3,716 matches
-
m-ajung. Bătrânețe cu slăbie, / Nu-mi cădeți năpastă mie. Voi năpaste mi-ți căde, / Cu securea v-oi tăie / Și m-oi duce în treaba me, / Să v-arăt la bătrânețe / Cine-am fost la tinerețe. / Cine m-o îmbătrânit, / Cât în lume am trăit? / Mai mult rele decât bune: Lelița cu ochi de mure. M-o iubit și le-am iubit, / Acelea m-o-mbătrânit. Lelița cu tăte bune / Și bărbatul-ncins cu fune; Lelița cu chica creață / Și bărbatu-ncins
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
natură, pe baza amplificărilor descriptive și a planurilor analogice. Tonul explicativ, pe fondul singularizării, pune în valoare imaginea binară contrastantă a destinului: " Foaie verde trei măsline, / Mă mir, codrule, de tine / Cum de-ți merge-așa de bine / Și nu-mbătrânești ca mine! / Că tu vara înverzești. / Vine toamna-ngălbenești, / Toată iarna odihnești, / Primăvara-ntinerești. Da eu, de-oi îmbătrâni, / Nu mai am a-ntineri. / Și de-aceea beau și cânt / Să-mi mai treacă de urât; / Și de-aceea cânt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
contrastantă a destinului: " Foaie verde trei măsline, / Mă mir, codrule, de tine / Cum de-ți merge-așa de bine / Și nu-mbătrânești ca mine! / Că tu vara înverzești. / Vine toamna-ngălbenești, / Toată iarna odihnești, / Primăvara-ntinerești. Da eu, de-oi îmbătrâni, / Nu mai am a-ntineri. / Și de-aceea beau și cânt / Să-mi mai treacă de urât; / Și de-aceea cânt și gioc, / Altă viață n-am în loc, / De-i frumoasă, de-i urâtă, / Viața trebui-petrecută!"235 Simbioza om cosmos
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe-acolea, / Că tu-mi ești pe sama mea / Și cu vin că mă cinstea, / Nume mie că-mi punea: / Spate late de voinic, / Buze moi de copil mic. Mă iubea, / Mă drăgălea. Frunză verde lemn sucit, / După ce-am îmbătrânit / Luam sat de-a lungu, / De-a lungu și de-a latu, / Care mândră mă vedea / Ușurel mă ocolea / Și din gură că-mi zicea: / Ce cați, bade, pe-acolea, / Doar nu ești de sama mea?! Porțile că-mi închidea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
domestice sau sălbatice. Astfel, în spațiul carpato-danubiano-pontic au existat 3 începuturi de an: 1 ianuarie, 1 martie și 1 septembrie, perioade în care avea loc scenariul ritualic de înnoire a timpului: timpul se naște, anul se maturizează o dată cu roadele pământului, îmbătrânește și se stinge pentru a reînvia. Potrivit legendelor populare, există o concordanță deplină între vârsta timpului calendaristic și vârsta sfinților din calendarul popular: Sfântul Vasile sau Sânvăsâi, sărbătorit la început de an, este un tânăr petrecăreț, Sântoader este un flăcău
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
arheologic încă din neolitic, iar în cultura românească, soarele reprezintă centrul tuturor sărbătorilor și obiceiurilor calendaristice. Întreaga viața patriarhală este străjuită de cultul soarelui; Toate merg după soare" este concepția originară a omului tradițional. În mentalitatea arhaică, soarele întinerește și îmbătrânește zilnic, se naște și moare anual; se naște la solstițiul de iarnă, când este mic ca ziua, crește și devine puternic la echinocțiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, ajunge la maturitate la solstițiul de vară, când ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, ajunge la maturitate la solstițiul de vară, când ziua este cea mai mare din an, ajunge în poziție de echilibru la echinocțiul de toamnă, este înghițit apoi de forțele întunericului și nopții, îmbătrânește și moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
albă până la brâu. Mă-sa îl scaldă în lapte dulce și el iar se face copil."115 Sfârșiturile și începuturile temporale sunt puse în legătură cu sacrul, prin intermediul unui ritual al morții și învierii, al nașterii și renașterii. Trecerea dintr-un timp îmbătrânit de vreme într-un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-un alt spațiu temporal, purificat de puterea sacrificiului: "Măi Crăciune, măi bătrâne, / Astăzi te-ngropăm pe tine. / Haidați toți, cu mic cu mare, / Să ducem Crăciunu-n vale, / Și să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
toți oamenii. Și cum luna luminează / Prin toate văile, / Prin toate luncile / Și prin toate casele, / Tot așa să lumineze / Și-aist fecior, / Peste toți copiii, / Peste toți flăcăii / Și peste toți oamenii. Să crească și-nflorească, / Să rodească și să-mbătrânească, / Rostul vieții să-mplinească!"165 Pentru a fi înzestrat cu daruri, ca ființă pământeană împlinită, omul se adresează soarelui, alegoric, prin rugăciune: "Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Sfântă lună și sfinte stele, / Dați-mi bucuriile mele: Să fiu cuminte; Pământule
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un astru schimbător, supus temporalității și morții. Dacă soarele întinerește și îmbătrânește zi de zi, fără să moară, luna ia naștere și este supusă morții cu fiecare rotație a pământului. Luna a fost numită "mama pluralului", fiind prezentă prin fazele sale diferite Luna Nouă, Primul Pătrar, Luna Plină, Al doilea Pătrar. Luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vei ține una până în vecii vecilor, după cum ți-l hotărăsc eu acum." (...) Căci luna e om: la început mititel, ca și copilul, și apoi tot crește, aripile îi cresc împrejur, până ce vin una, și e rotund. Apoi începe iar a îmbătrâni și a se face tot mai mic, aripile i se taie, până ce rămâne ca degetul, și iar se naște din nou."187 Ca "făptură feminină", luna are, în creația populară, mai multe ipostaze: luna e nevastă a Cerului Sfânt, Luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
perceput ca plâns al omului izgonit. În tradiția românească, vrabia are funcție meteorologică, prevestind ploaie dacă se scaldă în apă, când ciripesc mult pe pom, când se scaldă în praful de pe drumuri sau când se scoală dis-de-dimineață.280: "Vrabia dacă îmbătrânește se face cu totul albă. Vrabia, la 50 de ani, mai întâi îi crește o peniță albă pe spate, pe urmă îi tot cresc până la 100 de ani; atunci e albă cu totul. O vrabie de acele când se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ș-amu, cucule, o duc greu. N -am băut și n-am mâncat / Și tare rău m-am stricat, / N-am mâncat și n-am băut / Și tare rău am făcut. / Num-am stat și m-am gândit / Și rău am îmbătrânit; / M-am uscat de n-am rămas / Și-s ca cioara pe obraz."295 Ipostaza cucului mesager este ilustrată de versul-replică, vers construit oximoronic ce exteriorizează și prezentifică frământarea lăuntrică: " Cucule, de unde vii? / De prin munți și de prin vii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Frunzuliță de pe nuci, / Tinerețe-a mea, te duci, / Ca și glasu cel de cuci, / Când îs zilele mai dulci, / Tinerețe-a mea, te-ai dus / Fără ca să te aud. Primăvara cucu vine și se petrece-n pădure, / Da eu am îmbătrânit / Și nu-ntineresc mai mult, / Numai tot cucu-l ascult."302 Tensiunea lirică, exprimată prin cumularea enunțurilor cauzale și a enunțurilor condiționale, este transfigurată prin intermediul paralelismului analogic, destinul uman fiind transpus imaginar în plan cosmic: Tot mă mustră cucuțul, / De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a fost nici o seară/ Cu sacra ei lumină pe suflet te mângâi") și motivul strămoșilor, al continuității neamului se realizează într-un colorit plin de mișcare: "Pământul urcă-n lapte/ Cerescul lui prinos/ De lună și-nstelare./ Și dorm în eroii/ îmbătrânind cu timpul și devenind strămoși". Ca și Mihai Beniuc, Andrițoiu celebrează calul, trăind nu numai melancolia pierderii acestuia și odată cu el trecerea unui timp, ci, legat de imaginea lui, insistă asupra depășirii condiției, a evadării iluzorii din propriul cerc. "Un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cartea Românească,1972; "Utopia ninsorii", Editura Cartea Românească, 1975. Dacă Nicolae Prelipceanu și majoritatea poeților din această perioadă exprimă cu nostalgie sentimentul trecerii timpului, Marius Robescu vorbește despre un spațiu fericit, despre o stare de echinox "în care nimeni nu îmbătrânește", un univers în care viața este o stare de explozie: "Plouă ca-n alte ere și lumini/ țâșnesc din ochii peștilor sub mare." Un sentiment de sfârșit de lume apare în poemul "Așa ca un glas": Ninge parcă s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru alegerea făcută, pentru că niciodată nu are certitudini: "Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era/ adevăratul, marele drum cică". Poetul prin acest "cică" parodiază însuși condiția existențială în spatele căreia se ascunde elegia (starea faustică a omului): "Toiagul din mână mi-a îmbătrânit,/ Nu mai dau din el muguri/ Să stau la umbra lor/ Când m-apucă disperarea". Trimiterea pe care o face critica la I. L. Caragiale este valabilă. De-altfel, vocația de dramaturg a lui Sorescu se vădește și în construcția poemelor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
impus, era același spirit viu și fascinant, trăind cu voluptate fiece subiect, încercând să pună sens în toate discuțiile pe care le purta cu autoritate și cu umanitate, în același timp și în aceeași măsură. Fără să obosească, fără să îmbătrânească, profesorul își cucerește auditoriul prin recursul plin de tandrețe la maeștrii Ciulei, Pintilie, Penciulescu și prin nevoia de fi aproape de studenții de ieri și de azi. E ceea ce îl definește: apartenența lipsită de emfaza la categoria maeștrilor și apropierea permanentă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de experiență și vârstă nu-i sunt totuși de folos. Nu-l împiedică din când în când să irumpă la fel ca în anii tineri, să se războiască pentru idei, indiferent de domeniul de unde vin, demonstrând că artistul înnăscut nu îmbătrânește și mai ales nu se cumințește niciodată. Mulți ne-am întrebat, în special aceia care i-am văzut spectacolele și apreciat valoarea lor, cunoscându-i imensul potențial creator, ce se petrece cu regizorul de odinioară, de ce de-a lungul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
invocației retorice, poate viza: - un alterego al eului poetic (Arthur Rimbaud: „Eu este un altul“ - eul scindat/dedublat/multiplicat: tu treceai mânjit pe aripi / și cu pene și cu fulgi. Unde ești tu cel deatuncea / unde fugi? - N. Stănescu; Ai îmbătrânit, băiete, / Cântând stihuri și ștafete - T. Arghezi) - o prezență lirică distinctă de eul poetic, ființă concretă sau entitate abstractă, spre care este orientat discursul (Frumoaso, / țis ochii așa de negri - L. Blaga; Când deodată tu răsăriși în calemi, / Suferință tu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ar coase cu el cineva, apoi i-ar amorți mînile. Să nu cîrpești haina pe tine fără să ții o scamă în gură, că îți coși mintea. (Gh.F.C.) Acoperămînt Cine trage acoperemîntul (învălitoarea, așternutul) cu dinții, fiind sub el, acela îmbătrînește degrabă. Adam Odată cu înșelarea Evei, diavolul, știind viitorul lumii, a căutat să subjuge pe Adam că utînd să-l convingă a face zapis. Adam neștiind carte, diavolul l-a pus să-și apese chipul palmei pe o cărămidă moale, care
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
și ești cu picioarele goale, vei face bă tături sau trîntituri*. Bătrînețe Se crede că dacă mănîncă cineva nouă păsărele numite „pescărași“, acela nu va îmbă trîni. Cu betele* de la botezul unui copil să nu se încingă mă-sa, căci îmbătrînește curînd. Se crede că cel ce rîde de oameni bătrîni - și el va îmbătrîni. Cel ce a fost ras la moartea sa sau după moarte, cînd s-a scăl dat, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu ca un tînăr de douăzeci și cinci
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
că dacă mănîncă cineva nouă păsărele numite „pescărași“, acela nu va îmbă trîni. Cu betele* de la botezul unui copil să nu se încingă mă-sa, căci îmbătrînește curînd. Se crede că cel ce rîde de oameni bătrîni - și el va îmbătrîni. Cel ce a fost ras la moartea sa sau după moarte, cînd s-a scăl dat, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu ca un tînăr de douăzeci și cinci de ani; iar de nu l-a ras, apoi bătrîn rămîne pentru totdeauna. Băț
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
îngerul cincizeci de zile de acea casă. Pe partea dreaptă a omului stă îngerul păzitor, pe stînga, Necuratul. Cînd dracul e mai tare, se zice că omul este slab de înger. (Gh.F.C.) îmbătrînire Fata care-și taie păr din coade îmbătrînește iute. îmbrăcăminte Cînd îmbraci întîi o haină nouă, pune un ban în buzunar, ca să înlături vreo nenorocire. î Dacă îmbraci o haină nouă, să te duci îndată la apă, că degrabă îți vei face alta. Femeia care se îmbracă bărbătește
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]