5,949 matches
-
luni, președintele Johnson, cedând În cele din urmă la cererea guvernatorului Romney, ordonase trimiterea de trupe federale. Generalul John L. Throckmorton stabilise cartierul general al Diviziei 101 Aeropurtate la Liceul de Sud-Est, unde studiaseră părinții mei. Deși revoltele cele mai aprinse erau În cartierul de vest, generalul Throckmorton a decis să-și desfășoare trupele de parașutiști În partea de est, denumind această decizie „o comoditate operațională“. Marți dimineața devreme, trupele Înaintau deja pentru a Înăbuși revolta. Nu mai era nimeni treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tragem o Împușcătură? a Întrebat-o Rex. ― Ce-i aia? ― Fii atentă. Se Întoarse cu fața spre ea. ― Unul deschide gura, iar celălalt Îi suflă fum Înăuntru. Te amețești În ultimu’ hal. E super! Rex Își băgă În gură capătul aprins al țigării. Se aplecă spre Obiect. Se aplecă și ea În față. Își deschise gura. Iar Rex Începu să sufle. Buzele Obiectului Obscur formau un oval perfect și În acel gol, În acea țintă, Rex Își direcționă fuiorul de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cerul Detroitului devenea roz bombon. Nu se Întuneca niciodată În nopțile roz, dar lumina nu se asemăna nici cu lumina zilei. Nopțile noastre roz străluceau de la luminescența brută a schimbului de noapte și a fabricilor funcționând nonstop. Uneori cerul devenea aprins, ca Pepto-Bismol, dar cel mai adesea era de o culoare estompată, ca de soluție de limpezit rufele. Nimănui nu i se părea ciudat. Nimeni nu spunea nimic despre asta. Crescuserăm cu toții cu aceste nopți roz. Nu erau un fenomen natural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la fugă. Era mic, dar sprinten. Dispăru ca din pușcă pe niște trepte care duceau În cealaltă parte a peronului. În lumina roz, Milton Îl văzu cum traversează liniile de tren până la mașina lui, un AMC Gremlin de culoare verde aprins („verde grecesc“, după cum scria În catalog), care consuma foarte puțin. Iar Milton alergă Înapoi la Cadillac, să-l urmărească. Nu era ca o urmărire de mașini din filme. N-au fost nici viraje bruște, nici bușituri evitate la țanc. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
vremea în care se mergea la grădiniță. Acum este parte din învățământul obligatoriu. TĂCEȚI NAIBII DIN GURĂ! Ciudat! Nu era vocea mea. Deși eram pe cale de a țipa același lucru, nu eram eu. Tăcerea s-a lăsat greu peste mulțimea aprinsă, dar până la urmă a învăluit sala în mantia sa sufocantă. Poate mai are omul ăsta de zis ceva, se auzi o voce ascuțită din a doua bancă de la perete. Oare atâta minte nu aveți încât să vedeți prăpastia care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aș putea avea nevoie pentru a duce la bun sfârșit ultima fază a planului, dar dacă nu se răscoală mai multe instituții de învățământ, nu cred că vom reuși să facem ceva. Nici nu e nevoie de mai mult, spuse aprins Dragoș. Tot ce trebuie să faci e să mediatizezi cât poți de mult măsurile pe care le va lua Ministrul. Guvernul va putea manipula presa cât se poate de mult și fii sigur că nu se va afla nimic despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
poate pierde încercând să-i sondeze străfundurile, niciodată ajungând acolo unde dorește. O totală absență a luminii. Gura, asemeni prietenei sale, era micuță, dar nu era limitată de buzele apetisante ale Marcelei, ci de două linii subțiri de un roșu aprins, sângeriu. Părul, negru și lung, era strâns mereu într-un coc splendid aranjat. Deși amândouă sunt răzbunătoare din fire, erau foarte calculate în acțiunile lor. Marcela era impulsivă, iar Maritsu calmă, completându-se una pe alta. Erau foarte comunicative în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
întrebă unul din ei. Cât e ceasul? întrebai eu. Aproape zece. Fără câteva minute. Mai stăm un... Un claxon asurzise în acel moment toată zona! Un camion venea din partea dreaptă și părea foarte grăbit. Era lung și gri, iar farurile aprinse îl făceau în lumina apusului să semene mai mult a tren decât a camion. Ce mama naibii? îngăimă celălalt elev mai mult pentru el însuși decât pentru colegul său. "Ce mama naibii?" într-adevăr! Imensa mașină coti când ajunsese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
decât ne-ar fi trebuit vreodată, dar părerea mea putea fi cu ușurință greșită. A trebuit să venim cu becurile stinse pentru a nu cauza curiozități inutile. Nu vezi prea des un asemenea autotren plin cu marfă mergând cu becurile aprinse, nu-i așa? Zicea adevărul. Majoritatea camioanelor de genul ăsta aparțineau Ministerului și, ca să nu fie oprite de controale inutile, mergeau cu becurile stinse, dându-le astfel de înțeles celor care intrau la idei că era mai bine pentru ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fină... Și ochii... Ochii ei care mă priveau.... MĂ PRIVEAU? Era trează! Într-adevăr era trează. Deși cu ochii împăienjeniți de somn, se uita la mine. Vai de mine! zise ea cu o voce abia auzită. Am adormit cu becul aprins așteptându-te. Închide-l, te rog, Corvium, și hai la culcare! Îmi vine greu să-i explic purtarea, dar îmi vine și mai greu s-o explic pe a mea. Închisei becul liniștit și îmi găsii drumul spre pat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
teoria timpului, spusei eu admirând culoarea unui trandafir mirositor ce era încă deschis și îmbătându-mă cu izul său. Alături de el erau lalele și crini. Le vedeam culorile. Trandafirul imita un safir închis la culoare, lalelele erau de un galben aprins, iar crinii îmbinau magnific albul pur cu un verde crud. Mă obișnuisem cu întunericul, credeam eu. De undeva, de departe, se auzea un tren, iar cea mai apropiată cale ferată era la câțiva kilometri depărtare. Câte surprize ascunde o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
șiretenie, pregătindu-se de un alt atac. Dar ceva n-o lăsă să se arunce din nou! Din întuneric izbucniră alte sfere roșii ca văpăile iadului. Erau cel puțin patru! Un mârâit nervos se auzi din partea unei perechi de chihlimbar aprins. Cei opt din spate le luară în cătare și doar vocea lui Corvium le curmă intenția de a deschide focul. Stați calm, băieți! Aceștia nu deschiseră focul, dar nici nu lăsară armele mai jos. Văzură cât de rapid se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cheltuitor, care a lăsat-o Într-o situație grea. Pe scurt, e plină de bijuterii false și vorbește ca În piesele de teatru proaste. A ieșit din casă la nouă, n-a văzut pe nimeni și nu era nici o lumină aprinsă. — Fiecare locatar are cheia lui? — Da. Văduva Vireveau s-a dus la clubul de bridge de la Carlton, de unde a plecat cu puțin Înainte de miezul nopții. S-a Întors pe jos, ca de obicei. N-are mașină. Soții Maleski au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cu puțin Înainte de miezul nopții. S-a Întors pe jos, ca de obicei. N-are mașină. Soții Maleski au o mașină mică, dar o folosesc rareori cît stau la Vichy. O țin Într-un garaj din cartier. — Lumina era tot aprinsă? Stați puțin, șefule. Bineînțeles, n-am putut să-i pun Întrebări doamnei Vireveau decît după descoperirea crimei și cînd Întreaga stradă era agitată. Nu știu dacă are tot atîta imaginație cît gust pentru bijuteriile false, dar pretinde că, ajungînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
din dreapta și din stânga au primit la rândul lor, unul imaginea unei statui, celălalt a unui personaj. Trio Fulcinius strânge din pleoape ca să-și dea seama pe cine 88 89 reprezintă. Nu reușește. Îl dor ochii din cauza culorii fundalului, un roșu aprins, extras probabil din cinabru. Influența zugravilor din Orient, îi blestemă în gând. Nu-i place stilul acesta înzorzonat care creează false perspective. Își plimbă privirea pe sus, acolo unde pereții sunt lăsați albi la el acasă. Aici însă, până și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cheia în broască. Le aude pe fete frecând de zor, unul de altul, două bucăți de lemn sfânt. Trage aer pe nări. Bun! Se simte deja mirosul de fum. — Dați acum fuga și faceți rost de niște laur, poruncește. Flacăra aprinsă va căpăta iarăși putere. O cheamă pe Tullia lângă ea. — N-am cum să te scap de bici, fata mea, o mustră. Tânăra hohotește de plâns. O bate încurajator pe spate și of tează. Chiar n-are ce face. Asta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
grele. Se gândește la statuia ce-l înfățișează pe bunicul său, victorios într-o cvadrigă, așezată la loc de cinste în vestibulul casei. Iar el, nepotul marelui Marcus Antonius, este supus la atâtea umilințe! — Nu te mai juca cu lumânarea aprinsă! se răstește brusc Agrippina la Livilla. Discuția i-a zgândărit și ei susceptibilitățile. Bunicul nu s-a lăsat înduplecat în ruptul capului, deși Germanicus, dacă i s-ar permite, ar putea deveni un al doilea Alexandru cel Mare. — Vrei să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu cunosc aspectul arbo relui? Strivește între gene o lacrimă grea. Este rândul Agrip pinei să împrăștie sare peste altar. — Vouă, zeițe care prezidați nașterea, rostește femeia cu voce tare, vă aduc prinos. Sclava de lângă ea îi înmânează o lumânare aprinsă. — Tu, Candelifera, veghează asupra copilașului din trupul meu. Îngenunchează: — Iar voi, cele două Carmentes, aveți grijă ca pruncul meu să se nască cu capul, nu cu picioarele, înainte. Prorsa, hărăzește-mi o naștere ușoară, și tu, Postverta, întoarce-te cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din nou jos fără să fi adus băuturile. Mă uit peste umărul lui Ben și - mulțumesc, Doamne - le văd pe Sophie și Lisa ieșind din bar. Foarte neobișnuit de vreme ce e vorba de Kilburn, dar un taxi negru cu lumina portocalie aprinsă se întâmplă să treacă pe stradă tocmai când ies ele din bar, și atunci amândouă țâșnesc în stradă ca din reflex, cu brațele ridicate în sus. Simt cum Ben cum mă privește în timp ce mă uit după taxiul care pleacă. ― Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
-l deschizi un pic? ― Cine crezi că sunt, Dumnezeu? râde Paul, dar e nevoie de doar câteva clicuri pentru ca Jemima să aibă niște șuvițe blonde, aurii ca mierea. ― Ce zici de rujul ei? Poți schimba nuanța? Roșul ăsta e prea aprins. ― Ce culoare vrei? Paul îi arată un tabel cu culori pe ecran, iar Geraldine îi arată un cafeniu natural cu irizări trandafirii. ― Acela! spune ea, arătând un pătrățel. Aia e culoarea. Jemima din ecranul computerului arată absolut uimitor, dar Geraldine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
afirma: "Teritoriul neproductiv al Dobrogei nu răsplătește, desigur, pierderea Basarabiei; totuși, Dobrogea, cu Constanța dimpreună, se poate primi, deoarece dobândirea acestui port la Marea Neagră va fi, poate, de cea mai mare importanță pentru viitorul comercial al României"271. După dezbateri aprinse, parlamentul României a adoptat în unanimitate o moțiune ce reafirma hotărârea României de a-și apăra integritatea teritorială garantată de către puterile europene și reconfirmată de articolul 2 al convenției româno-ruse din 2/14 aprilie 1877272. La doar trei zile de la
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
pe dobrogeni ani întregi, la nici un impozit, pe când bieții săteni români plăteau impozite și impozite grele ca să susțină Dobrogea"1489. La doar câțiva ani de la unirea Dobrogei cu România, în provincie și în societatea românească, s-a iscat o dezbatere aprinsă, cu argumente pro și contra înlăturării regimului excepțional instituit în regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră. Susținătorii înlăturării regimului excepțional solicitau aplicarea tuturor prevederilor constituționale și în Dobrogea și acordarea, pentru cetățenii români din provincie, a dreptului de a-și alege
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
nu sunt numai un nume, Ci-aievea s-a serbat. Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte, Aci vă poarte vântul, cum știe să vă poarte A țopăi în joc! Aci vă duceți valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mânat în uragane, Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate, Și frunțile cărunte le nalță, de departe Un Cesar, un Traian. Cad
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în inimi pustiite samănă gândiri rebele. Despărțiți de-a vieții valuri, între el și între dânsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie, -un popor, Cîteodat- - deși arare - se-ntîlnesc, și ochii lor Se privesc, par a se soarbe în dorința lor aprinsă. {EminescuOpI 52} Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi, Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoși! Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș - Se iubesc... Și ce departe sunt deolaltă amîndoi! A
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Alpii cu frunțile de ghiață Ei fac din noapte ziua, ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii ea nu există. Însă V-o predică, căci trebui să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebue-mpinse Și trebuesc luptate războaiele aprinse, Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari. {EminescuOpI 57} {EminescuOpI 58} {EminescuOpI 59} Și flotele puternice ș-armatele făloase, Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor, Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sunt strânse la
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]