26,800 matches
-
general-colonel) situat intre Feldmareșal și . Titlul a corespuns cu acel unui general de cavalerie și a contat până în anul 1908 pentru generalii de artilerie și infanterie. Atunci numele de „Feldzeugmeister de infanterie” a fost transformat în „general de infanterie”. Așa rangul de Feldzeugmeister a rămas singur pentru generalii de artilerie sau acei de funcționari în institutul militar-geografic Feldzeugmeisterii ca și generalii de cavalerie au purtat apelativul „Excelență” și ca insignă la guler trei stele argintii pe bază aurie de brocat. Titlul
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
timpul regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei comandant suprem al tuturor trupe de artilerie la același nivel cu General-Feldmareșalul. El a purtat ca insignă la guler și pe epoleți două țevi de tun încrucișate. Ofițerul a și deținut un înalt rang la curte. În secolul al XIX-lea, ei au și fost denumiți câteodată generali de artilerie. Pe acele timpuri, prinții casei regale prusești au fost adesea oara ridicați la acest grad, fiindcă, după o regulă nescrisă, nu au fost numiți
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
Războiului franco-german, scurt timp înaintea proclamări Imperiului German al 2-lea. Primul a fost onorat cu acest titlu după asediul Parisului, celălalt pentru victoria decisivă împotriva Franței în Bătălia de la Gravelotte. În anul 1898, în Prusia a fost instalat un rang de Feldzeugmeister ca șef al fabricilor de arme, atelierelor de lucru pentru artilerie, turnătoriilor de tun, fabricilor de pulbere și muniții și birourilor de construcție. Acest ofițer a avut însă numai rangul de general de divizie. După unirea statelor germane
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
anul 1898, în Prusia a fost instalat un rang de Feldzeugmeister ca șef al fabricilor de arme, atelierelor de lucru pentru artilerie, turnătoriilor de tun, fabricilor de pulbere și muniții și birourilor de construcție. Acest ofițer a avut însă numai rangul de general de divizie. După unirea statelor germane în 1871, ofițerii au fost numiți definitiv generali de artilerie, deținând locul trei în ierarhie după feldmareșal și general-colonel. În Regatul Bavariei și al Saxoniei a existat de asemenea un titlu corespunzător
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
feldmareșal și general-colonel. În Regatul Bavariei și al Saxoniei a existat de asemenea un titlu corespunzător. La începutul anului 1906, în Bavaria a fost redenumită inspecția institutelor tehnice în „Feldzeugmeisterei” după exemplul prusac. Funcționarul șef a fost un Feldzeugmeister la rangul de general de brigadă (Generalmajor), care a avut sediul principal în München. Așezămintele de producție au fost decentralizate: Fabrica de arme la Amberg, atelierul de construcție pentru artilerie la München, iar turnătoriile de tun, fabricile de pulbere și muniții precum
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
în 1564. Fiul său, Scipione, nu a fost eliberat, dar a fost introdus în corpul otoman al tinerilor instruiți pentru armata imperială. El s-a convertit, așa cum era obligat, la islamism și a fost instruit în palatul imperial, ajungând la rangul de "silahtar". În cele din urmă s-a căsătorit, prima dată (1573) și apoi a doua oară (1576) cu o strănepoată a sultanului Soliman Magnificul. El și-a asigurat astfel avere, o funcție înaltă și protecție la Înalta Poartă. A
Iusuf Sinan Pașa Cigalazade () [Corola-website/Science/334086_a_335415]
-
următoarei etape a carierei sale a fost activ mult timp în lungul război otomano-persan din 1578-1590. A fost "beglerbeg" (guvernator general) de Van în 1583, și și-a asumat comanda, în același an, al marii fortărețe Erevan, fiind ridicat la rangul de vizir, în același timp. A jucat, de asemenea, un rol proeminent, încă o dată ca beglerbeg de Van, în campania din 1585 împotriva Tabrizului. În calitate de beglerbeg de Bayazıt, o numire pe care a primit-o în 1586, a luptat cu
Iusuf Sinan Pașa Cigalazade () [Corola-website/Science/334086_a_335415]
-
și de subtilitățile prețioase de analiză psihologică, ca și de complacerea în a stărui nefiresc asupra unor maneje erotice, care pătează pe alocurea celelalte romane ale sale)” care-l impune pe Duiliu Zamfirescu ca pe unul dintre scriitorii de prim rang ai literaturii române. Romanul "Viața la țară" a fost tradus în câteva limbi străine: engleză ("Sasha", A. M. Philepot, Londra, 1926; traducere de Lucy Bing, prefațată de Marcu Beza), italiană ("La vita in campagna", UTET, Torino, 1932; traducere de Agnese Silvestri-Giorgi
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
marș, justiția militară, aprovizionare, depozite și spitale precum distribuirea de comenzi. Începând cu Războaiele Napoleoniene în 1792, multe din aceste funcții au fost delegate generalilor de brigadă sau coloneilor capabili, asistați de maiori și ofițeri mai tineri subalterni. Generalii cu rang de Feldmarschalleutnant au devenit mâna dreaptă a generalilor comandanți, preluând divizii de artilerie, cavalerie sau infanterie. Ei au rămas de regulă șefi ai Statului Major, care, în anul 1811, a fost subîmpărțit după planul contelui Josef Radetzky în trei departamente
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
titlul a existat în continuare până la unirea ei cu Germania#Al Treilea Reich (1933-1945). Cel mai faimos dintre acești generali a fost Alfred Jansa (1884-1963), un adversar îndărătnic al regimului hitlerist. Astăzi acest grad militar nu mai există. Generalii cu rangul de Feldmarschalleutnant au purtat apelativul „Excelență” și ca insignă la guler două stele argintii pe bază aurie de brocat. Până în anul 1867, acest grad a fost scris „”Feldmarschall-Lieutenant”, apoi „Feldmarschalleutnant” Datorit faptului că este vorba de un cuvânt vechi de
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
a fost un boier de rang mare al Principatului Moldovei, la începutul secolului al XVII-lea. Familia Prăjescu este atestată documentar încă din secolul al XVI-lea, ea dând mai mulți boieri însemnați. făcea parte din cea de-a doua generație a familiei Prăjescu. El era
Nicoară Prăjescu () [Corola-website/Science/334072_a_335401]
-
îndrăgostește de Marana, iubita celui mai bun prieten al său, Lothar. Evenimentul va duce la o ruptură între cei doi, rezolvată prin intermediul unei confruntări ritualice. Nolan este nevoit să salveze viața Maranei, care află că are o soră geamănă de rang nobil și - conform credinței poporului ei - una dintre ele trebuie să moară pentru a împiedica producerea unei catastrofe. La finalul uceniciei, Nolan decide că nu vrea să fie ca orice alt Justițiar - un om fără suflet care inspiră teamă - ci
Talion: Revenantul () [Corola-website/Science/334124_a_335453]
-
în martie 1979. În 1979 Rosenne a fost numit ambasador al Israelului la Paris, post pe care l-a deținut până în 1983. În acest ultim an i s-a decernat Ordinul Legiunii de onoare a Franței (din anul 2000 cu rangul de comandant). În 1983 a devenit ambasadorul țării sale în Statele Unite, funcție pe care a îndeplinit-o în timpul guvernelor conduse de Menahem Beghin, Itzhak Shamir și Shimon Peres și în perioada administrației Reagan și a secretarului de stat George Schultz
Meir Rosenne () [Corola-website/Science/334172_a_335501]
-
intrat voluntar în armată, devenind în anul 1850 sergent. Apoi a urmat "Școala Militară de Ofițeri" din Iași (1852-1854), din care a fost transferat ca sublocotenent la un regiment de artilerie. Acolo a fost avansat deja după scurt timp la rangul de locotenent în 1856 și căpitan în 1858. La luptele pentru unificarea Italiei a participat, între alți ofițeri români, și . După ce Consiliul de miniștri aprobase pe 14 iulie 1860 trimiterea unui grup de șase ofițeri în misiune în Piemont, aceștia
Iuliu Dunca () [Corola-website/Science/334214_a_335543]
-
mai multe motive: Dacă partea nordică împarte aproape median Podișul Sucevei - fiind o subunitate a acestuia, în aval de confluenta cu Moldova porțiunea sudică include terminațiile estice ale Subcarpaților Moldovei și versanții vestici ai Podișului Bârladului - fiind o subunitate de rang superior a Podișului Moldovei, căreia îi și aparține geologic. În această subunitate este mărginit la est de către Culmea Șiretului:formată de la nord-vest spre sud-est din Dealul Bour, Șaua Bucecii, Dealul Mare (Hârlău) și Șaua Ruginoasa, iar la vest de către Podișul
Culoarul Siretului () [Corola-website/Science/334311_a_335640]
-
și inginer agronom. Tânărul Warthiadi a fost absolvent al Școlii de ofițeri din 1859-1864 (Promoția Unirii) și făcut sublocotenent în Regimentul 1 Artilerie. În acest regiment a devenit locotenent (1868) și căpitan (1871). În anul 1877 a fost trecut la rangul de maior și comandant de divizion în Regimentul 2 Artilerie. În această funcție a luptat în Războiul de Independență al României, conducând divizionul său în luptele de la Plevna, Opanez, Vidin și Smârdan. A comandat bombardamentele de la Smârdan. La 30 august
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din 1900-1906, a fost făcut șef al Statului Major Regal. După acea, trecut la rangul de general de divizie, a servit ca comandant al Corpului 3 Armată Galați (1906-1910), și 2 Armată București (1910-1911). Încă în luna noiembrie 1909, bun un an înaintea morții sale la vârsta de abia 64 de ani, generalul Warthiadi a
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
fructe, frunze, ierburi, muguri și rădăcini, dar, de asemenea, și cu insecte, păianjeni sau scorpioni. În lunile reci de iarnă o parte importantă a hranei sunt scoarța și acele de copac. În primul rând, femelele se împerechează cu masculi de rang superior. Nu există nici un anumit sezon de reproducere; acest lucru depinde de condițiile climatice. După aproximativ 165 zile de gestație, femela dă naștere de obicei unui singur pui, rar uneori și gemeni. Nou-născuții cântăresc aproximativ 450 de grame și au
Magot () [Corola-website/Science/334379_a_335708]
-
Brandenburg” (Hochfürstlicher Brandenburgischer Roter-Adler-Orden”). După vinderea celor două principate Brandenburg-Bayreuth și Brandenburg-Ansbach prin ultimul principe Karl Alexander, Margraf de Brandenburg-Ansbach regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei, acesta a instalat ordinul, pe 12 iunie 1792, cu al 2-lea rang în succesiunea decoraților prusace. Pe 18 ianuarie 1810 ordinul a fost împărțit în trei clase, iar pe 18 ianuarie 1830 a fost adăugată posibilitatea decorării cu stea pentru clasa a 2-a precum crearea ordinului de clasa a 4-a
Ordinul Vulturul Roșu () [Corola-website/Science/334421_a_335750]
-
medalii de argint al ordinului acordate doar membrilor străini ai trupelor prusace, care a fost modificată mai târziu de împăratul Wilhelm I al Germaniei (1871) . La 18 octombrie 1861, s-a mai anexat și Marea Cruce ca cel mai înalt rang al premiului precum un colan pentru merite deosebite. La începutul Primului Război Mondial distincția a fost lărgită la cinci clase redenumite în: cavaler, ofițer, comandor, mare comandor, cavaler al Marii Cruci) și, din 1918, a fost afiliată o medalie pentru soldați obișnuiți
Ordinul Vulturul Roșu () [Corola-website/Science/334421_a_335750]
-
de pomi fructiferi de-a lungul digurilor și construcția de clădiri frumoase. Reformele sale au incluse programe de lucrări publice, reparații ale digurilor distruse de inundații, oferte de locuințe sociale, educație, salubritate, primele parcuri publice, terenuri de înmormântare indiferent de ranguri sociale, precum și politici liberale față de comunitatea evreiască, inclusiv de a permite înființarea unei școli evreiești și primul ziar evreiesc din Germania. L-a angajat pe Friedrich Wilhelm von Erdmannsdorff să construiască Palatul Wörlitz (1769-1773), prima clădire neoclasică din Germania. În
Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334407_a_335736]
-
care s-a alăturat Confederației Rinului, la 18 aprilie 1807. Pe de altă parte, în ciuda diferendelor sale cu coroana prusacă, el a oferit oficialului prusac Ferdinand von Schill o primire onorabilă la Dessau în 1809. Leopold a fost ridicat la rangul de duce în 1807. El a primit titlul în schimbul unei sume considerabile de bani plătite împăratului cu puțin timp înainte de dizolvarea Sfântului Imperiu Roman în 1806. În 1812 Leopold a devenit regent al ducatului de Anhalt-Köthen în timpul minoratului ducelui Louis
Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334407_a_335736]
-
Landgrafului de Hesse-Kassel ar fi putut servit la consolidarea poziției lui Johan Willem printre celelalte case regale. Marie Louise nu era considerată atrăgătoare, fața ei fiind dominată de un nas mare. Avea însă farmec și saluta pe toată lumea, indiferent de rang, cu o atitudine prietenoasă și sincer preocupată de binele lor. Ei au avut doi copii înainte de moartea prematură (prin înec), la 23 de ani a lui Johan Willem; ultimul lor copil s-a născut la o lună și jumătate după
Marie Louise de Hesse-Kassel () [Corola-website/Science/334454_a_335783]
-
de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române în anul 2013, la 58 de ani după moartea scriitoarei). Întreaga acțiune a romanului se învârte în jurul unui concert din muzică de Bach patronat de Elena Hallipa-Drăgănescu, eveniment monden de prim rang la care sunt invitați oameni din înalta societate a Bucureștilor. Romanul a fost considerat de George Călinescu ca fiind „tablou al unei societăți în mers spre perfecția aristocratică, deocamdată numai în faza snobismului”. Acțiunea romanului se petrece în Bucureștii din
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
Lică pe postul de maestru dresor al grajdurilor princiare și apoi ca profesor de echitație, iar cei doi devin amanți. Dornică de a pătrunde în înalta societate și de a evita bârfele compromițătoare cu privire la relația ei cu un bărbat de rang inferior, prințesa urmărește să fie invitată la concertul din casa familiei Drăgănescu și să-și introducă amantul cu această ocazie în lumea mondenă. Având o sănătate șubredă, prințul Maxențiu suferă o congestie pulmonară ca urmare a faptului că soția sa
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]