67,464 matches
-
ghioaga. Am aruncat-o pe undeva pe-aici, prin boscheții ăștia. Nu le veni ușor s-o găsească, însă, cănd reușiră, înțeleseră că merită timpul pierdut. Acum, la lumina zilei, isi dădură seama că nu era vorba de o simplă armă de atac, făcută din lemn sau din os de balenă. Era o ghioaga nemaivăzuta, căci în afară de desenele stranii care se puteau observa pe suprafața ei, prezența, în partea superioară, două mari protuberante, care duceau cu gândul la femurul unui animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Chimé ar fi singurul care ar avea de câștigat. —N-o să se mai întâmple, îl asigura Vetéa Pitó. Niciodată. Se scurseră încă două săptămâni, necesare pentru ultimele reglaje ale navei, încărcarea lestului, care nu era prea mult, a apei, alimentelor, armelor și a celorlalte lucruri de care ar fi putut avea nevoie echipajul în această lungă călătorie. Apoi se trecu la selecționarea celor trei Pahí-Vahínes1. Miti Matái hotărâse să fie numai trei, cu toate că erau mai mult de zece doritoare. Așa-numitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
respingător pe uscat, își schimbă atitudinea imediat după ce se îmbarca. În primul rând, în virtutea unei tradiții, vechi de secole, a amabilității marinărești și, în al doilea rând, deoarece era perfect conștient că, până când va veni momentul să pună mâna pe arme și să înfrunte dușmanul, atât el, cât și oamenii lui nu erau decât niștesimpli pasageri pe o navă pe care cei care contau cu adevarat erau membrii echipajului. De aceea, acel puști plin de tupeu care îl irită atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aproape că-i dăduseră lacrimile și trebui să-și muște buzele că membrii echipajului să nu-și dea seama cât se simțea de rușinat și de abătut. Miti Matái păru să-i înțeleagă starea de spirit, astfel că lasă jos armele și, arătând încă o dată către latura vasului, sublinie cu blândețe: Dacă vântul nu bate, iar valurile care veneau dintr-o parte te lovesc acum din partea cealaltă, fără nici un motiv aparent, si daca, în plus, clipocitul lor este slab, ritmic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte unul, se iviră dintre copaci vreo cincizeci de războinici înarmați până-n dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă instanță - bătutul clopotului. Singurul efect al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebuia să se îndrepte și cum arată, în linii mari, insula. Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau să se alăture expediției și, pentru această, pe lângă armele lor, aveau să aducă și o mică piroga pe care catamaranul o putea trage după el, precum și o importanță cantitate de carne și de fructe proaspete. Miti Matái accepta propunerea, nu numai pentru că era conștient că fructele erau binevenite dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor, membrii echipajului se simțeau tot mai entuziasmați, căci trecuseră unsprezece luni din noaptea aceea teribilă când Bora Bora fusese jefuită și, pentru prima oară, aveau motive să creadă că mult așteptată zi a răzbunării era aproape. Războinicii își ascuțeau armele, femeile îi ofereau sacrificii lui Oró, zeul războiului, și cea mai mare parte a discuțiilor se refereau la prințesa Anuanúa și la cele zece fete rapițe. Soarta acestor fete și setea de răzbunare erau singurele lucruri care îi mai interesau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în ciuda serioasei pregătiri teoretice, nici macar RoonuíRoonuí și cu iscoadele lui nu puteau conta pe o experiență reală când ar fi fost vorba să ia viața unui om. Doar în tragică noapte a asaltului se văzuseră nevoiți să pună mâna pe arme altfel decât în joacă, și erau conștienți cu toții că experiența nu s-ar fi putut dovedi mai nefericită. În afară de bestia pe care o rânise Tapú Tetuanúi, aproape dintr-un accident, toți ceilalți agresori reușiseră să se întoarcă la navele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot ce se află pe navă: cele câteva animale domestice care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
când își amintea oroarea pe care o simțise când își înfipsese sabia în pieptul unui adolescent și încă îi mai răsunau în urechi horcăielile victimei aflate în agonie, cu ochii ieșiți din orbite, demonstrând uimirea în fața morții sosite prin intermediulacelei arme necunoscute și strălucitoare, mânuite de unul pe care, până în urmă cu câteva secunde, îl considerase prieten. Băiatul trebui să facă un efort supraomenesc și să-și amintească noaptea nefasta a atacului asupra propriei lui insule, ca să-și poată liniști intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că, atunci când au să întâlnească legăturile în drumul lor, au să le distrugă cu ușurință, deschizând drumul apei, ceea ce ne va duce la fund în scurtă vreme. Și ce putem face? — Trebuie să găsim pământ, răspunse Miti Matái senin. Singură armă împotriva nenorociților ăstora de viermi este aerul. Trebuie să tragem navă pe uscat patruzeci și opt de ore, căci altfel o să ne tragă ei pe noi la fund. Și există pământ prin preajmă? Ar fi cazul să existe!... fu răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Miti Matái n-ar ști să gândească așa cum o face, probabil că astăzi am fi căzut în mâinile sălbaticilor ălora... Apoi adaugă: Marea Damă Solitara e pe punctul să dispară... În curând va răsări soarele. — Femeile la vâsle! Bărbații la arme! Ordinul Navigatorului-Căpitan îi puse pe toți în mișcare, căci, așa cum spusese Tapú Tetuanúi, zorii își anunțau prezenta. În clipa când la orizont apăru lumină difuza de dinaintea răsăritului, iar silueta insulei se ivi din întuneric, putură vedea cum două catamarane o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ce vă împiedică în lumea de-afară vă va împiedica și înăuntru”. Restul dezastrului n-a fost din vina noastră. N-aveam nici un motiv, absolut nici unul, să aducem o drujbă. Sau un baros sau o încărcătură de dinamită. Sau o armă. Nu, pe o insulă pustie o să fim în siguranță. Înainte de răsărit, în această nouă zi suavă pe care n-o vom mai vedea trecând. Așa ni se dăduse de înțeles. Poate că prea în siguranță. Din cauza asta n-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
oprește lângă un morman de piatră cioplită, ambasada vreunei economii petroliere din Orientul Mijlociu. Un paznic în uniformă deschide portiera și Lentil coboară din mașină. Cobori și tu. În hol, un alt paznic te controlează cu un detector de metale, căutând arme, cuțite, orice. Un alt paznic dă un telefon de la un birou a cărui tăblie e o lespede netedă de piatră albă. Alt paznic verifică geanta lui Lentil, dând la o parte bancnotele și negăsind decât mobilul. Ușile unui lift se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
la fiecare eveniment, cu atât întâlneai mai puțini vechi proprietari de căi ferate sau vapoare de cursă lungă. Inky spunea mereu că a absenta este noul mod de-a fi prezent. Ieșind într-o seară de la o recepție pentru victimelor armelor de foc, soții Keyes, Packer și Evelyn, coboară scările muzeului de artă și dau de coada obișnuită de nulități în haine de blană așteptând ca valeții să le aducă mașinile. Se întâmplă pe trotuar, chiar lângă o stație de autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aripi întinse de liliac, cu armatele de umbre mărșăluindu-i pe față, spune: — Singura alternativă ar fi că suntem de-o prostie eternă. Purtăm războaie. Luptăm pentru pace. Luptăm împotriva foametei. Ne place lupta. Luptăm și luptăm și luptăm, cu armele sau vorbele sau banii noștri. Și planeta nu-i cu o iotă mai bună decât a fost înainte de noi. Aplecându-se în față, agățat cu mâinile de brațele scaunului cu rotile, în timp ce armatele îi mărșăluiesc peste față, tatuajele mișcătoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Și totuși, dacă poartă semnătura lui, oamenii cumpără. Muzeele cumpără. Și după anul ăsta de celebritate... După anul ăla, într-o zi e la o galerie de artă și stă de vrobă cu patronul. Același care i-a împrumutat o armă cu un an în urmă. NU Dennis Bradshaw. Afară strada e întunecoasă. Ceasul de la încheietură arată ora unsprezece. Patronul spune că trebuie să închidă și să plece acasă. Ce s-o fi întâmplat cu pistolul ăla, Terry habar n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îmbulzește, apucând picioarele de silicon. Nimeni nu știe cine e cu adevărat nebun. Și Cora are în mână un pistol, cu eticheta de înregistrare atârnând încă de-o sfoară. Cu numărul cazului scris pe ea. Cora face semn cu țeava armei înspre cele două păpuși. — Ia-le, spune ea. Și vino cu mine. Băiețelul poartă doar chiloțeii lui albi, murdăriți în spate cu vaselină. Fetița, doar un slip de satin, întărit de la atâtea pete. Cu un singur braț, detectivul apucă păpușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
oamenilor cu mâna din mașini blindate. Reverendul Fără Dumnezeu spune: — Pe câmpia din țara Șinear, toți oamenii munceau împreună. Întreaga omenire împărtășea același vis măreț și nobil, și toți lucrau cot la cot să-l îndeplinească, în vremea aceea de dinaintea armelor și armatelor și bătăliilor. Apoi Dumnezeu s-a pogorât să vadă turnul, visul împărtășit de toți, care se înălța încet, ajungând cam aproape ca El să se simtă în siguranță. Și Dumnezeu a spus „Iată, ei sunt un singur popor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ruj. Târgurile locale erau o afacere bună, iar întâlnirile motocicliștilor erau foarte aproape pe locul doi. Și rodeo-urile erau bune. Și spectacolele nautice. Sau parcările din fața clădirilor în care se țineau convențiile alea mari ale iubitorilor de cuțite și arme de foc. Nu, n-a trebuit să caute prea mult pentru un public care să plătească din greu. Într-o seară, pe când se întorc la motel după ce Webber și Flint și-au lăsat mare parte din machiaj în parcarea Expoziției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
foc. Nu, n-a trebuit să caute prea mult pentru un public care să plătească din greu. Într-o seară, pe când se întorc la motel după ce Webber și Flint și-au lăsat mare parte din machiaj în parcarea Expoziției de Arme și Muniții a Statelor din Vest, Webber, așezat pe locul mortului, întoarce oglinda retrovizoare spre el, și zice: — Nu mai pot să duc mult chestia asta. Webber arată OK. Oricum, nu contează cum arată. Melodia contează mai mult. Peruca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se prefăceau că dau cu piciorul unii Într alții. Erau Încălțați cu bocanci prea mari pentru ei, iar când alergau arătau ca niște sunt clovni. Nu-s decât niște băieți ca mine, se gândea Adam, atâta doar că ei au arme! Când s-au apropiat de treptele verandei au șovăit și au schimbat câteva cuvinte. Erau prea departe, el n-a putut să audă ce-și spuneau. Apoi doi dintre ei au intrat În casă, iar când au ieșit, erau cu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și pantaloni de pânză cu dunga bine călcată până jos. N-avea cum să fie mai puter nic decât el dacă ar fi sărit la bătaie, i-a trecut lui prin minte. Asta dacă n-ar fi avut cumva vreo armă, ceea ce părea puțin probabil. — Mă numesc Adam de Willigen, a spus el. Sunt și eu prieten cu Margaret. S-a Înroșit tot și a simțit că spune o minciună. — Ce fel de nume mai e și ăsta? Ți l ai
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
un revolver. Parcă am fi Într-un film, și-a spus Margaret, un film cu totul idiot, În care ea avea nenorocul să joace un rol secundar. Nu-i trecuse nicio dată prin cap că cineva ar putea păstra vreo armă În torpedou. — Ce faci? l-a Întrebat. Ai permis? — Desigur, a răspuns Bill. Nu te Îngrijora, n-o să fie nevoie să-l utilizăm. E doar o asigurare. Ținea revolverul cu hotărâre, dar era liniștit, iar Margaret, privindu-l, a avut
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acoperit cu el gura și nasul. Prin ceață a Întrezărit niște siluete care-și croiau drum strecurându-se În labirintul vehiculelor. Nu era o halucinație, În spatele mașinilor erau Într-a devăr soldați cu echipament de luptă, care se ghemuiau cu armele Îndrep tate spre inamicul imaginar. Unul dintre ei a trecut pe lângă becak-ul În care se urcase ea, apoi s-a chircit ca să evite vreun adversar misterios. Crengile care-i camuflau casca tremurau În vânt, iar radioul lui portabil hârâia din
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]