KorAP: Find »[drukola/base=colonist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...117 >

2,912 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

106-275). După cucerirea și transformarea ei în provincie, a început procesul de colonizare cu elemente romane sau în curs de romanizare. Numărul coloniștilor a fost însemnat ("infinitas copias hominum") și ei proveneau din întreaga lume romană ("ex toto Orbe Romano"). Coloniștii erau atrași de bogățiile Daciei și erau exponenții (purtătorii) civilizației provinciale romane. În perioada aceasta, ca limbă a statului, a justiției, a orașelor, a comerțului și a armatei, latina a fost însușită treptat de autohtoni-în 212, prin constituția lui Caracalla

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
orașele propriu-zise apar după cucerire, sub forma coloniilor și municipiilor. Începând cu Ulpia Traiana și continuând cu Drobeta, Napoca, Apulum, numărul lor a crescut la douăsprezece. Fiecare oraș avea un teritoriu rural propriu, alcătuit din sate (vici), erau locuite de coloniști (cetățeni romani), fiind centre economice și culturale, de difuzare a limbii latine și a modului de viață roman. În sate (vici), o pondere în cadrul romanizării au avut-o așa-numitele villae-proprietăți funciare (ferme) aparținând unor cetățeni romani, pe pământul cărora

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de valurile slave în văile cele mai înalte și pe plaiurile munților, unde au trăit mai cu seamă din păstorit. Slavii așezați în Dacia au întâlnit aici rezistența autohtonilor traco-daci, la care s-au adăugat resturi de goți, și a coloniștilor romani ( E. Petrovici, în 1940, Berlin, apud I. I. Russu). După câteva secole de viață latentă (acel "hiatus istoric" românesc din secolele VII-XI), elementele etnice de limbă romanică-românească (vechii "daco-romani") s-au ridicat din treapta inferioară a formelor economice și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mod conștient". Amprenta de neșters lăsată de Roma asupra Daciei "sigiliul Romei" (Iorga) nu a fost numai urmarea operei de cucerire (106-275) și nu a fost ștearsă prin evacuarea militară și administrativă (275), datorită folosirii latinei, mai mult decât datorită coloniștilor, veterani și cetățeni romani, ea a reușit să supraviețuiască și după încetarea dominației politice a Imperiului în nordul Dunării. În secolul al IV-lea, "Romania" răsăriteană depășea spre nord limitele Imperiului de Răsărit, dar centrul ei era pe malul drept

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asupra vlahilor din thema Thesaliei. Ulterior, în secolul al XII-lea, mențiunile despre vlahi sunt tot mai frecvente. În 1166, în armata împăratului Manuel Comnenul, aflată în luptă cu Ungaria, se aflau un mare număr de vlahi, "presupuși a fi coloniști de odinioară din Italia", după cronicarul bizantin Kinnamos-nu știm dacă erau autohtoni din regiunea gurilor Dunării sau erau recrutați din provinciile sud dunărene ale Imperiului. Dar încă înainte de aceasta, la 1114, Anna Comnena îi menționa pe vlahii care îi călăuzeau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vor deveni în secolele următoare și centre economice, meșteșugărești și negustorești.11 Întemeierea orașelor în Europa de sud-est și est a fost mult ajutată de progresele negoțului și ale mișcării populației pe căile continentale. În legătură cu prezența și rolul precumpănitor al coloniștilor germani, trebuie spus că sașii n-au adus viața orășenească în Transilvania, ci au cooperat în împrejurări favorabile la începuturile ei, susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială a Vienei, de drumul postavurilor din Flandra. În vecinătatea lor, spre Dunăre și Marea Neagră, se aflau ținuturile românești de la sud și est de Carpați, aflate în aceste secole sub stăpânire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ai regelui, cei ai bisericii și cei ai nobililor. Robii puteau fi domestici și beneficiari-ei trăiau în sălașe proprii pe moșiile stăpânilor lor. Robia a dispărut, treptat, prin transformarea ei în șerbie: toți robii au fost declarați șerbi.42 Așezarea coloniștilor străini în Transilvania În decursul secolelor, pe pământul transilvan, s-au așezat, din inițiativa regalitățiii, unele grupuri etnice. Secuii Problema originii secuilor este complexă. În această privință, s-au conturat două tabere: una susține că secuii sunt de origine maghiară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cucerit alte ținuturi slave și baltice. Colonizările răsăritene ale germanilor au fost favorizate de autoritățile politice locale -țăranii aduceau cu ei o bogată experiență, în timp ce meșteșugarii lucrau cu tehnici avansate. Colonizarea germană în Răsărit a avut un dublu caracter: în timp ce coloniștii germani au favorizat în unele state dezvoltarea societății ( economiei), nobilimea și patriciatul au exploatat timp de secole populația locală din zonele respective. În Transilvania, colonizarea germană a avut caracteristici sociale și politice parțial diferite-aici s-a produs o colonizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conservatoare păstrează elemente din toate zonele de emigrare, dar predomină cele din Franconia apuseană. Deși franconii de pe cele două maluri ale Rinului au fost mai numeroși, în Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți și coloniștii germani din Slovacia și Croația. Numele acesta a fost folosit mai întâi de unguri, apoi a fost preluat de slavi, români și chiar de sași.46 Colonizarea sașilor s-a produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduse de greavi, țărani sau meșteșugari înstăriți sau chiar mici nobili. Ei au dus tratative cu regele, stabilind condițiile de colonizare pe domeniile regale din Transilvania. Cei dintâi coloniști s-au așezat, în prima jumătate a secolului al XII-lea, în jurul episcopiei de Alba, la Cricău, Ighiu și Romos. În privilegiul primit, în 1206, de la regele Andrei II, ei sunt numiți "cei dintâi oaspeți ai regatului". După mijlocul secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o fâșie îngustă ce se întinde de la Orăștie până la Baraolt. Prin diploma acordată, regele a unit toate comitatele din acest teritoriu într-unul singur, cel al Sibiului. Prin conținutul ei, diploma andreiană reflectă atât interesele regalității ungare cât și ale coloniștilor germani. Sașii din zona Sibilui urmau să plătească vistieriei regale, 500 de mărci de argint anual și să trimită 50 de luptători în oastea regelui, iar în afara țării, dacă oastea era comandată de rege, 100 de ostași. Oaspeții sași puteau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de a se acorda domenii nobilimii în teritoriile locuite de ei. Ei obțineau dreptul de a folosi "pădurea românilor și pecenegilor" împreună cu aceștia. Privilegiile acordate sașilor din ținutul Sibiului a dus la dezvoltarea economică a acestei zone. Alte grupuri de coloniști sași s-au stabilit, în secolul al XII-lea, în regiunea Bistriței și Reghinului, precum și la Rodna, iar colonizarea a continuat aici și în secolul următor. În urma invaziei mongole din 1241-1242, carea provocat mari daune, regele Bela IV a colonizat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului al XIII-lea, iar românii din regiune aveau o cetate la Breaza. 47 În paralel cu autonomiile teritoriale ale nobilimii ungare din Transilvania, constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor spre autonomie s-a manifestat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor spre autonomie s-a manifestat în organizarea bisericească și cea laică. La baza acestor autonomii se aflau privilegiile acordate coloniștilor germani la început de regele Geysa II (1141-1162). Autonomia lor s-a manifestat mai întâi în plan bisericesc, regele Bela III și legatul papal au hotărât ca biserica sașilor din Transilvania să aibă statut de "prepozitură liberă", hotărâre aprobată de către

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un număr variat de familii (54 la Cisnădie, 8 la Dăbâca). Cele mai vechi case de locuit ale sașilor erau din lemn și paiantă, dar în secolul al XIII-lea, comunitățile săsești și-au ridicat case și biserici din piatră. Coloniștii erau țărani, meșteșugari, negustori, drepturile lor de negoț fiind înscrise în multe privilegii acordate lor. Sașii, beneficiarii acestora, au contribuit la dezvoltarea agriculturii în Transilvania și la progresul centrelor meșteșugărești urbane. În ceea ce privește dreptul de judecată la sași, regele și-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea -un act din 1250, îi amintește pe pecenegi alături de sași, români și secui în oastea comitelui Ioachim de Sibiu venită în sprijinul țarului Asan Borilă de la Vidin. În "bula de aur" a sașilor (Andreanum) din 1224, între privilegiile acordate coloniștilor germani se afla și dreptul de a folosi "pădurea românilor și pecenegilor" (silva Blacorum et Bissenorum)-toponimele ce amintesc pe pecenegi sunt numeroase în Transilvania. Dar alte triburi turanice (pecenege), rămase mai departe în ținuturile extra-carpatice, au continuat incursiunile în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului al X-lea și până la finele celui de-al XII-lea, elementele locale, autohtone, au beneficiat de protecția Imperiului creștin de răsărit, iar cronicarii bizantini subliniau în scrierile lor că vlahii aflați în nordul și sudul Dunării erau urmașii coloniștilor romani. În aceeași vreme, cronica islandeză a lui Snorri Sturluson (1179-1241) menționează o expediție a lui Alexie Comnenul în "Blokumannaland" (țara vlahilor), însă acțiunea se referă la "Valahia" sud-dunăreană. În ceea ce-i privește pe pecenegii din Transilvania, ei au fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de înfruntat, în secolele XIII-XIV, numeroase dificultăți. Menționăm luptele cu Hoarda de Aur (1299, 1307-1308, 1343-1347), apoi rivalitatea și "războaiele Strâmtorilor" cu Veneția, litigiile cu împărații bizantini de la Constantinopol și Trapezunt, ca și acelea cu țarii bulgari sau chiar dintre coloniști și metropolă (Genova).11 Hoarda de Aur, ce dispunea de cele mai mari forțe militare, și-a consolidat continuu pozițiile în spațiul ponto-dunărean. Pentru ca administrarea teritoriilor întinse ale statului lor să fie eficace, hanii mongoli le-au împărțit între diferiți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar acestea nu au lăsat urme durabile în structura etnică a zonei. Distrugerea episcopiei, în 1241, și perioada tulbure ce-a urmat ocupării teritoriilor de la nordul gurilor Dunării de către mongoli au dus la exodul coloniștilor din Transilvania, ce-au părăsit regatul, dar au revenit după 1300, când formațiunile est-carpatice urmăreau stabilitatea prin dezvoltarea meșteșugurilor și comerțului. Coloniștii sași s-au stabilit pe valea Moldovei-concret, la Baia, începutul așezării sașilor în nord-vestul Moldovei a premers data

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și perioada tulbure ce-a urmat ocupării teritoriilor de la nordul gurilor Dunării de către mongoli au dus la exodul coloniștilor din Transilvania, ce-au părăsit regatul, dar au revenit după 1300, când formațiunile est-carpatice urmăreau stabilitatea prin dezvoltarea meșteșugurilor și comerțului. Coloniștii sași s-au stabilit pe valea Moldovei-concret, la Baia, începutul așezării sașilor în nord-vestul Moldovei a premers data emiterii documentului referitor la întemeierea orașului. Astfel, un act halician din 1334 face referire la un Alexandru Moldaowicz (adică din Molde-Mulda), cum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la dezvoltarea lor. Dar principala îndeletnicire a sașilor din zona Baia era mineritul, nu olăritul-numele Baia derivă de la maghiarul Banya, adică mină. La începutul existenței sale, ca așezare minieră, localitatea se numea Bania, nume dat de minerii veniți din Transilvania. Coloniștilor străini le-au fost atribuite întemeierea, încă înainte de 1359, a mai multor cetăți și orașe de la est de Carpați sașii ar fi construit Cetatea Neamțului și fortificația de la Siret, dar cercetările arheologice au infirmat aceste susțineri. Coloniștii germani stabiliți în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
veniți din Transilvania. Coloniștilor străini le-au fost atribuite întemeierea, încă înainte de 1359, a mai multor cetăți și orașe de la est de Carpați sașii ar fi construit Cetatea Neamțului și fortificația de la Siret, dar cercetările arheologice au infirmat aceste susțineri. Coloniștii germani stabiliți în nordul Moldovei, la începutul secolului al XIV-lea, proveneau mai ales din Transilvania. Originea lor transilvană este probată de toponime moldave ca Sasca, Săsciori, Săsani, Săsești. Cei stabiliți în Moldova veneau din Rodna și Bistrița, unde sașii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului al XIV-lea, proveneau mai ales din Transilvania. Originea lor transilvană este probată de toponime moldave ca Sasca, Săsciori, Săsani, Săsești. Cei stabiliți în Moldova veneau din Rodna și Bistrița, unde sașii erau mai numeroși, dar o parte din coloniștii germani puteau să provină și din Rusia haliciană. Toponimele și hidronimele maghiare din partea de vest a Moldovei indică faptul că aici se stabiliseră și comunități ungurești la Bacău, Bârgău, Cuejd, Cracău, Hindău, Hârlău, localități ce datează dinainte de descălecat și tot

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
puțin trei, Baia, Suceava și Siret pot fi considerate drept reședințe ale unor formațiuni politice-cnezate și voievodate. În aceste centre s-a înregistrat o prezență timpurie a unei populații alogene, care s-a adăugat celei românești aflată aici, înaintea primilor coloniști străini. Principalele funcții ale acestor centre urbane erau cele politice, administrative și militare.20 Care sunt originile orașelor românești ? La sud și est de Carpați, germenii economico-sociali ai viitoarelor centre urbane medievale trebuie căutați în lumea rurală. Astfel, Siretul era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]