29,295 matches
-
din numărul mare de pensionari ai sultanului cari, departe de-a suferi amărăciunea exilului, huzureau de bine în străinătate, n-a murit absolut nici unul de mizerie sau de privațiuni. Unul singur, un militar, s-a stins de nostalgie și de dorul copiilor. Alții, daca i-a odihnit D-zeu, aceasta s-a întîmplat pentru că nu mai aveau zile și pentru că o moarte avem cu toții. Contimporani de-ai d-lor C. A. Rosetti și I. Brătianu, confrați în exiliu, se vor însărcina
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
din numărul mare de pensionari ai sultanului cari, departe de-a suferi amărăciunea exilului, huzureau de bine în străinătate, n-a murit absolut nici unul de mizerie sau de privațiuni. Unul singur, un militar, s-a stins de nostalgie și de dorul copiilor. Alții, daca i-a odihnit Dumnezeu, aceasta s - a 'ntîmplat pentru că nu mai aveau zile și pentru că o moarte avem cu toții. Contimporani de-ai d-lor C. A. Rosetti și I. Brătianu, confrați în exiliu, se vor însărcina, credem
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
numai persoanei răposatului cel mai [cu] seamă ideilor lui. Judecați după concluzia articolului în cestiune, pe care iat-o; "Privit în întregul vieții sale de lupte și de suferințe Blanqui ne apare, de departe, cu caracterul său antic, ca personificarea dorului arzător ce există în sufletul tuturor acelora cari suferă de inichitățile societății de astăzi și cari se sacrifică pentru mântuirea ei, luptând în de lungul vieței lor pentru ideile în care au o credință nestrămutată. El a fost dintre aceia
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
el și până nu răspunde cu iubire iubirii Lui, căci sufletul uman are o nesfârșită sete de iubire, iar această sete nu și‑o poate potoli decât prin Înălțarea către Hristos, Care o satură, umplându‑o și mai mult de dorul după iubirea Lui. De aceea a fost trimis Duhul Sfânt În lume, pentru a ne dărui apa Înnoirii duhovnicești, pentru ca noi, „adăpându‑ne prin Duhul, (să primim și să) iubim pe Hristos”57, iar prin Hristos, pe Tatăl. Parafrazându‑l
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
6. Martirii - mărturisitori jertfelnici ai credinței, chiar În mijlocul supliciilor Înspăimântătoare și a chinurilor atroce Martirii, privind Înspăimântătoarele ordalii ce aveau să urmeze, nu se grăbeau de fapt spre moarte, ci spre adevărata și veșnica viață. Și‑au Îndeplinit astfel cu dor mărturisirea martiriului. O mărturisesc ei Înșiși : „Noi În teama de robie ne veselim și sub amenințarea morții râdem”150. Ei nu au dorit nici suferința, nici moartea, ci au fost convinși că merg spre viața veșnică, pe care cred că
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc În mine” (Iov 19, 25‑27). Suferința nu Înseamnă neapărat că ne‑am Îndepărtat de Dumnezeu ; poate Însemna că suntem atrași mai aproape de El și ne este Îngăduit ca să trecem printr‑o experiență ce va Înlătura
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
Cu alte cuvinte, așteptarea slavei viitoare pe care o voi dobândi, spune Sfântul Pavel, și a acelei fericiri veșnice, mă face să Îndur aceste nenumărate necazuri și să le socotesc mai ușoare. Deci, conchide Sfântul Ioan Hrisostom, „ai văzut că dorul de Dumnezeu taie tăria necazurilor și că nici nu ne lasă să le simțim când vin peste noi ?”256 Cei care Îndură suferința cu serenitate, cu Împăcare, nea‑ vând o atitudine revoltătoare și de refuz a acesteia, au fericita nădejde
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
par „ridicole”. „În orice caz - notează el - legile - relative - ale frumosului trebuiesc căutate nu în obiect, ci în însăși senzația noastră de plăcere sau neplăcere, în starea de simpatie sau antipatie organică”. Memoria și noutatea, trecutul și viitorul, amintirea și „dorul nedefinit” pot coexista în poem („vreau acest paradox: memoria și noutatea”), de vreme ce constituie însuși fluxul vital care este scrisul. Esențială e forța lor de șoc, insolitul întâlnirii unor poli tensionali capabili să dea naștere „fulgerului unei imagini”, „iluminării” tulburătoare, viziunii
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sec și câmpul zbârcindu-se pe nesimțite se pregătește pentru lungile luni de ger. ș...ț Frigul s-a apropiat dintr-o dată ca un nor. Voi pleca desigur și de aici. Voi mătura cu coada de cometă a nedefinitelor mele doruri alte ținuturi”. Unica presiune securizantă rămâne iubirea și spațiul propriei odăi a visătorului: „să gâfâi sub ferestrele mele ca sub un arbore al binefacerii din care îmi va cădea în mâini fructul cu seva caldă a iubirii”. În jurul acestui loc
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
suferință ca trecere spre nimic, dar e bucurie ca apropiere de lumina Treimii, cu dispariția distanțelor. De aceea, iubirea este întotdeauna de aproape. Nimeni n-a surprins mai grăitor aceste treceri "oximoronice" ca Eminescu, acel zbor ca gând purtat de dor al ființei hyperionice, alternând cu sentimentul copleșitor al îndepărtării din Despărțire sau din De câte ori, iubito... Trăirea angoasei îl duce pe Părintele Stăniloae la următorul raționament impecabil: Angst e semn că timpul vieții pământești nu-și este suficient sieși și că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la imaginea mamei și a copilului, spre a sugera rostul mișcării omului: Mama pune copilul la o distanță de ea și-l cheamă spre ea, pentru ca el să se întărească în exercițiul mișcării ce-l face spre ea, atras de dorul ei"43. Este și sensul dorului nemărginit eminescian, altceva decât pura voință schopenhaueriană, manifestată ca orbeție a instinctului. Pașii copilului către mamă și ai omului către Dumnezeu nu se fac de la sine, ci prin iubire, prin har, prin Duhul care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre a sugera rostul mișcării omului: Mama pune copilul la o distanță de ea și-l cheamă spre ea, pentru ca el să se întărească în exercițiul mișcării ce-l face spre ea, atras de dorul ei"43. Este și sensul dorului nemărginit eminescian, altceva decât pura voință schopenhaueriană, manifestată ca orbeție a instinctului. Pașii copilului către mamă și ai omului către Dumnezeu nu se fac de la sine, ci prin iubire, prin har, prin Duhul care coboară. De aceea, mișcarea spre eternitate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
teoria cosmogonică a Big-Bang-ului, spune Lupașcu, energia primordială explodândă nu putea fi decât potențare infinită de afectivitate. Din motive similare s-a apropiat Eminescu de cosmogonia indiană din Rig-Veda, reconstruind-o în chip original, punctul originar expansiv fiind identificabil cu dorul nemărginit, pecete a românității viziunii eminesciene. Finalmente, afectivitatea ontologică se dovedește a fi dialogică, precum în teologia Părintelui Stăniloae, dar, din anumite motive, Ștefan Lupașcu nu pare să fi avut această conștiință, în măsura în care, ca și Nietzsche, a confundat creștinismul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ontologii: viața trupească și moartea (ca semn al materiei macrofizice și biologice dominate de entropie) și învierea, la nivel psiho-noologic, ca dat afectiv, divin. Afectivitatea este depășirea contrariilor în contradicție, e armonie a contrariilor, a durerii și fericirii, ca în dorul eminescian, care e totdeauna "oximoronic", un punct sau o clipă suspendată care nu este nici omogenizantă, nici eterogenizantă, nici contradicție, nici necontradicție, "ea este o adevărată ontologie pură"346. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este afectiv, ci că afectivitatea vine
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și disprețuitoare asupra excesului de ireal atribuit realului, care, și fără de acesta, are caracter fascinant și mirabil"354. Ne amintim, și Ștefan Lupașcu repusese în discuție transdisciplinară conceptele fundamentale din gândirea aristotelică. În antimetafizica lui Nichita Stănescu e ceva din dorul nemărginit eminescian și din afectivitatea lupasciană: "Dorința de a trăi este antimetafizică"355. De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci a avea dor"356. Asta o gândește un poet
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și Ștefan Lupașcu repusese în discuție transdisciplinară conceptele fundamentale din gândirea aristotelică. În antimetafizica lui Nichita Stănescu e ceva din dorul nemărginit eminescian și din afectivitatea lupasciană: "Dorința de a trăi este antimetafizică"355. De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci a avea dor"356. Asta o gândește un poet cu o puternică structură antropologică de vizual. Ea l-a salvat de disperarea bacoviană, dar poetul a simțit primejdia încremenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Nichita Stănescu e ceva din dorul nemărginit eminescian și din afectivitatea lupasciană: "Dorința de a trăi este antimetafizică"355. De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci a avea dor"356. Asta o gândește un poet cu o puternică structură antropologică de vizual. Ea l-a salvat de disperarea bacoviană, dar poetul a simțit primejdia încremenirii spațiale, de unde și ideea lui insolită că vidul e rigid: "Rigid este numai vidul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
plumb. Poezia lui se nutrește dintr-o sete de perfecțiune evocând pe a lui Eminescu, în căutarea cuvântului ce exprimă adevărul, care, în cazul său, se numește transparență. E un drum de ispășire, precum cel al emirului macedonskian, fascinație a dorului tainic la capătul căruia antitezele se armonizează. Întreaga poezie a lui C. D. Zeletin e un inefabil joc al antitezelor. Andaluzia, care dă titlul celui de al doilea volum, e cetatea transparenței, nicicum un tărâm exotic, ca în călătoriile romanticilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ta, a lui (a ei), pe care vor să mi-o federalizeze, să mi-o facă din națională internațională"388. Așadar, federalizarea (sfârtecarea) Moldovei este percepută dureros ca dezmembrare în spirit, adică ontologică. Dureros, de la dolus, reintrat în ritm ca dor: "Numai o astfel de străinătate putea să dea sens unui cuvânt făcut din vocala "o" între două consoane "d" și "r", ori cum zic portughezii despre dorul lor a fi acolo unde nu ești". Dorul e nemărginit, cum apare el
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca dezmembrare în spirit, adică ontologică. Dureros, de la dolus, reintrat în ritm ca dor: "Numai o astfel de străinătate putea să dea sens unui cuvânt făcut din vocala "o" între două consoane "d" și "r", ori cum zic portughezii despre dorul lor a fi acolo unde nu ești". Dorul e nemărginit, cum apare el la Eminescu, fiindcă omul e aruncat la margine, condamnat a fi acolo unde nu este. Ne aflăm într-o altă logică decât aceea a terțiului exclus, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dolus, reintrat în ritm ca dor: "Numai o astfel de străinătate putea să dea sens unui cuvânt făcut din vocala "o" între două consoane "d" și "r", ori cum zic portughezii despre dorul lor a fi acolo unde nu ești". Dorul e nemărginit, cum apare el la Eminescu, fiindcă omul e aruncat la margine, condamnat a fi acolo unde nu este. Ne aflăm într-o altă logică decât aceea a terțiului exclus, pe fundamentul căreia s-au ridicat civilizațiile de nucleu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fiindcă omul e aruncat la margine, condamnat a fi acolo unde nu este. Ne aflăm într-o altă logică decât aceea a terțiului exclus, pe fundamentul căreia s-au ridicat civilizațiile de nucleu ale Europei. Hyperion zboară gând purtat de dor spre a pune capăt separării de fata pe care o iubește, ajungând într-un topos care scapă logicii clasice: Nu e nimic și totuși e", vers-cheie al poemului, în care Svetlana Paleologu-Matta descifra heideggeriana diferență ontologică. (Heidegger este unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
capăt cum de a scris această carte și cum de s-au construit singure fragmentele care nu mai sunt doar fragmente, bucăți ale totului dezmembrat, ci spirit întreg ca într-o desfășurare încheiat-deschisă, ca în Hegel. Le unește ritmul, adică dorul care ia substanța delirului esențial, cum l-a numit Ioan Petru Culianu, referindu-se la marii scriitori moderni James Joyce și William Faulkner. Dorul se înfășoară într-o stranie logică a ambiguității pe care a riscat-o enorm Victor Teleucă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dezmembrat, ci spirit întreg ca într-o desfășurare încheiat-deschisă, ca în Hegel. Le unește ritmul, adică dorul care ia substanța delirului esențial, cum l-a numit Ioan Petru Culianu, referindu-se la marii scriitori moderni James Joyce și William Faulkner. Dorul se înfășoară într-o stranie logică a ambiguității pe care a riscat-o enorm Victor Teleucă în cele 300 de pagini ale ciudatului său poem din fragmente "eteroclite". Nicăieri nu am întâlnit atâtea afirmații autonegatoare ca în Ninge la o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de profund românească și, evident, basarabeană, încât poetul s-a văzut eliberat de povara militantismului publicistic la care e condamnat scriitorul basarabean de azi. El pare a ne arăta calea cum se iese din drama sfâșierii prin ambiguitatea ontologică a dorului, evitând sterilitatea simulacrelor din jocul textualist al postmoderniștilor care dă iluzia că ne putem detașa de destinul național prin internaționalizare. Performanța artistică a lui Victor Teleucă se asociază de la bun început cu o atitudine intuitiv transdisciplinară, atuul conștientizat în fața confraților
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]