3,154 matches
-
s-o cumpăr? - și m-ar fi ajutat el cu mutatul. I se părea un gest pur și simplu neprietenos că nu i-am dat prilejul de a-mi fi de folos. Între timp, dna Stroeve stătea liniștită și tricota ciorapi, fără să vorbească, ascultând cu un zâmbet calm tot ce spunea el. — Așa că vezi, m-am însurat, spuse el deodată. Ce părere ai de nevastă-mea? Și o cuprinse într-o privire caldă așezându-și mai bine ochelarii pe șaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
chiar și negrese. Unele sunt grase și altele slabe. Și sub stratul gros de fard de pe fețele lor, sub negrul greu de pe sprâncene și rujul stacojiu de pe buze, vezi totuși ridurile bătrâneții și urmele desfrâului. Unele poartă combinezoane negre și ciorapi de culoarea pielii. Altele au părul încrețit, vopsit blond, sunt îmbrăcate ca fetițele cu rochițe scurte de muselină. Prin ușa deschisă vezi o pardoseală de gresie roșie, un pat mare de lemn și pe o masă de brad un ulcior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
noi, iar în spate se târau nevolnic rămășițele noastre. Și mergând așa la braț cu marea, amândoi îi sorbeam aerul, măreția, necuprinsul. ― Du-te și-i cere iertare, i-am spus Mihaelei. Ai făgăduit. Ea coborî la mal, își trase ciorapii și îngenunche pe nisipul ud. ― Ce faci? Ce faci? ― Vreau s-o sărut. Spunând acestea se aplecă adânc și puse buzele pe apa neliniștită. ― E sărată? am întrebat-o surâzând. ― O-ho, făcu Mihaela cu un gest plin de gingășie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
care umblă românul la Istanbul poate să întîrzie din rațiuni estetice. La Moscheea albastră trebuie, evident, să ne descălțăm. Se fac glume. Dacă ne ia cineva ghetele?" Ne supunem, totuși, regulii. Altminteri, nu se poate intra în moschee. Simt prin ciorapi răceala pardoselii. Mă lămuresc că moscheea se numește "albastră" din cauza vitraliilor care sunt foarte frumoase. La ieșire, iau de pe raft, din greșeală, altă pereche de adidași care seamănă cu ai mei. Mă mir că piciorul îmi intră greu, când vreau
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
una câte una, ca un joc de domino, pe apele cisternei, vânează, unul câte unul, fiecare limax-vinețiu-cu-guriță-cu-dinți și fiecare mormoloc de broască-spion, până la miezul zilei apele cisternei sunt curate, regina gâștelor sălbatice moffitti îți dăruiește drept mulțumire o pereche de ciorapi din puf de gâscă sălbatică, stolul se înalță în v, tu te ocupi să termini de rezolvat problema acestei redute a oștirilor dușmanilor tăi, găurești pânza freatică alimentatoare a cisternei cu o săgeată de bronz, apoi lărgești gaura cu mâna
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
clasice. Am făcut o excursie de elevi, și am avut multe peripeții și nedumeriri. Amicii erau, unii, de cea mai proastă calitate. Fete cu vorbe greoaie și gesturi la fel. Schimbau între ele zilnic cele câteva rochii și cei câțiva ciorapi pe care-i aveau. E ridicol să vezi aceeași bluză roșie cu panglicuțe colorate, ornamentate pretențios, apărând în fiecare zi pe alt trup. Mă indignam când vedeam că Irina lasă să i se schimbe hainele în felul acesta. "Dacă mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ar fi putut să nu observe îndată) și a încercat să se desfacă. Atunci am riscat ultimul mijloc, neținând seama de repulsia pe care o aveam pentru orice fel de brutalitate. I-am smucit hainele, i-am zvârlit ghetele și ciorapii, în timp ce ea se înverșuna zadarnic să se apere, zbătîndu-se, încercînd să bată și să muște, aruncând cuvintele cele mai dureroase pe care nu voiam să le aud: - Te urăsc, brută! M-auzi? Te urăsc! Am aruncat-o despuiată sub plapumă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în timpul despărțirii? - Cum ai putut să fii a lui? - Iar începi cu aceleași întrebări. - Sunt evenimente cu care parcă te-ai deprins, și apoi brusc reaparîn minte cu aceeași intensitate. De pildă, acum îmi închipui cum ți-ai scos rochia. ciorapii, cămașa. În ce cameră, în ce stradă? Nu îndrăznesc să te întreb niciodată. Desigur, intr-un colț mai dosnic, căci pe străzile principale vă temeați să nu vă văd. Și eu, care bănuiam totul, nu îndrăzneam să merg decât pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
voastră. Îți închipui ce tremur m-a cuprins când, pe neașteptate, cineva examina lângă mine o hartă a orașului. Poate erai îmbrăcată cu una din hainele pe care le porți cu mine. E imposibil să fi aruncat toate cămășile, toți ciorapii de atunci. Cu toate că hainele nu erau prea importante, azvârleai imediat totul ca să rămâi goală! Ioana și-a lăsat capul pe umărul meu, fața i s-a tras, s-a îngălbenit. Marea ritmează funebru conversația. - Nu ți-am ascuns nimic. Trebuie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
este pentru tine, pasionată, un cuvânt convențional?) și de toate principiile înrădăcinate în tine, orice teorii ai susține. Și poate că fericită ai fi nu având la dispoziție biblioteca cea mai imensă, ci cu un șorț și cu picioarele fără ciorapi în papuci, cu părul în dezordine, în fața unei căsuțe de țară aruncând grăunțe la o mie de păsări. Am învățat atâtea, am chibzuit atâtea, și încă să nu fiu în stare să diferențiez sufletul de corp! Sufletul, care a rămas
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un picior întins înainte, ca și cum ar fi dat să-ți taie calea, dar deocamdată nu se clintea din loc. Deocamdată. Iar culoarea piciorului întins înainte, vai! ce culoare mai era și aia? Parcă ar fi fost piciorul mamei când purta ciorapi bej de iarnă. Dar ea nu purta ciorapi. Era chiar culoarea ei. Nestor nu mai voia să intre în niciun magazin de confecții, dar nu putea refuza s-o însoțească pe mama când aceasta alegea uși dosnice și îl trăgea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să-ți taie calea, dar deocamdată nu se clintea din loc. Deocamdată. Iar culoarea piciorului întins înainte, vai! ce culoare mai era și aia? Parcă ar fi fost piciorul mamei când purta ciorapi bej de iarnă. Dar ea nu purta ciorapi. Era chiar culoarea ei. Nestor nu mai voia să intre în niciun magazin de confecții, dar nu putea refuza s-o însoțească pe mama când aceasta alegea uși dosnice și îl trăgea după ea zâmbindu-i încurajator, în timp ce el simțea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ușă fără prag într-o altă sală cu tavan înalt, observând totodată cu atenție și poate și c-un pic de îngrijorare când Nestor avea să dea ochi cu manechinele de acolo. Dar erau manechine goale aproape toate de culoarea ciorapilor pe care mama îi purta iarna, iar zgomotul de la mașinile de cusut se auzea venind de dincolo de ușă și de dincolo de pereți. Se apropia o doamnă plinuță și drăguță, dar mama încă nu era gata să stea cu ea de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
îmi spune că am să ajung un manechin foarte-foarte apreciat. Cum așa? Ea era vie și avea pielea albă-albă. Să ajungă oare să încremenească într-o bună zi pe un piedestal și pielea să i se coloreze în bej de ciorapi de iarnă? Și să mai fii și încântat de un asemenea viitor catastrofal? Nestor își aminti de manechinul de pe palierul magazinului de confecții și se întrebă dacă înainte nu fusese totuși o doamnă tânără, vie, care cândva își dorise mult
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
un material greu îi cădea în falduri acoperindu-i picioarele până la jumătatea gambei și făcea o cută adâncă între coapse, în poală. Nestor îi observă culoarea pielii și găsi, c-un zâmbet interior, că nu amintea câtuși de puțin de ciorapii bej pe care mama îi purtase iarna cu ani și ani în urmă. Pielea ei era de un ocru perfect natural. Mda, vorbi singur Nestor, industria manechinelor a evoluat spectaculos. Deodată își întoarse privirea în lungul pasajului și îl zări
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Niciodată nu mi-a fost rușine să port șosetele pe care mi le cârpea mama. Cu capul în nori în multe privințe, eram totuși de-ajuns de lucid ca să-mi dau seama că situația nu ne permitea să ne punem ciorapi noi la prima găurică ivită în călcâi. Iar mama nu lăsa prima găurică să ia proporții: alegând ață de culoare potrivită, o înlătura prompt, restrângând-o la o abia perceptibilă dunguliță în țesătura ciorapului. După mai multe asemenea cârpeli însă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu ne permitea să ne punem ciorapi noi la prima găurică ivită în călcâi. Iar mama nu lăsa prima găurică să ia proporții: alegând ață de culoare potrivită, o înlătura prompt, restrângând-o la o abia perceptibilă dunguliță în țesătura ciorapului. După mai multe asemenea cârpeli însă, gaura începea să fie prea mare și nu se mai lăsa strânsă pur și simplu. Și aici se vădea adevărata îndemânare a mamei, absolventă, cu mulți ani în urmă, a unei școli de arte
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care, schimbând direcția și luând-o de-a curmezișul, acul devenea o veritabilă suveică strecurându-se agil printre fire și desăvârșea lucrarea creând o împletitură care, dincolo de utilitate, era ea în sine, prin perfecțiune, o încântare pentru ochi. Dar cârpitul ciorapilor nu era unica preocupare a mamei în casă. Toate obiectele de îmbrăcat, în cea mai mare parte făcute de mâna ei, le avea în grijă. Lua măsură, croia, tăia, proba, tighelea, cosea la mașina de cusut manuală Singer, tricota cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tricota cu andrelele, croșeta. Cămăși, izmene, chiloți, cearșafuri, fețe de masă, pulovere și jachete, pe toate le urmărea în ce stare se aflau și observa când începeau să se roadă. Jachetele și puloverele rareori le cârpea în coate pentru că, spre deosebire de ciorapi, rosăturile acelea prea ar fi fost la vedere. Și cum, în ciuda sărăciei, pentru ea conta și prestigiul familiei, remediul stătea în a le deșira și a le împleti de la început. Așa se face că obiectele tricotate mai devreme sau mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fiindcă-i făcut dintr-un material mai gros și mai înflorat? Iar tânărul funcționar cică ar fi găsit cât se poate de naturală o asemenea conduită. Cică făcea glume pe seama jartierelor cu care Marilena sau Melisa, mă rog își prindeau ciorapii de nailon de portjartier. Asta ar fi văzut-o chiar un văr care ar fi fost de față, în casă la ele așa spune lumea... Tânărul funcționar se ținea de glume: agăța c-un deget jartiera ei, uite-așa, trăgea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
puțin cinzeci de ani. Dar Ion Schipor îl trata de la egal la egal. Sau, mai exact, se tratau reciproc ca și cum ar fi fost de-o vârstă... Anatol ăsta purta sacou și pantaloni de golf sub care avea trași pe picior ciorapi de mătase 13. Purta o bască întinsă cât o farfurie (întinsă), c-un lob lăsat într-o parte, precum pictorii, deși, din câte am înțeles, el nu era pictor. Iar când m-am uitat mai atent la buzele lui, am
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o fată cam de aceeași vârstă cu el, despre care și-a dat seama numaidecât că e altfel. Adică ciudată, cu mintea un pic rătăcită. Purta o rochie de culoare oliv închis, cu trei volane, cumva nepotrivită cu vârsta ei, ciorapi trei sferturi cu dungi în culori vii și o pereche de ghete nou-nouțe, maro-roșcat, legate cu șireturi. Era clar că se bucura de toată atenția familiei. Impresia pe care o crea vestimentația era că reflectă exact condiția ei de ființă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu un tip care câștigase o avere din comerțul cu șerbet. Avea silueta clasică, în formă de pară, pe care o capătă vrând-nevrând englezoaicele dintr-o anumită clasă și cu o anumită dispoziție. Picioarele, niște tuburi uluitoare, erau îmbrăcate în ciorapi de nailon într-o nuanță caramel specifică. Drept urmare, impresia pe care o lăsau aceste picioare lipsite de genunchi sau tendoane era că nu aveau cum să sângereze în cazul în care i-ar fi trecut cuiva prin cap să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de bebeluș îmbătrânit i se încreți într-un rânjet dezgustător, apoi reveni la expresia țeapănă, de păpușă. — Ce mă bucur! Așadar, prinzând încă o dată tivul, mâna lui Carol ridicase cu totul rochia, răsucind-o în jurul taliei; rămase așezată pe băncuță. Ciorapii îi strângeau bluza și lenjeria ca pe niște petale cuibărite într-o plasă transparentă. Carol își scoase dresurile - se eliberă. Își pusese o pereche de chiloți bărbătești care se curbau ușor peste pubis, numai că tot nu avea bijuteriile necesare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mai fine dintre sosuri. Carol era siderată. Rămase așa un moment sau două, beată de fericire, relaxată, cu mintea limpede și mai goală decât de obicei - apoi se șterse temeinic cu o bucată de hârtie igienică. Își puse chiloții bărbătești, ciorapii și fusta, aranjă câte ceva prin cameră și se așeză să-și aștepte bărbatul. *** — Henry James nu avea decât o jumătate de pulă. Puțină lume știe chestia asta. Bietul om și-o înjumătățise alergând după o tulumbă, pe vremea când voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]