6,839 matches
-
doine ori ale unor cântece rituale de nuntă și cântece de leagăn. D. a denumit multă vreme, impropriu, întreaga lirică populară, dar cercetări mai noi limitează conținutul său la creațiile cu ton grav, câteodată de revoltă socială. Există în aceste confesiuni câteva permanențe, ca dorul, jalea, urâtul, cu valori simbolice, constituind un univers poetic specific românesc. În d. se exprimă o infinitate de sentimente și nuanțe, o spiritualitate elevată, sobră, reflecții asupra existenței sociale, dar și frământări sufletești intime. D. are
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
zonă, precum episcopul Teotim I de Tomis. Un alt element de menționat: exilarea în "Scythia" de dincolo de Istru a ereticului Audius, prozelitismul acestuia și viața creștină exemplară a adepților săi au contribuit la difuzarea noii credințe la nordul Dunării. În privința confesiunii, credincioșii extra-carpatici erau, deopotrivă, ortodocși și eretici, arieni și audiani, dar ei conviețuiau în liniște, o particularitate a societății multietnice și religioase (confesionale) din nordul Dunării. Primii creștini din nordul gurilor fluviului erau ortodocși (niceeni): ei erau atât autohtoni din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vitalității lor în religia creștină. În paralel, în aceste secole, a avut loc convertirea la creștinismul arian a gepizilor, ostrogoților și altor seminții germanice. Istoricul J. Zeiller afirmă că zona Europei centrale a devenit un teren de confruntare între două confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodatului Transilvaniei a fost rezultatul a două procese corelate: 1. pe de o parte, constituirea unor arii teritorial-sociale și teritorial-etnice, autonome și privilegiate, cele ale nobilimii în comitate, cele ale sașilor și secuilor în unitățile lor teritoriale, entități social-etnice de confesiune catolică și reprezentate în congregații, organisme de participare la conducerea țării și apărarea privilegiilor; 2. pe de altă parte, suprimarea progresivă, dar și cu reveniri, a autonomiilor teritorial-politice ale autohtonilor (românilor) și, în cele din urmă, în secolul al XIV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămași de-sine-stătători, începuseră opera de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai ales, față de acești "pseudoepiscopi" care îi convertiseră pe unguri și germani la confesiunea lor (cf. Scrisoarea papei din 1234). Or, tocmai "pseudoepiscopii" aceștia sunt de cea mai mare importanță (Iorga), ei nu sunt alții decât acei "chorepiscopi" de prin schiturile de lemn, menționați înainte de anul 1000. Pe acești stareți-episcopi (vlădici) nu-i puteau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ansamblul lumii ortodoxe aflate în raza de acțiune a statelor catolice. Sub deviza suprimării "schismei", a pornit ofensiva lumii catolice împotriva adepților ei și spolierea lor de posesiunile deținute. După 1204, în regatul ungar apar semnele unei noi atitudini față de confesiunea ortodoxă: lăcașurile erau preluate spre "reformare", iar ierarhia bisericească era atacată. În această nouă orientare, un rol decisiv a revenit conciliului Lateran IV din 1215: papalitatea a inițiat o vastă acțiune de încadrare a lumii răsăritene, ortodoxe, aflată în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XXV, 1986, p. 287-300). Cercetătorul medievist își întemeiază concluziile pe două argumente: mai întâi, faptul cu totul neobișnuit, al schimbării numelui voievodului în cursul domniei. El subliniază că schimbarea numelui în cursul domniei nu se putea întâmpla decât în urma schimbării confesiunii religioase. Al doilea argument se bazează pe analiza frescei din pronaosul Bisericii domnești de la Curtea de Argeș, unde icoana "deisis" îl include, în mod neobișnuit, pe Sf. Nicolae, la picioarele căruia se află domnul muntean, numit acum, după convertire, Nicolae Alexandru. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
piardă într-o masă de versuri terne. Alte impulsuri lirice, precum cel al dragostei de țară și neam ori cel religios, găsesc la C. o expresie banală. Încercările de epică obiectivă nu se disting nici ele de foiletonistica vremii, iar confesiunile, directe ori deghizate, nu au relief. C. a scris numeroase drame și poeme dramatice, rămase în periodice (O zi la școală, La colibă, Horus, Nepotul lui Moș Pralea, Nana, Te Deum, Păcate ș.a.) sau în manuscrisele depuse la Academia Română (Brâncovenii
CUNŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286583_a_287912]
-
de asemenea, un studiu (1989) și apoi un dicționar al personajelor lui Creangă (1995, reluat în 1999) și a publicat, pe lângă mai multe cărți de analiză critică (Modestie și orgoliu, 1984, Fereastra criticului, 1987, A scrie, a citi, 1992), două confesiuni (După-amiaza de sâmbătă, 1988, Bagaje pentru paradis, 1997) care, în fapt, sunt două romane autobiografice indirecte. Talentul epic merge, aici, mână în mână cu analiza morală pătrunzătoare. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1976, 1983), Premiul Asociației Scriitorilor
CRISTEA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
Dezlegare de chaos, Cluj, 1973; Suveranitatea lăuntrică, București, 1975; Privitor ca la teatru, I-III, Cluj-Napoca, 1975-1982; Inventatorul de numere, Cluj-Napoca, 1976; Plante de dincolo, Cluj-Napoca, 1983; Ar mai fi de trăit, București, 2003. Ediții: Toma Caragiu, Poeme și alte confesiuni, pref. edit., Cluj-Napoca, 1979. Repere bibliografice: Felea, Secțiuni, 259-265; Alexiu, Ideografii, 134-136; Felea, Aspecte, I, 173-177, II, 207-212; Iorgulescu, Scriitori, 45-47; Poantă, Radiografii, I, 273-278; Alboiu, Un poet, 177-178; Grigurcu, Poeți, 284-286; Tașcu, Poezia, 102-109; Dicț. scriit. rom., I, 616-617
COCORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286312_a_287641]
-
cuvântului scris, îl obligă pe C. la o cizelare mentală aproape desăvârșită a exprimării prozodice, pe care o poartă mult timp în sine, înainte de a o dicta, spre tipărire: „Căci poezia doarme-n suferință,/ Cum doarme diamantul în cărbune”. Ocolind confesiunile exagerate, el tinde spre „recea armonie” desprinsă din cântărirea detașată a fiecărui cuvânt. Dacă în Diafane influențele eminesciene sunt frecvente și vădite, în volumul Din când în când, plictisul, dar și sarcasmul lucid conduc spre Baudelaire. Între aceste două repere
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
care obsedantă este lașitatea, a lui și a celorlalți, „eroi ai răbdării”, abandonați incertitudinii după patruzeci și cinci de ani „de frică, pândă, moarte”, într-o „țară umilită, jignită, chinuită”. Analist sever al propriei incapacități de a acționa fățiș, semnatarul confesiunilor va fi intransigent și cu atmosfera duplicitară a epocii, trecând personaje și evenimente prin filtrul unui observator, care în această tainică arhivă nu face compromisuri. Tenta jurnalului este precumpănitor politică, surprinzând sentimentele generale de „veghe și spaimă”, de inerție și
CONSTANTINESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286379_a_287708]
-
București, 1973; Colivia cu sticleți. Întâmplări din vremea gramofonului, îngr. și pref. G. Nistor, Timișoara, 1977. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, X, 43-45, XII, 308-309; Constantin Fântâneru, Paul Constant, „Iancu Jianu”, UVR, 1940, 25; Mircea Braga, „Haiducii”, TR, 1958, 8; Alexandrescu, Confesiuni, I, 81-91; Popa, Dicț. lit. (1977), 159-160; Firan, Profiluri, 215-217; Ștefan Baciu, Praful de pe tobă, București, 1995, 276-278; Dicț. scriit. rom., I, 640-641; Faifer, Pluta, 74-76. F.F.
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
un minorat artistic structural, întrucât e minată de tezism. Cu unele variații de tonalitate, rar și de valoare, versurile lui C. Mille, N. Beldiceanu, I. Păun-Pincio, Gheorghe din Moldova, O. Carp, Artur Stavri, D. Anghel (debut) ș.a. se mișcă între confesiunea sentimentală și vibrația protestatară; deziluzie și elan, dezgust și indignare se articulează patetic, schema antinomiilor tranșante, violente fiind de altfel extrem de uzitată. Și înrâurirea lui Eminescu, poet pentru care aici există un cult, se răsfrânge epigonic. La rândul lor, prozatorii
CONTEMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
de modelele culturale și de direcțiile contemporane în poezia românească. În romanul Tinerii noștri bunici (1967), structurat în patru părți (Pastorala, Traversarea prin sărituri, Tinerii noștri bunici și Viața de cuvinte) care sunt variațiuni pe o temă comună, ficțiunea și confesiunea se confundă. Sobră, expresivă și vag sentimentală, scrierea conservă atmosfera, percepută subiectiv, a unui univers citadin-rural pauper, populat de ființe umile, dar nu lipsit de valori morale. Volumul de critică literară Despre poeți (1971) reunește comentarii scrise între anii 1964
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
a ocolit sistematic reuniunile intelectuale, televiziunea, mondenitățile. Vorbea numai franțuzește, chiar și cu românii care îl vizitau. Trecerea la altă limbă, va explica el odată, echivalează cu o schimbare de identitate. Pe culmile disperării este scrierea unui „evadat din umanitate”, confesiunea lirică și barocă a unui tânăr moralist sastisit deja de filosofie și, mai ales, de filosofi: „Filosofii sunt prea orgolioși pentru a-și mărturisi frica de moarte [...] este o prefăcută seninătate în considerațiile lor asupra morții.” Cartea - în fapt un
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
fală”, trece prin lume când „nalt, prea nalt”, când dubitativ-problematic, persecutat de umbra capului „târziu de stat / și prost”. Performanța acestei figurări a Poetului / Poeziei este menținerea simultană în firesc și artificiu, în sinceritate și poză (conștientă de ea). O confesiune elaborată, fără însă nimic artificios și uscat. Erotica - a doua temă majoră a lui C. - se păstrează o vreme ca mască a unui sentimental și timid disimulat ludic, exprimându-se în dantelării ceremonioase și fastuoase, îngânând stilul elaborat, rafinat cu
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
fundamentală e arheologia eului năzuind la resuscitarea prin vers a unei întregi tradiții dispărute istoricește: părinții îngropați în grâu, tatăl „tras în poveste/ cu lumea lui toată”, „satul gol”. Placheta postumă Cronică de memorii (1998) consfințește testamentar acest filon, alternând confesiunea personală cu citatul (vocea tatălui, a cronicilor sau tradiției anonime) și secvențele versificate cu cele de poem în proză, totul sub semnul asfințitului unei lumi cu care poetul se identifică total și definitiv. Dindărătul imageriei ceremonioase și muzicale se înalță
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
Germania, unde, din 1975, lucrează în calitate de colaborator extern, apoi ca redactor permanent, în redacția română a postului de radio Deutsche Welle din Köln. Amintirile unui laș (1998) se cheamă cartea de memorii publicată de C. Un titlu șocant și o confesiune și mai șocantă, pentru că nimeni nu recunoaște de bunăvoie că a fost laș într-o împrejurare a vieții sale și cu atât mai puțin vrea să accepte faptul că, în genere, comportamentul lui în regimul totalitar nu a fost deloc
CORBEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286411_a_287740]
-
Iordan, Al. Rosetti), dar și numeroși impostori de care studenții râd pe înfundate. Au loc, aproape ritualic, „ședințe de demascare”, și cu cât se apropie celebrul „moment al repartizărilor”, cu atât zelul revoluționar al unora crește în proporție geometrică. O confesiune gândită ca o eliberare morală. Naratorul ei, exclus din UTM (ceea ce echivala cu o condamnare la marginalizarea socială, la eliminarea din sfera culturii și accesul, sigur, la condiția de oaie neagră a tuturor serviciilor de cadre), ajunge profesor într-un
CORBEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286411_a_287740]
-
viziune insolită asupra existenței cotidiene. Mai înclinat spre reverie și metaforă este în Plimbarea prin flăcări (1988), unde nu mai nutrește gândul de a da alt fundament poeziei, preferând o atitudine autenticistă, „chiar dacă i-ar lipsi perfecțiunii un deget”. Nevoia confesiunii și a regăsirii identității de sine prefigurează de pe acum motivul recurent al oglinzii, în timp ce glisarea livrescă dinspre realitate spre imaginar se realizează printr-o spectaculoasă trecere „prin flăcări”, iar sentimentalismul elegiac alternează cu cel grav, solemn, aflat sub controlul lucidității
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
diferite de ale sale. Interlocutori îi sunt Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Șerban Cioculescu, Al. Piru, Mircea Zaciu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Al. Ivasiuc, Adrian Marino, D.R. Popescu ș.a. În afara datelor memorialistice, autobiografice și a notelor de confesiune, convorbirile gravitează de obicei în jurul unor subiecte majore, precum condiția valorică și funcțională a eseului, „starea” poeziei, a prozei și a criticii literare, calofilia scriiturii moderne etc. Probând o deplină cunoaștere a operei și ideilor artistice ale invitaților, ele dobândesc
COROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286429_a_287758]
-
scrisorile trimise ei de Marin Preda între anii 1954 și 1958. Acum începe translația decisivă de la „cartea vorbită”, din convorbirile amicale, spre statutul scriptic al cărții, care păstrează ceva din însemnele oralității. Ceea ce îl seduce pe cel ce a provocat confesiunile sunt dezvăluirile fostei soții a prozatorului despre un Preda sfios și îndrăgostit, stimulat prin iubire să-și publice capodopera Moromeții, imagine care constituie punctul de pornire spre un excelent portret interior al scriitorului. Toată această performanță - o spune criticul - se
CORNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286427_a_287756]
-
acela care, nefiind „prizonierul unei singure formule”, își adaptează suplu instrumentația în funcție de obiect. Lui Lovinescu in toto îi consacră vreo douăzeci și cinci de comentarii (peste 150 de pagini), una dintre definiții fiind: „Spirit măsurat, lucid, amator de curiozități sufletești, avid de confesiuni, d. Lovinescu este el însuși o unitate de măsură la care necontenit raportează oamenii [...]. Contemplativ și receptiv, pe structura sensibilității sale, d. Lovinescu purcede, ca moralist, din perspectiva clasică a unui La Bruyère.” Cu precădere interesat de producția literară curentă
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
În algebra lui sentimentală, C. postulează: totul e serios, deci totul e joc, totul e joc, deci este înscris în legi și coduri severe. De aici perfecta democrație a textelor pe care le scrie: totală democrație a subiectelor, a sentimentelor, confesiunilor ce anulează deosebirile teoretice dintre genuri, dintre gazetărie și roman, poezie și reflecție moralistă, dintre cronica de film, cronica turfului și existențialism. „Libertatea noastră de litere”, spune ahtiatul limbajului ca palimpsest: „Într-o lume în care toate seriozitățile supreme sunt
COSASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]