "Jägergasse". Johann Simon (Ioan Simeon), al doilea fiu al bătrânului Șină, a fondat în anii patruzeci al secolului al XIX-lea pe propriatatea să Szent-Miklós în Ungaria una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din sfecla de zahăr din Austria, a cărei rentabilitate însă scădea în timpul anilor extremi. Având pierderi materiale semnificative, a preferat închiderea fabricii. A rămas însă co-partener al băncii fratelui său, dar cu o anuitate de numai 60.000
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
al secolului al XIX-lea pe propriatatea să Szent-Miklós în Ungaria una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din sfecla de zahăr din Austria, a cărei rentabilitate însă scădea în timpul anilor extremi. Având pierderi materiale semnificative, a preferat închiderea fabricii. A rămas însă co-partener al băncii fratelui său, dar cu o anuitate de numai 60.000 fl. pe an. De atunci, vienezii l-au poreclit întotdeauna, spre deosebire de fratele său vitreg extrem de bogat Georg Simon, „Șină cel sărac”. Totuși el a
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
stranii de lucru. În loc să-l pregătească pentru lupta unui adeversar anume, el îi antrenează separat mâinile ca să-și devină, una alteia, dușman. Apărută în nr. 158 din "Jurnalul SF", povestirea descrie un viitor distopic, în care oamenii sunt folosiți în fabrici în perioada visului. Acest lucru duce la creșterea productivității, dar are efecte devastatoare asupra muncitorilor, a căror viață reală se scurtează în ritm accelerat. În 1995, textul a fost recompensat cu Marele Premiu ARSFAN. Povestirea a fost publicată în nr.
Rămășițele viselor () [Corola-website/Science/334997_a_336326]
-
principale a hangarului, la care, din partea străzii Mitropolit Dosoftei, au fost alipite volume inestetice, iar o parte a clădirilor, orientate spre strada Calea Orheiului au fost acoperite cu un strat de mortar monocrom. Complexul se află în imediata apropiere de fabrica de cofetărie Bucuria. Pe teritoriul complexului se află un atelier de reparație a troleibuzelor și un muzeu.
Complexul de clădiri ale Depoului și cârmuirii fostei societăți „Tramvaiul Chișinăului” () [Corola-website/Science/335407_a_336736]
-
Între 1883 și 1892 ei au avut șase copii, toți născuți în Kutais, în Caucaz: După căsătorie, perechea a trăit la mosia familiei Japaridze din Kutaisi. Constantin a ajutat-o pe Agrippina la construirea viilor de producție și la o fabrică de vin. El a ajutat regiunea să se dezvolte agricol. El a început să vândă fructe, pepeni, legume și produse agricole în străinătate. În noiembrie 1894, Țarul Alexandru al III-lea s-a îmbolnăvit de befrită și a murit. Când
Constantin Petrovici de Oldenburg () [Corola-website/Science/335393_a_336722]
-
fl. precum de donații de peste 50.000 fl. (la care a contribuit și el cu o sumă mare). Pe 17 octombrie 1877, Alesani s-a căsătorit la Viena cu Eugenie (1858-1926), fiica marelui întreprinzător Eduard Haas von Teichen (1827-1880), [astăzi fabrica de producție de covoare și mobilier "Philipp Haas & Söhne"]. Soții au avut un fiu, Zeno (n. 18 august 1880, Cernăuți), inventor care aobținut mai multe patente privind atașamente pentru biciclete și motociclete în SUA și Canada. Prin această legătură Alesani
Girolamo de Alesani () [Corola-website/Science/335382_a_336711]
-
legarea zahărului în bomboanele tari, cum ar fi cele mentolate, și este un ingredient comun în formulele pentru bebelusi. Sub formă de pulbere pură, substanța poate fi un pericol de explozie de praf, deși această problemă este efectiv nesemnificativă în afara fabricilor care o utilizează. Stearatul de magneziu este fabricat atât din uleiuri vegetale cât și animale. Unele suplimente nutritive precizează faptul că stearatul de magneziu folosit provine din surse vegetale. Stearatul de magneziu este o componentă importantă a "inelelor de cadă
Stearat de magneziu () [Corola-website/Science/335413_a_336742]
-
având un atelier de fermentare a tutunului și o secție de fabricare a țigaretelor. În anul 1945 a avut o producție de 193 tone tutun fermentat și cca. 2 milioane de țigări. În anul 1966, a fost dată în exploatare fabrica de fermentare cu o capacitatea anuală de 10 mii tone tutun. În anul 1977 este finalizată modernizarea fabricii de țigarete și ca urmare capacitatea de producere a crescut până la 9 miliarde de țigarete. Beneficiind de tehnologii avansate, în anii 1970-1980
TUTUN-CTC () [Corola-website/Science/335429_a_336758]
-
avut o producție de 193 tone tutun fermentat și cca. 2 milioane de țigări. În anul 1966, a fost dată în exploatare fabrica de fermentare cu o capacitatea anuală de 10 mii tone tutun. În anul 1977 este finalizată modernizarea fabricii de țigarete și ca urmare capacitatea de producere a crescut până la 9 miliarde de țigarete. Beneficiind de tehnologii avansate, în anii 1970-1980 TUTUN-CTC a obținut progrese semnificattive, devenind o întreprindere de bază în RSS Moldovenească, și în această perioadă a
TUTUN-CTC () [Corola-website/Science/335429_a_336758]
-
această perioadă a fost cea mai mare întreprindere în industria tutunului din Uniunea Sovietică și Europa de Est. It could now produce 4000-5000 cigarettes a minute. Pentru prelucrarea tutunurilor de tip american (Virginia și Burley) în baza tehnologiilor moderne, în anul 1981 fabrica de fermentare a fost dotată cu o linie tehnologică "HAUNI" de stripsare și prelucrare "redraing" a tutunului macrofolio. Ulterior, Combinatul de Tutun din Chișinău a intrat în componența Asociației „Moldtabakprom”. În anul 1999 a fost dată în exploatare o linie
TUTUN-CTC () [Corola-website/Science/335429_a_336758]
-
În anul 1995 a fost privatizata prin metoda MEBO. În anul 2005, Frottierex era unul dintre cele mai importante nume în producția de țesături tip frotier din România. În anul 2006, compania a dat faliment, iar în prezent pe terenul fabricii se află proiectul rezidențial "Washington Residence". Pe terenul companiei din zona Obor, astăzi se află proiectul rezidențial "Roșe Garden".
Întreprinderea Textilă Suveica () [Corola-website/Science/335448_a_336777]
-
Revolverul Saint Etienne, model 1892, cunoscut și ca "Revolver Lebel" sau "Saint Etienne 8mm", a fost un revolver produs de "Fabrica de armanment Saint-Étienne", din Franța, ca înlocuitor a revolverului "MAS 1873". El a fost armamentul individual standard pentru ofițerii francezi în timpul Primului Război Mondial. Modelul 1892 este un revolver cu cadru fix, cu cilindrul montat separat pe un braț basculant spre dreapta
Revolver Saint Etienne, model 1892 () [Corola-website/Science/335504_a_336833]
-
reunite sub titlul de „"Pek Uyanık bir Uyku"” (Un somn iepuresc) , conțin multe noutăți pentru lumea islamică turcă din acea perioadă, dintre care și mențiuni asupra noului cod vestimentar: „Fesul va fi abolit și o alta broboada va fi adoptată; fabricile de pânză vor fi extinse și altele noi deschise și Sultanul, prinții, senatorii, deputații, ofițerii, persoanele oficiale și soldații vor fi făcuți să le poarte produsele, femeile se vor îmbracă cum vor, dar nu extravagant și vor fi libere de
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
erau plătite necorespunzător. Domeniile în care bărbații turci lucrau inițial în Germania erau mineritul și industria, companii precum Daimler-Benz sau Siemens oferindu-le acestora locuri de muncă. Puținele femei de etnie turcă sosite în anii 1960 în Germania lucrau în fabrici sau ofereau servicii de menaj. Imigranții erau avantajoși pentru economia Germaniei deoarece ei ofereau forță de muncă ieftină și flexibilă pentru nevoile existente. Întrucât ei au fost aduși pentru a acoperii deficitul de forță de muncă se credea că aceștia
Turcii din Germania () [Corola-website/Science/331981_a_333310]
-
Times afirma în aprilie 1917 că germanii „reciclau” cadavrele soldaților germani uciși în luptă, pentru a fabrica săpun și alte produse. De abia în 1925, ministrul de externe britanic Sir Austen Chamberlain, a admis în mod oficial că știrea privind „fabrica de cadavre” a fost o dezinformare. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial Germania a suferit, la un moment dat, de o lipsă de grăsimi, astfel că autoritățile au hotărât să pună producția de săpun sub control guvernamental. Zvonurile privind
Săpun făcut din grăsime umană () [Corola-website/Science/332005_a_333334]
-
pentru folosință personalului nazist al instituției. În cartea sa, “Rusia în război între 1941 - 1945”, Alexander Werth afirmă că în timp ce vizita orașul Gdansk/Danzig în 1945, la puțin timp de la eliberarea acestuia de către Armata Roșie, a văzut în afara orașului o fabrică experimentală pentru producția de săpun din cadavre umane. Werth afirmă că ar fi fost condus prin fabrică de către “un profesor german pe nume Spanner” și că “a fost o vedere de coșmar, să vadă cuvele pline de capete și torsuri
Săpun făcut din grăsime umană () [Corola-website/Science/332005_a_333334]
-
afirmă că în timp ce vizita orașul Gdansk/Danzig în 1945, la puțin timp de la eliberarea acestuia de către Armata Roșie, a văzut în afara orașului o fabrică experimentală pentru producția de săpun din cadavre umane. Werth afirmă că ar fi fost condus prin fabrică de către “un profesor german pe nume Spanner” și că “a fost o vedere de coșmar, să vadă cuvele pline de capete și torsuri umane, plutind într-un lichid, și găleți pline de o substanță sub formă de fulgi - săpun uman
Săpun făcut din grăsime umană () [Corola-website/Science/332005_a_333334]
-
de bază este de 80 - 200 de grame pe metru pătrat. Acest tip de hârtie a fost pentru prima dată atestat în Anglia, în secolul al XV-lea. Conform unei legende neverificate, sugativa a fost inventată din greșeală la o fabrică de hârtie, atunci când meșterul a comis o eroare de dozare uitând să adauge clei la fabricarea hârtiei.
Hârtie sugativă () [Corola-website/Science/332023_a_333352]
-
CASĂ POPORULUI. Trustul „Carpați" avea contracte de lucrări în Europa, Asia și Africa , în urma cărora România beneficia de un aport valutar substanțial; 4. Întreprinderea de Transport „ București" (ITB) , dotată cu sute de autocare, autobuze , camioane, autoturisme și alte autovehicule; 5. Fabrici în toate județele țării. De exemplu, Fabrica de mobila „HELIADE" din București, exportatoare a 80% din producție în Suedia, la firma IKEA; 6. Ferme agricole și întreprinderi industriale de produse alimentare în toată țara, precum cele din Măgurele, Tunari, Băneasa
Instituția care a funcționat ca stat în stat în România. Numai Securitatea avea acces la ceea ce se petrecea acolo () [Corola-website/Journalistic/101275_a_102567]