2,985 matches
-
a treia poziție în ceea ce privește succesiunea. În timp ce cei doi pretendenți care îl preced mor și ei în mod misterios, Merlin se trezește pus în fața mai multor probleme: Jurt - fratele vitreg care încercase să îl asasineze de atâtea ori - îi propune un armistițiu, un vechi prieten îi face cunoscută prezența unui loc în care e posibil să fie întemnițat Corwin, iar un grup plănuiește să îl pună pe el pe tron. Situația este făcută mai dificilă de faptul că din acel grup fac
Prințul Haosului () [Corola-website/Science/324177_a_325506]
-
al III-lea, care de asemenea își dorea slăbirea poziției Imperiului în Italia. Bătălia de la Legnano din 29 mai 1176 a consemnat înfrângerea lui Frederic I și, prin Pacea de la Veneția din 1177, s-a căzut de acord asupra unui armistițiu de șapte ani. Prin Pacea de la Konstanz din 1183, orașele italiene au acceptat să își mențină loialitatea față de Imperiu, însă cu menținerea jurisdicțiilor asupra propriilor teritorii. a fost în câteva rânduri reînnoită, iar în anul 1226 și-a recâștigat vechiul
Liga Lombardă () [Corola-website/Science/324375_a_325704]
-
război mondial a fost construit un grup de submarine pitic clasa CB pentru marina italiană. Au fost comandate un număr de 72 de submarine la firma Caproni din Milano, dar numai 22 au fost terminate. Douăsprezece au fost finalizate înainte de Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate și nouă după. Șase au fost transferate la Marea Neagră pe calea ferată și folosite împotriva armatei sovietice, scufundând două submarine sovietice. După armistițiu, cinci submarine clasa CB (CB 1, CB 2, CB 3, CB
Submarin clasa CB () [Corola-website/Science/324382_a_325711]
-
dar numai 22 au fost terminate. Douăsprezece au fost finalizate înainte de Armistițiul dintre Italia și forțele armate Aliate și nouă după. Șase au fost transferate la Marea Neagră pe calea ferată și folosite împotriva armatei sovietice, scufundând două submarine sovietice. După armistițiu, cinci submarine clasa CB (CB 1, CB 2, CB 3, CB 4 și CB 6) au fost transferate Marinei Regale Române. Dintre acestea numai două au devenit operaționale și au efectuat misiuni de recunoaștere. După 23 August 1944 au fost
Submarin clasa CB () [Corola-website/Science/324382_a_325711]
-
independente cu capital la Tbilisi - Seimul Transcaucazian, înlocuit după cucerirea puterii la Sankt Petersburg de către bolșevici de Comitetul Transcaucazian. Acest nou organ al puterii civile a fost condus de menșevicul georgian Nikoloz Chkheidze. Pe 5 decembrie 1917 a fost semnat armistițiul de la Erzincan dintre ruși și turci, care a pus capăt conflictului armat dintre Rusia bolșevică și Imperiul Otoman. Pe 3 martie 1918 a fost semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, care a marcat ieșirea oficială a Rusiei din rândurile forțelor beligerante ale
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
și câmpul de luptă, între meditație și negociere, între vizite canonice și misiuni diplomatice. În toamna anului 1529 a participat alături de pârcălabul Ciceului, Simeon Dracșin, și de vistiernicul Toma la asediul cetății Bistrița, fiind unul dintre cei care au negociat armistițiul din 11 octombrie cu bistrițenii. Pentru meritele câștigate în stingerea acestui conflict, se pare că a fost dăruit de Petru Rareș cu satele Bogata de Sus și Bogata de Jos și un loc de moară pe malul dinspre Câțcău al
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
devastată, cu sute de mii de refugiați și cu o populație amenințată de foamete. Armenii au încercat sub conducerea generalului Andranik Ozanian să asedieze în mai multe rânduri orașul din Nagorno-Karabah Shusha (numit Shushi de armeni). Chiar mai înainte de semnarea Armistițiului de la Mudros, Andranik se deplasa dinspre Zangezur spre Shusha. Forțele armenilor au ajuns la aproximativ 40 km de oraș, când Imperiul Otoman a semnat armistițiul care pune capăt participării sale la prima conflagrație mondială . Forțele britanice i-au cerut generalului
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
mai multe rânduri orașul din Nagorno-Karabah Shusha (numit Shushi de armeni). Chiar mai înainte de semnarea Armistițiului de la Mudros, Andranik se deplasa dinspre Zangezur spre Shusha. Forțele armenilor au ajuns la aproximativ 40 km de oraș, când Imperiul Otoman a semnat armistițiul care pune capăt participării sale la prima conflagrație mondială . Forțele britanice i-au cerut generalului Andarnik să oprească orice acțiune militară, dându-I acestui asigurări că orice conflict va fi rezolvat în cursul negocierilor de la Conferința de Pace. Andranik a
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
Baku pe 14 septembrie și retragerea în Iran. Cea mai mare parte a populației armenești a reușit să se refugieze odată cu forțele britanice. Otomanii și aliații lor azeri au cucerit orașul pe 15 septembrie. Pe 30 octombrie însă, după semnarea armistițiului de la Mudros, trupele otomane au fost înlocuite de cele ale Antantei în regiune. Victoriile otomanilor în Caucaz au avut o influență minoră asupra desfășurării conflictului mondial. În condițiile în care se prefigura înfrângerea Imperiului Otoman în război, sultanul l-a
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
Imperiului Otoman în război, sultanul l-a demis pe Enver Pașa din funcția de ministru de război pe 4 octombrie, în timp ce restul guvernului Talaat și-a prezentat demisia zece zile mai târziu. Pe 30 octombrie 1918, Imperiul Otoman a semnat Armistițiul de la Mudros. După trei zile, membrii triumviratului care condusese de facto imperiul au fugit în străinătate. Pe 1 ianuarie 1919 noul guvern otoman l-a trecut în rezervă pe Enver Pașa. El a fost judecat "in absentia" de un tribunal
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
Unității și Progresului a fost desființat prin punerea sub acuzarea a membrilor săi de către tribunalele militare. După ce Puterile Centrale s-au dezintegrat în octombrie 1918, guvernul otoman a demisionat. Noul mare vizir Ahmed Izzet Pașa a negociat la sfârșitul lunii Armistițiul de la Mudros. În aceste condiții, liderii de frunte ai CUP au fugit din țară în zilele imediat următoare. Forțele britanice au ocupat o serie de puncte de importanță strategică din Imperiul Otoman, iar Înaltul Comisar Somerset Calthorpe a cerut noilor
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
ca în cazul armenilor și asirienilor, grecii au fost ținta diferitelor tipuri de atacuri din partea Junilor Turci și autorităților kemaliste. George W. Rendel, diplomat al British Foreign Office, a lăsat mărturii cu privire la masacrele și deportările grecilor în perioada de după semnarea armistițiului de la Mudros. Se estimează sute de mii de greci otomani au murit în această perioadă din cauza persecuțiilor În paralel cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, a avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor Turci. În 1922, într-
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
calea pentru semnarea tratatului Cele trei puteri au semnat Tratatul de la Londra pe 6 iulie 1827. Justificarea pe care o găseau puterile europene pentru intervenția în Grecia era subminarea comerțului maritim provocată de război. Tratatul cerea semnarea imediată a unui armistițiu între toate părțile beligerante. Aceast armistițiu ar fi presupus încetarea operațiunilor militare otomane într-un moment în care grecii erau pe punctul de a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să acționeze ca mediatori tratativele
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
puteri au semnat Tratatul de la Londra pe 6 iulie 1827. Justificarea pe care o găseau puterile europene pentru intervenția în Grecia era subminarea comerțului maritim provocată de război. Tratatul cerea semnarea imediată a unui armistițiu între toate părțile beligerante. Aceast armistițiu ar fi presupus încetarea operațiunilor militare otomane într-un moment în care grecii erau pe punctul de a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să acționeze ca mediatori tratativele de pace care ar fi urmat
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
ar fi presupus încetarea operațiunilor militare otomane într-un moment în care grecii erau pe punctul de a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să acționeze ca mediatori tratativele de pace care ar fi urmat armistițiului. Cele trei puteri cereau Porții să acorde Greciei autonomia. Tratatul prevedea ca Grecia să rămână sub suzeranitatea otomană și să plătească un tribut anual sultanului. Tratatul avea și o clauză secretă, care prevedea că, dacă Poarta nu accepta armistițiul într-
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
urmat armistițiului. Cele trei puteri cereau Porții să acorde Greciei autonomia. Tratatul prevedea ca Grecia să rămână sub suzeranitatea otomană și să plătească un tribut anual sultanului. Tratatul avea și o clauză secretă, care prevedea că, dacă Poarta nu accepta armistițiul într-o lună, fiecare semnatar urma să numească un consul la Nauplion, capitala Republicii Elene, asigurând astfel recunoașterea de facto a unui guvern rebel, ceva ce marile puteri nu mai făcuseră până atunci. Aceeași clauză autoriza părțile semnatare să ordone
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
lipsea cu desăvârșire finețea diplomatică, calitate pe care o atribuia în derâdere camaradului său francez H. de Rigny. În plus, el er un susținător al cauzei grecilor, fiind membru al „London Philhellenic Committee”. Codrington avea instrucțiuni precise, să impună un armistițiu și să asigure respectarea lui de către toate tabrere și să împiedice venirea de întăriri și provizii pentru forțele otomane din Grecia. El ar fi trebuit să folosească forța militară doar ca o ultimă soluție.. Pe 29 august, Poarta a respins
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
militară doar ca o ultimă soluție.. Pe 29 august, Poarta a respins în mod oficial prevederile Tratatului de la Londra, ceea ce a avut ca răspuns numirea unor reprezentanți diplomatici occidentali la Nauplion. Pe 2 septembrie, guvernul provizoriu grec a acceptat condițiile armistițiului. Lui Codrington îi rămânea doar sarcina să impună măsuri restrictive otomanilor. Golful Navarino este un port natural vast pe coasta de vest a Messiniei (în partea de sud-vest al Peloponezului). Are o lungime de aproximativ 5 km și o lățime
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fi considerată o provocare de către Ibrahim Pașa, Codrington a încercat să minimalizeze faptul, declarând că nu dorește să se angajeze într-o bătălie, ci că dorește să facă o demonstrație de forță, pentru a-i obliga pe otomani să respecte armistițiul și să stopeze atrocitățile împotriva populației civile. Vasele militare aliate din acele timpuri foloseau în principal aceeași tehnologie de pe vreme războaielor napoleoniene: corăbii cu pânze, cu carena din lemn nearmat, înarmate cu tunuri cu încărcare frontală, cu țeavă lisă. Britanicii
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
supravegherea boierului Boris Morozov, un adept al culturii occidentale. Când a devenit țar, fiind prea tânăr pentru a domni, l-a numit pe Morozov în fruntea guvernului său. Politica externă a lui Morozov a fost pacifistă. El a asigurat un armistițiu cu Polonia și a evitat cu grijă complicațiile cu Imperiul Otoman. Politica sa internă a fost scrupulos echitabilă și a vizat ameliorarea sarcinilor publice prin limitarea privilegiilor comercianților străini și desființarea a multor birouri inutile și costisitoare de judecată. Obiectivul
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
suedezi, deși armatele lui au ocupat zone întinse din Letonia, Estonia și Finlanda. În noiembrie 1658 a încetat acordul de încetare a focului dintre Polonia și Rusia. Știind că nu putea învinge și Polonia și Suedia, Alexei a semnat un armistițiu cu suedezii în decembrie 1658. Polonezii au încheiat pacea cu Suedia prin Tratatul de la Oliva în mai 1660. Prin tratatul de la Kardis cu Suedia (iunie 1661) rușii au renunțat la toate teritoriile suedeze pe care le cuceriseră. Războiul cu Polonia
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
încoronarea sultanului Mehmed al II-lea) și 1606 (pacea de la Zsitvatorok), perioada de reformă dintre 1606 și 1826 (desființarea corpului ienicerilor), perioada de modernizare dintre anii 1826 și 1858 și perioada declinului dintre anii 1861 (încoronarea sultanului Abdülaziz) și 1918 (Armistițiul de la Mudros). Cea mai veche formă de armata otomană a fost o forță de cavalerie nomadă de stepă. Aceasta a fost centralizată de Osman I din triburile turcomane care locuiau în vestul Anatoliei în secolul al XIII-lea. Aceste călăreți
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
navele militare în zonă pentru asigurarea securității și libertății supușilor proprii. Un al doilea motiv invocat era soarta populației creștine elene și dorința de oprire a vărsării de sânge și a distrugerilor provocate de război. Textul tratatului prevedea că odată armistițiul semnat, conflictul urma să fie considerat ca rezolvat : În ceea ce privește sancțiunile, ele au fost cuprinse într-un articol secret, care a fost făcut public pe 13 iulie în ziarul "Times ". Această clauză prevedea că, în cazul în care Imperiul Otoman avea
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Acest termen a fost redus la 15 zile după scurgerea de informații din ziarul „Times”. În caz de refuz, ambasadorii trebuiau să insiste cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să fie puși la curent cu eforturile ambasadorilor lor), comandanții flotelor aliate urmau să „folosească toate mijloacele [...] pentru obținerea unui armistițiu imediat” și să organizeze escadre care să împiedice sosirea în Grecia a oricăror întăriri ale turcilor sau egiptenilor. Folosirea forței urma să fie ultima soluției, în cazul în care otomanii ar fi încercat spargerea blocadei navale. Pentru orice caz care
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]