2,894 matches
-
sens opus, mult mai rapid, al furnicilor desfrunzite ce se întorc pentru următorul transport. Este atât de liniștitoare această după-amiază târzie... Totul zace într-o armonie statică și deplină; vântul a stat, soarele agățat în cer a uitat să mai apună, norii nu mai aleargă, stau desenați pe cer. Singure, furnicile vibrează calm aerul în surdină, concretizând tăcerea. Ceva mă gâdilă în palmă. O deschid și privesc la furnicoiul uriaș, cavalerul vătaf, ce continuă să se joace în palma mea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lanț energetic, ce fac obiectul operațiilor vizibile și invizibile. Rătăcit pe platforma de filmare, tu îți cauți rolul tău. Îl joci așa cum crezi tu de cuviință sau cum vezi la ceilalți. E alegerea ta. Și rolul e numai al tău. Apus de soare în Abadiania. Semnele anotimpului De pe terasa "Casei de Dom Ignacio" poți urmări miracolul apusului. Printre straturile de nori, soarele strecoară arteziene de lumină. La limita orizontului, lumina devine roșiatică; soarele cade lent ca un balon. De sub vălul subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Și spun o rugăciune pentru ei, Mama și tata dragi părinții mei Și pentru timpurile din copilarie Frunză învelișul pentru tine Gândul meu și grija mea, Nu o are orișicine Frunză, lacrimă de stea. îndoit și plin de teamă Văd apusu-nsângerat, Nimenea nu te mai cheamă Frunză verde-n ram uscat. Ploaie n-a căzut demult Rădăcina să ți-o spele, Nu am cum să mai ascult Frunză, doina ta de jele. Te-am lăsat înmugurită Să te crească alt
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
sfârtecate De-amare drumuri ce păreau iubiri, Cad picuri grei pe frunze amestecate Cu vânt, cu grindină, cu amintiri. Te caut printre norii de furtună, Prin gânduri ce se pierd pe cerul plâns, Cu stele ce-au uitat să mai apună Și cu fior ce încă nu s-a stins. Mă întristez cu fulgere de ape, Cu răni de tunete care mă dor, O mână-ntind, visând că ești aproape Și vis și frunze rupte cad și mor. O rază-n
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mă-ntrebi cine sunt vin ninsori din povești să-mi aducă pe rând un răspuns un cuvânt un popas în legenda de-o zi într-un dor ce-a rămas dintr-un vis de-a mai fi eu un soare apus tu un soare cu dinți nu îți spun nu mi-ai spus doar te mint doar mă minți nu mă tem nu ți-e teamă o poveste ciudată nici sf dar nici dramă că a ta ... niciodată DOINIȚA NISTOR îi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în joc, mărește miza. Nu vrea să piardă, îi e teamă; Cu vânt, înlocuiește briza. Dar într-o zi, stând obosit Pe-o tristă piatră de hotar... Pariul se va fi sfârșit; Iar idealul? Un gust amar. Din timpuri demult apuse Din timpuri demult apuse, Când nu știam ce-i un atom, Când, din copac se coborâse Maimuța, vrând să fie om, De-atunci omul este slugă Și cel mai crud al său stăpân. Unul a învătat ce-i ruga Și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ploile de ieri Cuprinse-n iureșul ce stă să vină în ropote de ape sau cu pași stingheri Și ochii plini cu lacrimi de rășină Iar glasuri goale vântul mi le poartă Ca un ecou venind din două strune Și-apune ispitit în taina spartă Și în priviri arzând ca un tăciune Tot vin glasuri din noaptea de departe Glasuri goale, mai goale decât stele Și mă pătrund gândurile sparte Ce mă adorm cu liniștea din ele Destin Uitat de soartă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
a fost biroul ei - una dintre sclipitoarele tehnici manageriale a lui Vivian este aceea de a-și muta angajații de colo-colo, astfel încât să ne dea un fals sentiment de promovare sau de retrogradare. În orice caz, epoca lui Lulu a apus. Dar o să-i treacă. Numai că ea e ridicol de competitivă. Asta-i tot. Am clătinat din cap, simțindu-mă încă puțin descurajată, dar și recunoscătoare pentru gestul de prietenie al lui Phil. — Mulțumesc. știu că uneori durează până când îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lunga alee privată care ducea la proprietatea Cox. Randall și-a parcat Porsche-ul, iar eu m-am dat jos din mașină, admirând întreaga priveliște: casa enormă cu țigle Stanford White, pajiștile întinse, terenurile de tenis perfect întreținute și soarele care apunea în apă, chiar în spatele casei. Nimerisem în Marele Gatsby. Iar Randall- care se întindea atletic, astfel încât tricoul de polo i s-a ridicat, dezvăluind o bucățică de abdomen tare ca piatra - era perfect integrat în decorul ăsta. — Am scos un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și Florentinul s-a rătăcit în mijlocul lor, cu toate că-l avea călăuză pe Vergilius care era mult mai experimentat. Era în jur de trei dimineața, Peștii se vedeau răsărind la orizont, exact în clipele în care Carul Mare se pregătea să apună, ce coincidență, tot luna aprilie, dar Roja îi întrerupe gîndurile cu numărătoarea sa silabisită. — Trei, doi, unu, sper că v-a intrat bine în cap, o s-o ținem una și bună. N-o să aibă încotro decît să ne creadă pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
marele fluviu din nord, acesta era mai adânc la mijloc și curgea mult mai repede. Frunzele nu se unduiau la vale ca acolo, ci se repezeau înainte ca urmărite de o săgeată. Trebuia să trecem repede, soarele deja începuse să apună. Inna și Zilpa au făcut o libație în cinstea zeului fluviului, în timp ce primul animal se avânta în apele lui. Animalele mai mici trebuiau să fie luate două câte două de ceafă și ținute la suprafață. Câinii au muncit cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
celălalt. Ruben și Iuda s-au luptat cu taurul înnebunit de groază, care se zbătea ca un animal dus la tăiere. Le-a luat foarte mult timp să aducă vitele de partea cealaltă și când, în fine, au reușit, soarele apusese. Mama și cu mine am trecut ultimele, de data asta ea ținându-mă strâns de mână ca să nu mă ia curentul. Când am pășit pe malul celălalt, era deja întuneric și doar tata mai rămăsese pe dincolo. Iacob a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Eu m-am gândit în sinea mea: „Aceștia patru sunt favoriții mei și ei sunt cei mai buni dintre frați”. Au mai fost cântece și povești, iar noi am stat la lumina lămpilor. De-abia când luna a început să apună, terminaseră și femeile de spălat ultima cupă. Cu bebelușii adormiți în brațe, tinerele mame s-au dus la culcare, iar bărbații s-au ridicat și ei. Până la urmă, au rămas doar Iacob și Esau, tăcuți, cu ochii la fitilul pâlpâitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în câteva minute, iar Deborele au strâns cupele înainte ca cineva să aibă timp să le umple din nou. Bunica s-a ridicat în picioare și s-a dus în partea de vest a cortului, acolo unde se vedea soarele apunând, într-o văpaie portocaliu-aurie. Ajutoarele ei au urmat-o. Rebeca și-a întins mâinile către soare, ca și cum ar fi vrut să-i atingă ultimele raze. Când și-a lăsat mâinile în jos, ajutoarele au început să cânte un cântec care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din casa lui Nakht-re, am stat în grădină, m-am plimbat în jurul bazinului, mi-am trecut mâna peste fiecare copac sau tufiș, am tras adânc în piept mirosul lotusului în floare și al trifoiului înflorit. Când luna a început să apună, m-am strecurat în casă, am trecut pe lângă trupurile adormite și am ajuns pe acoperiș. Pisicile se țineau după mine și am zâmbit, amintindu-mi cum m-am speriat când am văzut prima dată „șerpii cu blană”. Toate zilele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-am trezit cu obrajii scăldați în lacrimi care miroseau ca mirodeniile pe care le punea mătușa mea în mâncare. Într-o altă noapte, Zilpa m-a întâmpinat și am zburat împreună prin cerul nopții, două șoimărițe. Când soarele a apus din nou, am știut că o să mă întâlnesc cu Rahela. Era la fel de frumoasă cum mi-o aminteam. Am alergat printr-o ploaie caldă care m-a curățat până am rămas ca un bebeluș și m-am trezit mirosind ca și cum m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pustiul adevărat. Te-ai întrebat, poate, de ce nu ies de aici niciodată?” „Sigur”, m-am grăbit eu. „Ei bine, domnule sculptor, mi-a zis, în deșert înveți să fii înțelept până la cruzime. Acolo soarele verifică în fiecare seară, înainte de a apune, că nimeni nu i-a supraviețuit. Stând nemișcat în acest fotoliu de răchită, eu merg în fiecare noapte zeci de kilometri prin pustiu. Îmi ajunge. Nu mai vreau să văd altceva. Un proverb arab zice că deșertul îi întărește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit aruncând corăbiile ca pe niște semințe. Soarele apunea acum la zenit, apusul fiind cotropit de întuneric. Un slujitor veni la Marele Preot cu fructe și cu vin spunîndu-i că trecuse o noapte și o zi, și că strălucitorul, înțeleptul și slăvitul stăpân trebuia să se hrănească. Și se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de sus. Dar nici el, nici Nefert nu puteau ști că în aceeași vreme, la palatul Marelui Preot al zeului Tot, din orașul Zidul Alb, intrase neliniștea. Mereu urmărise bătrânul cu teamă vechea stea, acum cunoscîndu-i taina. Steaua răsărea și apunea de câteva ori în fiecare noapte, și în fiecare seară, urcîndu-se în Turnul Stelelor clădit anume lângă palatul său, Marele Preot se liniștea numai când vedea steaua răsărind. Iar de puțină vreme de când steaua nu mai răsărea de loc, bătrânul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se transforme Într-un priveghi. După vizita la poștă, făcu o plimbare pe faleză. În această după-amiază rece de iarnă, erau puțini oameni. Marea era departe, foarte departe, la reflux, iar soarele, În cea mai mare parte ascuns de nori, apunea peste nisipul ud și neted, peste apa aproape invizibilă. Un ponton scheletic, neobișnuit de lung, se Întindea dinspre mal către orizont, ca și cum și-ar fi propus să facă un pod peste Marea Irlandei, dar și-ar fi pierdut energia. Părea absurd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
transmite o bucurie de foarte mult măcar. Izvorul se plimbă, curge lin, intim, infinit la vale, Toate acestea au fost ale mele, Pe toate le-am simțit, Dar acum cunosc această lume, o-nțeleg. Iar stelele mele de mult au apus, Cunoașterea, tristețea, un oftat au rămas pe cerul uscat Nici o magie, nimic nu e adevărat Iar acum, plină de-nțelesuri și pustiuri, Dar ireală mi se deschide o altă lume. Luna rămasă pe cer și suspină înghețată și veșnică Izvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
era decât un gest de încuviințare, o plecăciune de supunere. Trupul lui a continuat să arate perfect. Mintea nu i-a slăbit niciodată. Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi fiziologică. Trupul său: un imperiu fără un soare care să apună. într-o zi, cum plutea spre nici unde, a zis cu voce tare: — Vreau să-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cald al dimineții de toamnă. Era curioasă să vadă ce i-a scris, dar voia să citească mesajul într-o atmosferă destinsă, în natură, departe de tot ce însemna civilizație, doar ea și... el. Nu era încordată și nici nerăbdătoare. Apusese vremea în care aștepta înfrigurată câteva cuvinte din partea lui. Avea nevoie de o oarecare intimitate pentru a citi scrisoarea, testându-și astfel sentimentele. Ajunse greu în parcul de la periferia orașului, autobuzul strecurându-se anevoios printre mașinile grăbite să ajungă la
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must... Chicotind, a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV 137} Joe vulturilor lasă frânele. Cu-a lor aripe Lungi și negre ei întunec-soarele. Iară în râpe Goale și adânci de nouri e Zamolxe-n a lui car - El văzu capul lui Joe, cum l-apus de soare-n vale Vezi un vârf de munte negru scris cu raze triumfale, Pe când el cu întuneric peste văi stă temerar. Ochii-Olimpicului negri ațintesc carul. Cu frica, Spre-a opri acea privire Dacul manta și-o ridică. Caii speriați
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]