KorAP: Find »[drukola/base=îngenunchea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...114 >

2,826 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

rânjetele, chiotele lor sălbatice de bucurie. A fost înspăimântător, unchiule! Maria, taci!! strigă el, o imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că mor. Un negru buzat, rânjind, și-a înfipt mâna în părul meu. Și când părul s-a despletit, mi-a căutat sânii erau mici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
câțiva -, dar ei sunt vânați ca fiarele, aruncați în temniță, arși pe rug, pentru că au comis sacrilegiul de a gândi altfel decât zice dogma. Ei nu reprezintă decât o forță morală, care, în confruntarea cu intoleranța, cu forța brutală, este îngenuncheată. În apărarea blândului Iisus, au aprins ruguri ce te sufocă prin fumul de carne arsă... În ipocrizia lor, "să nu păcătuiască vărsând sânge" cum scrie la Biblie, îi frig pe jăratec. Oricine îndrăznește să gândească liber este acuzat de erezie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spus... Doamnă, îngăduie să mă retrag... Se pleacă și se retrage cu spatele, închizând încet ușa. Maria a rămas încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană. Ce să fac? șoptește ea cutremurată. Sfântă Fecioară, ajută-mă!! hohotește ea. Obloanele zgâlțâite de vânt gem din balamale, se izbesc bezmetic de perete.  4 "Atletul lui Hristos" Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți fie calea, presărată cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i împlinim visul, ce devenise și visul nostru. Dar... dar n-a fost să fie așa... Au fost câțiva regi și principi, apărători ai libertății, care au luptat, dar n-au fost ajutați îndeajuns. Scanderbeg, vulturul Albaniei, părăsit de Europa, îngenuncheat de turci, a murit de inimă rea, retras în creierul munților. Cneazul Lazăr, eroul Serbiei, a căzut ca un viteaz, cu sabia în mână, în luptele de pe Câmpia Mierlei-Cossovo. Ioan Corvin de Hunedoara, "Lumina Lumii", s-a stins cu durerea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să nu-l dorm în pământ străin. Am poruncit să mă care pe năsălie, mai mult mort decât viu. "Fie ce-o fi! mi-am zis eu. De lingoare, au de săcure o moarte are omul." Minune mare! Cum am îngenuncheat și am sărutat pământul țării, cum am respirat aerul Moldovei îmbătat de aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea prin moarte... Dar altfel nu se putea, că ce preț ar fi avut mântuirea fără suferința Patimilor? spune el și apoi tace, se reculege. Vreau, ca atunci când îngenunchez la picioarele Lui și-mi ridic ochii să mă cutremur în fața jertfei și-a iubirii Sale. Meșterul nostru să-și amestece vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o rugăciune, o luptă cu sine însuși, să fie suferință și bucurie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
urmă: așa cum stă, în mijlocul paraclisului, cu ochii plecați, slăbuță, mică, mică, tremurând toată. Șoptește: Altfel nu se poate, Voichițo... Și pleacă fără să se uite înapoi... Voichița, singură, în mijlocul încăperii, cu umerii căzuți, cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
împăienjeniți în lacrimi. Îi crescuse și barba... Și nu erau decât patru zile; venise spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească, să râdă și să-l îndemne cu pintenii în coaste: "Hiii căluțu!"... Maria îngenunchease la marginea patului, despletită, strângând la sân, cu disperare, piciorușele lui Bogdan, speriată parcă să nu i-l răpească cineva. Ochișorii lui albaștri erau căscați, nu-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sub căpătâi, veacuri de-a rândul; atunci să-i vedem cu ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu le întrece în măreție, spune Ștefan. Și când îngenunchem pe pământul gol, și când încleștăm degetele a rugă, cu obrajii uzi, și când ridicăm ochii spre cer, cupola catedralei noastre e plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
toată Țara Moldovei, către Marele, Sublimul Padișah Mahomed El Fatih, Împărat al împăraților, Frate al Soarelui, Trimis al lui Allah pe pământ! Pare-mi-se că drumul Stambulului ți-e prea bine cunoscut de pe vremea răposatului Aron Vodă, când a îngenuncheat Moldova închinând-o Înaltei Porți otomane... Stanciu pleacă ochii. Înghite în sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu botu' pe labe, de nu mai sufla nimeni. Dac-am văzut și-am văzut că nu-i lucru de șagă cu "Domnul ista de fier", ne-am pus cenușă în cap, am luat blana de oaie în spinare, am îngenuncheat dinaintea tronului și-am căpătat iertare. Mârâiam noi pe-nfundate, dar de jucat jucam țonțoroiul cum ne cânta Vodă, că apucase strâns frâiele domniei și n-aveam loc de-ntors "Mărire ție, Doamne! Mărire ție!" Ce puteam face? Cuteza careva să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Respirăm!... E în joc soarta Țării! De ce alegem acum depinde, poate, veacul, veacurile ce vor veni pentru Moldova. Tăcere. Tăutu rupe tăcerea: Ce răspuns să dăm Măritului Padișah? Răspunsul nostru este scurt: "Nu!". Mahomed trebuie să înțeleagă că nu poate îngenunchea un popor ce nu se lasă și nu se lasă, până la moarte. Avem codri, avem munți... și dinți avem! L-ar durea prea tare capul. Să-și vadă de drum! Lumea-i lungă și lată. Umble sănătos și să ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl îngenunchează. Nici pe Ceea Lume n-o să-mi iert c-am dat greș!! scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să-și scuipe veninul... Te blestem!!! se dezlănțuie Isaia, scrâșnind, urlând. În flăcările Gheenii să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea?... Eram... chiar eram la Valea Albă... Îmi amintesc... În dimineața aceea... Pe câmpul de bătălie... Am îngenuncheat cu fața la Soare-Răsare... Ne-am făcut rugăciunea din urmă... Ne-am îmbrățișat și ne-am cerut, unul altuia... ne-am cerut iertare... Apoi, am scuipat în palmă și-am tras sabia: "Cu Dumnezeu înainte!" Eram gata să ne batem, nu oricum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
marea de maluri... Arzi ca focul... Ți s-au aprins crierii... Prea-ți pui cenușă pe cap. Ai luat pe umerii tăi toată povara. Te-au lăsat singur... Toți... Era numai crucea ta? Tu ai urcat singur Golgota... Și ai îngenuncheat sub greutatea crucii... Nu crezi că e prea mult pentru un om singur? Ștefan, cu ochii închiși, obsedat de aceeași întrebare, încetișor: De ce n-am rămas acolo?... Ștefan "cel Mare", trebuia să rămână acolo, cu sabia... Acu... acu, ce-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vitejii mei, copiii mei...Nu m-ați iubit... M-ați alungat... De ce n-am rămas cu voi? Acu, eu, fără voi, ce să fac?... Și Moldova?... Cui... cum s-o las? Tăcere... Privește fruntea însângerată, încununată de spini... Încet, încet, îngenunchează... Întinde mâinile... îi pipăie, îi mângâie fluierele picioarelor...Ridică ochii spre El și grăiește încetișor, cu umilință: Iartă-mă Iisuse, că nu știu ce spun.... Mi-s crierii aprinși... Te-am răstignit a doua oară... Credința puțină mi-a fost... Iartă-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Mijlocul de care dispunea Ștefan cel Mare, pentru a îngenunchea marea boierime care, în interesul ei, tindea să ia în mână toată puterea, spre marea pagubă a țării este, firește, o represiune sângeroasă; dar această luptă nu pornește cum crede Ureche din motive de cruzime a domnului, ci dimpotrivă, a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

spontană, pură afinitate - o voi întâlni, cu siguranță. * Biserica e aproape goală, slujba - lungă și obositoare. E Joia Mare, lumea se rezervă pentru a doua zi, când, de Vinerea Mare, o mulțime nesfârșită va înconjura de trei ori catedrala. Alături de tata, îngenuncheat și el, stau în genunchi, pe lespezile frumos lustruite și totuși incomode, mă uit la cunoscutele coloane groase de marmură și la pereții, atât de cunoscuți și ei, nezugrăviți în întregime, cu destule suprafețe albe, mă uit și încerc să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
am intrat în casă, ne-am adunat cu toții într-o odaie; a treia senzație dominantă: de domesticitate; ne aflăm într-o încăpere mobilată foarte simplu, covoare pe pereți și pe jos, un divan pe care unchiul s-a așezat în timp ce, îngenuncheată în fața lui, tanti Sima îi scoate pantofii, să se poată întinde puțin, să se odihnească, afară plouă acum de-a binelea, în cameră e aproape întuneric deși suntem în miezul zilei; ritualul descălțării a luat sfârșit, unchiul s-a întins

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

ce trăia inima și intensitatea ei. Duhul Sfânt mă călăuzea și-mi ajuta la toate. Dar dorul de a vedea Grădină Ghetsimani nu s-a stins, desi trecuseră zeci de ani. Eu tot mi-o doream s-o văd. Să îngenunchez și eu în grădina, să sărut pământul, pietrele din ea. Și o persoană credincioasa cu suflet mare, dl. Ion Rîștaru, căruia îi mulțumesc frumos, mi-a dat adresa părintelui superior Arhim. Ieronim Cretu, reprezentantul României la Sfintele Locuri. I-am

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
acum mai departe la bagaje. Erau trei suporturi care se învârteau pe o bandă care aduceau bagajele noastre din avion. Îmi iau valiză și caut spre ieșire: poartă 6 era ca să ies. Ajunsă afară, las valiză jos, fac cruce și îngenunchez și sărut pământul de 3 ori, dând slavă și mulțumind lui Dumnezeu că a fost cu mine și m-a ajutat. Afară am văzut apoi pe părintele Argatu din Suceava care mergea și el la Jerusalim. El făcuse naveta RomâniaIsrael

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Acesta este Atmantan. El a îngrijit și i-a ajutat pe mulți în drumul lui spre Betleem la Prunc, la împăratul veacurilor. După ani și ani a ajuns tocmai când era răstignit pe Cruce. Atunci, la picioarele Domnului Iisus, a îngenuncheat plângând și rugând iertare pentru întârzierea lui la Domnul. Târziu dar a ajuns. Se spune că în acel moment, când se ruga la piciorul Crucii cu Domunl răstignit, a căzut pe mâna lui un strop de sânge cald din Trupul

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
zidul de piatră, în interiorul grădinii, este aleea pe care merg toți vizitatorii. Între copaci și alee mai este un gard protector din fier forjat prin care privești grădină. Parcă am intrat în Paradis. Toți avem emoții. Dăm slavă lui Dumnezeu, îngenunchem și sărutam pământul (pietrele) - urmele pașilor Domnului Iisus. Ne descătușam inimile, ne spunem tainic durerile care ne apasă sufletul, ne rugăm pentru toți și-i pomenim pe cei de acasă. Cu adevarat, când ne-am ridicat din genunchi parcă eram

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
că-i real, nu statueta. Este cu o sabie înfipta în inimă. Atât de îndurerata și are o expresie a chipului deosebit de gingașa și de frumoasă. Îți vin lacrimi în ochi și dureri în suflet de la o asemenea priveliște. Toți îngenunchem în fața altarului și a Maicii Domnului. Ne rugăm tainic, fiecare cu durerea să și povară să. Părintele David ne citește o Sfântă Evanghelie. Apoi mergem la altarul ortodocșilor. Aici vezi crucea cu Domnul răstignit. În dreapta Lui este Sf. Fecioara, Maica

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]