3,598 matches
-
Ce nenorocire pe capul acestei țări, că în locul unui ethos eroic, cu tot ce acesta presupune ca oroare și pasiune bestială, ne-am diluat sângele și ne-am îndulcit patimile cu un dor amăgitor, ale cărui virtuți dormitive ne-au îmbătat simțurile peste măsură. În ochii românului, dar mai cu seamă în cântec, palpită, cu o insistență insinuantă, revărsarea monotonă a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfâșiate, în realitate atracție adormitoare pentru suflete inerte. Cine a avut ocazia să audă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce n-au conștiința frumuseței, nici a goliciunei lor. Ei îmblă-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei. Cu totul altfel e Venus și Adonis. Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul acelui tânăr femeiește - frumos, timid și înamorat în sine, și el se uită furiș la formele perfecte ale zeiței ce-l fericește, căci i-e rușine să se uite de-a dreptul. El joacă rolul unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am pus duioșie și nu pasiune, este un idil liniștit și candid între doi oameni ce n-au conștiința frumuseței nici a goliciunei lor. Cu totul altfel e "Venus și Adonis". Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul acelui tânăr femeiește - frumos, înamorat de sine, și el se uită furiș la formele perfecte ale zeiței ce-l fericește. El joacă rolul unei fete pe care amantul ar fi descoperit-o. În genere îmi place
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. In mijlocul acestei feerii lăsate asupra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce n-au conștiința frumuseței nici a goliciunei lor. Ei îmblă-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei. Cu totul altfel e "Venus și Adonis". Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul acelui tânăr femeiește - frumos, timid și înamorat în sine, si el se uită furiș la formele perfecte ale zeiței ce-l fericește, căci i-e rușine să se uite de-a dreptul. El joacă rolul unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un Satan frumos, de-o frumusețe strălucită, un Satan mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în ceri, a sorbit din lumina cea mai sântă, și i-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele {EminescuOpVII 179} mai dragi, pentru ca în urmă, căzut. pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea, să nu ne - audă! Arătă cu ochii la tată-său, ce stătea pierdut în durerea lui mută și adâncă. Mai stăturăm câtva... foarte puțin... ș-apoi ne-am întors înspre casă... Inima mea era înecată-n raze, sufletul meu - îmbătat de-o dulceață nemărginită și plin numai de-un chip, de - unul singur... Poesis! Ioan se despărțise de mine. Eu intrai în casă și, trîntindu-mă dinaintea mesei cu cărți: - Poesis, murmurai răpit, te iubesc! Am visat... am cântat, am scris
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
joacă numai cu inimele omenești... Vai de tine de i-ar veni în minte să se joace și cu a ta... - Dar mi se urăște, de Lys. Toat-această feerie, clipind ca un moment pe dinaintea ochilor, ca o viziune scurtă, te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un balet încremenit sau o poveste adormită pe loc... - Cheamă pe demon... - Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de un sunet ascuțit de clopot... Ea s-apropie cu fruntea sinistră de Angelo. De ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a doua zi la țară cu fetiță cu tot și el îi scrise. Peste patrusprezece zile veni-napoi și începu o viață vinovată. Noaptea fetița dormea la părinți * atunci ea intra numa-n cămașă în odaia lui și *** el se-mbăta de frumusețile ei. A-i cuprinde șalele, a ține mâna la acele rotunzimi perfecte și pline era deja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai * era rușinoasă, încît actul amorului o făcea să tremure, să țipe, să leșine, ceea ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
supraviețuiască organizatoric. Un asemenea act nu a avut loc în nici o altă țară fostă socialistă. Presiunea de transformare a României în monarhie a reprezentat, de asemenea, o încercare complet nedemocratică și împotriva atitudinii colectivității. Și noua guvernare s-a lăsat îmbătată de tentația de a adopta legiferări importante, care nu erau urgente și care trebuiau să fie luate prin mecanismele normale ale unei noi democrații. Decizii fundamentale luate în grabă, nu prin mecanisme democratice, ci de forțe politice nereprezentative, la care
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
politicii economice a țării, demonstrând o atitudine accentuat rigidă și direcțională. O întâmplare personală: în 1990, fiind ministru, am fost șocat când am fost solicitat să-mi dau cu părerea în legătură cu o scrisoare a guvernului către FMI (Scrisoare de intenție). Îmbătat de principiile maximaliste ale democrației, nu puteam înțelege nu conținutul propriu-zis, ci procedura elaborării ei: scrisoarea era formulată de FMI și urma să o adoptăm ca propria noastră strategie pe termen scurt. Banca Mondială s-a instalat și ea în
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
decît masa prezentă. Toți împărtășesc aceleași sentimente simple și puternice, aflîndu-se într-o stare de felul celor atît de bine descrise de Stendhal: "A fost și un Te deum, valuri de tămîie, șarje prelungi de muschete și artilerie; țăranii erau îmbătați de fericire și pioșenie. O astfel de zi dărîmă toată munca a o sută de ziare iacobine"220. Ceremoniile sînt adevărate mese în care conducătorul este în același timp și oficiant, și zeu, mese concepute nu după principiul religios, ci
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
din materie, o acumulare de moliciuni, jocuri, gesturi grațioase care se transformă repede Într-o adevărată teroare. O isterie a albului, dulcelui, răsfățului etc. Spațiul liric este, În orice caz, copleșit de: ...„culori suave, magice, divine ce Încîntă ochii, inima Îmbăt”... Bolintineanu părăsește valea romantică, nu rămîne fidel nici stîncii singuratice, mîndre, fantezia nu se leagă de cîmpie sau de colină, n-are apetit pentru o categorie specială a realului; imaginația vrea să-și apropie o lume mirifică În care cerul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În mod misterios cu apa și pămîntul Într-o Îmbătătoare simbioză: „cer, aer, valul mării, e-o palidă coloră”... Peste tot se simte freamătul corespondențelor secrete: „cer, pămînt, eter și lună aiurează, se-nfior... .................................. și aerul ce varsă răcoarea, balsam, viață Îmbată-al nostru suflet cu magică dulceață”... Putem spune, văzînd și aceste exemple, că figura poetică a lui Bolintineanu se bazează pe un permanent extaz, pe o programatică Îmbătare. „Simțualismul” este conceptul care definește starea de beție În mijlocul unei naturi magice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Iar delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce ne face să uităm stîngăciile versului, răsturnările acelea de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină, ea Îmbată simțurile, provoacă imaginația. Nașterea lumii din apele Bosforului este primită cu o vie senzație de beție albă, o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
primită cu o vie senzație de beție albă, o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca surîs ferice p-un chip suferind; Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul Cu marea se Îmbină, apare luna blînd, C-un pas ușor pătrunde din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strălucitoare Ca stelele d-aur rătăcind prin nori; Dulcea frumusețe este fugătoare, Piere ca o rouă dupe dalbe flori. Pe aici domnește blînda poezie Ce din cupa-i d-aur varsă drăgălaș Un prefum de roze și de ambrozie Care-mbată dulce sufletul gingaș. E-ora cînd tresare lina Propontide Sub al aurelii tinerei sărut, Scînteind la focul stelelor splendide Semănate-n fundul cerului plăcut Colo se arată niște insolite, Strălucind la raza stelii lui Lial, Astfel ca un negru cuib
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și magic joc! Vezuvul varsă focuri În aria senină Și unda ce primește văpaia de lumină Răspunde printr-o ploaie de spumă și fosfor, Pe urma care trage pe mare-un vas ușor. Și aerul ce varsă răcoare, balsam, viață Îmbată-al nostru suflet cu magică dulceață, Îl scaldă-n universul ce-n raze s-a aprins.” Magica dulceață, iată ce caută În universul din afară D. Bolintineanu! O dulceață ce are valori terapeutice: e un balsam, și balsamul e rezultatul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să se uimească. A se-ncînta, a se uimi, a admira, a se-mbăta sînt verbele ce se repetă cel mai des În versurile lui Bolintineanu. În cîntul al III-lea din Conrad dăm peste un pasaj ce are drept temă Însăși tema privirii. Este unul din rarele momente, dacă nu unicul, În care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
printre romantici. Originalitatea poetului român este că pune mai multă inimă În această confuză identificare, Însă identificarea ne atrage atenția asupra privirii. „Divina strălucire” a artei (naturii) iese la iveală și sufletul rămîne „lănțuit” de ea prin intermediul vederii. Vederea se Îmbată și, prin ea, Întreaga ființă a creatorului. Dificultatea ochiului este de a alege, de a Începe: „Dar unde o să punem privirea mai fntîi? Tu, fiu al ignorinții, ce nemișcat rămîi CÎnd arta Îți arată divina strălucire, Oricare-ar fi răceala
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
privirea mai fntîi? Tu, fiu al ignorinții, ce nemișcat rămîi CÎnd arta Îți arată divina strălucire, Oricare-ar fi răceala și-adînca-ți nesimțire, Tu poți să vii aice, cît de nepăsător. Căci vei gusta tu Însuți un fermec răpitor. Vederea se Îmbată, se-ncîntă, se uimește, Nu știe ce s-admire, căci tot aici răpește. Și sufletul rămîne, o dată ce-am privit, Sub farmecile artii, aicea lănțuit, Sclavie mult mai dulce decît chiar libertatea!...” neliniște repede convertită Într-o plăcere fără margini. Angoasa
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]