KorAP: Find »[drukola/base=șa & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...127 >

3,163 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pat. — Da, probabil că așa ar trebui. Mitsuhide era un stăpân foarte blând. Asculta atent sfaturile vasalilor și le înțelegea neliniștea. Când ajunseră la păduricea de brazi din fața porții, Dengo luă calul lui Mitsuhide de căpăstru și se opri lângă șa, gata să-și ajute stăpânul să descalece. Pe podul de peste șanț se aliniase un șir de vasali de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi respectuos. Masataka luă umbrela, ținând-o deasupra capului lui Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care umbrea fruntea vărului său nu fusese o surpriză prea mare pentru Mitsuharu. Știa că nu există nimeni care să înțeleagă caracterul lui Mitsuhide mai bine decât el, datorită trecutului lor comun. Da, te înțeleg. Ai petrecut toată noaptea în șa, venind din Azuchi. Amândoi suntem trecuți de cincizeci de ani și nu ne mai putem trata trupurile ca în tinerețe. Ei, ar trebui să dormi un timp. Totul e pregătit. Mitsuharu nu forță subiectul, nici nu încercă să se opună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se ducă vorba printre săteni că Seniorul Mitsuhide a ieșit la plimbare. Mai bine trăgeți-vă gluga pe față, cel puțin până ajungem la Hiyoshi. Mitsuhide trase gluga, astfel că nu i se mai văzu decât gura. — Aveți haine simple și șaua unui războinic de rând. Nimănui nu-i va trece prin cap că sunteți Seniorul Akechi Mitsuhide. Dacă mă tratezi cu atât de multă curtenie, oamenii vor deveni suspicioși imediat. Nu mă gândisem la asta, spuse Genemon, râzând. Voi fi puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide purta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea vârsta. Chiar și lângă un războinic de șaisprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ce-i arăta licărirea pașnică a stelelor părea să făgăduiască o mare schimbare în lume, care urma să înceapă, odată cu zorii noii zile. Nu se dăduse nici o comandă de odihnă, dar calul lui Mitsuhide se oprise, iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
rond al taberei. Aduceți-mi calul ca de obicei și vedeți ca ajutoarele mele să stea pregătite, ordonă el, în timp ce se ștergea pe față. Hideyoshi porni călare, sub o umbrelă mare și roșie, cu stindardul înainte. Legănându-se ușor în șa, trecea pe sub frunzele proaspete ale cireșilor înfloriți, care creșteau pe drumul dintre poarta templului și poalele muntelui. Hideyoshi nu-și făcea niciodată rondul zilnic al taberei la oră fixă, dar rareori pornea atât de devreme dimineața. În ziua aceea, părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din spatele lui, se auzi un glas din întuneric. Crezând că era fiul său, Dengo înălță capul de pe coama calului. În aceeași clipă, ceva îl lovi deasupra ochiului drept. Părea o stea căzută din cer, izbindu-l în frunte. — Stai în șa! Ține-te strâns de șa! O săgeată ți-a atins fruntea și ai o rană ușoară. Cine e? Cine mă ridică? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
glas din întuneric. Crezând că era fiul său, Dengo înălță capul de pe coama calului. În aceeași clipă, ceva îl lovi deasupra ochiului drept. Părea o stea căzută din cer, izbindu-l în frunte. — Stai în șa! Ține-te strâns de șa! O săgeată ți-a atins fruntea și ai o rană ușoară. Cine e? Cine mă ridică? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și Denbei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și Denbei? Încă mai e înconjurat de dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
După ce-i ajunseră din urmă pe cercetași, cei treisprezece oameni continuară să înainteze, cu Mitsuhide în poziția a șasea din față. Dintr-o dată, calul lui Murakoshi se cabră. În aceeași clipă, sabia lui scoasă din teacă lovi în partea din stânga șeii. Se auzi un dangăt sonor, când sabia reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură, imediat, în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lor, Mitsuhide căzuse de pe cal. Mai rău, se zvârcolea pe pământ, gemând în agonie, și părea să nu se mai poată ridica în picioare. — Stăpâne! Shigemoto și Tatewaki descălcară și fugiră la el, încercând să-l salte la loc în șa. Dar Mitsuhide nu mai avea voința să se ridice. Nu făcu decât să clatine din cap. — Ce-ați pățit, stăpâne? Uitând complet de ei înșiși, ceilalți se adunară împrejur, în întuneric. Gemetele de suferință ale lui Mitsuhide și umbrele oamenilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată de pânză și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări, cu violență, spre cal. În momentul când apucă în mâini capul lui Mitsuhide, scoase un țipăt prelung, tânguitor. După un timp, întrebă: Care au fost ultimele lui cuvinte? — A recitat o strofă care începea astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deja și chemau slugile și caii, când un glas strigă din spate: — Senior Hideyoshi! Senior Hideyoshi! Cineva îl căuta în curtea largă, întunecată. Pe cer plutea un corn de lună. — Aici sunt. Hideyoshi încălecase deja. Recunoscând sunetul unui plesnet pe șa, Takigawa Kazumasu alergă la el. — Ce este? întrebă Hideyoshi, cu o privire ca aceea pe care un senior i-ar fi adresat-o vasalului său. Takigawa răspunse: — Pesemne că v-ați supărat foarte tare în seara asta. Dar n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La acest semnal, armata de șapte sute de oameni începu să înainteze, încet. Apoi, frontul coloanei schimbă direcția și, cotind pe drum, trecu prin dreptul lui Hideyoshi. Posturile comandanților de batalion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și să-și dispună unitățile în formație de luptă, până puteau primi confirmarea rapoartelor. Apoi, se auzi zvonul că, în regiunea Fuwa, fuseseră zărite unități sub comanda lui Hideyoshi, iar lui Katsuie și generalilor din statul său major, stând în șei, li se făcu părul măciucă. Încercând să-și imagineze efectivele și strategia inamicului care aștepta în calea lor, îi copleșiră simțăminte negre precum cerneala. Trupele fură oprite brusc în fața râului Ibi, în timp ce Katsuie și comandanții săi discutau problema în pădurea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i oferi Seniorului Kastuie serviciile mele de călăuză. Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet derutate. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
plec și eu. Mergem împreună până în cetate. Ieșiră cu toții din citadelă. — Azi nu l-am văzut pe Seniorul Katsutoyo, remarcă Hideyoshi. A și plecat? Încă nu se simte bine, răspunse Fuwa. L-am lăsat la locuința lui. Se urcară în șei și călăriră până la intersecția din cetate. — Unde te duci azi, Hideyoshi? se interesă Inuchiyo. — La Kyoto, ca de obicei. — Ei, atunci ne despărțim aici. Noi mai avem de trecut pe-acasă, ca să ne pregătim de drum. — Aș dori să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de o stare poetică. Tabăra principală de la Muntele Nakao era înconjurată de câteva palisade. De fiecare dată când Genba se apropia de câte o poartă, nu făcea decât să-și spună numele și să treacă, privind gărzile de sus, din șa. Dar, tocmai când se pregătea să intre pe poarta fortăreței principale, comandantul gărzii strigă pe neașteptate, provocator: — Stai! Unde mergi? Genba se întoarse, privindu-l lung: — A, tu erai, Menju? Am venit la unchiul meu. E în comandamentul lui sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. Ia te uită, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de gulere și-i dusă la comandantul lor, Fuwa Hikozo, care-i interogă, din șaua calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă să acționeze repede: Nu pierdeți vremea cu ei. Omorâți-i pe loc și continuați imediat înaintarea spre Muntele Oiwa. Fuwa Hikozo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu existau speranțe de a mai trece din nou râul în ziua aceea. Aștepta de două zile o ocazie să înainteze. Hideyoshi primi scrisoarea urgentă a mesagerului la poarta taberei și citi mesajul cât timp încă se mai afla în șa. După ce-i mulțumi emisarului, reveni la cartierul său general fără a da nici un semn de emoție. — Ce-ar fi să-mi faci un vas de ceai, Yuko? întrebă el. Cam la vremea când își termina de băut ceaiul, sosi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cincizeci de oameni o luară la fugă imediat. Hideyoshi le mai dădu imediat o comandă vasalilor din jur, apoi sări pe calul său negru. Chiar atunci apăru în goană, pe neașteptate, Ujiie. — Stăpâne! Așteptați un moment! Și, agățându-se de șaua lui Hideyoshi, războinicul începu să plângă în tăcere. Faptul de a-l lăsa pe Ujiie singur în Gifu, cu riscul de a putea să comunice cu Nobutaka și să se revolte, reprezentase un motiv de neliniște pentru Hideyoshi. Pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
observație. — Unde ne aflăm? Cum se numește satul ăsta? întrebă Hideyoshi, oprindu-și brusc, din galop calul, cu frâul strâns în mână. — Este satul Jizo. — Suntem aproape de tabăra din Kinomoto. Răspunsurile proveneau de la unii vasali din jurul lui. Hideyoshi rămase în șa. — Dați-mi puțină apă, ceru el. Luând polonicul oferit, bău apa dintr-o sorbitură și se întinse, pentru prima oară de când plecase din Ogaki, după care descălecă, pornind cu pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pentru așa ceva. Plini de sânge, oamenii lui Sakuma fugeau urlând spre locul unde era Maeda. — Nu intrați în panică! Nu vă faceți de râs! Genba, care fugea și el în aceeași direcție, însoțit de un grup de călăreți, sări din șaua sa stacojie, începând să-și mustre trupele, cu țipete răgușite: — Ce-i cu voi? O ștergeți după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză, greoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
hotărât să intre în luptă.“ În adâncul sufletului, asta părea să fie speranța soldaților. Dar, în timp ce se sălta în scări, Inuchiyo îi șopti ceva unui mesager care tocmai sosise cu un răspuns din tabăra lui Toshinaga. Apoi se așeză în șa, dar fără a părea gata să pornească. Dinspre poala muntelui se auzi o răbufnire zgomotoasă. Când Inuchiyo și toți ceilalți priviră într-acolo, văzură că un cal speriat din spatele formației își rupsese priponul și fugea, înnebunit, prin tabără. Pe timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]