3,539 matches
-
este sarea oricărei culturi, expresia creației majore a tuturor experiențelor transculturale. Nu poți cunoaște capacitatea de creație spirituală a unei comunități etnice sau naționale fără să-i cunoști concepția mitică, istoria particulară a viziunii sale seculare despre destinul omului în cosmos, valențele condiției creatoare în ecosistemul din care face parte, aspirațiile etice în contextul spiritual al umanității”. Principala sa scriere în acest domeniu este Mitologie română (1985), rezultat al unor cercetări desfășurate aproape cinci decenii. Lucrare căreia i-a consacrat anii
VULCANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290665_a_291994]
-
mai mare simplitate, cu candoarea și nevinovăția celor care umblă pe acoperișuri” (Marin Sorescu). Miza se pune pe un preaplin emotiv („O poezie trebuie să fie multă. Dacă-i multă, e și frumoasă”). Conștiința „fireștii ordini”, a unității omului și cosmosului naște un învederat organicism al trăirii și viziunii. Imaginea mamei și a poetului-fiu este înconjurată de un nimb sacru, căci V. sacralizează maternitatea, copilăria, bucuriile simple, precum și suferința. O notă aparte, profund existențială, o aduce dialogul cu neființa din ciclul
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
imn, madrigal, cantilenă și rugă. V. este un poet prin excelență al mamei și al maternității, unul dintre cei mai importanți în contextul literaturii române. Mama poetului, concretă, reală, veghetoare și însuflețitoare a spațiului copilăriei, devine Mama Naturii și a Cosmosului, Muma generică. Identitatea ontologică se exprimă prin paralelismul dintre mișcările sufletești materne și cele cosmice: „Ușoară, maică ușoară,/C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ/ În priviri c-un fel de teamă,/ Fericită
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
bucurat de succes, au fost traduse în Marea Britanie, Franța, Rusia, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria. A inițiat și o serie de cărți de colorat avându-l ca protagonist pe Moș Bărbuță, situat în diverse spații de peregrinare (la Zoo, la Polul Nord, în cosmos). Z. este și epigramist, atât pentru cei mici, precum în Pauze cu aplauze (1982), cât și pentru cei mari, ca în Ace la purtător (2002). De asemenea, a realizat, singur sau în colaborare, o ediție Cincinat Pavelescu, Versuri, epigrame, amintiri
ZARAFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290706_a_292035]
-
deschisă tuturor, În care se neagă existența frontierelor etnice, politice sau religioase. În acest sens, „cosmopolitul” devine unul dintre partizanii doctrinei antice a cosmopolitanismului, doctrină a stoicilor, conform căreia oamenii sunt locuitori ai unui polis care cuprinde Întregul univers, respectiv cosmosul. Această doctrină este opusă diferențierii tradiționale Între greci și „barbari”, reluată de Aristotel, dar combătută de Alexandru, care Încuraja Însoțirile dintre generalii săi și femei din țările cucerite de armatele sale. Conform partizanilor acestei doctrine, toți oamenii posedă o rațiune
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
urmare, Îi refuză dreptului funcția sa de instanță critică În raport cu pozitivitatea. Ideea dreptului natural, care face din natură etalonul, criteriul a ceea ce este just, este așadar necesară. Dacă natura este criteriul, dreptul Își găsește raționalitatea În respectarea ierarhiei naturale a cosmosului și trebuie atunci, ca În dreptul roman, să i se atribuie fiecăruia ce i se cuvine: dreptatea este concepută ca dreptate distributivă. Scăpăm astfel de acel viciu de gândire care constă În a defini justețea prin ceea ce este, și nu prin
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
cafea de Saxa?... — ?! — Deoarece nu prea ne crapă obrazul de rușine, nouă: liotei noastre, vreau să zic, de atomistici fără Dumnezeu sau de dezastrofizicieni, veseli ca niște spermatozoizi și cu un dar fără pereche al înjosirii unei lumi, a unui cosmos, a unui univers mirabil, la geneza și aspectul căruia, desigur, n-au avut nicio contribuție. — Ce vrei să spui cu asta, întrebă Vasile Elisav. Nora devea tot mai aprinsă, mai lirică, mai pasională, mai inclementă și mai dură cu inomabila
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
la față, tăcu un timp, cerându-i Norei, apoi, exemple... — Două-trei exemple! — În ce privință, întrebă aceasta. — Mai și întrebi, răspunse Elisav. În legătură, dragă Nora, cu ceea ce numiseși darul lor, unul fără pereche, al înjosirii unei lumi, a unui cosmos, a unui univers mirabil, la geneza și aspectul căruia, desigur, n-au avut nicio contribuție. — Vreți exemple, domnu Elisav? Păi, ce alta decât înjosire sunt metaforele, așa-zis, intuitive ale acestor doamne, domnișoare și domni dezastrofizicieni sau atomistici fără Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
lingvistice face ca distincțiile realizate de limbă să nu coincidă în mod necesar cu distincțiile obiective, în sensul că uneori coincidențele există, iar alteori sînt eludate. Dacă realitatea este pentru om o asumare a lumii obiective intermediate de gîndire, atunci cosmosul, lumea obiectivă, devine antropocosmos, lumea cunoscută de om cu participarea proprie la această cunoaștere. În mod evident, lumea cunoscută și participarea la cunoaștere se particularizează în raport cu comunitățile umane delimitate de mijloacele denominative ale limbii, încît din relația nemijlocită dintre aceste
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cristalizarea ideologiilor, deși, în cazul discursului științific și tehnic, se constată o încercare metodică și controlată de regularizare și de generalizare, prin terminologii, a domeniilor specializate de cunoaștere și de activitate. Dacă fiecare limbă reflectă într-un mod propriu realitatea (cosmosul), aceasta presupune că orice analiză a limbii, între care și a n a l i z a d i s c u r s u l u i, relevă acest mod particular prin semnificațiile și prin formele lingvistice (desigur, nu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anual odată cu divinitatea. Pentru babilonieni sau asirieni istoria nu avea nici început, nici sfârșit, totul era recurent și se rotea veșnic. Acest mit al eternei reîntoarceri, cum îl numește Eliade, la un act primar, un arhetip plasat undeva la originile cosmosului, în illud tempus, în eternitate, era imitat în mod repetat, la popoarele antice, de către monarh sau preot, pentru a regenera lumea în care trăiau. Marele Timp al marilor cicluri cosmice este însoțit de mitul vârstelor succesive, al "vârstei de aur
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
În cultura greacă, lumea și conștiința erau lipsite de simțul istoric. Vechii greci nu aveau nicio concepție asupra istoriei ca devenire. Aceasta se datorează felului în care ei interpretau lumea, pe care o vedeau în primul rând estetic, ca un cosmos finit și armonios 2. Afirmația de mai sus, care îi aparține lui Berdiaev, este mult prea categorică. Să nu uităm că "părintele istoriei" este totuși un grec, Herodot, cel care în Istoriile sale se străduiește să prezinte lucrurile și faptele
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
statului creat de om și a istoriei omenirii face din gândirea lui primul exemplu de teologie seculară 77. 2.4. De la Imago Dei la Imago Hominis: Bossuet, Vico, Voltaire Biserica și Evul Mediu în general promovaseră o viziune geocentrică asupra cosmosului, dublată de un teocentrism care plasa divinitatea în centrul universului, ca rațiune de a fi a lucrurilor și ființelor. Deși rege al lumii văzute, omul nu trebuia să uite niciodată că fusese creat spre a-l slăvi pe Dumnezeu, și
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
lucrările sale au succes „în acele țări care nu iubesc URSS-ul“ și că scriitorul își reprezintă țara, dar în primul rând pe sine, insistând pe ideea că unele texte le-a scris de parcă i-ar fi fost dictate din cosmos: „Viața cu un idiot a fost scrisă de mine, dar nu am scris-o eu. Când o citesc uneori mă simt stânjenit. Cartea e mai mult decât mine“. Erofeev a dezvăluit la Sibiu și incredibila poveste a „sertarului“: „Viața cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
km/oră (300.000 km/sec. sau 1 miliard de km/oră). Această viteză este totodată și forța de propagare a forței de gravitație sau viteza gravitonilor. Diferența dintre viteza luminii și viteza sunetului au permis stabilirea distanței astrelor în cosmos și a fenomenelor cosmice. Sunetul se propagă de 1 milion de ori mai încet decât lumina (340 m/s în aer și 1430 m/s. în apă), timpul scurs între vederea și auzul trăznetului exprimă distanța de locul la care
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
Nu se vorbea despre comunicare în Atena democratică, întrucît comunicarea era principiul însuși al societății. Era legătura cucerită de oameni în desprinderea lor din haos și care dădea sens sistemului în toate fațetele sale: politică, morală, economică, estetică, raportul cu cosmosul. Această legătură se numea philia, prietenie politică. Rousseau detesta comunicarea, pe care nu o voia instrumentală și stima philia, pe care o plasa, ca și grecii, în centrul și la baza întregii activități, în "sfințenia" contractului său. Comunicarea nu era
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
evitînd pe cele rele, și aceasta printr-o dragoste intelectuală față de Dumnezeu. Ceea ce partea are în comun cu întregul este acel ceva prin care ea comunică 45. Există analogie de structură între organismul său propriu și marele animal care este cosmosul. De unde adecvarea ideilor noastre nu doar la un obiect, ci la legături și la compoziții prin care noi intrăm în contact cu alți indivizi și cu corpul lumii: "Ordinea și conexiunea (ordo et connexio) ideilor sînt aceleași ca și ordinea
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
sau fizica se Îngemănau cu intuiții nu rareori Înalt poetice, când un Thales, Pitagora sau Heraclit, Democrit și alți șefi sublimi de școală Îndrăzneau să cuprindă „totul”, ce nu era decât Unul și, În ființele lor de carne și nervi, cosmosul, care azi ne umple de o ciudată admirație impregnată de o insesizabilă oroare - În fața disproporției teribile ce se instalează Între făptura noastră și infinitul firmamentului vizibil și invizibil! - da, În ființele lor rătăcitoare și calme, „bolta” vizibilă, ca și principiile
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Început” cercetarea asupra omului și a lumii sale, a problematicii sale, pe când știința este „dinamică”, lărgind, cum se spune, tot mai mult orizontul cunoașterii legilor materiei, iar cu ultimele, colosalele descoperiri ale fizicii cuantice sau astrofizice, implantându-ne, cumva, În cosmos. Pentru că artele se află „de la Început În punctul lor culminant”, așa-ziși, literați „ratați” refuză, după primele Încercări, să creeze, cu justificarea veche de când lumea că „totul a fost spus!”, Sigur, acest argument indică În primul rând absența vocației, dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
răspunzând nevoii și interesului atâtora care, În „ciuda enormului progres tehnic și științific” sau poate tocmai de aceea, se preocupă de ceea ce atâtea minți Înalte, speculative, universitare, par a uita: existența sufletului, viața de după moarte, sensul vieții, existența zeilor, originea cosmosului. 5 În exil, În exilul meu estetic dar și politic, care a durat vreo două decenii bune, În Germania Federală și, mai ales, În Franța, aceste „obiecte suave” ale minții, Eul, Libertatea sau Hazardul, cum o spuneam, nu s-au
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o unică ipostază sacrosanctă. Teribilă tocmai prin neasemănarea ei cu tot ceea ce era natural sau comun, firesc sau previzibil unui ins oarecare. El, Șeful, Potentatul era previzibil, dar Într-o altă ordine, inaccesibilă nouă, muritorilor de rând, proiectându-l În cosmosul de gheață al Istoriei!...Ă 5 ...M-am Întors la Paris atunci, În toamna gri bucureșteană În ’88, cum spuneam, Înfricoșat, Înfrigurat, de parcă vizitasem o zonă străină, de-un exotism penibil, lăsându-i pe colegi și pe vechii prieteni prizonieri
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ni se pare a rupe mereu câte o felie, câte o falie și care se depărtează de noi zâmbind, străin, tot mai străin parcă, până la necunoaștere și dispariție, dar brusc prezent, În momentele de groază sau de creație reală, când cosmosul și bolțile luminate și Încremenite, ce ne umilesc și, turtesc la infinit cu spațiile lor enorme - care nici nu sunt spații, ci altceva! - și cu vidul lor de Timp (deoarece Timpul suntem noi!Ă, Calea Lactee, pierdută și ea În alte
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Timp (deoarece Timpul suntem noi!Ă, Calea Lactee, pierdută și ea În alte mii de galaxii și lumi În perpetuă mișcare, creație și distrugere - și toate acestea, brusc, cu o surpare iute și nedureroasă, ciudată, ni se interiorizează! „Ele” sau „ei”, cosmosul și universurile glaciale și aproape infinite ne devin viscere, iar Misterul, din depărtat, din neînțeles și inexistent, ne devine intim, ca o pulsiune gravă, aproape de neîndurat și din ființele cele mai umile și umilite ale cerurilor boltite deasupra conștiinței noastre
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cerurilor, cum spune Noica), e cazul să ne întrebăm și dacă nu cumva a respins și provocarea "orei de cunoaștere" (a orei de cercetare), căci în drum spre Părintele cel Mare i-a fost dat să cunoască temeiurile adânci ale Cosmosului, surele văi ale haosului, luminile dintâi, golurile primordiale, stelele în fixitatea lor deterministă printre care parcurgea căi de mii de ani în tot atâtea clipe. Eminescu este printre puținii poeți ai lumii care a primit provocarea științei, provocând-o la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
majoritar la nivelul unei urbanități fără fisuri. Atunci când ele există, se datorează unor atacuri incalificabile asupra lui Eminescu; altfel spus, asupra ființării noastre în ipostaza genialității. Autorul se află într-o stare de inconfort lăuntric aproape totdeauna când raportează complexitatea cosmosului eminescian atât la contemporanii poetului, cât și în postumitate. Provoacă amărăciune receptarea limitată sau intenționat obstrucționistă, din cauze subiective și obiective, a dimensiunii reale pe care o legitimează omul deplin al culturii române. O creativitate genezică și ctitorială merita o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]