2,758 matches
-
dumneavoastră știți cum se va termina povestea asta și de aceea am venit... Aruncă o privire peste umărul individului. Curtea era pustie. Ploaia răpăia pe acoperișul de țiglă, iar vântul își bătea joc de frunzele umede, ridicându-le în aer, amețindu-le și dând cu ele de pământ. Asta-i mâna Luciei, își spuse în gând, ea a citit manuscrisul. De unde l-o fi pescuit și pe ăsta și câți bani i-o fi dat? Își aduse brusc aminte de ziua
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Magicianului, venind de undeva, de departe: - Priviți, doamnelor și domnilor, priviți și admirați un iepure care știe să facă tumbe. Aplaudați-l, este momentul său de glorie! Hoooopa, sus! Hooopa, sus! Hooapa sus! După acest du-te-vino aproape nesfârșit care îl ameți definitiv rămase prins în plasă, cu urechile pleoștite. Tremura din toate încheieturile, ca și cum ar fi fost scufundat într-o apă plină cu cuburi de gheață... Mâna Magicianului îl apucă de urechi, îl ridică în aer, apoi îl introduse în joben
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de interes să-ți comanzi o rochie după gustul și inima ta. Să fie aceasta prima din viața ta de doamnă cu numele de Olga Stamate. - Dragul meu, tu mă ții din surpriză în surpriză, ia-mă încet că mă amețești! Patroana magazinului, o femeie atrăgătoare, purtându-și cu dezinvoltură un corp ce se vedea a fi ținut în granițele unui regim strict, le ieși în întâmpinare celor doi soți, însoțindu și gestul ospitalier al mâinilor cu un zâmbet larg, deschis
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
-n gură, ia să-l punem noi să colaboreze, domnule, să participe și el la efortul scriiturii, că așa se spune pe toate drumurile), scoate o cheie din buzunarul halatului (da, are un halat chinezesc plin de desene zodiacale, că amețești dacă vrei să le urmărești pe fiecare În parte; mai bine le las), o cheie atât de minusculă, că eu n-o pot vedea din unghiul În care mă aflu, s-ar putea să fie o cheie de aur sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scop foarte precis, astfel că Îmi dau seama că nu pot scăpa În nici un fel și că mă va găsi, oriunde m-aș ascunde. Mă agit printre lucruri indiferente, fără să mă Întreb cine mă caută sau cine mă urmărește. Amețit de o frică abstractă, aștept să se petreacă ceea ce este inevitabil; mă apuc să deschid uși, ferestre, ca să simt clipa când se apropie. Sar din somn și ascult cu răsuflarea oprită dacă nu se aude respirația lui lângă mine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
frumoși și bronzați, și tot ce-o să ne spunem după vacanță. De fapt, eu nu o visam decât pe E., doar pentru ea aș fi fost În stare să fac orice muncă sau orice corvoadă ca s-o văd. Eram amețit de dorința de a-i vorbi și de a-i sorbi privirile. Veneam către liceu Împins de un resort ciudat de parcă aveam aripi și mi se părea că În curând am să și zbor. În toată existența mea, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
iar În unele momente las ca o lacrimă să acopere durerea de a nu mai patina la circ, acolo unde a fost și Bobek. 7 iunie 1960 (marți) În această săptămână am abandonat antrenamentul din cauza căldurii, care mă face să amețesc. B. mi-a Înșelat așteptările. El mă consideră ca pe o inferioară, care vede totul din prisma patinajului. Pe Șerban l-am pocnit În fața clasei, și după 2 zile m-am certat cu el. Tuturora le sunt indiferentă, o oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Trebuie să Împărtășesc acestui caiet ce-am simțit, nu mai pot ține În mine, mă sufocă. Am venit amândoi În casă. Mama ne-a adus tort și câte un pahar de vin destul de tare. Cum am băut, am simțit că amețesc și, nu știu cum a ajuns vorba, dar am spus că eu sunt În stare să-l sărut pe Petre pe obraz. Îmi făceam curaj, el nu mă credea, odată s-a apropiat de mine și l-am respins. Apoi, am stabilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prea crude prin minunăția ei. Vedeam mereu În față ochii aceia care m-au iubit o clipă, stofa aceea pe care o mototoleam În neștire. Simțeam mereu buzele reci peste fierbințeala obrazului, simțeam acea strânsoare a Îmbrățișării care mi-a amețit toate simțurile, simțeam parcă În brațele care atârnau neputincioase acel trup robust și Îngrozitor de drag. Mă vedeam În orice clipă zbătându-mă să scap de căutarea nebună a buzelor lui, mă simțeam zbătându-mă În brațele lui Petre cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a arătat deodată În toată măreția lui o clipă, ca apoi să dispară lăsând În jurul meu doliul rece al nopții. A fost ceva măreț, care m-a depășit prin plăcerea clipei, care m-a aruncat de pe drumul meu, mi-a amețit mințile și viața. E prima dată când nu mă pot concentra deloc, când tot ce mă Înconjoară este el, când mă obsedează atât de dureros acea clipă. Aș vrea să scriu „Trebuie să mă smulg, trebuie să Înving“, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
comunicăm cumva cu ea, ne fugăream până ajungeam În preajma ei și, ca din Întâmplare, alunecam și cădeam peste ea și acea atingere de corpul ei de italiancă era supremul bine, o senzație atât de nouă, cel puțin pentru mine, că amețeam. Odată, am exagerat și, fără să vrem, am lovit-o rău și atunci am avut revelația că am făcut-o să sufere. Acea suferință acută ce se citea pe fața ei (care era foarte albă, ca În portretele lui Boticelli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trupul nostru. (miercuri) Ieri scriam despre cuvinte și moartea noastră continuă În ele, acum nu mai regăsesc nimic din starea ce a provocat acel jet scriptural; sunt obosit, un leșin senzual Îmi Îngroașă sângele, mă lenevește. Mireasma teilor m-a amețit azi, când mă plimbam Într-un grup de colegi pe aleile de la Facultatea de Drept. Mă apucă o disperare profundă că a mai trecut un an și că, iată, nu mai este mult și sărim din studenție Într-o vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
colindat mai multe zile prin Kunsthistorischemuzeum: să vezi Infantele lui Velásquez, despre care știam de la tine, să vezi cât Breughel au; aici era de tine, genialoidule, dar ce să-i faci?! M-am dat În Roată În Prater până am amețit. Mâine fug la Veneția până nu se scufundă. Eu Mio tesoro, De-ai ști cât mi-ai lipsit În ceața lagunei, aici puteam sta Împreună fără să ne vorbim, adică fără să-mi spui tu la tot pasul că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ogradă adulmecau cei veniți în urmă, iar mulți dădeau târcoale hambarelor. Conacul deveni curând un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire... În răstimp, avocatul Stavrat, după vijelia de pumni care-l amețise de tot în primul moment, profitând de vălmășeala ce a urmat în jurul tânărului Platamonu, s-a furișat în casă și de acolo, pentru că cunoștea suficient distribuirea ieșirilor (le studiase în aceste două zile tocmai în vederea eventualității care s-a realizat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
macini, în amintirile tale, până ajungeai un pumn de țărână... Ai călcat legământul... N-am jurat... gemu bătrânul. Eu nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se roti în jur, amețindu-l : Voiai să taci și erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unghere. Îi mângâie colțurile gurii, apoi coborî arătătorul, încet, spre gât, simți artera și apăsă ușor, până când pulsul ei îi răspunse. În locul unde sângele era atât de aproape, o mângâie de-a lungul gâtului arcuit, până la claviculă. Cosmina închise ochii, amețită de mângâierea aceea. Degetul coborî către piept, respirația ei deveni tot mai grea, el îi descheie nasturii de la bluză și degetul căută, prin despicătura sânilor, sfârcul din dreptul inimii. Atingerea fu atât de ușoară, încât fata, gemând ușor, nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pildă. — Cât am lipsit, l-au scos pe Ionuț de la reanimare... — Nu mai avea ce face acolo. Mănâncă singur, poate să- și ducă lingura la gură. Ba chiar, azi de dimineață, s-a ridicat în capul oaselor. A cam amețit, dar a reușit, până la urmă. Îi dă înainte cu gerunziul, dar simt că a început să iasă din prezentul continuu. Mai greu, adică știe cum îl cheamă, dar nu știe cine i-a pus numele ăsta. — Mă duc să-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice, rămase așa câteva clipe, clătinându-se. — Amețesc puțin, dar îmi trece... Totul e să stau cu ochii deschiși, altfel mă ia cu amețeală. Acum, arată-mi... Privea cu nesaț. Cosmina socoti că înălțimea e cam aceeași cu a balconului lui. Îl lăsă să-și reînnoade firul. Acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
drăcește, chiar și Isaia dănțuia, purtându-și catastiful ca pe un coif. Faraon înteți ritmul, ațâțat. — Andrea pulea cabanos, și pă față, și pă dos, o gagică hacana, da puli, puli, puleaaaa... Și tot așa, până când, împiedicați în pulpanele peticite, amețiți de spirturile amestecate și istoviți, dansatorii se lăsară să cadă unul după altul. Faraon își lăsă acordeonul și se îndreptă din șale. — Tu ! își aminti brusc Calu, arătând spre Marchiză. Nu ți-am văzut mersu’ pe faleză ! Tu ce ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
auzeau voci, doar un vuiet îndepărtat, ca atunci când pui ghiocul la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu-l alungiți, bizantini. Îi cercetă pe rând. Nu știuse că sunt atâția. Unii purtau barbă, cu aceia neasemănarea era evidentă. Pentru ceilalți, Maca trebui să facă un efort să-și amintească de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună o vorbă, îmi înmânează un pachet legat cu panglică. Zice că e de la taotai-ul orașului din apropiere. Alerg speriată la mama, care deschide pachetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ar avea o voință proprie, el își schimbă direcția. În loc să aterizeze pe Tung Chih, mă lovește pe mine. Sunetul e puternic și ascuțit. Precum un șarpe înfuriat, biciul se înfășoară în jurul trupului meu, lăsându-și după fiecare lovitură urma însângerată. Amețit de spectacol, Tung Chin rămâne mut. Mă copleșește epuizarea, mă prăbușesc și îmi strâng genunchii la piept. Plâng pentru că Hsien Feng nu va fi în viață ca să-și educe fiul; plâng pentru că nu mă pot vedea crescându-l pe Tung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
că e bine? Hei, sunt cu totul pentru Înfometare - am fost și eu nevoit să fac asta de câteva ori - dar trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile acțiuni! Știi când o să leșini! Îți joacă niște luminițe prin fața ochilor și amețești rău. Corpul tău face asta ca să te anunțe că e momentul să iei o gură din PowerBar-ul ăla pe care ar trebui să-l cari după tine pentru astfel de ocazii. Trebuie să fii atent la semne și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
privire neplăcută, urmată de o foială ostentativă, care-mi trimitea un mesaj clar: depășisem limitele. —N-am... ăă... n-am vrut să spun nimic cu... — Nu, nici o problemă, mi-o reteză el, sprijinindu-și spatele de ușă de parcă ar fi amețit. Chestia e că, ei, e cam complicat. E o poveste lungă. În orice caz, mă duc acasă În weekendul ăsta. Bătrânul nu se simte prea bine și au trecut câteva luni de când n-am mai ajuns pe-acolo. Unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
capătă înfățișarea unei bande de diplomați. „Cu o perseverență de fier - spune Engels -, urmărind neabătut țelul propus, fără să se dea în lături de la nici un sperjur, de la nici o trădare, crimă mișelească, slugărnicie, mituind în dreapta și în stânga, fără să se lase amețită de cadavrele a milioane de soldați și peste cadavrul cel puțin al unui țar*, această bandă, pe cât de lipsită de conștiință, pe atât de talentată, a contribuit mai mult decât toate armatele ruse la extinderea granițelor Rusiei, de la Nipru și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]