KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

nenorociților? N-am făcut nimic! Sandy Moir-Farquharson Își așeză o mână peste brațul lui Chalmers. — E În regulă. Nu trebuie să spui nimic. Tu doar stai jos și lasă-mă pe mine să vorbesc, bine? Chalmers Îl privi pe avocat, Încuviință din cap și se scufundă Încet Înapoi În scaun. Insch nu se mișcase. — Deci, domnule inspector, zise Moir-Farquharson, după cum spuneam: aș dori să discut cu clientul meu În particular. După asta, vă vom ajuta cu demersurile dumneavoastră. — Nu așa funcționează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
pulpe și cu contuzii Întunecate pe pielea ei de ceară. Un fotograf pe care Logan nu Îl recunoscu Își vedea de treabă În timp ce Isobel lucra. — Am nevoie de o imagine bună cu capul și cu umerii, Îi spuse Logan. Bărbatul Încuviință din cap și se aplecă deasupra chipului rece, fără viață. Țac, bliț, țac, bliț. Avem o incizie adâncă Între umărul stâng și partea de sus a brațului. Arată ca... Isobel trase de braț, deschizând rana. — Da: ajunge până la os. Apăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
lifturi. Apăsă tastele corespunzătoare și Îi Înmână lui Logan un pahar de plastic cu un lichid maro, Înțepător și apos, acoperit cu o spumă albă destul de vagă deasupra. — OK, spuse el. Deci Chalmers iese din discuție În cazul Reid. Logan Încuviință din cap. — Un criminal e Încă În libertate, vânând băieți tineri. Insch se prăbuși pe automatul de cafea, făcându-l să se clatine alarmant de tare. Își trecu din nou mâna peste față. — Și cum rămâne cu Înălbitorul? — Turnat după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
o clipă zâmbetul, făcând loc unei ușoare Încruntări, care formă o cută chiar Între sprâncenele șatene pensate cu grijă. Privea insistent către stomacul lui, unde cicatricile acopereau pielea cu niște dâre adânci. — A fost nasol? Logan Își drese vocea și Încuviință. — N-aș recomanda nimănui, spuse el. Ăăă... Eu... Vrei un sandviș cu șuncă? Nu am găsit ouă. Sau altceva cu care să se potrivească. El se opri, strângându-și prosopul În jurul zonelor rușinoase, simțind furnicătura neplăcută a unei erecții iminente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
se șterse la gură cu mâneca și ridică din umeri. — Era de datoria mea. Dacă e primul tău chef, trebuie să te ocupi și de sandvișurile de la micul dejun. Dar fiind apartamentul tău, sarcina o preia următorul ca grad. Logan Încuviință din cap ca și cum ar fi Înțeles perfect. Era mult prea devreme și Încă nu era În stare să gândească la capacitate maximă. Se mulțumi să zâmbească Într-un fel prin care spera să nu transmită nimic negativ despre ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
fu În stare să Înțeleagă vreun cuvânt, dar putu ghici despre ce era vorba. Chipul tânărului agent, Îmbujorat la Început, căpătă cu rapiditate o expresie de groază și un colorit mai degrabă cenușiu. — În regulă, spuse Insch Într-un final, Încuviințând din capul lui mare și chel către agentul care tremura din toate Încheieturile. Du-te afară și așteaptă. Steve Stripperul se târî afară, cu capul În pământ, arătând de parcă ar fi fost pălmuit. După ce ușa se Închise, Insch Îi făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
consiliu când o luară pe Holburn Street, Îndreptându-se către sediul consiliului local din St. Nicholas House. Dar, pe vremuri, era un tip inteligent. Licențiat În istorie medievală la St. Andrews University. Cel puțin așa mi s-a spus. Logan Încuviință din cap. Se așteptase și el la asta. — Și ce s-a Întâmplat cu el? — Schizofrenie, ridică omul din umeri. Urmează tratament. — În grija comunității? — O, nu e periculos, spuse omul de la consiliu, dar Logan sesiză ezitarea din vocea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
De douăzeci de minute, domnule. Era o mică secție de poliție la mai puțin de 200 de metri de blocurile-turn. N-avea mai mult de câteva camere, dar Își făcea treaba. E cineva care merge din ușă În ușă? Agentul Încuviință. — Doi agenți și o agentă, domnule. Mașina e pe stradă, transmite o descriere. — Când a dispărut? Agentul scoase din buzunar un carnețel, deschizându-l direct la pagina potrivită. — Mama lui a sunat la zece și treișpe. Copilul se juca afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
mâinile adânc În buzunare. E plină lumea de tot felul. Prieteni? — Toți la școală. Mă bucur că se mai duc și pe acolo. Ai verificat la școală? Poate micul nostru prieten s-a decis că vrea să Învețe ceva. Agentul Încuviință. — I-am sunat imediat ca să vorbim cu prietenii. Nu l-au mai văzut de o săptămână și jumătate. — Super, spuse Insch oftând. Bine, haide, să ne vedem de ale noastre. Ar trebui să vorbim cu părinții. Înăuntru, tot apartamentul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Mouse. Își mușcă buza de jos. — Peter Îl iubește pe Mickey Mouse... Îl... O, Doamne, vă rog, găsiți-l! Și cu această replică, se prăbuși În brațele soțului ei. Insch Îi aruncă lui Logan o privire plină de Înțelesuri. Logan Încuviință din cap și spuse: — De ce să nu fac o cană de ceai pentru toată lumea? Domnule Lumley, Îmi arătați unde sunt cele de trebuință? Un sfert de oră mai târziu, Logan și inspectorul Insch stăteau la parter, pe casa scării, privind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
unde sunt cele de trebuință? Un sfert de oră mai târziu, Logan și inspectorul Insch stăteau la parter, pe casa scării, privind ploaia de afară. — Ce crezi? Întrebă Insch, răscolindu-și geanta În căutare de bomboane. — Despre tatăl vitreg? Insch Încuviință. — Pare sincer atașat de copil. Ar fi trebuit să-l auziți cum era convins că, atunci când Peter o să crească, o să joace pentru FC Aberdeen. Nu prea-l văd În rolul tatălui ticălos. Insch Încuviință din nou. Cât Logan făcuse ceaiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de bomboane. — Despre tatăl vitreg? Insch Încuviință. — Pare sincer atașat de copil. Ar fi trebuit să-l auziți cum era convins că, atunci când Peter o să crească, o să joace pentru FC Aberdeen. Nu prea-l văd În rolul tatălui ticălos. Insch Încuviință din nou. Cât Logan făcuse ceaiul și Îl chestionase pe tată, Insch o luase la rândul lui delicat la Întrebări pe mamă. — Nici eu. Copilul nu a avut nici un accident, ori vreo boală misterioasă, ori vreo vizită la doctor. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
mai strică lui Logan din buna dispoziție. Nu prea avea motive să rânjească aiurea. Se duse țintă către inspector și Îl Întrebă cine se ocupa de cazul cu rotulele lipsă. — De ce? Întrebă Insch. — Am câteva piste pentru ei. Serios? Logan Încuviință din cap, iar zâmbetul Îi reveni pe față În timp ce repeta ce Îi spusese Colin Miller la masă. Când termină, Insch părea impresionat. — Cine dracu’ ți-a spus toate astea? Întrebă. — Colin Miller. Ziaristul de la Press and Journal. Cel pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
din buzunar, Îl Închise și Îl băgă la loc fără ca măcar să se uite cine suna. Îmi cer scuze. Cum rezistă mama lui? Întrebă el. — Sheila? Lumley schiță un zâmbet. — Doctorul i-a dat ceva. Peter Înseamnă totul pentru ea. Logan Încuviință. — Știu că probabil nu vreți să vă gândiți la asta, spuse el cu băgare de seamă, dar tatăl lui Peter a fost informat că lipsește? Fața lui Lumley se Întunecă. — Dă-l dracului. Domnule Lumley, tatăl copilului are dreptul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
pe Anderson Drive, luând-o pe drumul spre Torry. Unde dispăruse micul Richard Erskine. — Mda, s-ar putea să fie Sandy. Ce le-ai spus? — Le-am spus să se ducă dracului și să vorbească cu Biroul de Presă. Logan Încuviință. — Foarte bine. Fii atentă, am nevoie să cauți ceva pentru mine, bine? Știm ceva despre tatăl lui Richard Erskine? — Așteptați puțin... O voce care masacra Come On Baby Light My Fire se auzi În receptor cât timp fu pus În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
care o așteptase cu atâta nerăbdare, dar dezgroparea trecutului dureros era un substitut decent. — A urcat-o În pat când ea avea doar cinșpe ani, și dup-aia n-a mai vrut s-o ia de nevastă. Un Împuțit! — Da, Încuviință doamna Erskine cea rămasă nemăritată ridicând În semn de salut paharul de vodcă ce se golea cu repeziciune. Un Împuțit! — Normal, continuă vecina, cu vocea devenindu-i o șoaptă teatrală, Încă vrea să-l vadă pe băiat. Îți dai seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
vârsta copilului. Presupunând că erau În aceeași clasă atunci când „iubirea lor eternă“ devenise fizică, Darren avea probabil 21 de ani, poate deja 22. Plus minus câteva luni. — Are puțin peste 20 de ani și locuiește cel mai probabil În Dundee... Încuviință din cap În timp ce persoana de la celălalt capăt al firului repeta detaliile. — Da, exact. Cât de repede poți să mă rezolvi? Bine, bine, aștept. Ofițerul de presă stătea În fața lui, arătând ca și cum cineva i-ar fi vârât În pantaloni un pește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
aici, care scotocesc sub fiecare tufiș, pod, În fiecare debara. Unde vrei tu. Alte două echipe sunt acolo, În... Insch arătă cu capul spre sticla aburită, indicând parcul de afară. O să punem mai multe echipe În parc imediat ce ajung. Logan Încuviință din cap. — Ce crezi? Insch se aplecă Încet Înainte, cu coatele pe marginile podului de lemn, cu fața Închisă, privind la peștii care Înotau lasciv dedesubt. — Mi-ar plăcea să cred că a plecat de nebun, de plictist ce era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
vrea să se folosească de tot timpul pe care Îl are la dispoziție. Logan nu mai scoase nici un cuvânt până când Insch le arătă musafirilor cantina și până când fură din nou singuri În camera de anchetă. — Ce sac de căcat! Insch Încuviință din cap și scotoci prin buzunare pentru a mia oară În după-amiaza aceea. — Mda. Dar săculețul ăla de căcat a ajutat la prinderea a patru delincvenți recidiviști, dintre care trei criminali. Are aceleași abilități de a se purta cu oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

său. Când ieși, purta încă mantaua grea de ploaie, dar părea că nimeni nu dă importanță faptului. Pe când ieșea, îi șopti ofițerului de gardă: — Îl știi pe Sempronius Gracchus, care a fost exilat în insula Kerkyna din Marea Africii? — Sigur, încuviință repede celălalt. Curierul îl înștiință: — L-au omorât și pe el. Băiețelul surprinse cuvântul „omorât“ și, deși în castrum se vorbea zi de zi despre câte-o moarte, mai apropiată sau mai îndepărtată, îl văzu pe ofițer reacționând cu furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
odată li se adresă ofițerilor, cu glas schimbat: Avem mijloace să ne apărăm. Patru legiuni la granițele de răsărit și trei în Aegyptus, precum și două flote: Classis Pontica și Augusta Alexandrina. Aghiotantul Creticus îl privi surâzând cu buzele strânse; ceilalți încuviințară. Germanicus îl mângâie iar pe fiul său cel mic: — De ce te temi? Cuvintele lui păreau liniștitoare, dar erau dure și obscure, prevestind, poate, războiul civil. Germanicus se duse să se așeze în grădină; porunci să li se aducă vin tovarășilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
sărmanul sclav Zaleucos se mișca pe-acolo sigur pe sine, deși nu părea să-i cunoască pe locuitori. Dintr-odată îl întrebă pe Germanicus: — Vrei să străbați drumul parcurs de Alexandros Macedon, după victoria de pe malul Granicus-ului? Și cum Germanicus încuviință pe dată, îi conduse la marele templu aflat în vârful colinei, unde era venerată Artemis, zeița fecioară care poartă pe cap secera lunii și strivește cu piciorul un șarpe. Pe când caii urcau lent spre templu, le povesti că, în noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
întemeia acele cetăți și a muri, îi erau îngăduiți puțini ani. Căpitanul, sceptic până la a deveni obraznic, râse: — Fiecare oraș grecesc are un alt zeu. Iar Zaleucos, jignit, îl întrebă pe Gajus: — Ai vrea să vezi chipul lui Socrates? Băiatul încuviință entuziasmat, strigând. Coborâră pe coasta colinei, ajungând la o vilă frumoasă care cunoscuse, cu siguranță, vremuri mai bune. Proprietarul, un neguțător de stofe necioplit, surprins și măgulit de solemnul cortegiu roman, deschise larg ușile unei biblioteci vechi, iar ei văzură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
pe care Germanicus nu-l pomenise încă, așteptă cu răsuflarea tăiată ca ochii tatălui său să se oprească asupra lui. Germanicus îl privi. Ne vom îmbrăca precum grecii. Vom vorbi grecește. Un neguțător împreună cu colaboratorii și cu fiul său. Unii încuviințară, zâmbind. — Un neguțător grec nu stârnește bănuieli, confirmă Germanicus văzând aprobarea celorlalți. Îl vom lua cu noi și pe Zaleucos. El e grec de-adevăratelea. Astfel, Gajus descoperi cât erau de ușoare, comode și elegante veșmintele acelea: renunță la calceus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
acolo. Apoi își aminti de corabia de aur pe care unii senatori, scandalizați, spuneau că o văzuseră pe Nilus în zilele tulburi ale lui Marcus Antonius și Cleopatrei. Îl întrebă prudent pe preot: — Ai putut asista la ritul acela? Preotul încuviință. — Însă a trecut mult timp de-atunci. Ultima oară s-a putut ține la Sais. Germanicus înțelese că răspunsul acela ascundea niște gânduri încă nerostite, că putea să insiste - și o făcu nerăbdător: Știi cine l-a ținut ultima oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]