2,929 matches
-
ținîndu-se de balustradă, Își fluturară rachetele către un car alegoric care trecea pe sub noi. — Dumnezeule mare! Aia e Fiona Taylor? — Super-tare - e goală pușcă! Pe platformă, concepută de Clubul de Arte Costasol, era Înfățișat atelierul unui artist. Șase șevalete se Înșirau la un capăt al scenei, iar În fața lor stăteau artiști În haine de lucru victoriene, care făceau schițe În cărbune și creion. Un sculptor, Teddy Taylor, otorinolaringolog din Purley, lucra la masa lui, modelînd din lut trupul nevestei sale blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de el. Ai nevoie de energia și de naivitatea lui. — Supraviețuim noi și fără el. Odată ce s-a pornit caruselul, nu mai are nevoie de-atîtea brînciuri să rămînă În mișcare. — Așa crezi tu, spuse ea, privind la pueblele din zare Înșirate de-a lungul țărmului, cu zidurile lor albe strălucind În soare. Încotro pleacă? — Mai departe pe linia țărmului. Calahonda - e un complex uriaș. SÎnt la vreo zece mii de englezi acolo. — Mare surpriză o să le facă. Deci pleacă mai departe, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se băgă în vorbă și tată-său. Mai știi când am vrut să te duc la școala M³rkar, fiindcă te-au bătut că le spurcai apa? Omar tresări ca pișcat de o goangă de stepă. Își aduse aminte de robinetele înșirate pe parapetul placat cu faianță și păzit de însemnele lui Allah. Toți școlarii de vârsta lui așteptau să își spele mâinile după înviorarea obligatorie, de la prima oră, și, din când în când, se plecau să își soarbă din pumni apa
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mi-a tăiat zarurile: Nu se poate, Ciupitule! Tu ești pedepsit să stai și să te uiți cum beau eu cu sfîntu Petre bere la metru!" Și s-au apucat, mînca-v-aș ochii, să pilească! Și parcă erau mai mulți și înșirau sticlele lîng-un zid. O sută, două sute, nu știu câte erau. Se făcuse sfîntu Petru cât o bute, da nu plesnea. Băga-n el și râdea la mine: "Ar mânca gura ta, Oacă, o corcoviță?" " Ar mânca, sfinte Petre!" i-am zis eu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
purtau în goană tăvi cu fripturi și patricieni, farfurii cu gogoșari aromați sau castraveți în oțet. Din fundul grădinii 278 răzbătea zgomotul făcut de grataragiu cu cleștele său. Pe două șiruri, fii dreapta și la stânga potecii pe care pășeau, erau înșirate mese ușoare, acoperite cu americă tărcată, în culori ni. Pe scaunele cu spătar ședeau negustori și oameni de-ai lor. Râdeau încălziți de vin, săltând burfile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu poftă, ducând repede furculițele la gură
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o cu totul altă lume: vodă, „Îmbrăcat cu giubea albă, hanger de brilianturi la brâu, ședea În mijlocul sofalei Între ferestre, rezemat de perne, cu giugiumanul de samur, cu funda albă cam pe frunte și cu mîinile Încleștate la ceafă”2. Înșirați pe pat unul lângă altul stau cei șase fii ai domnitorului, beizadelele, „rași la frunte, la tâmple și la ceafă, purtând pe creștetul capului un mititel fes roșu cu fundă de mătase albastră”3. Deloc mai breji se Înfățișează „boierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nevoie firească de pattern, de model cu totul bărbătesc, un alt catalog. De data aceasta, nu Închipuiri, ființe de hârtie, ci oameni În carne și oase: alaiul scriitorilor-oșteni și, deopotrivă, al oștenilor scriitori. Le-am urmărit viețile și i-am Înșirat ca la defilare pe bravii Înarmați ai literelor, În ordinea numelor: Alain, Alceu, Alfonso el Sabio, Ammian, Apollinaire, Aragon, von Arnim, Arhiloh, Arrian, Ariosto, d’Aubigné, von Aue, de Ayala... Și: Ungaretti, Vaché, Villehardouin, Vigny, Voiculescu, Voinescu (I și II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Prin ce peripeții trecură, nu-ți mai spun, De-au Înfruntat furtuni, de vântul a fost bun; Nici cum s-au ridicat și nici prin ce mijloace. Destul că i-ai văzut salvați și-n bună pace. Să nu-ți Înșir povești cu iz de plictiseală, Vreau doar să ți-i arăt În starea lor de fală. După acest oracol de geniu, ea nu mai ezită. E hotărâtă, și Își duce proiectul de căsătorie până În fața Sfintelor Taine. Îl vede ( Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nici o nevoie de Flaubert, gloria sa există În afara oricărei contribuții individuale. În societatea mitică pe care scriitorul și-a ales-o, fiecare membru se Învecinează cu toți ceilalți fără ca ei să fie angajați Într-o acțiune comună. Altfel spus: sunt Înșirați unii lângă alții, ca morții Într-un cimitir; și nu-i nimic de mirare În asta, deoarece sunt morți. Dar această societate, În care nimeni nu are nici o obligație, Îl covârșește pe Flaubert cu darurile sale: ea ridică, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sud, de unde încă mai ajungeau până la noi grâu, ovăz, mei, ulei și stafide. În vecinătatea noastră, oamenii erau speriați, chiar și cei mai săraci; cumpărau în fiecare zi tot ce le cădea în mână, iar la vederea chiupurilor cu provizii înșirate de-a lungul pereților odăilor, în loc să se simtă mai în siguranță, erau și mai înspăimântați de foamete, de șobolani și de jefuitori. Toți ziceau că, dacă drumurile s-ar deschide din nou, ar pleca fără zăbavă spre câte un sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
asupra atitudinii care trebuie adoptată spre binele tuturor, iar eu voi acționa potrivit sfaturilor voastre. Vizirul nostru al-Mulih își va da cel dintâi cu părerea; eu nu voi vorbi decât la sfârșit.“ După care, și-a rezemat spatele de pernele înșirate la perete și n-a mai scos o vorbă. Al-Mulih era principalul colaborator al sultanului, astfel că oamenii se așteptau din gura lui la elogii în versuri față de atitudinea adoptată până atunci de cel ce-i era stăpân. Nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câteva săptămâni mai târziu, la un om foarte respectat din oraș, un librar-astrolog care avea prăvălie în vecinătatea Marii Moschei a Karauiyinilor. Ne-a primit la catul de sus, într-o încăpere care nu avea drept mobilier decât niște cărți înșirate pe rafturi de-a lungul pereților și o rogojină pe jos, și a ținut să ne precizeze încă de la sosirea noastră că nu era nici magician, nici alchimist, ci căuta doar să citească semnele trimise de Dumnezeu creaturilor Sale. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Suveranul îi avea în preajmă pe căpitanul slugilor înarmate, pe șeful cancelariei domnești, păstrător al sigiliului regal, pe maestrul de ceremonii, cât și pe alți curteni, cu toții mai somptuos înveșmântați decât monarhul însuși și pălăvrăgind nestingheriți între ei în vreme ce eu înșiram, emoționat, fraze cu trudă pregătite dinainte. La răstimpuri, sultanul ciulea urechea la câte un murmur, arătând totodată cu mâna că nu trebuia să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în plină zi, năpădit fiind de o gloată smintită și pestriță care umplea văzduhul cu zbieretele ei. Cum să nu te cuprindă frica? Am strigat de la fereastră pe un bătrân care alerga mai încet decât ceilalți. Se opri și-mi înșiră pe limba lui câteva vorbe gâfâite. Când văzu că nu pricepusem nimic, își reluă goana, făcându-mi semn să vin după el. Șovăiam încă dacă s-o fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cei bogați și puternici. Aici, mă bat cu necredincioșii, pe care principii noștri îi lingușesc, apăr orașele pe care ei le părăsesc. Tovarășii mei sunt surghiuniți, proscriși, răufăcători din toate regiunile. Dar oare nu din măruntaiele cașalotului iese ambra cenușie? Înșirase cuvintele astea de parcă ar fi recitat Fatiha. Apoi, pe alt ton: — Sora ta a fost minunată. O leoaică din Atlas. Se află în casa mea de la Jijil, la șaizeci de mile de aici, cu cei trei băieți ai noștri; cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
destul de mare. În fiecare an avem de îngropat... câte anul, câte doi... câte trei... Anul trecut au fost mai mulți. Unii vin și nici n-apucă să spună două vorbe. Ajung aproape morți... Pe alții îi găsim noi, peste tot, înșirați pe câmpie... Nu știu ce dracu’ vi se întâmplă vouă, că muriți așa, ca ciupercile... Da’ cel puțin muriți frumos. Ce-i al vostru e al vostru... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și înaintea mea? Cine a fost înaintea mea? HAMALUL: Înaintea dumneavoastră? Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
acacia galbenă“ din nordul Rusiei), cu o deschidere În mijloc, care corespundea cu paravanul terenului, se desfășura paralel cu gardul de sârmă și ducea spre o cărare numită tropinka Sfinksov („cărarea Sphingidelor“), din cauza fluturilor care vizitau În amurg liliecii spumoși, Înșirați de-a lungul bordurii din fața gardului viu, care se Întrerupea și ea la mijloc. Această cărare alcătuia bara unui mare T, a cărui linie verticală era aleea de stejari zvelți, de o seamă cu mama, care traversa (după cum am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și și-a petrecut acolo zece veri din cele cincisprezece care-i mai rămăseseră de trăit. Îmi amintesc În mod deosebit răcoarea și ambianța sonoră a acelui loc, dalele ca o tablă de șah din hol, zece pisici de porțelan Înșirate pe o etajeră, un sarcofag și o orgă, lucarnele și galeriile superioare, Întunecimea colorată a unor Încăperi misterioase, garoafe roșii și cruci răspândite peste tot. 3 Carl Heinrich Graun avusese În tinerețe o voce frumoasă de tenor; Într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Cum trec pe Bulevard de-atâta amar de vreme și că de curând, de-abia, am avut senzația că acolo e bună parte din viața mea. O viață care este și nu este a mea. „Nu am de gând să înșir meditații pe tema vieții care se duce. Știi, cum se face când te trezești dintr-odată că ai devenit atât de plin de viață, de trecut, de înțelepciune, încât ți-e și frică să mai traversezi strada. Dacă te calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și să-i ducă acasă. Împlinise atunci Ceaușescu 60 sau 65 de ani. Mai apoi s-au dărâmat casele din zona unde locuia Gelu și nu mai aveam cum să mă întorc de la podul lui. Și am început să-i înșir toate bucatele care-mi veneau în minte. Fără o ordine anume, pe sărite, pe amestecate, băuturi de-a valma, cu prăjituri, salate, cafele, fructe, toate. Din când în când Paul exclama topit. — Dezastru! Nici în cartea de bucate nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
impresia că, măcar pentru clipele acelea, eram liber, stăpân pe mine și pe asfaltul de sub pașii mei. 28tc "28" Și tot aici, la intersecția de peste drum de „Gambrinus“, într-o după-amiază grea de iarnă, cu zăpezi mocirloase, cu îmbulzeala troleibuzelor înșirate pe tot lungul Bulevardului, cu obișnuitul tembelism al mulțimii într-o astfel de zi, disperarea surdă că a venit, iată, grozăvia și i-a prins nepregătiți, de parcă atunci ningea pentru prima dată peste neam, a oprit în dreptul meu o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi, Tatar-mahlesi, Trana-gimahlesi, Ghemigi-mahlesi, Cenghiul-mahlesi, Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor sale. Îl stârneam cu câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sunt preot ca să mi te mărturisești mie! Eu am păcatele mele, nu vreau să știu nimic de ale altora, pentru aceasta sunt preoții, uite câți sunt. Mergi la care vrei și-i spune. Bătrâna nu auzea nimic. Începu să-i înșire păcatele pe care, din rușine mare, le ținuse ascunse ani mulți. Tanti Alexandra spunea că nu vroia să o asculte, vroia să plece, dar parcă o putere nu o lăsa și o ținea pe loc. Când terminase bătrâna mărturisirea păcatelor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nicăieri în altă parte... Aici, la cuptoraș, îl găsea mereu pe taică-său, el era bucătarul familiei de toată viața. Mereu avea o pată de funigine pe față... Când îi ziceau să se șteargă, el dădea cu mâna și o înșira și mai mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apa căruia era puțină și foarte murdară, doar gâștele cu bobocii mai încercau să aleagă ceva bun din ea. Vecina se aplecă iute și își umplu mâinile cu mâl și cu viteza săgeții reuși în doar câteva secunde să-l înșire pe rochița ei de sus până jos. Fugi repede și împreună cu cealaltă soră râdeau de fericire că reușise să facă așa faptă. Biata Ioană! Nu reuși nici să priceapă ce se întâmplase! Uluită, umilită, rănită, îndurerată... toate veniseră deodată asupra
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]