7,924 matches
-
obiective/nivel de aspirații (deci calitatea percepută a vieții) să fie cel puțin constant în raport cu nivelul de școlaritate, dacă nu chiar mai favorabil grupurilor socioprofesionale cu un nivel mai ridicat de școlaritate. • Teoria stimulării performanțelor. Teoria funcționalistă a stratificării sociale argumentează că pentru stimularea unor performanțe ridicate în profesiile înalt calificate, care prezintă o mare importanță pentru colectivitate, ocupanții acestora trebuie stimulați cu condiții de viață mai bune. Din această teorie decurge necesitatea unui nivel al calității vieții mai ridicat pentru
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
necesar să se formuleze câteva concluzii înlegătură cu relația dintre sociologie și colectivitate. Într-o societate diferențiată,sociologia nu poate face abstracție de această diferențiere. Asupra sa se exercită continuu presiunile claselor și grupurilor sociale. Și acest lucru, așa cum a argumentat Marx, este normal. Chiar și în aceste condiții, este posibilă promovarea idealului obiectivității științifice. Poziția echidistantă, cât și angajarea deschisă reprezintă mai mult un ideal. Ele nu sunt însă o aspirație abstractă, inoperantă, ci un obiectiv realizabil printr-un efort
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sens. Prin anii ’30, sociologia industrială occidentală a propus o mulțime deargumente în favoarea ideii că există o convergență între productivitatea muncii și satisfacția muncii; mai mult, satisfacția muncii, s-a spus, reprezintă o sursă importantă a productivității. Analizele ulterioare au argumentat că relația nu este atât de clară și netă după cum le plăcea sociologilor să creadă pe atunci. Cum am putea interpreta sociologic această „iluzie” a sociologilor? Ar putea ea să reprezinte o formă „mascată” a opțiunii umaniste a sociologiei, o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
reprezintă o adaptare a sociologiei la mecanismele tradiționale de schimbare socială și abandonarea explorării alternativelor de organizare. În fine, este necesar să examinăm relația dintre alternative și structura de interese a colectivității. În primul paragraf al acestui capitol s-a argumentat că orice mod de organizare socială afectează interesele claselor și grupurilor sociale existente în respectiva colectivitate. Marx a elaborat pe larg o asemenea perspectivă de analiză. Este necesar să adăugăm însă la ea alte câteva considerente. Interesele claselor și grupurilor
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a societății concrete în care activează, o știință a națiunii, cum îi plăcea lui Dimitrie Gusti să se exprime (Gusti, 1965). Caracterul pronunțat colectiv al cercetării și verificării. În științele sociale, cercetătorul sau specialistul izolat are, așa cum am încercat să argumentez mai înainte, o credibilitate semnificativ mai scăzută decât în științele naturii. El reprezintă chiar, în anumite situații, un pericol. O asemenea afirmație poate părea ciudată. Este necesar de aceea să fie susținută mai pe larg. Există câteva tipuri de pericole
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se referă la determinarea structurilor organizaționale optime, în funcție de diferite condiții particulare în care funcționează o întreprindere: în raport cu tehnologia (Woodward, 1965) sau cu tipul de mediu economic și tehnologic (Burns și Stalker, 1961). Astfel, într-un mediu economic și tehnologic dinamic, argumentează aceștia din urmă, „modelul organic” de organizare este cel mai eficient, în timp ce într-un mediu înalt stabil, „modelul mecanic” este mai adecvat. În raport deci de tipul de tehnologie sau de mediu în care acționează o organizație, sociologul va recomanda
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în legătură cu organizarea politică a acestei societăți. Reconstrucția teoretică a sistemului politic în cauză pornește de la o teorie a organizării sociale și politice a societăților aflate pe o treaptă similară de dezvoltare, ce se constituie în condiții particulare. Henri H. Stahl argumentează pe larg, într-un mod care mi se parte a fi deosebit de interesant, funcția pe care o poate avea retrodicția (reconstrucția teoretică) în reconstituirea de ansamblu a unei realități trecute despre care avem informații empirice extrem de fragmentare și nesigure. Este
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în care cele două mari opțiuni au fost mai mult sau mai puțin egal probabile. Un eveniment oarecare, o întâmplare, o decizie subiectivă au fost suficiente pentru a declanșa un șir de evenimente distincte. Nu este cred nevoie de a argumenta mai mult în favoarea acestei teze. Sunt împrejurări în care evenimentul poate fi creator de structură, împingând dezvoltarea socială într-o direcție distinctă. În cibernetică, schema feedbackului pozitiv sugerează tocmai o asemenea posibilitate. Ea explică mecanismele prin care apariția unei diferențe
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
are un caracter fărâmițat, atunci proprietatea privată va reprezenta baza organizării sociale, cu toate consecințele sale. O asemenea ipoteză exclude deci importanța condițiilor inițiale. Un caz tipic pentru probarea acestor ipoteze îl constituie evoluția feudalismului românesc. Henri H. Stahl a argumentat pe larg teoria „statului de substituție” în geneza instituțiilor feudale românești (Stahl, 1969, 1972, 1977). Această teorie are implicații extrem de importante pentru înțelegerea procesului complex de stratificare socială de la noi. Prima sa consecință este că procesul de stratificare are o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor asemenea criterii. Din acest motiv, este necesar să se treacă în revistă diferitele criterii propuse în legătură cu evoluția și progresul. Filosofia secolului al XVIII-lea a formulat pentru prima oară un criteriu al progresului social: raționalitatea. După cum am încercat să argumentez mai înainte, raționalitatea ca atare nu a fost o invenție a filosofiei moderne. Anticii au recurs în mod sistematic la ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea să fie sau nu corectă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
perspective se fundează pe același model de raționalitate. Din acest motiv, modelele normative sunt de regulă considerate a fi totodată și descriptive, fiind utilizate în explicarea și predicția comportamentului decizional real. În fapt, o asemenea presupoziție, după cum voi încerca să argumentez, nu este corectă. Cunoștințele acumulate în prezent tind să indice faptul că există mai multe moduri distincte de raționalitate, în funcție de condițiile în care au loc procesele raționale. În mod special, cantitatea și calitatea cunoștințelor disponibile impun modalități sensibil diferite de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
are, în virtutea cunoștințelor de care dispunem în momentul luării deciziei, probabilitatea cea mai ridicată de a fi soluția cea mai bună. Acumularea de noi cunoștințe poate, desigur, duce la schimbarea deciziei. În acest sens, Mircea Malița și Cornel Zidăroiu (1980) argumentau că obiectivul teoriei matematice a deciziei este asigurarea luării unei decizii „consistente, coerente în raport cu cunoștințele pe oare le avem la un moment dat”, și nu neapărat de a identifica soluția cea mai bună în mod efectiv. Cum putem evalua modelul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cunoștințelor de care dispune la un moment dat. În finalul fiecărei secvențe decizionale, decidentul poate afirma: aceasta este în mod cert decizia cea mai bună pe care o puteam lua la nivelul cunoștințelor de care dispun. Or, așa cum se va argumenta în continuare, tocmai o asemenea presupoziție este înalt discutabilă. În fine, presupozițiile mai particulare ale modelului analitic cu privire la fazele procesului de decizie apar, la o analiză mai atentă, nerealiste. Problema de soluționat prin decizie nu este dată, ci este ea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
persistă. Ea este un parametru important al procesului decizional, interacționând cu ceilalți parametri ai acestuia. Incertitudinea generează o serie de probleme psihosociale a căror soluționare este de natură să modifice sensibil însuși procesul decizional. În cele ce urmează, intenționez să argumentez că, în condiții de incertitudine persistentă, decidenții reali recurg la strategii de decizie diferite de cele presupuse de modelul analitic, care sunt explicabile tocmai prin factorul incertitudine. Decizia în incertitudine persistentătc "Decizia în incertitudine persistentă" Acest model se bazează pe
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cele actuale, își concentrează atenția asupra primei probleme. Cea de-a doua - tratarea incertitudinii în exces - este practic ignorată. Tacit, ea pare să fie considerată o problemă exterioară deciziei și deci nerelevantă pentru aceasta. În fapt, așa cum voi încerca să argumentez pe larg, ea este o parte organică a procesului, determinând într-o mare măsură desfășurarea acestuia. Două tipuri de strategiitc "Două tipuri de strategii" În teoriile normative ale deciziei există presupoziția tacită că singurul mod rațional de decizie, indiferent de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
căutării de noi soluții după identificarea primei soluții satisfăcătoare nu are o justificare rațională. Ea nu are șanse semnificative de a produce o alegere mai bună, implicând însă un cost ridicat: amânarea acțiunii, consum de resurse și, după cum se va argumenta mai târziu, o cantitate mai mare de incertitudine reziduală generată de procesele cognitive suplimentare. Modelul cibernetic, deși nondecizional prin natura sa, poate fi interpretat ca o formă a strategiei satisfăcătorului. Mecanismele cibernetice adoptă și ele prima soluție experimentată și probată
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tip totalitar și chiar mitologia „specialistului” în societatea actuală. Criterii mascate de alegere aleatorie. Adesea, decidentul se află în situația dificilă de a alege dintr-un set de alternative care, din cauza incertitudinii, nu pot fi ierarhizate cu claritate. După cum am argumentat mai înainte, în aceastăsituație, recursul la un criteriu aleatoriu de alegere nu reprezintă un comportament irațional. Un criteriu aleatoriu deschis asumă caracterul absolut al incertitudinii, imposibilitatea discriminării între alternative, caracterul ireductibil al incertitudinii. Întâmplarea este o opțiune la limita la
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
scăzut pentru că decizia este înlocuită cu conformarea. Sancțiunea situației în cazul unei decizii inadecvate tinde să fie înlocuită de sancțiunea autorității pentru respectarea/nerespectarea deciziilor luate de aceasta. Autoritatea nu trebuie considerată numai ca exercitare a unei coerciții, ci,după cum argumentează Herbert A. Simon (1977), și ca o eliberare. Ea lămurește cadrele generale, oferă direcții și repere pentru deciziile concrete, făcând posibil un proces de decizie cu un grad ridicat de certitudine. Foarte adesea utilizăm în procesul decizional seturi de norme
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de potrivit se numește Elena cu Eleos”, după ce nu mult înainte explicase cu precizie sensul lexemului elin. Versurile mai conțin cel puțin încă o trimitere interesantă la înțelepciunea anticilor în construcția care, cu ajutorul simbolismului pitagoreic al numerelor, își propune să argumenteze că Penticostarul, adică 50, este un component al seriei „numerelor perfecte”. Există în această alcătuire și în contextul cultural general în care ea se plasează - împreună cu celelalte texte ale cărturarului - suficiente elemente ce pot califica Epigramma drept prima creație poetică
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
rău?”, etc. Dacă un terapeut recontextualizează în sensul lucrurilor care merg bine, pacientul simte probabil că nu este înțeles și terapeutul nu dezvoltă suficientă empatie (comprehensiune în legătură cu ceea ce trăiește pacientul). Pacientul riscă, în această situație, să caute să convingă terapeutul, argumentând în legătură cu starea sa de rău, cu privire la veridicitatea suferinței sale, și relația colaborativă nu s-ar instala. O bună recontextualizare - centrează atenția pacientului asupra trăirilor sale mai degrabă decât asupra relației cu terapeutul; - permite terapeutului să înțeleagă mai bine ceea ce trăiește
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
roșești”, „Ia te uită, te porți ca și cum nu te-ai simți bine”, „Gata, începi să roșești”, etc. (expunere la certitudine); Isabelle nu trebuie să răspundă, scopul exercițiului fiind acela de a „digera” șocul emoțional fără evitare (a răspunde sau a argumenta pot constitui o evitare); atunci când activarea emoțională s-a diminuat, să răspundă la comentarii într-o manieră non ofensivă („Dar tu, tu te-ai privit cum arăți?”) și nedisimulatoare („Se întâmplă așa deoarece este cald aici”) dar asumându-și simptomul
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
au bazat acestea. Procesul de verificare empirică este complex întrucât nimic nu este niciodată, pur și simplu, evident din date. Noi, în calitate de specialiști în științele sociale, producem argumentații bazate pe aceste date și de aceea trebuie să învățăm cum să argumentăm în mod riguros, cu meticulozitate și prudență. Cea de-a treia aserțiune filozofică generală privește tocmai aspectul social al științelor sociale. Nu trebuie să uităm că subiectul nostru îl constituie oamenii și nu mașinile. Indivizii umani fac diferite alegeri selectându
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
autentic sunt: „ar putea fi adevărat, dar mă tem că lucrurile stau exact pe dos pentru că ...”, sau: „ar putea fi adevărat în anumite cazuri, dar cum s-ar aplica acest lucru la exemplul următor...?”, sau: „da, este adevărat, dar putem argumenta în continuare că...”. Cunoașterea progresează prin îndoială și întrebare. Fără curiozitate nu se fac acumulări. În al doilea rând, cercetătorul științific este legat moralmente de adevăr. Adevărul își are propriul său semn de întrebare, propria eleganță. Acesta are tendința de
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
fost esențială în gândirea secolului al XVII-lea. Freud, de exemplu, a arătat faptul că o gândire logică liniară constituie doar o parte a personalității umane complexe și că aceasta este adesea dominată de alte impulsuri și dorințe. Marx a argumentat faptul că raționalitatea umană se subordonează adesea intereselor materiale. Wittgenstein a arătat că gândirea se efectuează prin limbaj și că învățăm integrând lucrurile pe care le observăm într-un sistem furnizat de limbaj. Concluzia este că oamenii sunt ființe sociale
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
contra, a susținut în mod explicit atât procedeele calitative, cât și pe cele cantitative, încercând să arate că oricare dintre acestea pot fi aplicate pentru a se maximiza libertatea de manipulare a cercetătorului față de datele disponibile. Ba mai mult, am argumentat că distincția dintre metodele calitative și cantitative există doar la nivelul teoriei testării și că nu există o diferență de esență la nivelul primar al specificării modelului și formulării ipotezei. Implicația ar fi aceea că dezbaterile de substanță, referitoare la
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]