26,891 matches
-
ample din istoria Italiei și au avut asupra tinerilor radicali italieni un puternic efect mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile manageriale, i-a convins pe teoreticienii italieni și pe adepții lor că refuzul radical al „statului burghez” reprezenta strategia corectă. Autonomia lucrătorilor - ca tactică și ca obiectiv - era calea viitorului. Reformele - În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În publicația (și mișcarea) Lotta Continua, nume care rezuma proiectul. Lotta Continua a apărut pentru prima oară În toamna anului 1969, când violența izbucnise deja. Printre sloganurile manifestanților din Torino În iunie 1968 se puteau auzi „Nu păcii sociale În fabrici!” și „Numai violența răzbește unde domnește violența!”. În lunile următoare, demonstrațiile din fabrici și universități au ilustrat un gust accentuat pentru violență, atât retorică („Nu schimba statul, zdrobește-l!”), cât și reală. Cel mai popular cântec al mișcării studențești italiene
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apărut pentru prima oară În toamna anului 1969, când violența izbucnise deja. Printre sloganurile manifestanților din Torino În iunie 1968 se puteau auzi „Nu păcii sociale În fabrici!” și „Numai violența răzbește unde domnește violența!”. În lunile următoare, demonstrațiile din fabrici și universități au ilustrat un gust accentuat pentru violență, atât retorică („Nu schimba statul, zdrobește-l!”), cât și reală. Cel mai popular cântec al mișcării studențești italiene În aceste luni era, cum nu se poate mai potrivit, La violenza. Ironia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avertisment că animația suspendată a țării lor Între Est și Vest se datora mai mult șansei istorice decât opțiunii ideologice. Dar, În cursul anilor ’50 și ’60, Tito a descentralizat Întrucâtva procesul de decizie, permițând cu titlu de experiment autonomia fabricilor și a muncitorilor. Inovațiile s-au născut din diviziuni etnice și geografice, dar și din necesitate economică. Într-un stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a accepta inevitabilul, permițând un minimum de reforme nesocialiste pentru a revigora economia stagnantă. Însă schimbările propuse de Ota Șik și de alți economiști reformiști din partid - cum ar fi corelarea primelor pentru muncitori cu un procent din profitul fabricii, și nu cu Îndeplinirea normei sau a planului oficial - nu erau agreate de conservatorii din partid și au fost adoptate abia după patru ani, la al XIII-lea Congres. Dar, În acel moment, așa cum partidul s-a temut dintotdeauna, reabilitările
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acte de violență publică. Într-un deceniu au fost asasinați trei politicieni, nouă magistrați, 65 de polițiști și alți 300 de oameni. La Început, Brigăzile Roșii și celelalte organizații s-au limitat la răpirea și, ocazional, Împușcarea unor directori de fabrici și a altor oameni de afaceri mai mărunți: „lacheii capitalismului”, servi del padrone, ceea ce reflecta interesul lor inițial pentru democrația la nivelul clasei muncitoare. Dar, la mijlocul anilor ’70, ei au trecut la asasinate politice (mai Întâi politicieni de dreapta, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În fața comerțului internațional. Din 1961, produsul național brut a crescut constant. Procentul celor care munceau pământul - un lucrător din doi În 1950 - a scăzut brusc când țăranii din sud și vest s-au mutat În nordul țării să lucreze În fabrici și În industria turistică În plină dezvoltare: În 1971, numai un spaniol din cinci lucra În agricultură. Deja la jumătatea anilor ’60, după criteriile ONU, Spania Încetase să mai fie „o țară În curs de dezvoltare”. „Miracolul economic” al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atât de dificilă era acela că nimeni nu Încerca să ia măsuri preventive. Numai niște sancțiuni oficiale eficiente și consecvent aplicate ar fi putut ameliora situația, Însă acestea trebuiau să vină de la aceeași autoritate care Încuraja dezastrul. Orice director de fabrică sau fermă care ar fi făcut imprudența să riște nerealizarea „sarcinilor” aplicând din proprie inițiativă măsuri Împotriva poluării avea de Înfruntat consecințe serioase. După cum puteau constata tot mai mulți oameni, sistemul economic comunist era dăunător mediului prin Însăși natura lui7
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
caz, ei nu aveau nici un motiv s-o facă: oricât de incompetenți, ei aveau posturile asigurate grație bine cunoscutei preferințe a lui Brejnev pentru „stabilitatea cadrelor” (devenită cuvânt de ordine Începând cu anul 1971). În schimb, maiștrii și directorii din fabrici se căzneau să ascundă de autorități surplusul de materiale și forță de muncă. Risipa și penuria se Întrețineau astfel reciproc. Efectul previzibil al unui astfel de sistem a fost să Încurajeze nu doar stagnarea și ineficiența, ci și un ciclu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cele mai modeste și legitime - tratamente medicale, nevoi materiale, oportunități educaționale -, oamenii sunt nevoiți să Încalce legea Într-o varietate de feluri minore, dar corupte. Ceea ce explică În mare măsură amplificarea cinismului În acești ani. Un singur exemplu spune mult: fabricile de tractoare sau de camioane nu se mai oboseau să producă suficiente părți componente pentru că „normele” erau mai ușor de Îndeplinit fabricând mașini mari - cu rezultatul că, atunci când aceste mașini mari se defectau, nu existau piese de schimb. Statisticile oficiale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sistemul de producție și stabilire a prețurilor În funcție de cerere. Însă o asemenea strategie era sortită eșecului prin Însăși premisa ei operațională - și anume că autoritățile puteau crea Întreprinderi eficiente prin fiat administrativ. Pompând puținele fonduri În câteva ferme, unități prelucrătoare, fabrici sau servicii-model, partidul a reușit Într-adevăr să creeze Întreprinderi temporar viabile și chiar teoretic profitabile - dar numai cu prețul unor subvenții substanțiale și privând de resurse alți agenți economici. Dezordinea și frustrarea au crescut. În paralel, șefii de ferme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din secretomanie. Explozia de la Celiabinsk-40 nu a fost recunoscută oficial decenii la rând, deși s-a produs la doar câțiva kilometri de un oraș mare - același unde, În 1979, sute de oameni au murit În urma contaminării cu antrax de la o fabrică de arme biologice amplasată În centrul orașului. Problemele de la reactoarele nucleare sovietice le erau bine cunoscute celor din interiorul sistemului: două rapoarte separate ale KGB din 1982 și 1984 semnalau echipamentul „defectuos” (furnizat de Iugoslavia) și deficiențele serioase ale reactoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai prudent ca pârghiile puterii să fie transferate la nivel local. Nu În ultimul rând, managerii sovietici conștientizau că, dacă se prăbușește centrul, multe bunuri publice de mare valoare vor rămâne fără stăpân: proprietăți ale partidului, drepturi de exploatare, ferme, fabrici, impozite pe venit etc. Ucraina era de departe cel mai important dintre statele aspirante la „suveranitate”10. Ca și În statele baltice, În Ucraina exista un precedent (deși discontinuu) al independenței, ultima dată câștigată și pierdută imediat după primul război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bază populară reală pentru acest obiectiv, nu același lucru se poate spune și despre Slovacia. Privatizarea, piața liberă și reducerea sectorului de stat nu au avut priză la slovaci, care depindeau În mai mare măsură decât cehii de slujbele din fabrici, uzine și mine Învechite și neprofitabile, aflate În proprietatea statului - „Întreprinderi” pentru ale căror produse nu mai exista o piață protejată și care nu puteau atrage capital străin sau investitori privați. Pentru unele cercuri politice și de afaceri din Praga
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru dezastrul provocat de ele. În landurile din estul Germaniei factura pentru remedierea pagubelor produse de comunism a fost achitată de guvernul federal. În patru ani, Treuhand (vezi capitolul XVII) a cheltuit miliarde de mărci cumpărând și vânzând În pierdere fabrici și uzine depășite, plătindu-le salarii compensatoare angajaților de prisos ai acestora și plătind despăgubiri - atât cât era posibil - pentru consecințele activității lor. Deși rezultatele au fost anemice și au adus trezoreria federală În pragul falimentului, foștii est-germani au avut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și potențial rentabile: energie, resurse minerale, arme, proprietăți imobiliare, mijloace de comunicare În masă, rețele de transport și multe altele. Mai mult decât atât, În societățile postsovietice singurii oameni care știau cum să conducă un laborator, o fermă sau o fabrică, care aveau experiență În comerțul exterior sau În conducerea unei instituții de mari dimensiuni și care știau ce au de făcut erau tot cadrele partidului: intelighenția, aparatul birocratic și nomenklatura. În mâinile acestor oameni stăteau, după 1989 ca și Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Belgia - practic dispăruseră: În 1998, producția belgiană de cărbune scăzuse la două milioane de tone pe an, de la 21 milioane de tone În 1961. În zona care fusese cândva cea mai profitabilă regiune industrială din Europa nu mai rămăseseră decât fabricile În paragină de pe valea râului Meuse, mai sus de Liège, și instalațiile miniere părăsite de lângă Gons și Charleroi. Foștii mineri și oțelari din aceste comunități depindeau acum, Împreună cu familiile lor, de un sistem social administrat din capitala bilingvă a țării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dubla exporturile alimentare În Vest. Dar acesta era doar efectul relativei rămâneri În urmă. După extindere, salariile și alte costuri În țările est-europene urmau să ajungă la nivelul celor din Vest, iar regiunea nu avea să fie mai avantajoasă decât fabricile din India sau Mexic. Marja de profit - cel puțin În sectorul producției de bunuri - urma să intre În declin. Între timp, cum colapsul economiilor comuniste avea un preț ridicat, Europa de Est În pragul aderării era mult În urma țărilor din UE. Chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu numai investitori, ci și o forță de muncă mai flexibilă și necostisitoare. În loc să importe mână de lucru ieftină din țările sărace, ca În trecut, firmele germane, britanice sau franceze au descoperit acum că era mai eficient să-și exporte fabricile În Brazilia sau Nigeria, Portugalia sau România, pentru a vinde apoi produsele finite direct pe piețele din lumea Întreagă, ceea ce a accelerat și mai mult dezindustrializarea Europei Occidentale, accentuând șomajul deja cronic În multe regiuni și complicând și mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se afla noua pătură de profesioniști: metropolitani, cosmopoliți, prosperi și instruiți - adesea asociați cu băncile și cu alte instituții financiare, principalele beneficiare ale noii economii globale. La al doilea nivel se afla un nucleu protejat format din angajați tradiționali - În fabrici, În industria serviciilor sau În sectorul public -, cu slujbe relativ sigure și multe dintre beneficiile și garanțiile lor tradiționale Încă intacte. Al treilea nivel era format din firme mici - prăvălii, agenții de voiaj, croitorii, ateliere de reparații electronice - cu proprietari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pen, Jean-Marie 633, 667, 677, 679, 732 Leclerc, Annie 440 Lefebvre, Jacques 681 Legea Ajutorului de Urgență pentru Iugoslavia 169 Legea de neutralitate (1937) 114 Legea Fundamentală a Germaniei 85, 250-251, 585 Legea Săracilor/ Means Test (britanică) 80, 82 Legile Fabricilor 82 legitimitate; ca funcție a capacității 725; ca funcție a teritoriului 725 Leonhard, Wolfgang 514 Leopold al III-lea (rege, Belgia) 85 Lepper, Andrzej 633 Letonia 589; colaboraționiști 637; declararea independenței 599; mișcări de independență 590-591; opinii În perioada postcomunistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din sticlă subțire au fost aduse aici odată cu moda italiană a Renașterii, când erau mai întâi protejate de un înveliș de răchită și folosite pe mese în scop pur decorativ. În secolul al XVII-lea, și-au făcut apariția primele fabrici de sticle făcute din sticlă groasă. În anul 1723, în Bordeaux era o fabrică mare, industrială, de sticlă, ceea ce avea să stabilească rapid regulile îmbutelierii, principiu care a fost curând adoptat de către toți viticultorii. Primele sticle, care aveau mai curând
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
mai întâi protejate de un înveliș de răchită și folosite pe mese în scop pur decorativ. În secolul al XVII-lea, și-au făcut apariția primele fabrici de sticle făcute din sticlă groasă. În anul 1723, în Bordeaux era o fabrică mare, industrială, de sticlă, ceea ce avea să stabilească rapid regulile îmbutelierii, principiu care a fost curând adoptat de către toți viticultorii. Primele sticle, care aveau mai curând forma unei cepe, s-au rafinat și s-au alungit puțin câte puțin, evoluând
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
cel de fabricare a berii implică un personal numeros și specializat, angrenat într-un ansamblu industrial de regulă complex, care depinde de anumite structuri financiare tot mai concentrate: înainte de cel de al doilea Război Mondial, în Franța existau 400 de fabrici de bere, din care au rămas în prezent 28 (raportându-ne la un consum estimat la 40,8 l pe cap de locuitor în 1989)83. Numărul angajaților din acest domeniu a scăzut de la 11 800 în 1979 la 7
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
în 1989)83. Numărul angajaților din acest domeniu a scăzut de la 11 800 în 1979 la 7 504 în 1988. Această scădere de personal angajat este o consecință a măririi productivității cu 40 % în zece ani și a închiderii multor fabrici de bere. Pentru că berea se bea mai mult de sete, în afara meselor, spre deosebire de vin care se consumă la masă și completează diferitele feluri de mâncare, producătorii francezi de bere s-au gândit să crească vânzările prin fabricarea la scară industrială
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]