9,793 matches
-
reprezentarea politică), și nu a unei teorii generale a politicii, deși mulți caută, în mod conștient, să se mențină pe ca-lea teoretizării generale. Dar, pentru a străbate acea cale este indispensabil să dispună de un sistem conceptual unificator și acceptat. Conceptele teoretice Pentru moment, în domeniul teoriei politice, concurența dintre sistemele conceptuale este destul de puternică, așa încît un specialist a adus în discuție dispersarea [Gunell 1983, 4]. În concepția altora, teoria generală a puterii ar putea să constituie încă idealul
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de organizațiile politice. Totuși, în orice sistem și în orice moment istoric se pot distinge trei modalități sau ansambluri de modalități: a) cele recunoscute de normele și de procedurile în vigoare, cu consecințe legale; b) cele nerecunoscute, dar acceptabile și acceptate, care, chiar dacă prezintă variații și oscilații însemnate, nu sînt, totuși, ilegale; c) cele nerecunoscute și care lovesc chiar în bazele sistemului și ale organizării sale, avînd diferite grade de ilegalitate sau de extralegalitate. Sistemele politice înregistrează diferențe semnificative în capacitatea
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
către expresie. 5. PARTICIPAREA ELECTORALĂ Comportamentul electoral Aproape toți autorii sînt de acord în privința faptului că participarea electorală nu este decît una dintre modalitățile de participare politică, și poate nu cea mai importantă, chiar dacă, probabil, cea mai răs-pîndită și universal acceptată, adică cea mai practicată în sisteme politice diferite între ele. Pe lîngă aceasta, participarea electorală poate să constituie fie momentul culminant al unui ansamblu de alte activități de participare politică, fie momentul inițial, aproape o precondiție, pentru unele activități ulterioare
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
participare Există și în acest caz o clasificare clasică, de bază, cea oferită de Milbrath [1965, 18], care sistematizează mai ales literatura și practica de specialitate anglo-saxonă și americană. În ordinea progresivă a complexității, comportamentele participării politice în mare parte acceptate și instituționalizate sînt: 1) să fie la expuși solicitărilor politice; 2) să voteze; 3) să dirijeze o discuție politică; 4) să caute să convingă pe cineva să voteze într-un anume fel; 5) să poarte un semn politic distinctiv; 6
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
mai puternică, dar și ea cu caracter instrumental, a fost adusă raționalității participării politice de către cei care au privit această activitate din perspectiva grupurilor și a bunurilor colective. Într-o anumită măsură, chiar dacă această perspectivă nu poate fi pe deplin acceptată, cine participă își propune oricum să influențeze distribuția bunurilor colective într-o manieră cît mai favorabilă pentru sine și pentru grupurile la care se raportează. Se poate întîmpla ca în unele cazuri bunul colectiv urmărit și eventual dobîndit să aibă
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
mai mari sau mai mici de reușită. În realitate, nici măcar în context anglo-saxon, unde există o predispoziție către acceptarea presiunilor încrucișate dintre diferite grupuri ca element dinamic ce modelează alegerile politice în anumite momente, nu toate grupurile sînt la fel de recunoscute, acceptate, apreciate. Avantajul sau dezavantajul lor inițial apare dintr-o mai mare sau mai mică adecvare la normele culturale generale ale unei anumite societăți, norme care și ele pot varia. Grupurile și cultura politică În linii mari, se pot realiza șase
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de mobilizare sau intensitatea competiției politico-electorale. În acest sens, este clar că în ultimii treizeci de ani s-a înregistrat un declin al participării electorale. Bineînțeles că am putea găsi diverse explicații plauzibile pentru acest fenomen; una dintre cele mai acceptate este aceea că cetățenii au la dispoziție, astăzi mai mult decît altădată, și alte modalități de participare influentă. Această explicație justificativă nu este convingătoare, pentru că se știe că votul rămîne cea mai răspîndită și adesea unica modalitate de participare politică
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
formă de reprezentare democratică: cea care se naște din preferințele cetățenilor, exprimate prin vot în consultări electorale periodice și care este în mod regulat verificată prin alegeri. Oricît ar fi de răspîndită, teoria reprezentării democratico-electorale nu este și cea mai acceptată și mai împărtășită. Sau mai degrabă este considerată parțială, preliminară, insuficientă: parțială, pentru că i-ar interesa numai pe cei care, într-adevăr, votează; preliminară, pentru că pune doar bazele reprezentării; insuficientă, pentru că transmite puține informații aleșilor și îi angajează mai puțin
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
nu s-a mărit, ba chiar s-a micșorat; e) programele publice care au experimentat o expansiune nu au fost cele noi, "cu eficiență dubioasă și cu scopuri controversate", ci mai ales cele vizînd politici publice deja bine consolidate și acceptate, care se îngrijesc de sănătate, de pensii, de instrucție pentru zeci de milioane de persoane. Restrîngerea guvernului În fața acestei situații, ai cărei indicatori par adecvați și convingători, ar mai rămîne de explicat nu numai reacția marilor sectoare ale opiniei publice
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
un fel, tocmai acesta, actul, este constituit și instituit, totodată de logos. Dacă admitem însă o asemenea origine a oricărui act de gândire (dar și de rostire, de făptuire), condiționantă în sensul cel mai tare cu putință, înseamnă că trebuie acceptată și un fel de "origine non-originară"; spre deosebire de cealaltă, aceasta nu constituie actul gândirii, rostirii, făptuirii (nu este, propriu-zis, a priori originar și universal), dar are puterea de a-l institui, ca și cum ea ar lua locul "originii originare". Până la urmă, însă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al obiectului constituit astfel: capătă un sens "ontologic"? Și este acesta un "surplus" pentru el? Iată întreabări puse de alți filosofi contemporani, urmând și ei aporetica mai veche a filosofiei și, totodată, suspendând evidența de "obiectivitate" a obiectului, ca și cum aceasta, acceptată, totuși, la un moment dat, ar fi problematică, dar admițând ca fiind dată și, desigur, ocolită de întrebare, gândirea (conștiința) însăși. De unde, așadar, puterea "transcendentală" față de ceva ce devine, tocmai prin intervenția acestei puteri, "obiect"? Și în funcție de această problemă se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de întrebarea însăși, în scopul de a descoperi un "început" legitim pentru un demers propriu-zis filosofic? Interogațiile de mai sus țintesc, după cum se vede, către un propriu al demersului de tip filosofic. Așteptările noastre în privința sa sunt deja active, odată acceptate câteva convenții ale orizontului uimirii aparținând tradiției filosofice. Poate că însăși judecata radicală a condițiilor sub care se constituie discursul filosofic unul dintre scopurile cercetării de față este plasată deja în raza unor așteptări "legitime". Totuși, un asemenea demers presupune
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu mai putem înainta în sensul unui nou temei. Căutarea temeiului este ea însăși legitimată judicativ. Dar în orizontul judicativului, trebuie acceptat un temei ultim (rostul lui va ieși la iveală prin operarea reducției judicative); de fapt, a fost deja acceptat. De aceea am putea spune că diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa) constituie un veritabil element a priori al logicii organon și, de fapt, al oricărei logici (care nu poate fi decât formală). Cu toate că stabilitatea conceptuală a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică a unui necondiționat care intervine trebuie să intervină pentru a face posibilă însăși sinteza presupusă de orice act de cunoaștere veritabilă; b) apoi, fiindcă atunci când fenomenul se constituie prin contribuția facultății de cunoaștere, în primul rând a sensibilității, trebuie acceptat și altceva doar gândit de aici numele său: noumen -, ceva ce intelectul admite ca "lucru în sine", ca obiect numai al său, presupus doar, fiindcă niciodată acesta nu poate fi gândit decât în mod "negativ", categoriile intelectului neavând cum să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poetică și de forma maximei înțelepciunii. În contrazicere însă cu această constatare par a se afla, de o parte: a) operația lui Zenon din Elea, elevul lui Parmenide, de a scoate la iveală rezultate ambivalente ale facultăților de cunoaștere (cele acceptate și de Parmenide), dar prin asumarea unor clare temeiuri discursiv-judicative ("dialectice"); b) arta socratică a dialogului ("dialectica", arta de a formula întrebări) folosită în contextul maieuticii; c) conceperea dialecticii de către Platon ca o metodă ce conduce la eidos (existența în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un moment secund se diferențiază interior prin două elemente, cel formal și cel alethic. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci cele două elemente nu pot fi "întregi", ca ființări ele însele, aici, în această unitate, și atunci ele trebuie acceptate și ca fiind ceva de vreme ce sunt ceva într-un moment ulterior, anume în structura judicativului constitutiv prins într-o analiză numai fiecare în parte, căci împreună ele compun dictatura judicativului. Totuși, nici această problemă nu este cea mai presantă în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și ființarea care este Celălalt, constituit, desigur, tot ca subiect: în fapt, el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva sunt două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit "logicii" urmate până aici, da, sunt două timpuri. Și trebuie acceptat acest lucru, dacă timpul este luat și asemenea ființei și Unului aristotelic, ca o generalitate fără gen, altfel spus, ca "obiect" (oricare) constituit judicativ în poziția de subiect (oricare). În plus, timpul nu trebuie să fie el însuși ceva, pentru
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale nu este posibil fără acestea.204 E drept, timpul nu este posibil, potrivit lui Augustin, nici fără determinarea esențială divină, care îi lasă omului "conștient" o cale de acces către originea timpului, anume către veșnicie, prin prezentul acela care trebuie acceptat, în mod necesar, în orice reprezentare și gând despre trecut, viitor și prezent. O filosofie a facultăților proprii sufletului omenesc este cu totul firească din perspectivă judicativă. Prin ea sunt rezolvate probleme de statut pentru verb, căci acesta nu ar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care înaintează și care instituie anumite trepte, pe care, chiar dacă sunt mai multe, formând o scară, sunt date la o parte cele care deja au ajutat la urcuș, ca în reprezentarea wittgensteiniană a demersului propriu din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
afectivă", cu toate că lucrează părtinitor (ordonator și autoritar). Teoriile judecății cuprinse în cercetările fenomenologice tocmai amintite pot constitui o mărturie pentru acest fapt. Pentru Brentano, de exemplu, judecata este o "prezentare" (Vorstellung) ca act mental elementar, de sens empiric, chiar senzorial acceptată sau nu în funcție de "obiectul" ei. Pentru Husserl, judecata nu este altceva decât un construct intențional bazat pe intuiția empirică, pe cea categorială și pe cea eidetică, luate împreună într-o unitate; ea dă seamă de o "stare de lucruri". În
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stătea sub mașină de frica monstrului. Cum îl vedea, cum îl apucau nervii și-l ciocănea de ți se rupea inima de schelălăială micuțului. Cu berea în față, meditam la culpa mea de a interveni în regulile lăsate de Dumnezeu, acceptate secole și secole de toată suflarea. Gîndurile mă duc spre Congresul acela. Și acolo era un cocoșel șef, plin de el, care dădea cu ciocul în stînga și în dreapta. Nu știu dacă călca și puicuțele, cert este că ele cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
secularizare, are o mult mai bună așezare în acest teritoriu. În Franța, de la Pascal la Gabriel Marcel, de la Charles Péguy și Maurice Blondel la Jacques Maritain, Paul Claudel sau Georges Bernanos, conceptul de „scriitor creștin“ este bogat ilustrat și unanim acceptat. Să amintim, în treacăt, și autori ca G.K. Chesterton și C.S. Lewis în Marea Britanie sau, în Italia, Giorgio Agamben, socotit, îndeobște, ca fiind „de stânga“. De neocolit, în zona ortodoxă, este și impozanta galerie a unor intelectuali ruși de talia
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
a folosit drept măsură și mijloc, iar reala și durabila bunăstare a acesteia și a serviciului drept țel. Nici principatul Moldovei, aflat într-o strânsă legătură cu Bucovina, nu a rămas fără atenția cuvenită. Toate acestea au fost probate, consimțite, acceptate și duse cu succes la îndeplinire. a. Ele sunt prezentate în inventarul alăturat, al căror conținut autentic a fost deja certificat de cezaro-crăiescul Consiliul Aulic de Război către Maiestatea Voastră, atunci când petiționarul și-a depus Promemoria adresată Maiestății Voastre la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
asemenea marilor noștri voievozi, n-a avut alte bucurii și nici alte dureri, decât bucuriile și durerile României, pentru care și-a jertfit viața și a plătit cu sângele său, pentru bicisnicia și toleranța guvernanților de dinaintea sa. Toate acțiunile lui, acceptate sau neacceptate de unii, în concepția Mareșalului Antonescu aveau menirea să slujească interesele naționale românești, în condițiile în care hotarele României Mari se prăbușiseră și dușmanii o înconjurau din toate părțile. În urma ultimatumului sovietic din iunie 1940, ni se răpiseră
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
porțile Infernului". Sau: "Comunismul a răpit omului independența materială, pentru a nu o avea și pe aceea spirituală"; "Comunismul a desăvârșit ceea ce străinii nu reușiseră: au făcut din România țară de robi." Urmează o proiecție care, astăzi, nu-i tocmai acceptată: "Nu disidenții comuniști vor dărâma comunismul în România, ci reîntoarcerea în cultură a unor mari filosofi și gânditori ca Eminescu, L. Blaga, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga, C. Noica sau Mircea Eliade". Contrapunctic, un diagnostic exact asupra valorii "filosofiei marxiste" românești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]