28,739 matches
-
metri. Texanii au reușit să-i ia prin surprindere pe mexicani. A fost un atac îndrăzneț la lumina zilei, dar succesul său poate fi explicat în mare parte prin neglijența lui Santa Anna care nu a pus sentinele în timpul siestei soldaților săi. Armata lui Santa Anna consta în principal din soldați profesioniști, dar care fuseseră pregătiți să lupte în formații, schimbând salve cu inamicul. Mexicanii erau prost pregătiți și prost înarmați la momentul atacului. Majoritatea dormeau cu soldaderas (soțiile și femeile-soldat
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
mexicani. A fost un atac îndrăzneț la lumina zilei, dar succesul său poate fi explicat în mare parte prin neglijența lui Santa Anna care nu a pus sentinele în timpul siestei soldaților săi. Armata lui Santa Anna consta în principal din soldați profesioniști, dar care fuseseră pregătiți să lupte în formații, schimbând salve cu inamicul. Mexicanii erau prost pregătiți și prost înarmați la momentul atacului. Majoritatea dormeau cu soldaderas (soțiile și femeile-soldat), unii plecaseră să adune lemne, iar cavaleriștii erau pe cai
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
dormeau cu soldaderas (soțiile și femeile-soldat), unii plecaseră să adune lemne, iar cavaleriștii erau pe cai fără șa, cărând apă. Generalul Manuel Fernández Castrillón a încercat cu disperare să improvizeze o rezistență mai organizată, dar a fost și el ucis. Soldații săi au fugit panicați, iar linia defensivă a lui Santa Anna s-a prăbușit rapid. Sute de soldați mexicani demoralizați și confuzi au fost puși pe fugă, mulți fiind împinși în mlaștinile din preajma râului unde s-au înecat. Texanii i-
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
cărând apă. Generalul Manuel Fernández Castrillón a încercat cu disperare să improvizeze o rezistență mai organizată, dar a fost și el ucis. Soldații săi au fugit panicați, iar linia defensivă a lui Santa Anna s-a prăbușit rapid. Sute de soldați mexicani demoralizați și confuzi au fost puși pe fugă, mulți fiind împinși în mlaștinile din preajma râului unde s-au înecat. Texanii i-au urmărit pe inamicii care fugeau, strigându-le „take prisoners like the Meskins do!” („luați prizonieri ca [mexicanii
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
stângă, doi cai au fost împușcați sub el, iar Santa Anna a scăpat. Lupta însăși a durat 18 minute dar măcelul mexicanilor a continuat timp de aproape o oră. Armata texană a repurtat o victorie surprinzătoare, ucigând circa 700 de soldați mexicani, rănind 208 și luând 730 de prizonieri, în vreme ce ea a pierdut doar 9 morți și 30 de răniți. În timpul bătăliei, Santa Anna a dispărut și a fost căutat de un grup constând din James A. Sylvester, Washington H. Secrest
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
pe care scria ,Libertate Israelului” și începuse să fie considerat Mesia cel așteptat al evreilor. Succesul său inițial a fost considerabil, deoarece, pentru a-i învinge pe evrei Roma a pus în luptă inițial trei legiuni (aproximativ 50.000 de soldați) pentru a opri rebeliunea, dar după distrugerea Legiunei a XXII-ea Deioteriana, este posibil că romanii au antrenat în lupte și alte legiuni. Printre legiunile care au participat la luptă se numără Legiunea VI Ferrata, Legiunea X Fretensis și Legiunea XXII
Revolta lui Bar Kohba () [Corola-website/Science/321385_a_322714]
-
a bombardat Palatul Național; rezultatele alegerilor au fost anulate și Guerrero s-a instalat în fotoliul de președinte. În 1829, Spania a făcut o ultimă încercare de a recuceri Mexicul la Tampico cu o forță invadatoare de 2.600 de soldați. Santa Anna a luptat împotriva expediției Barradas cu o forță mult mai mică și i-a invins pe spanioli, dintre care mulți sufereau de febră galbenă. Înfrângerea armatei spaniole nu doar că i-a sporit popularitatea lui Santa Anna, ci
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
Alamo, forțele lui Santa Anna au ucis 187-250 de texani, după care au executat alți peste 350 de prizonieri texani în masacrul de la Goliad (27 martie 1836). Înfrângerea de la Alamo a câștigat timp pentru Houston și pentru Texas. Houston și soldații săi l-au învins pe Santa Anna în bătălia de la San Jacinto la 21 aprilie 1836. A doua zi, un mic grup de soldați texani conduși de James Sylvester l-au prins pe Santa Anna, ascuns într-o mlaștină și
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
27 martie 1836). Înfrângerea de la Alamo a câștigat timp pentru Houston și pentru Texas. Houston și soldații săi l-au învins pe Santa Anna în bătălia de la San Jacinto la 21 aprilie 1836. A doua zi, un mic grup de soldați texani conduși de James Sylvester l-au prins pe Santa Anna, ascuns într-o mlaștină și îmbrăcat în uniformă de soldat de dragoni. Președintele Texasului, David G. Burnet, și Santa Anna au semnat tratatele de la Velasco, prin care liderul mexican
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
pe Santa Anna în bătălia de la San Jacinto la 21 aprilie 1836. A doua zi, un mic grup de soldați texani conduși de James Sylvester l-au prins pe Santa Anna, ascuns într-o mlaștină și îmbrăcat în uniformă de soldat de dragoni. Președintele Texasului, David G. Burnet, și Santa Anna au semnat tratatele de la Velasco, prin care liderul mexican a recunoscut independența Republicii Texas, în schimbul promisiunii de a fi transportat în siguranță la Veracruz. La Ciudad de México, însă, un
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
a satisfăcut cererile francezilor, Santa Anna s-a folosit de participarea la război pentru a reveni în politica mexicană ca erou. Santa Anna a utilizat o proteză pentru piciorul pierdut; în timpul Războiului Americano-Mexican, proteza a fost capturată și păstrată de soldații americani, fiind astăzi expusă la Muzeul Militar al Statului Illinois din Springfield. Guvernul mexican a cerut în mod repetat returnarea ei. În curând președinția lui Bustamante a devenit haotică, susținătorii lui cerându-i lui Santa Anna să preia guvernul provizoriu
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
spre surprinderea și amuzamentul adevăratului Holmes. Mortimer, Watson și Sir Henry au plecat la Baskerville Hall în sâmbăta următoare. Baronetul este încântat să-l vadă și legătura cu pământul este clar, dar constată acosta umezită. În întreaga zonă sunt prezenți soldați, care caută un criminal evadat pe nume Selden. Barrymore și soția sa doresc să plece de la Baskerville Hall, cât de curând este posibil, iar castelul pare, în general, un loc sumbru. Watson nu prea reușește să doarmă în acea noapte
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
de un sergent, bun înotător, el a fost nevoit să plece din armată și a fost angajat ca supraveghetor al muncitorilor de pe plantația lui Abel White. În 1857 a izbucnit Rebeliunea din India, iar englezii erau alungați de peste tot de soldații indieni care se răzvrătiseră împotriva comandanților lor și a ocupanților albi ai Indiei. Rebeliunea a ajuns și pe moșia lui Abel White, casa acestuia fiind incendiată, iar albii găsiți acolo uciși. Small a fugit și s-a refugiat în orașul
Semnul celor patru () [Corola-website/Science/321378_a_322707]
-
lui Abel White, casa acestuia fiind incendiată, iar albii găsiți acolo uciși. Small a fugit și s-a refugiat în orașul Agra, unde s-a înrolat ca voluntar în trupele engleze. Trebuia să păzească o intrare în cetate, împreună cu doi soldați din trupele sikh (Mahomet Singh și Abdullah Khan). Într-o zi, el a fost dezarmat și amenințat cu moartea de cei doi sikhi, care l-au pus să jure că va păstra secretul pe care-l va auzi de la aceștia
Semnul celor patru () [Corola-website/Science/321378_a_322707]
-
000 și 8.000 de lire pe an (avea să se diminueze de-a lungul anilor din cauza pierderilor teritoriale din Franța și a prăbușirii finanțelor regale din Anglia). Sir Richard a fost onorat cu grade militare, dovedind că este un soldat capabil. Au continuat alte onoruri pentru amândoi, atunci când regele Henric al VI-lea al Angliei s-a căsătorit cu Margareta de Anjou, a cărui unchi era cumnatul Jaquettei. Membrii familiei Woodville erau cei aleși care aveau să o escorteze pe
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
Imperiului Otoman și au reiterat cererea ca tinerii recruți arabi să-și satisfacă serviciul militar în regiunile de baștină în timp de pace. Se estimează că forțele arabe care s-au implicat în revoltă au numărat aproximativ 5.000 de soldați. Acest număr se referă la forțele regulate arabe, care au luptat alături de armata Aliaților, nu și la efectivele forțelor neregulate de sub comanda lui Lawrence al Arabiei sau lui Feisal. În mai multe rânduri, în special în fazele finale ale luptelor
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
au fost formate în principal din beduini și alți membri ai unor triburi nomade ale deșertului, care s-au dovedit aliați instabili, loiali în principal triburilor lor și mai puțin cauzei generale. Feisal a sperat că va putea să convingă soldații arabi din rândul armatei otomane să treacă de partea rebeliunii și să se alăture cauzei sale. Pentru ca să prevină dezertarea soldaților arabi, conducerea otomană a trimis grosul trupelor arabe pe fronturile europene ale războiului și astfel doar un număr redus de
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
aliați instabili, loiali în principal triburilor lor și mai puțin cauzei generale. Feisal a sperat că va putea să convingă soldații arabi din rândul armatei otomane să treacă de partea rebeliunii și să se alăture cauzei sale. Pentru ca să prevină dezertarea soldaților arabi, conducerea otomană a trimis grosul trupelor arabe pe fronturile europene ale războiului și astfel doar un număr redus de dezertori arabi s-a alăturat lui Feisal. Principala contribuție a Revoltei arabilor la victoria Aliaților a fost blocarea a zeci
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
a trimis grosul trupelor arabe pe fronturile europene ale războiului și astfel doar un număr redus de dezertori arabi s-a alăturat lui Feisal. Principala contribuție a Revoltei arabilor la victoria Aliaților a fost blocarea a zeci de mii de soldați otomani în regiune, care altfel ar fi putut fi folosiți pentru atacarea Suezului. Britanicii au fost astfel capabili să desfășoare operațiuni militare fără a fi amenințați de un posibil atac otoman. Aceasta a fost de altfel principala justificare a britanicilor
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
16 iunie. Până la sfârșitul lunii septembrie 1916, arabii preluaseră cu ajutorul Royal Navy controlul asupra orașelor de coastă Rabegh, Yenbo, Qunfida și luaseră aproximativ 6.000 de prizonieri otomani. În Hejaz erau cantonați în acel moment încă aproximativ 15.000 de soldați otomani. Atacul efectuat de forțele arabe asupra Medinei s-a încheiat cu o înfrângere sângeroasă. În octombrie 1916, forțele britanice din Egipt l-au trimis pe tânărul căpitan T. E. Lawrence să-i sprijine pe arabi în lupta lor.. Lawrence
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
litoral Wejh a fost ales drept bază pentru atacurile împotriva căii ferate Hejaz. Pe 3 ianuarie 1917, Faisal a declanșat un marș spre nord pentru cucerirea orașului de-a lungul litoralului Mării Roșii întreprins de forță de aproximativ 5.100 soldați pe cămile, 5.300 de infanteriști, dotați cu patru tunuri de munte Krupp, zece mitraliere. Proviziile erau transportate cu 380 de cămile de povară. Acest convoi, care se îndrepta spre Weijh, a fost reaprovizionat de vasele militare ale Royal Navy
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
mitraliere. În schimb, britanicii le-au oferit arabilor un număr foarte redus de piese de artilerie, datorită crizei de astfel de arme din depozitele aliate. Faisal dispunea de un număr redus de tunuri montane. Alături de arabi au mai luptat și soldați egipteni și indieni, în special ca mitraliori. Britanicii i-au sprijinit pe arabi cu un anumit număr de mașini blindate, iar aviația britanică a sprijinit revolta pe parcursul tuturor campaniilor. Pentru o scurtă perioadă de timp, alături de arabi a luptat și
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
câțiva ofițeri, arabii au o serie de atacuri încununate de succes împotriva căii ferate Hajaz, în timpul cărora au reușit să captureze provizii, să distrugă locomotive, vagoane și porțiuni de cale ferată și, în cele din urmă, să blocheze mii de soldați otomani în regiune. În ianuarie 1918, într-una dintre cele mai ample acțiuni militare ale revoltei, forțele arabe au înfrânt o mare unitate otomană în apropierea satului Tafileh, producând peste 1.000 de victime în rândurile otomanilor, cu prețul a
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
echipe antitanc mobile, lunetiști și puncte de rezistență fortificate. Această combinație avea ca scop încetinirea și disiparea atacurilor Armatei Populare Iugoslave, până în punctul în care contraatacurile ar fi putut forța o retragere a acesteia. Forțele atacatoare era un amestec de soldați ai Armatei Populare Iugoslave, recruți din Forțele Sârbe de Apărare a Teritoriului ("Teritorijalna Obrana" sau "TO"), cetnici (paramilitari naționaliști sârbi) și miliții sârbe locale, numărând în total circa 50,000 de oameni. Deși, în teorie, erau de departe mai puternice
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
000 de oameni. Deși, în teorie, erau de departe mai puternice și mai bine echipate decât forțele croate, moralul lor era adesea scăzut, conducerea trupelor neprofesionistă, iar dezertările constante reduceau din tăria și capacitatea de luptă a multor unități. Mulți soldați ai Armatei Populare Iugoslave nu erau sârbi, un număr mare din ei fiind bosniaci, etnici albanezi din Kosovo, etnici croați sau maghiari din Vojvodina. Aceștia nu sprijineau în mod deosebit nici naționalismul sârb, nici cauza unei Iugoslavii unite. Soldații de
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]