2,756 matches
-
văzut sărăcia oamenilor și bolile care îi atacă zi de zi. În 1999 a mers în desertul Thar din India pentru a face un show televizat. Mai târziu, mai exact în anul 2001, a publicat aceste experiențe în romanul său autobiografic "A Most Special Love" și a donat toate încasările din vânzarea cărții pentru realizarea altor acte de caritate. În 2004 a fost recunoscută ca ambasador al păcii UNICEF. Donațiile sale s-au îndreptat către numeroase spitale și școli, în special
Lee Young Ae () [Corola-website/Science/320588_a_321917]
-
medievală a Sighișoarei. La 11 noiembrie 1954 se stinge din viață soția sa. În următorii ani, artistul va fi preocupat de redactarea creației literare a Ariadnei Löwendal, precum și de redactarea propriilor scrieri. Publică în periodicele vremii câteva povestiri cu caracter autobiografic. Începând din luna august a anului 1955, își semnează lucrările de artă plastică "GLA" (adăugând propriilor inițiale litera "A", de la prenumele soției). 1957-1964 Participă cu mai multe portrete la ediții succesive ale Expoziției Interregionale de artă plastică de la Iași. În
George Löwendal () [Corola-website/Science/321554_a_322883]
-
de ori, acestora alăturându-li-se "Rapsodia a II-a" și "Variațiunile simfonice "I Got Rhythm"" în cadrul "Integralei lucrărilor pentru pian și orchestră de George Gershwin", editată pe disc compact în anul 2002. În anul 2005 și-a lansat cartea autobiografică „Așa a fost.” Dan Mizrahy a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București.</br> Înmormântarea a avut loc pe data de 26 februarie 2010, ora 13, la Cimitirul Evreiesc de Rit Sefard de la
Dan Mizrahi () [Corola-website/Science/321578_a_322907]
-
20 de către Modern Library, este recunoscut, în general, ca lucrarea cea mai influentă și populară a lui Vonnegut. Utilizarea bombardardării orașului Dresda în timpul celui de-al doilea război mondial, ca eveniment central al povestirii, face ca romanul să fie aproape autobiografic, datorită faptului că autorul a fost prezent la bombardament, ca prizonier de război. Ajutorul de capelan Billy Pilgrim este un soldat american dezorientat, fatalist și neinstruit. Nu-i plac războaiele și este capturat de germani în timpul bătăliei de la Bulge și
Abatorul cinci () [Corola-website/Science/320829_a_322158]
-
a devenit subiect de dispută. Hussein afirma că arabii din Beirut se vor opune puternic izolării lor de orice stat arab viitor, dar nu a adus niciodată în discuție problemele Palestinei sau Ierusalimului. Chaim Weizmann avea să noteze în cartea autobiografică "Trial and Error" că Palestina a fost exclusă din regiunile care ar fi trebuit să devină stat independent arab. Această interpretare a fost susținută în mod explicit de cabinetul britanic în 1922 în așa numita „Carte Albă”. Pe baza asigurărilor
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
de 4 septembrie 1989 la Lausanne. Simenon este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai secolului douăzeci, capabil de a scrie câte 60-80 de pagini pe zi. Opera să cuprinde aproape 200 de române, peste 150 de nuvele, cateva lucrări autobiografice și numeroase articole scrise sub mai mult de două duzini de pseudonime. În total, cam 550 de milioane de copii ale lucrărilor sale au fost tipărite. El este cunoscut în principal pentru cele 75 de române și 28 de povestiri
Georges Simenon () [Corola-website/Science/317290_a_318619]
-
Maigret se înfurie) (1947). Simenon a scris de asemenea foarte multe "române psihologice", ca de exemplu "The Strangers în the House" (1940), "La neige était sale" (1948) sau "Le fils" (1957). Opera să mai cuprinde de asemenea și câteva române autobiografice, printre care "Je me souviens" (1945), "Pedigree" (1948) sau "Mémoires intimes" (1981). În 1966 Simenon a primit cea mai mare distincție a MWA, Grand Master Award. În 2003 colecția La Pléiade (sursă de inspirație pentru Library of America) a inclus
Georges Simenon () [Corola-website/Science/317290_a_318619]
-
paleoantropologie modelul principal care descrie originea și dispersarea timpurie a omului modern anatomic. Teoria este adesea numită în presa populară modelul „Out-of-Africa” (nume ce face referință la filmul american "Out of Africa", realizat de Sydney Pollack în 1985 după romanului autobiografic "Ferma africană" al scriitoarei daneze Karen Blixen) și este cunoscută în mediul universitar ca ipoteza originii unice recente ("recent single-origin hypothesis"), ipoteza înlocuirii ("replacement hypothesis") și modelul originii africane recente ("recent African origin model"). Ipoteza ce presupune că oamenii au
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
Penn a fost faimos prin temperamentul său sanguin, viața sa boemă, atașamentul față de țara Israelului și pentru ideile marxiste de dreptate socială. Biografia sa timpurie este învăluită în mister, în mare parte din cauza unor elemente ce par fanteziste din relatările autobiografice ale poetului. După datele culese de cercetătoarea israeliană Haggit Halperin, profesoară la Universitatea Tel Aviv, numele său adevărat ar fi fost Avraham Pepliker-Stern, părinții săi fiind Iosef Stern și Sonia Safferman, originară din Ucraina. După spusele poetului, s-ar fi
Alexander Penn () [Corola-website/Science/321386_a_322715]
-
memoriile sale Mor Salkımlı Ev ( "Casa cu glicine"), conceput inițial în limba engleză în anul 1926 și tradus ulterior în limba turcă în anul 1963. În această casă Halide Edip va beneficia și de prima educație religioasă; în cartea sa autobiografică descrie moscheea Selimiye, aflată în apropierea casei bunicilor, mesele de iftar din timpul postului de Ramadan, dar și rugăciunile facute la moschee. Spre deosebire de casa bunicilor în care primește o educație religioasă, Halide Edip are prilejul de a beneficia și de
Halide Edib Adıvar () [Corola-website/Science/321466_a_322795]
-
Haabløse slaegter, 1880 - Făpturi fără speranță; Tine, 1889). Creator al impresionismului literar danez, mai ales în nuvelele târzii, străbătute de accentele amare ale ratării într-o lume crepusculară (Stille existenser, 1886 - Existențe tăcute; Under aaget, 1890 - Îngenunchiații). Romane cu accente autobiografice (Mikaël, 1904; De uden faedreland, 1905 - Cei fără patrie). În eseurile Realisme og realister (1879, Realism și realiștii), Kritiske studier (1880, Studii critice), a definit realismul ca modalitate artistică.
Herman Bang () [Corola-website/Science/316356_a_317685]
-
Balint, care îi sprijinise financiar în aceasta perioadă. Iosif Hodoș se numără printre primii membri ai "Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român" (ASTRA). Este membru fondator al Academiei Române și secretar general al ei până la moarte. Din însemnările autobiografice ale lui Enea Hodoș, aflăm că a făcut clasa I la Roșia, continuând apoi învățătura la școala ungurească din Brad, unde tatăl său, care era vice comite în Baia de Criș, a hotărât să-l dea. Despre cartea pe care
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
octombrie când un avion de la tabăra de bază a sosit și i-a luat pe dr. Poulter și pe Byrd. Restul grupului s-a întors la tabăra de bază cu tractorul. Această expediție este descrisă de Byrd în lucrarea sa autobiografică "Singur" ("Alone"). Ea este comemorată și de un timbru emis în acea vreme. La sfârșitul lui 1938, Byrd a vizitat Hamburgul și a fost invitat să participe la expediția antarctică germană „Neuschwabenland” ("Suabia Nouă") din 1938-1939, dar a refuzat. A
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
găsit un loc în noul context ca parte din muca lui Shah. După 20 de ani, autorul Gurdjieffian a sugerat cum că Bennett ar fi fost înșelat de către Shah. Bennett povestește chiar el depsre chestiunea în cauză în lucrarea sa autobiografică din 1974; acesta caracterizează comportamentul lui Shah, după transferul proprietății pe numele său, ca fiind „greu de suportat”, dar inisistă asupra faptului că Shah era o „persoană cu maniere extrem de rafinate și cu foarte multă sensibilitate” și consideră că Shah
Idries Shah () [Corola-website/Science/326471_a_327800]
-
se poate înțelege că ea a fost așternuta în scris de scribul sau, Baruh ben Nerya, după dictare din gură lui Ieremia. Cartea, după câte se pare, a fost redactată din mai multe suluri, conținând profeții și relatări istoriografice și autobiografice și posibil, a suportat redactări ulterioare, până la elaborarea versiunii definitive a canonului Bibliei. Structura cărții nu respectă ordinea cronologică. După câte se pare, în afară versiunii din tradiția canonica ebraică, Massora, mai există și altă versiune, care a servit drept
Ieremia (carte) () [Corola-website/Science/323557_a_324886]
-
sunt și influențele lui în domeniul terapiei directe, terapiei strategice a familiei, terapiei orientate spre scop și a programării neurolingvistice. Erickson se dădea adesea exemplu pe sine însuși pentru a exemplifica puterea minții inconștiente. Multe din învățăturile lui anecdotice și autobiografice au fost strânse și publicate de Sidenaz Rosen în cartea intitulată My Voice Will Go With You. Multe din experințele personale ale lui Erickson chiar și de la o vârstă fragedă au fost identificate ca fiind hipnotice sau autohipnotice. Erickson a
Milton H. Erickson () [Corola-website/Science/323661_a_324990]
-
a scrie. Lucrează mai întâi ca jurnalist, apoi romancier și povestitor ("Des couples", "Une femme", "Voici des ailes"). Trezește interesul lui Jules Renard și Alphonse Daudet, fără a beneficia însă de succes la public. În 1901, publică "L'enthousiasme", roman autobiografic. Frecventează marile nume ale literaturii pariziene: Stéphane Mallarmé sau Alphonse Allais. În 1905, Pierre Lafitte, directorul revistei lunare "Je sais tout", îi comandă o povestire pe modelul lui Raffles de Ernest William Hornung: "L'Arrestation d’Arsène Lupin". Doi ani
Maurice Leblanc () [Corola-website/Science/323212_a_324541]
-
Saussure și alți 16 oameni. În timpul războaielor napoleoniene, Savoia a trecut sub control francez, iar a devenit membru al consiliului comunei. A efectuat o tentativă nereușită de a introduce oile merinos în valea Chamonix. Balmat a fost criticat pentru relatarea autobiografică a ascensiunii, publicată ulterior în engleză sub titlul "Jacques Balmat or The First Ascent of Mont Blanc: A True Story", în care rolul doctorului Paccard a fost minimalizat. Milner a descris relatarea lui Balmat ca fiind „cețos de romantică și
Jacques Balmat () [Corola-website/Science/323321_a_324650]
-
unui cântăreț pribeag) , cunoscut de public după versul „"Hadereh aruká hi verabá"” (Lungă-i calea și anevoie), s-a bucurat de mare succes și e considerat primul ei șlagăr. Și cântecul „"Noa"” (1957), care, după spusele ei are un caracter autobiografic, a fost inclus în același spectacol al ansamblului amintit. Pentru spectacolul „"Daber el hakir"” („Vorbește la pereți”) care a fost montat la Teatrul „Hasambatyon” în 1958, Naomi Shemer a compus cântecul „"Halayla holeh basderot"” (Noaptea pe bulevard), care a fost
Naomi Shemer () [Corola-website/Science/324068_a_325397]
-
a parcurs în lung și în lat cadrilaterul, încercând să descrie viața turcilor din orașe și din sate, obiceiurile, istoria lor acolo. 1934 - Apare volumul "Hotar de țară", Ed. Cartea Românească, 255 pagini, roman de război. Acțiunea, în mare parte autobiografică, narată chiar la persoana întâia, se petrece în primul război mondial, într-o fortăreață de pe malul Nistrului, la hotarul cu Rusia Sovietică. Se încheie odată cu sfârșitul războiului, cu trecerea refugiaților și statornicirea hotarului. Trebuia să urmeze și un volum al
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
serie de lucrări mistice/spirituale, câteva din ele împreună cu Măicuța Veronica : "Din tainele Universului spiritual negativ" (redactată final în 1982), "LIGURDA" (1975), "Sensul celor trei munți" (1976) și lucrarea sa de vârf, "Nunțile Necesare" (1980), apoi " În căutarea sensului vieții"- autobiografică. De asemenea compune mai multe volume de poezii: "Cântecul singurătății albastre", "Imnuri", "Poemele Gnozei", "Canon la crin". În 1969 e chemat de Patriarhul Justinian și lucrează aproape 8 ani ca arhitect titular al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, unde activează din
George Văsii () [Corola-website/Science/326811_a_328140]
-
1996). Moare subit, în circumstanțe suspecte, pe 11 septembrie 2001 și este înmormântat pe 14 septembrie, la Brăila. "Din tainele Universului spiritual negativ" (1962) "Ligurda" (1975) "Sensul celor trei munți" (1976) "Nunțile Necesare" (1980), Solteris, Piatra Neamț " În căutarea sensului vieții", autobiografică, Solteris, Piatra Neamț "Cercetări în lumea nevăzută", Solteris, Piatra Neamț, 2001 "Imnul acatist la Rugul Aprins, cu o introducere de George Văsii", 2002 Volume de poezii: "Cântecul singurătății albastre", "Imnuri", "Poemele Gnozei", "Canon la crin", "Surghiunul miresei".
George Văsii () [Corola-website/Science/326811_a_328140]
-
Autobiografie (1994) (titlu original "I. Asimov: A Memoir") este o carte autobiografică a scriitorului american Isaac Asimov, apărut postum. Cartea a fost recompensată cu premiul Hugo pentru non-fiction în același an. Spre deosebire de primele două autobiografii - "In Memory Yet Green" (1979) și "In Joy Still Felt" (1980) - care fuseseră strict cronologice, Asimov a
Autobiografie (Isaac Asimov) () [Corola-website/Science/325569_a_326898]
-
șapte sfetnici reprezentându-i pe Margaret Fuller, Hiram Fuller (fără legătură de rudenie cu persoana anterioară), Thomas Dunn English, Anne Lynch Botta, Anna Blackwell, Ermina Jane Locke și soțul ei. Povestirea, scrisă spre sfârșitul vieții lui Poe, a fost oarecum autobiografică în anumite privințe. Bufonul Hopa-Hop, la fel ca și Poe, a fost „răpit de acasă și prezentat regelui” (bogatul său tată vitreg John Allan), „purtând un nume care nu i s-a dat prin botez, ci i s-a conferit
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
poveștilor gotice. Oricum, multe elemente introduse în „Metzengerstein” vor deveni obișnuite în scrierile viitoare ale lui Poe, inclusiv castelul sumbru și puterea răului. Deoarece povestirea se referă la un orfan crescut într-o familie aristocratică, unii critici sugerează o legătură autobiografică cu autorul ei. Povestirea a fost trimisă de Poe la un concurs de scriere organizat de "Saturday Courier". Deși nu a câștigat, ziarul a publicat-o în ianuarie 1832. Ea a fost republicată cu permisiunea lui Poe, doar de două
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]