113,833 matches
-
care oferă " Speranța de viață la naștere" sau "media de viață", adică numărul mediu de ani de viață ai unei persoane aparținând "generației" căreia i se aplică tabelul de mortalitate. Să mai precizăm că într-o analiză demografică procentele se definesc prin raportare la efectivul mediu, coeficienții prin raportare la efectivul inițial. Indicele calificat în mod general drept "procentul de mortalitate infantilă" este, în realitate, un coeficient, ceea ce poate crea confuzii. Tabelul de mortalitate include, în afară de coloana vârstelor, următoarele patru coloane
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
se referă la o situație globală, colectivă. Din această perspectivă vom spune, de exemplu, că populația franceză a îmbătrânit, în secolul al XX-lea, cu 6,5 ani (1900: 32,4 ani; 2000: 38,9 ani). Cea de-a doua (definită din punct de vedere tehnic și expusă în capitolul introductiv, supra), numită speranța de viață (sau de supraviețuire) la naștere (sau la o vârstă precizată) privește durata individuală de viață (sau de supraviețuire). Mărirea sa regulată induce creșterea îmbătrânirii prin
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
populația a putut juca un rol în termeni geopolitici, astăzi ea suscită întrebări pe plan geo-economic. Aspecte geo-politice Fără a intra într-un debut inter-paradigmatic (pentru o asemenea dezbatere, cf. Battistella, 2003), este admis că statele își urmăresc interesul național definit în termeni de putere pe scena internațională (putere defensivă: capacitate de a nu lăsa să ți se impună voința altora) (Aron, 1984). Fiecare dispune de forțe (militară, economică, morală) a căror utilizare, în împrejurări și în vederea unor obiective definite, determină
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
între aceste generații. Or, relațiile între acestea se află în centrul pactului social. Ele pun în joc alocarea bogățiilor, dar și transmiterea valorilor indispensabile oricărei coeziuni sociale. Problema echității între generații este de neocolit (cf. capitolul VIII). Aceasta poate fi definită ca egalitatea randamentelor transferurilor sociale pentru fiecare generație, fiecare primind pe măsura contribuției sale. În prezent, cei de peste 60 de ani primesc, în pensii și cheltuieli pentru sănătate, un procent din PIB mai mare decât celelalte generații, exprimat în termeni
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
procent de prelevări obligatorii tot mai mare. Mai mult, ceteris paribus, randamentul regimurilor de pensionare prin repartiție este în scădere pentru generațiile viitoare din cauza raportului descrescător între numărul de cotizanți și cel al pensionarilor (cf. capitolul VI). Echitatea se poate defini și ca similitudinea traiectoriilor economice ale generațiilor succesive. Până în prezent, fiecare generație a beneficiat, la fiecare vârstă, de un nivel de viață superior celui al generației precedente (consum de masă, protecție socială lărgită, acumulare patrimonială). Astăzi, tinerele generații au un
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
În fine, este un concept prea volatil, în sensul că frontierele între activitate și inactivitate țin mai mult de ansamblul flou decât de linia de demarcație, fiecare putând s-o treacă fără formalități deosebite. Să adăugăm că populația activă este definită și ca suma dintre persoanele având o slujbă și a persoanele în șomaj și că aceste două stări sunt și ele greu de definit, căci limitele, în acest domeniu, țin de aprecieri asupra gradului de ocupare și chiar uneori asupra
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
de demarcație, fiecare putând s-o treacă fără formalități deosebite. Să adăugăm că populația activă este definită și ca suma dintre persoanele având o slujbă și a persoanele în șomaj și că aceste două stări sunt și ele greu de definit, căci limitele, în acest domeniu, țin de aprecieri asupra gradului de ocupare și chiar uneori asupra legalității activității exercitate, dacă integrăm în schemă persoane care exercită o meserie la negru. Printre numeroasele sale misiuni, Biroul internațional al muncii (BIT) stabilește
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
unică, locul de muncă, șomajul și deci inactivitatea, percepută aici ca situația oricărei persoane la vârsta activității care nici nu are loc de muncă, nici nu este în șomaj. Trei criterii discriminatorii sunt luate în calcul de BIT pentru a defini un șomer: să fie fără serviciu, să fie disponibil pentru a munci și să-și caute cu adevărat de lucru. Definiția aceasta după multe criterii nu e scutită de subiectivitate. Într-adevăr, aceste calități trebuie adunate în decursul unei săptămâni
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
muncă, apoi căutarea efectivă în decursul a patru săptămâni precedând-o pe cea a anchetei și disponibilitatea de a lucra în cele cincisprezece zile următoare anchetei permite separarea șomerilor de persoanele inactive (Chardon și Goux, 2003). Trebuie remarcat că normele definite de BIT nu sunt de ajuns pentru a exclude numeroase alte definiții ale locului de muncă, șomajului și inactivității. În Franța, de exemplu, surse de origine administrativă fac oficial concurență seriilor stabilite pentru a servi comparațiilor internaționale. Lucrul este în
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
se află] populația activă. Pe de altă parte, îmbătrânirea populației europene atrage din ce în ce mai mult atenția celor care se tem de o încetinire a creșterii potențiale a Europei în același timp cu o creștere relativă (față de Statele Unite, mai ales, țară ce definește frontiera tehnologică a lumii). Creșterea endogenă și aspectele calitative ale populației În modelele de tip Solow, randamentul investiției și deci rata de creștere a intensității capitalului scad când stocul de capital fizic devine ridicat. Productivitatea capitalului scade până la punctul în
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
Pentru femeile cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani indicatorul conjunctural de fertilitate a fost împărțit la 3 între 1980 și 2000. Pentru cele cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani, el a fost înmulțit cu 2. Definind o familie ca pe "un ansamblu de cel puțin două persoane ale aceluiași menaj, ocupând aceeași locuință și formată fie de un cuplu (căsătorit sau nu) și cu copii dacă este cazul, fie dintr-un părinte și copiii săi" (Albouy
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
și avantajelor fiscale ce provin din numărul de copii. Acest demers se înrudește cu cel care constă în izolarea în cadrul microeconomiei a efectelor de substituire de efectele venit. Dacă judecăm în termeni de cost al întreținerii copilului, mai trebuie să definim un cadru pentru a evalua acest cost și a adopta o metodă de definire a elementelor ce trebuie contabilizate pentru calcul. Mai multe soluții, având consecințe uneori disparate, pot fi avute în vedere. Cea mai simplă definiție se bazează pe
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
este atunci un mecanism incitativ care nu funcționează. Referindu-se la o curbă de tip Laffer, autoritățile caută cota suplimentară corespunzând curbei la maximum (Hainault, Langot și Sopraseuth, 2005). Cota suplimentară de 3% acordată prin reforma Fillon (2003) a fost definită în acest spirit: să finanțeze o parte din nevoile viitoare ale caselor de pensii, incitându-i pe francezi totodată să-și prelungească activitatea. Este foarte evident că această măsură nu poate fi decât un element din întregul ansamblu. Pentru ca pensionarea
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
al îmbătrânirii asupra cheltuielilor de sănătate, este necesar să amintim că îmbătrânirea individuală nu înseamnă îmbătrânire demografică. Povara sa potențială pentru sectorul de sănătate rămâne în realitate încă greu de aflat. Îmbătrânirea populației și îmbătrânirea individuală Cum s-ar putea defini bătrânețea? Termenii care o evocă sunt uneori în opoziție (senior vârsta a patra). Cum să i se determine începutul? Categoria statistică a celor de "peste 60 de ani" este comodă pentru distincția "tinerilor" de "bătrâni" în sânul unei populații, dar
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
2004). Estimarea efectului mecanic al îmbătrânirii populației asupra cheltuielilor de sănătate trebuie considerată cu prudență. Previziunile variază de la un organism la altul, căci ipotezele avute în vedere sunt diferite. De exemplu, există două dificultăți pentru măsurarea morbidității. Mai întâi, a defini o boală și a determina în ce moment se declară și în ce moment se termină este un exercițiu complex. Apoi, cunoașterea morbidității efective (ansamblu de maladii afectând persoanele) este imposibilă. Nu se poate ține seama decât de morbidități declarate
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
25 de ani (1970-1996) evaluează starea de sănătate a persoanelor în vârstă (65 de ani și peste) examinând evoluția bolilor însemnate, cea a neputincioșilor și cea a doi indicatori sintetici de morbiditate (Sermet, 1998). Măsurarea morbidității este foarte dificilă. Să definești o maladie și să-i determini debutul și vindecarea pune, așa cum am văzut mai înainte, probleme. Mai mult, este imposibil să cunoști morbiditatea reală, adică ansamblul maladiilor de care suferă un individ. Singurul mijloc de "măsurare" a morbidității este să
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
la o creștere a morbidității. Conform Clasificării internaționale a handicapului (CIH), incapacitatea corespunde "unei reduceri parțiale sau totale a capacității de a îndeplini o activitate într-un mod sau în limitele considerate ca normale pentru o ființă umană". Dependența este definită în raport cu nevoia de ajutor pentru efectuarea anumitor acte ale vieții curente. Asistăm la o diminuare a prevalenței (număr de persoane la care se referă raportate la populație) incapacităților persoanelor rezidente la domiciliul lor și la o stabilitate a nivelului global
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
au făcut ce este rău înaintea Domnului și Domnul i-a dat în mâna lui Madiam vreme de șapte ani”. Noul Testament moștenește acest topos teologic: păcătosul e predat dușmanului nu pentru a fi distrus, ci pentru a se îndrepta. Paradidonai definește actul prin care Dumnezeu îi pedepsește pe cei care L-au înșelat: 2Pt. 2,4: „El nu i-a cruțat pe îngerii păcătoși, ci i-a trimis/predat (paredoken) în legăturile întunericului, păstrându-i pentru judecată”. De obicei, Dumnezeu îi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mult mai complicate, după cum reiese dintr-o lectură atentă a Noului Testament. În primul rând, trebuie remarcat faptul că Origen folosește sistematic verbul prodidonai, „a trăda, a vinde”, iar nu paradidonai, „a preda”. Pentru el, așadar, fapta lui Iuda se definește ca trădare, fără nici o ambiguitate. Totuși, spune Origen, Iuda n-a fost nici trădătorul brut, cum îl vede Celsus, nici discipolul fidel, ca și ceilalți apostoli. Iuda este „călduțul”, omul de la mijloc, omul indecis, omul intervalului, al spațiului dintre semiafirmare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ales în Adversus haereses, importantul tratat al lui Irineu 71. Cu riscul de a luxa prejudecăți și de a leza comodități, voi spune că afirmația „creștinismul este o religie a Cărții” nu are decât o vagă justificare. Creștinismul poate fi definit mai degrabă ca o religie a Cărților, nu a Cărții. Dar, înainte de orice, creștinismul este religia lui Isus Cristos; revelația creștină este revelarea lui Isus Cristos, Dumnezeu și om deopotrivă, mort și înviat întru mântuirea neamului omenesc. Ajunge să amintim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
criteriile definiției, voi purcede, în etapa a doua, la descrierea câtorva texte apocaliptice intertestamentare, încercând să scot în evidență, pe de o parte, ineditul relatărilor, iar pe de altă parte, recurența unor teme. Apoi va urma sinteza. Genul apocaliptic, odată definit și exemplificat din abundență, va putea fi caracterizat atât din punct de vedere formal (stil, rețetă literară etc.), cât și substanțial: mesaj teologic, atmosferă ideologică și substrat istoric. După aceste „preliminarii”, voi aborda Apocalipsa lui Ioan. Cititorul va constata foarte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nemundan, mai precis, supramundan, spațiu transfigurat al eternității. * Propunând un determinism à outrance, scrierile apocaliptice elimină, în opinia unor exegeți, libertatea individuală, liberul arbitru, o valoare ce va deveni axială prin creștinism. În apocalipse, spațiul de mișcare al sufletului se definește prin doi poli: Binele și Răul. Libertatea funcționează așadar „în regimul responsabilității” și al credinței. Cât privește chestiunea dualismului ridicată de alți exegeți, trebuie spus că, în textele noastre, Iahve este văzut ca unic Dumnezeu creator. Schisma unor creaturi orgolioase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
oamenilor și, pentru a le obține, adoptă moravurile cetății pământene și se leapădă de cucernicia pe care o păstraseră în societatea sfântă (15,22). În opinia lui Augustin, fiii cetății cerești, acceptând dragostea profană a creaturilor, încalcă însăși regula virtuții, definită de el ca ordo amoris. Dar, insistă el, „îngerii, fiind pur și simplu spirite, pot oare întreține legături trupești cu femeile?”. În ceea ce-l privește, el refuză să creadă că îngerii sfinți ai lui Dumnezeu „pot atinge un asemenea grad
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Biblia și Părinții Bisericii La începutul capitolului al VIII-lea din La Bible grecque des Septante, Marguerite Harl notează: „E un fapt istoric de netăgăduit: Părinții Bisericii, care, cei dintâi, au practicat cateheza, au ținut prelegeri și au predicat, au definit credința și au luptat împotriva ereziilor, acești Părinți întemeietori ai teologiei creștine au lucrat cu Septuaginta, și numai cu ea, ca Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
kinesis - genesis (odihnă paradisiacă - mișcare - creație). În capitolul 7 din Ambigua, Maxim răstoarnă schema, insistând asupra faptului că esența însăși a naturii create este mișcarea (kinesis), căreia el îi atribuie un caracter eminamente pozitiv. Prin această răsturnare metafizică, îndumnezeirea (entheosis), definită ca o lucrare pe care pronia divină o săvârșește în om după ce a primit consimțământul liberului său arbitru, trebuie așezată la sfârșitul, și nu la începutul existenței. Suita schemei ontologice a lui Maxim este așadar următoarea: genesis - kinesis - stasis (creație
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]