9,542 matches
-
capăt niște acțiuni care pentru alții nu au importanță. Dacă te concentrezi pe lucrul acela, ai un sentiment de împlinire sufletească. Aum a știut să profite de asta. Asta era momeala sectei Aum. De aceea fac antrenamente dure. Cu cât antrenamentul este mai dificil, cu atât sentimentul de satisfacție este mai mare. Când m-am mutat în Aum, eram euforic, în sensul că am renunțat la lume de unul singur. Nu sunt convins că aceasta chiar a fost dorința mea. Atacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să-l îndrăgești. (râde) Murakami: Îmi dau seama cât de greu trebuie să vă fie, domnule Kawai, în meseria pe care o practicați. Faceți lucrurile acestea zilnic, fără nici o pauză mai lungă de timp. Kawai: Așa e. Trebuie să ai antrenament. Așa cum am spus și mai devreme, dacă nu-ți place ceva, nu merge. Totuși, „plăcutul“ acela, cum să vă spun, devine din ce în ce mai profund. E ceva diferit de ceea ce numim noi în mod obișnuit „a plăcea“. Aici vorbim de o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
care-i duc la pieire. De aceea, pentru a te purifica, trebuie să abandonezi totul. Kawai: Dacă religia nu reușește să-ți alunge atașamentele, nu e religie. Persoanele care renunță la atașamentele acestei lumi sunt ca și moarte. Murakami: Nu antrenamentele ascetice te fac să scapi de dorințele pământești. Kawai: Dacă ajungi în acel punct, ești Buddha, un om nu poate face asta prin autodisciplină. Noi nu suntem nici Dumnezeu, nici Buda. Chiar dacă presupunem că nu avem atașamente, tot avem... La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
tip care omora în disperare, cum vedea o omidă, o lua și o ducea la flori. Nu ucidea nici o insectă, omora doar oameni. Ființele umane sunt niște creaturi neimportante. E nevoie de conștiința asumării propriului rău. Murakami: Aum folosește același antrenament ca religia esoterică a tibetanilor. Se izolează de casele lor, se concentrează în meditații. Care este diferența? Kawai: Nu știu prea multe despre budismul tibetanilor. Dar cu siguranță că include cu măiestrie și o astfel de problemă a răului. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
visat la puncte de natură, verdeață cu clădiri care împresoară peisajul, unde medicina adevărată și învățământul sunt prezente. Această fantezie și Orașul Lotus s-au suprapus, sunt una și aceeași imagine.“ El visa să se dedice acestui univers utopic, continuând antrenamentul sever neîntinat de societate, practicând un gen de medicină căruia să i se dedice și care să facă fericiți cât mai mulți pacienți. Motivațiile lui sunt într-adevăr pure, iar viziunile evidențiate aici nemaipomemnite, splendide. Însă, fă un pas înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
oricui că vor mai sta mult și bine în opoziție. Adică, așa cum ar spune Gigi Becali pre limba lui, echipele acelea nu vor lua campionatul, care simte că-i este rezervat doar lui până în vecii vecilor. Și în pauzele de antrenament mai hotărăște și alte chestii cum ar fi de exemplu, că vameșii care vor turna pe colegii lor, adică vor da pe goarnă exact ceea ce vrea și despre cine vrea el să audă, vor scăpa de a ajunge la „mititica
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
asemenea formă de protest din partea armatei. Se vorbea acolo că pe 24 ianuarie când este aniversarea Unirii Principatelor Române, 16 militari în echipament militar de campanie au de gând să-și dea foc în fața Parlamentului (!?!). Deci 16 ofițeri cu îndelungat antrenament de luptă, capabili de a folosi arme sofisticate, îmbrăcați în uniforma sfântă a armatei române, au hotărât să se comporte precum țața Leana croitoreasa când află că o înșeală bărbatul cu spălătoreasa de la parter. Bine a mai ajuns armata asta
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
oricui că vor mai sta mult și bine în opoziție. Adică, așa cum ar spune Gigi Becali, pre limba lui, echipele acelea nu vor lua campionatul, care simte că-i este rezervat doar lui, până în vecii vecilor. Și în pauzele de antrenament, mai hotărăște și alte chestii cum ar fi de exemplu, că vameșii care vor turna pe colegii lor, adică vor da pe goarnă exact ceea ce vrea el să audă vor scăpa de a ajunge la „mititica”, spune el ritos că
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ce-l privea pe el, nu era, cu siguranță, omul care să dea înapoi în fața unei asemenea provocări, în care - simțea asta - erau puse în joc nu doar propria onoare, ci și onoarea Imperiului; mai mult chiar, întărit printr-un antrenament constant cu orice tip de armă, nu se temea de o confruntare cu burgundul. Cu toate acestea, atitudinea pe care o luase regele se dovedea insultătoare la adresa lui, întrucât leza demnitatea sa de ambasador roman. înainte de a fi putut spune ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
surâs. Nu mă așteptam la mai puțin de la un ofițer al gărzii lui Etius! — Și dacă lucrurile s-ar fi petrecut altfel? replică romanul, aruncând pe jos scutul distrus. Gundovek râse. — încă îmi amintesc cu ce măiestrie mânuiai bastonul de antrenament, pe când erai copil. Și pe urmă, nu se puteau petrece altfel, fiindcă dreptatea era de partea ta. — Aveai poate nevoie de acest duel ca să fii sigur! răspunse cu un accent polemic Sebastianus. Burgundul ridică din umeri și făcu semn către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era un om nu doar cu suflet mare, ci și cu o mare pasiune pentru arme, fusese impresionat de abilitatea pe care o arătase romanul în înfruntarea cu Gualfard și îi puse o mulțime de întrebări legate de tehnica de antrenament și de armamentul soldaților lui Flavius Etius, în special de palatini, gărzile împăratului. Foarte curând, însă, discuția lor atinse și alte subiecte: de la cai la convențiile vieții de curte la Ravena, de la spectacolele faimoșilor jongleri și iluzioniști la venationes care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
văzut. întorcându-și privirea către aliniamentul micii sale armate - mică era un fel de a spune, de vreme ce era, totuși, vorba de șase mii de oameni -, le privea dezamăgit rândurile dezlânate și armamentul sumar. încă de când începuseră grotescul și scurtul lor antrenament, renunțase să-i mai instruiască în lansarea javelinelor ori să-i pregătească pentru a spori numărul arcașilor, fiindcă în ambele situații era nevoie, pe lângă o atitudine mult mai disciplinată din partea „recruților“, și de un timp prea îndelungat. De aceea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
facă mișcări și astfel Începură să se Îmbrâncească, lovindu-se Într-o hărmălaie În care Întradevăr te pufnea râsul...! Același Liber, ordonă. „Drepți. Nimeni nu mai mișcă....! Încă nu sunteți gata...? Zbieră. Mă nenorociților, asta-i Pușcărie, nu sală de antrenament: vreți să pun bătaia pe voi...!!” Mai trânti câțiva pumni pe unde nimeri, răgnind. „Ordon, desechipareaaa...!” Într-o degringoladă totală arestații speriați, timorați, Înfricoșați dincolo de orice limită de-a rezista supliciului Încercau să se desbrace de așa zisul echipament al
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
el. Erau vreo doi sau trei care foloseau o lamă și un aparat de ras, dar nimeni nu-l putea înfrunta și nimic nu-l putea opri să facă orice i-ar fi trecut prin cap. Își dedicase fiecare zi antrenamentelor. Promisese părinților și antrenorului că nu va mai da greș, că va face ceva cu viața lui și chiar reușise. Ajunsese sa joace fotbal alături de seniori, la UTA, în divizia secundă și părea un om care promite mult. Evita orașul
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Apoi mai era și felul în care se îmbrăca, lăsând intenționat să i se zărească sânii imenși, expuși ca o marfă în vitrină. Nu prea înaltă, dar bine sculptată, cu mușchi fermi și bine definiți de fibre alungite, trădând mult antrenament, cu un picior care știa să pășească în așa fel încât să atragă toate privirile trecătorilor, era o ispită de care niciun băiat n-ar fi fugit. În seara aceea se simțise singură și dornică de dezlănțuire. Nu prezentam niciun
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de siguranță. Da, nici un președinte nu e în siguranță față cu protestatarii, dar e mereu în siguranță față cu aplaudacii. Ca să agrementeze acest discurs mediatic sex-warrior kind, din când în când se mai bagă o casetă cu Al Qaida și antrenamentele sau amenințările acesteia. Senzația copleșitoare este cea a unei Americi maniheiste. Pros and cons, asta e disputa. Pros e vocea dominantă. Cons (contra) e ceva tot mai pirat și mai marginal (deși, când ajung la microfon, trântesc câte un „Bush
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
caz de deces, mutilare, atacuri ale rechinilor, sindrom de stres posttraumatic, degete accidentate, unghii rupte, pierderea protezelor sau orice altceva. Dar nu ne-a păsat nici cât negru sub unghie, noi ne distram de minune, ghemuiți în bazinul minuscul de antrenament, cu alți nouă începători, făcând semne de OK cu degetul mare și cu arătătorul, chicotind și dându-ne coate ca niște școlari. În a treia zi, ne-au dus să facem prima scufundare în mare și, deși eram la nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ne întorseserăm de unde porniserăm. Ne învârtiserăm într-un mare cerc. Asta a fost? a întrebat Mitch. Am terminat? De parcă ar fi fost o corvoadă. — Așa se pare. —OK, eu o iau spre sală. Și-a aruncat pe umăr sacul de antrenament și a luat-o spre ieșire. — Ne vedem duminica viitoare? —OK. Am așteptat până când am fost sigură că plecase. Deși îmi petrecusem ultimele ore cu el, mi-era teamă de „Sindromul falsului rămas-bun“: atunci când nu cunoști pe cineva foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se descurcase destul de prost, eram cam pe locul cinci din coadă, dar nu ne păsa. Ne umpluse aproape toată după-amiaza de duminică, asta era ceea ce conta. —OK. Mitch s-a ridicat în picioare, aruncându-și pe umăr omniprezentul sac de antrenament. —Mulțumesc pentru asta. Eu o iau spre sală. Ne vedem săptămâna viitoare. Da, ne vedem atunci. Eram bucuroasă să-mi iau rămas-bun, voiam să plece din parc până să apară Ornesto. Și a plecat la țanc. Ornesto a venit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
păcate, purta pantofi de mafiot de culoarea oului de rață, cămașă descheiată la guler și un lanț de aur. Arăta ca managerul unei echipe de fotbal, dar mult, mult mai bine decât Mr Big. Ducea în mână un sac de antrenament. Eram convinsă că e plin cu ferăstraie, clești și alte instrumente de tortură, dar pur și simplu se ducea la sală. L-am urmărit (pe jos) până la centrul de fitness de la Killiney Castle unde n-au vrut să mă lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ne revenim, dar o să fim alții. —De unde știi? A zâmbit. Pentru că știu. —OK. —Ai observat că tocmai am zâmbit? —Zău? Mai fă-o o dată. A schițat un zâmbet ultraorbitor. —Cum e? —Aduce puțin a prezentator de program TV. Roata Norocului. —Antrenament. Asta e tot ce-mi lipsește. Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Thewalshes 1@eircom.net Subiect: Ultimele noutăți Nimeni din cei de la slujbă n-a recunoscut-o pe bătrâna din poză. O să iau poza la golf și la bridge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
s-ar putea să aveți de așteptat. —E în regulă. A zâmbit din nou. Flirta cu ea. Și îi mergea. E prima dată când întâlnesc persoana asta, mi-am zis. Am mai observat ceva. —N-ai la tine sacul de antrenament! E prima dată când te văd fără el. —Serios? De-abia dacă părea că-și amintește. Oh, da, a zis încet. Așa e. Pe-atunci, aproape că mă mutasem la sală. Oau, pare așa de departe. Și în ultimele cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-l ucidă pe Vitellius acolo, în pulvinar, dar Antonius îl împiedicase. Valerius nu avea să-i ierte asta, și tot fără să-l fi iertat avea să moară în arenă, în prima sa luptă, dacă nu chiar mai înainte, în timpul antrenamentelor dure la care erau supuși începătorii. Se gândi la Vitellius. Acum îl ura și mai mult, pentru că îl lovise în plin. — Sunt obosit, repetă. Nu, nu ești obosit. Cel puțin trupul tău nu este, răspunse Calvia pe un ton ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în piscină. Alții, care rămăseseră pe mal, începură să-și ungă trupurile cu ulei și să presare pe mâini un praf fin, konis, necesar pentru o priză bună. Când flautele și anciile începură să răsune din nou, atleții își reluară antrenamentul. Și totuși... Antonius îl ajunse din urmă pe Proculus. — Și totuși, ai fost cel mai mare maestru de gladiatori. Nu știu de ce ai hotărât să renunți. — Gladiatura e o artă bogată în semnificații rituale și de cult. În vechime, gladiatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre noi. Iar acum suntem una dintre provinciile voastre. Îi aruncă lui Antonius o privire plină de reproș. — Să ne întoarcem în bibliotecă, zise cu răceală. Antonius își întoarse privirea de la norul de praf ce se ridica din bazinele de antrenament și-l urmă pe maestru. În bibliotecă se auzea slab muzica flautelor și a anciilor. Antonius se apropie de masă și luă sacul lui Valerius. — Ăsta e al fratelui meu. Aș fi vrut să i-l duci tu. — Sacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]