3,053 matches
-
Mame, soți, îndrăgostiți care pierduseră orice bucurie o dată cu ființa acum rătăcită într-o groapă anonimă sau topită într-o grămadă de cenușă, pentru toți aceștia ciuma își continua existența. Dar cine se gândea la aceste singurătăți ? La amiază, soarele, învingând adierile reci care se luptau de dimineață să rămână în aer, revărsa asupra orașului valurile neîntrerupte ale unei lumini nemișcate. Ziua se oprise în loc. De pe vârful colinelor, tunurile fortărețelor bubuiau fără întrerupere sub cerul imobil. Tot orașul se năpustise afară pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
rînd. Nu au mai tăcut. Și-au spus destule. Puține, pentru că nu aveau amintiri comune. Multe, pentru că pînă În ziua aceea nici nu se cunoscuseră. Erau veseli, chiar puțin fericiți, nu se putea spune sigur, fericirea, fie și ca o adiere, avea totdeauna ceva maladiv, adică, mai mult sau mai puțin, tulbura mintea, indiferent pe cine atingea; cînd trecea boarea, lumea se arăta așa cum era, ostilă, poate de aceea omul caută, conștient sau instinctiv, plăcerea, existența devine astfel mai suportabilă. Mai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
curent al existenței noastre, în interiorul lui, există alt curent în sens opus: aici ne deplasăm dinspre ieri spre mâine, dincolo mergi dinspre mâine spre ieri. Se țese și se desțese în același timp. Și din când în când ne ajung adieri, aburi și chiar zvonuri misterioase din acea lume diferită, din acel interior al lumii noastre. Măruntaiele istoriei sunt o contraistorie, sunt un proces invers pe care-l urmează. Fluviul subteran curge dinspre mare către izvor. Îmi strălucesc și-acum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
gustul amar al sclaviei la alți români. Îi descopereau pe Goga, Blaga și Eliade. Nouă, toate acestea ne intrau firesc în metabolismul intelectual, erau istorie oficială și, tocmai de aceea, istorie banală, neinteresantă, nerevelatorie. În schimb, spre noi venea o adiere mult mai seducătoare. Ea n-avea nimic de-a face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Nouă, toate acestea ne intrau firesc în metabolismul intelectual, erau istorie oficială și, tocmai de aceea, istorie banală, neinteresantă, nerevelatorie. În schimb, spre noi venea o adiere mult mai seducătoare. Ea n-avea nimic de-a face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de generație. Un ritm ce răspundea celui interior și ne ademenea spre alte tărâmuri. Plecările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o adiere mult mai seducătoare. Ea n-avea nimic de-a face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de generație. Un ritm ce răspundea celui interior și ne ademenea spre alte tărâmuri. Plecările în Occident erau posibile. La chioșcuri se vindeau reviste franțuzești, nemțești și englezești. Am prins din plin generația în bluejeans și adidași. Generația care ciulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
În sănătatea Samanthei ! La mulți ani ! — La mulți ani ! răspund ceilalți, ridicând paharele. Nu-mi dau seama dacă să plâng sau să râd. Sau amândouă. Mă uit în jur la banner și la baloanele argintii care se ciocnesc ușor în adierea vântului ; la sticlele de șampanie; la chipurile zâmbitoare ale tuturor. Nu pot să spun nimic. Va trebui să le cânt în strună. Păi, ce să zic... vă mulțumesc. Vă sunt foarte recunoscătoare. — Îmi pare rău că te-am repezit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
întreprinzător ? — Și cu pub-urile ce faci ? Cum de te-ai hotărât așa din senin să... Tu m-ai făcut să mă hotărăsc. Mi-a rămas în minte ce mi-ai zis în ziua aia în grădină. Se oprește, și adierea vântului îi flutură părul. Ai dreptate, Samantha. Nu sunt patron de cârciumă, sunt grădinar. Aș fi mai fericit să fac ceea ce îmi place cu adevărat să fac. Așa că... am avut o discuție lungă cu mama și a înțeles. Și amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și am adoptat păgâna idee că pomenitul zeu ar fi întors spatele, indiferent, propriei sale opere. Da, e adevărat, nimeni nu l-a mai văzut după aceea, dar ne-a lăsat poate ce avea mai bun, suflul, răsuflarea, briza, zefirul, adierea, care acum intră suav în nările celor șase păpuși de lut pe care Cipriano Algor și fiica lui le așază, cu mare grijă, pe una dintre planșele pentru uscat. Până la urmă și scriitor, nu numai olar, pomenitul zeu știe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
șase păpuși de probă, una câte una, mandarinul, eschimosul, asirianul cu barbă, măscăriciul, bufonul, infiermiera, înăuntrul gropii, aerul cald încă vibrează, atinge epidermele cenușii de unde, ca și din interiorul masiv al trupurilor, aproape toată apa se evaporă grație curentului și adierii, iar acum, peste cavitate, în lipsa unui grătar mai potrivit acestui scop, Cipriano Algor pune, nici prea apropiate, nici prea depărtate, așa cum arată cartea, niște bare înguste de fier, printre care va cădea jăratecul rezultat din rugul pe care olarul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
riguros istoric, le-a plăcut întotdeauna să mănânce în aer liber, chiar când au lucrat în deșert, cu atât mai mult într-un loc atât de agreabil de campestru ca acesta, cu planșele de uscat sub dudul negru, și plăcuta adiere a amiezii. Indiferent de unde vii, trebuie să ieși afară, spuse Cipriano Algor, problema e cum te scot de aici, ca să te duc în brațe ești prea grea, dacă te târăsc îmi distrugi dalele de pe jos, dar nu pricep de ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a știut-o un minut mai târziu când a înțeles că ea îi lăsase rolul principal până în ultima clipă. Ca marginea unei cupole luminoase venind să împingă cupola întunecată a nopții, frontiera dimineții se mișca încet spre occident. O subită adiere ridică în vârtejuri cenușa de la suprafața gropii. Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier și, cu aceeași lopată cu care săpase groapa, începu să scoată cenușa, amestecată cu bucățele de cărbune nears. Aproape imponderabile, particulele albe i se lipeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă așez împotriva vântului, și vopseaua ar zbura, nu m-ar atinge, dar de îndată se gândi că era nedrept și nerecunoscător, fără să uite că pe vremea bună de acum vor fi și zile când nu va bate nici o adiere. După ce-și termină partea lui de lucru, Cipriano Algor își ajută fiica să instaleze vopselele, recipientul de petrol, pensulele, desenele colorate care serviseră ca modele, aduse banca pe care va trebui să șadă, și, văzând-o dând o primă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de lână neagră Împodobită cu găitane, cu tunicile lor În dungi, cu bărbile cu sclipiri roșiatice, cu gesturile lor milenare. Exista oare vreun detaliu al scenei care n-ar fi putut să Înfățișeze, ca atare, În vremea lui Khayyam? O adiere ușoară, nisipul Începe să se Învârtejească, hainele se umflă, Întreaga piață se acoperă cu un văl ireal. Împrejurul Reghistanului se ridică trei monumente, trei ansambluri gigantice, turnuri, cupole, portaluri, ziduri Înalte Împodobite În Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o lecție valoroasă de viață,ne a învățat să sperăm mereu și să prețuim lucrurile simple. În orice lucru și în orice om ea căuta lumina. A venit clipa în care sufletul ei s a înălțat spre lumină, purtat de adieri noi. Dar știu că voi rămăne cu ea în vis,în gănd și în fiecare clipă ce îmi va fi dată să mai fiu pe aici. O caut în fiecare răsărit de soare. Legătura dintre noi e dincolo de timp și
În amintirea Teodorei Mareș by Iulia Bostan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/489_a_850]
-
privirile spre cerul aurit și pustiu. În sfârșit, senini, fericiți, desprinși de panica micii noastre celule. Atunci, pac, infarctul, surpriza! Fracțiunea asasină, tangenta finală, mântuirea. Noaptea creatoare. Acțiunea va porni, va porni, în sfârșit! O acțiune foarte ambiguă, acțiunea PRIMĂVARA. Adierea nopții îl încercui, dintr-odată. Își aminti brusc de Toma, Urmăritorul. Bieții informatori nu sunt nici măcar slugile diavolului, nu au acest înalt rang. Doar jivine ale mlaștinii numite prezent, atât. Bietele jivine ale mlaștinii, suflete și boli și spaime și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar știi că nu beau. Valetul Vasile nu-și îngăduie nici o reacție. Sau parcă a zâmbit, idiotul. Auzi, a zâmbit! Da’ nici n-a zâmbit, cum să fi zâmbit, doar nu se vede nimic. Pe chipul galben lucios, doar o adiere, așa, abia simțită vicleană neîncredere și batjocură. Ca și cum ar fi zâmbit doar în gând, un zâmbet lat, satisfăcut, din care n-a ieșit la suprafață mai nimic. Nimic, de fapt, nimic, nici vorbă să comită Vasile, zis Basil, asemenea măgării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Când mai aveai alegere, ai fi putut fi ca mine, profesore. Ai fi avut harul. N-ai persistat. Strâmtorat, acum, schimonosit. Meriți o mică recompensă, ai dreptate. O mică neatenție, meriți, o știu. Te voi răsplăti. Vei avea clipa. O adiere, atât. Un fals, la îndemână. Scurt ne e traseul, meriți acest minor simulacru. O dulce batjocură, oho... Ar fi vrut să râdă, dar râsul ei gigantic nu pornise, n-a putut n-a putut. Și glasul era împrumutat... era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
crenguța unui pom să-și odihnească aripile. Crenguța simți că vrăbiuța este obosită și întristată probabil iarna îndelungată și grea îi cam tăiase pofta de viață și se gândi s o învioreze puțin. Începu să se unduie ușor, ca sub adierea vântului, iar vrăbiuța se simți ca un copil în leagăn. Ușor-ușor se învioră și își deschise larg aripile pornind mai departe în zborul său. A doua zi, vrăbiuța veni din nou, se așeză pe crenguță și-i spuse cu ton
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
cu albul din răsăritul florilor, cu dulceața din surâsul primăverii, va dărui celor săraci daruri și bucurii, îi va mângâia pe frunte, îi va săruta și îi va mulțumi. Când trece Steluța, parcă trece suflarea gândului neîntinat, creasta urcării, șoapta adierii. Ea știe că lumea trebuie iubită, ascultată și ajutată, că așa cum crângul vrea soare, tot așa și oamenii trebuie să aibă sorii lor. Și Steluța nu știe ce înseamnă ura, minciuna. Când le simte se face mică, parcă se topește
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
cea care iubește sincer, Am plecat capul dezamăgit, Și mă reîntorc acasă stingher... Frumos și efemer Iată și un stop de zâmbet În sufletu-mi resurscitat... Nu se mai aude urlet, Și cred că totul s-a cam vindecat. O adiere caldă, poate o mireasmă dulce, Mă învăluie oarecum neașteptat... Mă întreb: "când se va mai duce Această stare resimțită sublim...atât de minunat?" Zile mi-au lăcrimat în universul minuscul, Și toate mi-au fost împărțite în două. Văd că
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
tot trupul ei, nu venea de niciunde și nu era închipuire, nu era părere și nu era nicidecum răsfăț. Zvâcni din pat și deschise ușile șifonierului. Oglinda dublă îi arătă noua ei înfățișare. Un mesteacăn alb, înalt, vibrând ușor în adierea brizei venind dinspre balcon. Se studie îndelumg, răsucindu-se pe toate părțile, mișcându-se când mai aproape de oglindă, când spre televizorul din capătul celălalt al dormitorului. Nu-i displăcea noua înfățișare. O tulbura doar gândul că nu mai știa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nou felul ei special de a atinge lucrurile, de parcè le-ar mângâia, nu calculatorul simte atingerea, ci Matei se tulburè, atingerile vârfurilor degetelor ei pe tastaturè fècând că fiecare milimetru de pe pielea mea sè se înfioare că de-o adiere usturètoare, De la plecarea Corinei nici o altè femeie nu m-a mai fècut sè simt asta! Acum ce fac? ea mè întreabè, Alegem de pe partea stângè tabloul pe care il vrem, Edouard Manet, Le Déjeuner sur l’Herbe, 1863, derulèm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
restaurantul cè aș fi putut sè-i cer numèrul de telefon al Corinei, cu siguranțè îl are, numai de la ea putea afla de plecarea lui Vlad și-mi aprind cu încetinealè o nouè țigarè, de ce oare aceastè veste cade că o adiere blândè în sufletul meu, Sè vè mai aduc ceva? e Rudi, Da, o cafea! Fèrè zahèr, Rudi! Prea bine! Plecarea lui Vlad nu schimbè firește cu nimic lucrurile și totuși o simt că pe un semn care mi se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de mirosuri mateiene acesta nou, dimpotrivè, s-a oprit parcè că o perdea de nori joși, undeva la câțiva milimetri de obrazul meu, formând o atmosferè invizibilè și densè, din zona cèreia, din când în când, în rafale, se elibereazè adieri de aer parfumate, îmi place și mie noul miros, dar, ceva, nu știu, persistentă lui, mè indispune, intrigându-mè, de aceea intru în primul magazin și-mi cumpèr un alt after shave, La restaurant, Șerban sesizând noul miros care plutește în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]