2,719 matches
-
este o tendință a femelelor rozătoare de a-și pierde sarcina după ce fac cunoștință cu mirosul unui mascul necunoscut. Efectul a fost observat pentru prima dată de Hilda M. Bruce în 1959 și a fost studiat cu precădere la șoarecii de laborator ("Mus musculus"). În cazul șoarecilor, sarcina se poate întrerupe până la nidație (fixarea embrionului în mucoasa uterină), dar la alte specii aceasta se poate întrerupe și într-o etapă mai avansată a sarcinii. a fost observat și la șoareci
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
de a-și pierde sarcina după ce fac cunoștință cu mirosul unui mascul necunoscut. Efectul a fost observat pentru prima dată de Hilda M. Bruce în 1959 și a fost studiat cu precădere la șoarecii de laborator ("Mus musculus"). În cazul șoarecilor, sarcina se poate întrerupe până la nidație (fixarea embrionului în mucoasa uterină), dar la alte specii aceasta se poate întrerupe și într-o etapă mai avansată a sarcinii. a fost observat și la șoareci din genul "Peromyscus", șoareci de câmp americani
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
șoarecii de laborator ("Mus musculus"). În cazul șoarecilor, sarcina se poate întrerupe până la nidație (fixarea embrionului în mucoasa uterină), dar la alte specii aceasta se poate întrerupe și într-o etapă mai avansată a sarcinii. a fost observat și la șoareci din genul "Peromyscus", șoareci de câmp americani ("Microtus pennsylvanicus"), lemingi cu copite ("Dicrostonyx") și maimuțe gelada ("Theropithecus gelada"), existând ipoteze că și alte mamifere ar avea un comportament asemănător, ca de exemplu leul. În cadrul unui experiment publicat în anul 1959
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
musculus"). În cazul șoarecilor, sarcina se poate întrerupe până la nidație (fixarea embrionului în mucoasa uterină), dar la alte specii aceasta se poate întrerupe și într-o etapă mai avansată a sarcinii. a fost observat și la șoareci din genul "Peromyscus", șoareci de câmp americani ("Microtus pennsylvanicus"), lemingi cu copite ("Dicrostonyx") și maimuțe gelada ("Theropithecus gelada"), existând ipoteze că și alte mamifere ar avea un comportament asemănător, ca de exemplu leul. În cadrul unui experiment publicat în anul 1959, zoologista Hilda Bruce de la
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
loc în timpul a două secreții de prolactină, dintre care una pe parcursul zilei. Pentru a deveni un fenomen obișnuit pentru o anumită specie, efectul Bruce trebuie să prezinte anumite avantaje din punct de vedere evoluționar pentru specia dată. Atunci când au posibilitatea, șoarecii masculi își îndreaptă jetul de utină în direcția femelelor. Astfel, el își crește șansele de împerechere prin „sabotarea” sarcinii provocate de un concurent mascul. Efectul Bruce poate fi folosit pentru menținerea statutului social: masculii dominanți lasă mai multe urme de
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
LDL și trigliceridelor și o creștere a colesteroului HDL, odată cu reducerea inflamațiilor (FASEB Journal și NCBI). Deoarece în aceste studii s-au folosit și alte ingrediente, nu se poate trage o concluzie asupra efectelor semințelor de chia, dar studiile pe șoareci au arătat o scădere a trigliceridelor, o creștere a colesterolului HDL (colesterolul bun) și reducerea inflamațiilor, a rezistenței insulinei și a grăsimilor de pe burtă (NCBI). Semințele de chia au un procent ridicat de nutrienți importanți pentru oase Semințele de chia
Chia () [Corola-website/Science/335062_a_336391]
-
Șorecarul încălțat (Buteo lagopus) este o pasăre răpitoare de zi, din familia accipitride ("Accipitridae"), care se hrănește cu șoareci de câmp și lemingi. Este o specie migratoare, care cuibărește în nordul Eurasiei și Americii de Nord și iernează la sud în Europa (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia și America de Nord. Sunt descrise 4 subspecii: Are o mărime de 50-66 cm, mai
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
încălțat răsăritean) provenită din regiunea nord-est asiatică; aceasta are coloritul cafeniu cu crem-deschis. Trăiește în zonele descoperite nord-asiatice, în principal în câmpiile joase, în tundra fără copaci, mai rar în tundra împădurită și taigaua din extremul nordic, când lemingii și șoarecii de câmp sunt abundenți. Iernează la sud în ținuturile de deal și de câmpie descoperite, inclusiv în stepă, terenuri agricole și mlaștini. Sunt păsări migratoare cu zone de reproducere și de iernare separate. Pleacă spre zonele de iernare din sud
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
din sud în septembrie-octombrie și se întorc în zonele de reproducere în aprilie-mai. Timpul și amploarea migrației depinde de abundență sezonieră a prăzii în zonele de reproducere și de iernare. Se hrănesc în principal cu rozătoare mici, mai ales cu șoareci de câmp ("Microtus") și lemingi ("Dicrostonyx", "Lemmus"). Se hrănesc și cu păsări (porumbei de pădure, presuri, potârnichi, mai ales cele bolnave), alte vertebrate, inclusiv pești, insecte, păianjeni și hoituri (pasări moarte etc.), mai ales când hrana principală (rozătoarele) este limitată
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
I-au marcat existența și profilul artistic și pedagogic profesorii de la Timișoara și București între care pot fi amintiți :Ella Phillipp, Florica Musicescu, Cella Delavrancea, Sofia Cosma, Theodor Bălan, Dagobert Bucholz, Miriam Marbé, George Bălan, Dumitru Bughici, Emilia Comișel, Miron Șoarec și Ion Românu. Profesoară de pian la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timișoara (1965-1971 și 1977-1990); Asistent univ. la Institutul Pedagogic al Universității de Vest din Timișoara (1971-1977); Conferențiar univ. (1990-1995); Profesor univ. (din 1995) la Facultatea de Muzică
Felicia Maria Stancovici () [Corola-website/Science/335706_a_337035]
-
la numai 21/minut. Trăiesc prin păduri, tufișuri, parcuri urbane, stepe și deșert. Se hrănesc mai ales cu insecte, râme, moluște (melci, limacși) , broaște, reptile (șopârle, șerpi), uneori pui și ouă ale păsărilor care cuibăresc pe sol (prepelițe și fazani), șoareci, vătui, hoituri, ocazional - jir, ghindă, păstăi, prune, mere. În genere, sunt animale folositoare. Sunt răspîndite în Africa, Europa și Asia, spre nord până la limita pădurilor de foioase, iar spre sud până în insulele din sudul Asiei: Tioman, Sumatera, Jawa, Kalimantan, Mindanao
Erinaceide () [Corola-website/Science/332717_a_334046]
-
El s-a făcut că strănută pentru a o face pe stăpână să îl primească în casă. Jerry l-a spălat pe Tom în gură cu săpun, apoi el vrea să-l prindă pe Jerry, dar apins o cursă de șoareci și Tom și-a prins nasul în ea. El se culcă cu bandaj la nas și jerry îi desenează cu roșu o bube falsă pe față, care par a fi cauzate de pojar. Când Tom a auzit sorbituri de lapte
Polka-Dot Puss () [Corola-website/Science/332726_a_334055]
-
peri senzitivi numeroși și uneori foarte lungi. Pungile bucale absente Blana este groasă, cu peri deși, subțiri și moi, de culoare brună, cenușiu-roșcată sau negricioasă pe spate și mai deschisă ventral. Cele mai multe specii au o culoare brună, mai deschisă ventral. Șoarecii de munte ("Alticola") sunt cenușii, galben-deschiși sau de culoare crem cu o blană lungă catifelată. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul de Florida ("Neofiber alleni") au o înfățișare similară cu majoritatea arvicolinelor, dar sunt considerabil mai mari decât celelalte specii
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
o blană lungă catifelată. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul de Florida ("Neofiber alleni") au o înfățișare similară cu majoritatea arvicolinelor, dar sunt considerabil mai mari decât celelalte specii, având o greutate de până la 450 g. Cele trei specii de șoareci de copac ("Arborimus") sunt adaptate la o viață arboricolă și în consecință au cozi mult mai lungi decât la alte specii de arvicoline, de până la 70-80% din lungimea capului + trunchiului. Șoarecii prometeu ("Prometheomys") și șobolanii-cârtiță ("Ellobius") sunt cele mai aberante
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
greutate de până la 450 g. Cele trei specii de șoareci de copac ("Arborimus") sunt adaptate la o viață arboricolă și în consecință au cozi mult mai lungi decât la alte specii de arvicoline, de până la 70-80% din lungimea capului + trunchiului. Șoarecii prometeu ("Prometheomys") și șobolanii-cârtiță ("Ellobius") sunt cele mai aberante specii de arvicoline și, spre deosebire de alte specii, sunt foarte adaptate la un stil de viață fosorial (= scurmător, care scurmă pământul). Ei au un corp cilindric cu o coadă foarte scurtă și
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
aspri, pentru a ajuta la înot. le sunt larg răspândite în regiunea holarctică, fiind găsite pe întreg teritoriul al zonei temperate din America de Nord, Europa și Asia. Lemingii se întâlnesc la latitudini nordice extreme până la Cercul Polar, iar câteva specii de șoareci arvicolini sunt endemice în munți. Bizamul este nativ în America de Nord și a fost introdus pe scară largă în Europa și în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
scară largă în Europa și în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise și sunt extrem de numeroase în preriile americane și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise și sunt extrem de numeroase în preriile americane și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului mării în Himalaya. Șobolanii de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
preriile americane și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului mării în Himalaya. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul ("Ondatra zibethicus") trăiesc în habitate acvatice dulcicole: în râuri și lacuri cu apă stătătoare. Șobolanii de apă se întâlnesc chiar și
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
de la nivelul mării până în pajiștile alpine și din zonele de stepă, până în cele de tundră. Cele mai multe specii de arvicoline sunt erbivore înalt specializate. Multe se hrănesc cu frunziș, consumând cantități mari de frunze pentru a-și satisface necesitățile lor energetice. Șoarecii de câmp ("Microtus") care se hrănesc cu frunzișul bogat în celuloză al ierburilor poate mânca zilnic o cantitate de frunze egală cu greutatea corpului lor. Ciclurile lor de activitate constau adesea dintr-un ciclu constant de hrănire pentru a-și
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
greutatea corpului lor. Ciclurile lor de activitate constau adesea dintr-un ciclu constant de hrănire pentru a-și umple stomacul, urmat de mai multe ore de odihnă și digestie înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
a-și umple stomacul, urmat de mai multe ore de odihnă și digestie înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura hrană în lunile de iarnă
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
se hrănesc în mare măsură cu mușchi și licheni, mai ales lemingii de pădure ("Myopus schisticolor"), care sunt aproape în întregime dependenți de una sau două specii de mușchi. Ei se hrănesc în timpul iernii mai ales sub stratul de zăpadă. Șoarecii de copac ("Arborimus") sunt arboricoli înalt specializați și consumă cantități mari de ace de pin, cu care ei își construiesc, de asemenea, cuiburile lor arboricole. Șoarecii scurmători ("Myodes") consumă diverși bulbi și tuberculi subterani și rod scoarța lăstarilor, iar în
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]