11,260 matches
-
epuizat, iar flăcările au prins să se ridice drepte și portocalii. Oamenii, animalele și râurile, totul se supune legilor lui Dumnezeu, a remarcat Ahmad. Dacă alegi calea cea bună, n-ai să pățești nimic rău. Ploaia era măruntă ca o abur, iar ceața se revărsa în josul munților ca o avalanșă deplasată cu încetinitorul. Deci tu vrei să spui că toți cei care s-au înecat sau au fost uciși de cine știe ce nebuni au primit ceea ce-au meritat ? l-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
frig. Nu s-ar mai fi mutat niciodată de-acolo dacă Pearl n-ar fi început să strige după el, dacă n-ar fi alergat prin pădure cu Andy în brațe, până când trupul micuț al copilașului a început să emane aburi - dacă n-ar fi fost confruntat cu gândul că era posibil ca încă doi oameni să moară în vreme ce se aflau în grija lui. Vai, Doamne ! i-a spus el Jinei. Nu ești o fantomă. Zach și-a îngropat fața în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
într-unul dintre canalele pe care le săpase ca să aducă apă de la Corey Creek. Apoi a alergat la stiva de lemne și-a început s-o ude cu furtunul până când flăcările s-au stins, iar lemnele au prins să scoată aburi. Ce-a crezut ? C-o să scape ? a zis Pearl, fără să se adreseze cuiva în particular. Aici suntem în Idaho, pentru numele lui Dumnezeu ! Naji a fugit la fratele lui, care scotea niște sunete gâlgâite, pe care Jina abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ne apere. Zach ? a spus Jina. Cum rămâne cu Danny ? Zach s-a asigurat că și ultima limbă de foc se stinsese. Jina și-a spus că, așa cum venea către ea, Zach începuse să meargă cocoșat, dar, din cauza fumului și aburilor, era destul de greu să-și dea seama dacă nu era doar o impresie. Era greu să ai certitudini în orice privință. Acum nu mai avem timp, a răspuns el. Trebuie să plecați. Apoi Zach a băgat mâna într-un buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și static. ochi orbi, ochi indiferenți... opera uitată lasă o pensulă pe colțul mesei și tace prelung... erori în grafic am rămas în ploaia cuvintelor tale nedumerită. eu sunt inima deschisă formelor fără contur părăsite de gânduri în palma de abur, uneori le văd, alteori le las să-mi agațe sufletul în cuierul prezentului. când fiecare ființă adoarme, mă ridic pe trunchiuri de copaci. privesc cerul. tălpile îmi zvâcnesc. amorțesc. desenez în continuare ploi. în colțul ochilor sunt aurii. din când
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
la zbenguială, mă zgârâie cam tare acest tradafir din fereastră. un câine mare ciobănesc doarme pe cojocul din mijlocul stânei. iarna va fi blândă? iarna va fi hâdă? numai flăcările din felinare mai joacă o horă. din ceașca cu ceai, aburii întorc amintirile acasă. balansoarul scârțâie, leagănă frunzele moarte. pe prag, doar pipa bunicului. păianjenii țes liniștiți marame; în curte: risipă de aur și crizanteme... cucul cântă ca-n fiecare an numai pentru Issa. modelări poetului Bernard Mazo sculptat în fildeș
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-n foc arzând... Ca o păgână în fața iubirii ce mă-nchină, Mai cad și mă ridic cu inima prea plină De lacrimile blânde de creștină, Ce toată viața ei a jinduit Lumină... Dor de iubit Se plimbă prin mine un abur de gând, În parcul de colo, prin cerul plăpând Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul, Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul. Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge, Mi-e aerul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu lună lângă pomul uriaș Vrăjitoarea Bătrână își azvârle năvodul Umbrele peste umbre Exerciții de admirație flori roz asfințesc pe unda vălurită șoapte și murmur... pași pe un podeț - umbrele peste umbre prăvălite-n vad îmi calc urmele am rămas aburul viu al nopților reci... Dumbrava minunată O ciudată alcătuire, priveliște ideală când noaptea încrengăturilor albastre își cheamă, în șoaptă, poezia... Copacul tău ești tu în dumbrava ta minunată, Lizuco... Și-atunci, zmeurișul tău împrăștie azi norii roș de gura ta
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
precum lacrima de fluture cad stele în departe zici că-i Chopin vântul foșnește prin tine îl simt adiere de pace e frig mă strângi cu aripile păsări albastre pe lună și-un țipăt de pescăruș orb tremură neclintirea un abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și eu prin tine ce ai compus aseară la ora cinci o sonată pentru noi iubito am simțit spun privind locul acela inefabil
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de paloș. Gâfâiam de oboseală și de neputință. Cu tot frigul de-afară, eu transpiram. Amorțeala simțită la intrarea în cantină nu dispăruse deloc. Cumva, picioarele alergau în legea lor, parcă altcineva respira în locul meu, iar eu eram doar un abur care vede un corp, care știe de undeva că-i aprține, dar pe care nu-l mai putea controla și nici nu-l mai voia. Mă detașasem de tot cu o ireală nepăsare și parcă aș fi vrut în acele
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fâșii de parcă natura ar fi avut de gând să deseneze ceva anume. Priveam Mureșul cum își duce povestea spre aval și-mi aminteam de mine când mă rătăcisem prin pădurile dese de munte. Ajunsesem lângă o baltă mare ascunsă de aburi, în mijlocul unei poieni, departe de privirile omului de rând. Era un loc unde se adăpau sălbăticiunile, căci le ghiceam urmele adâncite pretutindeni în jur. Mă chemase acolo o tânguire. Îmi tot părea că aud un scâncet ca de copil. Era
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de aer reverbera În tunelul lung. Prin apropiere am dat de un bufet expres și mi-am băgat capul pe ușa pe jumătate deschisă. Nu era nimeni nici acolo... pe o masă, o farfurie cu karēraisu din care ieșeau Încă aburi. Am luat-o la goană. Am fugit Înapoi spre poalele dîmbului. M-am oprit și mi-am ridicat privirile spre vîrf. DÎndu-mi seama că nu-mi voi recăpăta memoria, că nu-mi voi putea aminti ce se află dincolo de curbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el, vroia să te cunoască. Te-a felicitat. Un om mic de statură, se spunea că era bun la suflet. Mai târziu... Nu mai are importanță. Îmi puse mâinile pe umeri, și în clipa următoare, prezența lui rămase ca un abur. 27. Acesta e fundalul pe care s-a petrecut acel timp. Dincolo, în Vest, Conferința de Pace se încheiase. Trupele noastre n-au reușit să intre în sala de conferință, acum era târziu. Bătea un vânt teribil dinspre câmpia flamandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de obișnuințe uitate, voci, gesturi, pomi înfloriți și desfrunziți în apropierea cerdacului, cafelele, ruladele care dispăreau luate de mâini grăbite, adolescente sau tinere, și altele apărând pe tăvi strălucitoare, ovale, buna dispoziție glumeață a învățătorului și peste toate, ca un abur, prezența nevăzută, stăruitoare a Anei; soțul ei îmi era absent, totul firesc deoarece nu viețuisem în prejma lui niciodată, pentru mine un necunoscut - era atunci totuși, prezent; însă „acolo”, nu aici unde sufletul meu își exercita liber mișcarea. Din punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
India, ultima întâlnire a avut loc dimineața foarte devreme, pentru a se putea pleca din timp la aeroport, într-o sală a reședinței oficiale a premierului indian Jawaharlal Nehru. Îmi amintesc că era deja o atmosferă fierbinte, cu fuioare de abur deasupra grădinii pe care o priveai de pe o terasă extrem de largă. Vizita fusese un succes pentru raporturile bilaterale, dar și pe planul relațiilor personale dintre liderii celor două țări și premierul indian Nehru zâmbea, era deosebit de atent cu oaspeții, deși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce mă îmbrăcam. Calul mă aștepta la scară, lângă pâlcul de salcâmi care străjuia casa, palatul nostru, cum îi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite. Omul vâslea, încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe când ochii i se aprinseră într-o văpaie neagră. Și-n glas dintrodată parcă-i tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin întunericul care acoperea locul, prin aburii lăptoși ai bălții, deodată simții pe Chiva lângă mine. Mă cuprinse strâns cu brațele, își lipi buzele de gura mea - și tresării sub sărutarea-i fierbinte; parcă mă străbătea o arsură, ca și în clipa întăia a dragostei mele. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă vor strivi! Și atunci nu știu cât a trecut, nu știu cât a trebuit groazei nebune care mă împietrise să-mi sloboadă răsuflarea, să-mi desțepenească mânile! Dar parcă a fost o veșnicie - în care privii și în largul Iezerului întunecos, plin de aburi, plin de taină și de un întuneric crescut, în care totuși se strecurau fâșii de sânge; în care mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei negre, în mocirlă, printre ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și iar se arătau. La malul celălalt, încovoindu-se cătră asfințit după cursul râului, lunca de sălcii și plopi făcea zid neclintit, zimțuit de vârfurile ascuțite ori rotunde ale copacilor. Umbra luncii se îngusta; soarele se lăsa la asfințit, spre aburii depărtați, din fund, ai Siretului. Pe apa lucie, aproape de malul cestălalt, venea domol înecatul, la linia undelor. Ne duceam încolo, la vale, zise repede unul din flăcăuandri, și l-am văzut că vine... Moș Gheorghe Cucu nu zise nimic. Păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile apropiate de la Mălina. Stoluri, pe cer depărtat, purpuriu, grăbeau ca alungate de vânt. Se deslușeau linioare mărunte, negre, în lumina vie a asfințitului, izvorau ca din aburi, cârd după cârd, intrau în marea de lumină, apoi coborau, se mistuiau. Mă îndreptai spre casă. Lumina scădea. Într-un timp, de pe colnic, mă întorsei. Moș Gheorghe Cucu se ridicase și el de la locul lui și mergea domol spre căsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele frunzarelor păreau în adevăr tremurarea unui suflet; creșteau din arbor în arbor, din ramură în ramură, scădeau, se depărtau, spuneau ceva neînțeles, ceva foarte vechi și foarte trist. Și când tăceau bolțile nesfârșite, parcă și sufletul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
codrul uriaș în urmă, cu adâncurile și cu taina lui, codrul ca o ființă cu dureri, cu mânii, cu plângeri. Toamna plutea în juru-i ca un vis al morții. Măriuca, nevasta pădurarului, se închegă o clipă înainte-mi ca din aburi și se risipi; și gândul pieirii boierului rămase în mine, după fiorul fierbinte, ca un sloi de ghiață. Vezi, gândăcelule, tare mi-a fost drag codrul în tinerețele mele!... Așa îmi povestea bunicul lângă soba mare, bătrânească. Așa îmi povesti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ispravă, da’ pacat că bei... Apoi zic, mie vinul îmi dă coraj... Și-mi mai zice: Măi băiete, om urât nu ești și ai trecere la femei, da’ pacat că bei. Apoi mie vinul nu-mi face rău... Se risipește aburul lui ca pe Siret, când a ieșit luna... Da’ boierul nu vrea să știe, el nu vrea să mă îndulcesc... Hangița zâmbi și grăi iar: Măi bădiță Petrișor, ce are a face boierul?... Pe când lucea luna pe negurile Siretului, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]