3,459 matches
-
nesfârșită decât "Căutarea timpului pierdut". Imaginez o mare echipă de scriitori care să muncească timp de câteva generații la o singură carte, pe care s-o citești din copilărie, de când deslușești literele, până pe patul de moarte, când nu le mai deslușești. O carte care să se substituie vieții tale, dar fără clipele, zilele, lunile, anii monotoni ai vieții. în adolescență, ghemuit în pat, mi se-ntîmpla să citesc uneori de dimineață până seara, uitând să mănânc și aproape și să respir, pentru că
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
daza, teda, alții îi numesc tibbu. În Ta Kemet li se spune temhu... - Dar celor din neamul tău? - În Ta Kemet li se zice tehenu. Ai să auzi însă și de neamurile nehsi, unde am crescut. Iahuben încercă să-i deslușească fața. Sclavul acesta începu să-i placă din nou. - Se spune că tu știi toate limbile pământului, începu soldatul, dar deodată răgetul unui leu străbătu pustiul. Taurii se opriră. Iahuben simți că i se încordează toți mușchii trupului. Zise repede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
te duci. Și Tefnaht învîrti stilul în mâna plină de inele, uitîndu-se cu plăcere la apele sau flăcările revărsate de oricalcul încrustat. Glasurile din țarc ajungeau până la el nelămurite. Nu mai privi într-acolo, știind că tot nu va putea desluși nici graiul necunoscut al sclavilor, nici fața fecioarei pe care soldații o aduceau acum iubitului ei. CAPITOLUL VII Sclavii erau aleși. Rămâneau numai cei neputincioși, puțini, și viața lor fusese cruțată. În jurul câtorva scribi stăteau adunate mulțimi de robi, așteptând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întinderea mării unduită de valuri mici și din nou aproape albastră, se făcuse lumină. În stânga, la miazăzi, țărmul ținuturilor cu nisipuri, de unde plecaseră, se zărea aproape. În față, se legănau una după alta corăbiile atlante. Departe, la orizont, se puteau desluși cei doi stâlpi puternici de piatră ai zeului hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două țărmuri dimpotrivă, care strâmtau această mare și deschideau apoi drum spre Marea Atlantică. Iahuben se uită la sclavul Hunanupu. Acesta se trezise din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări cum tremură în depărtări alți doi munți, unul vânăt, altul albicios. Cel dintâi era un munte mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pământ, dar nu știu de ce mi s-a părut că e și din cer. Am găsit în deșertul prin care am trecut niște lucruri ca niște ulcioare, sau... nu știu cum. Erau rotunde și lunguiețe, cu capetele ascuțite, dacă le-am putut desluși bine, căci am leșinat. - Cum ai leșinat? De spaimă? - Nu, stăpîne: ele m-au făcut să leșin. Nu semănau cu nimic din ce am văzut. N-am izbutit să ajung la ele, să le văd, să le pipăi. De la oarecare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se scoale și îl întrebă mirat: - Ai ieșit din întîmplare? - Nu, stăpâne, am auzit sunet de voci, și am recunoscut vocea ta. Marele Preot tresări. - Nu minți cumva? Cum se poate auzi dinăuntru?... Ai auzit și ce spuneam? - N-am deslușit, stăpâne, căci și înăuntru vorbeau. Tefnaht schimbă o privire cu Marele Preot. - Tu minți! zise Tefnaht. Cine te poate crede, când chiar tu i-ai scris slăvitului nostru stăpân că pereții turnului sunt groși de trei palme! Marele Preot îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
regelui (Tefnaht făcu aici o pauză, uitîndu-se cu coada ochiului la Auta, apoi urmă repede), este mai ales Marele Templu. - Cine locuiește în acesta? zise străinul. Auta tălmăci întocmai. Apoi îl întrebă pe Tefnaht dacă îi este îngăduit să-i deslușească străinului înțelesul cuvintelor Marele Templu și, căpătând încuviințare, încercă: - Este o casă a zeilor... adică (își aduse aminte că străinii tot n-au ajuns să priceapă ce sunt, sau ce ar putea să fie zeii) un palat... un palat în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
semn unui sutaș de pe zidul palatului. Sutașul coborî și ascultă cu urechea aplecată o poruncă. Auta nu scăpase din vedere primejdia și izbutise să-l zărească pe preot lângă zid unde lumea nu se mai înghesuia. Fața nu i se deslușea, însă îi cunoștea veșmântul. După câteva clipe, dând la o parte mulțimea cu lăncile, câțiva soldați în frunte cu sutașul se apropiau de străini. Sutașul mergea țanțoș, cu pieptul scos înainte, în mână cu o sabie scurtă, greaua sabie scurtă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
două armate se opriseră și stăteau față în față. Dar nu se zăreau decât ca niște mari mușuroaie de furnici. Cârmaciul oprise acum luntrea și nu vroia să coboare mai jos. Auta se uită prin ocheanul puternic și începu să deslușească aproape și fețele oamenilor. Oștile mai stătură un timp, fiecare parcă așteptând să înceapă cealaltă. Armele zecilor de mii de soldați ai Atlantidei, răspândiți până dincolo de zare, străluceau aurind câmpia. Robii erau de cincizeci de ori mai puțini. Auta văzu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care putea să ia oricând înfățișare de copilandru, de rob, de om sau de pasăre de argint. Mpunzi mai află de la acel sclav și că Mai-Baka, după alungarea soldaților de către zeu, socoti să nu mai înainteze spre Marele Oraș; el deslușise acest îndemn în seninul plecării păsării de argint de pe cer, pricepând că era mai bine să mai adune robi răsculați și arme, pentru ca oastea lui să ajungă mai puternică. Acum, această oaste se afla iarăși pe Muntele de Foc, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ajungă undeva la țărmul mării. Așa se petrecură lucrurile atunci cu Mpunzi. Iar acum, aducîndu-și aminte de această întîmplare, Auta ședea lângă Hor și aștepta pe cei douăzeci de robi care păreau să se îndrepte încoace. Văzîndu-l că tace și deslușindu-i o oarecare tristețe în ochi, Hor îl întrebă dacă nu e cumva bolnav. Auta îi mărturisi de unde îi venea tulburarea. Hor îl cercetă cu luare aminte și zâmbi depărtat, cu oarecare mirare: - Și dacă această Nefert nu poate fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să stingă focul și socotind că erau destui, nu se mai osteniră să coboare pe mal. Tot arunci acești pescari auziră plescăit de apă în apropiere. Noaptea era întunecoasă, înnourată, fără lună. Totuși, ochii lor buni de oameni ai mării deslușiră niște oameni care săreau în apă de pe mal. Nu era greu de priceput. Și nici n-aveau când să mai judece dacă au ghicit bine ori s-au înșelat. Înotătorii treceau liniștiți pe lângă aceste corăbii, nebănuind nimic. Se îndreptau spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu le trebuia și se simțeau aproape fericiți. Pluteau astfel încet, zile și nopți, când pe mare liniștită, când pe furtună, iar într-o dimineață zăriră în depărtare niște nori vineți sau niște munți. Cei care aveau ochi mai buni deslușiră însă o ață tremurătoare și roșiatică ce se încolăcea deasupra și atunci unul dintre ei strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
timp, strigă: - Văd Stâlpii lui Melkart... nu-i mai văd... Uite, acum, țara Haru... am scăpat-o! și lăsând ocheanul îl privi trist pe Hor. Am văzut, Hor, dar trece așa de repede și e și departe. Crezi că pot desluși podișul? Abia se văd munții... Hor nu zise deocamdată nimic. Întoarse niște rotițe, deschise o cutie în care băgă o placă, apoi închise totul la loc, luă mâna lui Auta și o așeză pe un bumb rotund, după aceea îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile dimprejur, așa cum le văzuse prin ochean. O luă cu mâini tremurătoare și o cercetă. Găsi munții țării Haru, cele două lanțuri așezate față în față, dar podișul nu se deslușea. Hor îi dădu o unealtă de scris și-i ceru să facă un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
irosit zadarnic. Deși obosit, Uh ar mai fi vrut să rămână; dar când ieșiră cu toții într-o dimineață din coliba de frunzare înjghebată de Mai-Baka, se auzi un fel de bubuit sau voce tunătoare ale cărei cuvinte nu se puteau desluși. Uh își dădu seama cel dintâi că îl chema cârmaciul. Era întîia oară când li se întîmpla așa. Își petrecuseră zilele în munți, Uh căutîndu-și tainicele metale, ceilalți ajutîndu-l să se descurce pe cărări, sau adunând hrană pentru ei, căci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
timp. Fugi la munte ca să nu pieri. Dar Lot răspunse mîhnit: - Nu așa, stăpîne! Eu nu voi putea să fug la munte fără să nu mă ajungă urgia ta și să nu mor. Și întinse mâna spre zare, unde se deslușea ceva, ca un zid. Era un orășel numit Țoar. Străinul, ghicind din mâna întinsă a lui Lot ce vrea să spună, zise că până acolo furia nu va ajunge de la început. Lot spuse mai departe: - Iată, cetatea asta e aproape
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi vine amețeală, ca atunci când a văzut întîia oară turnul argintiu. - Și... și cum stați de vorbă cu ei? Știți limba lor? - Da... adică nu, limba nu le-o știm; suntem prea departe și nici nu le-am putea-o desluși. Dar sunt alte semne, pe care le pot înțelege toți. - Și noi? întrebă Nefert. - Și voi... mai târziu. Știi, Auta, că niște asemenea ființe dintr-o planetă care nu-i a soarelui nostru au mai fost pe la voi (Auta îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Speriat de-a binelea, o luase la fugă, urmărit parcă de o prezență străină, dușmănoasă. Se împiedică și căzu cu fața- n jos. Neprevăzut și periculos, ceva sau cineva răsufla aproape de ceafa lui! Se-ntorse să-și apere capul cu mâinile, deslușind în întuneric niște coarne fioroase care se apropiau din ce în ce mai mult. Cu inima bătându-i repede și tare, își aminti într-o fracțiune de secundă, tot felul de povești cu personaje stranii, diavolești, cu care băieții mari
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
agent veterinar, casa lui avea curtea la șosea. Bătu la poartă și așteptă. Într-un târziu, fratele apăru îmbrăcat în halat, încălțat în papuci, cu un felinar în mână. Îi ghici îngrijorarea, după glasul tremurat. Firesc, era noapte și el deslușise doar silueta unui militar: - Cine-i acolo, ce doriți? - Sunt eu, Ioan. Se apropie și-i întinse mâna. Grele vremuri, nu? Vezi în ce condiții ne-a fost dat să ne-ntâlnim? Asta-i siuația, suntem nevoiți să ne retragem
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
după atenție și recunoaștere. Era un tânăr foarte arogant, atât de plin de el. Nu și acum. Acum geme, Împroșcând rafale de sânge prin rănile din cap, iar ochii lui galbeni și nefocalizați se chiorăsc În jur, Încercând disperați să deslușească și să găsească un sens În pustietatea, În bezna ce-l Înconjoară. Probabil că se simte singur. Acum Încearcă să vorbească. Oare ce-o Încerca să-mi spună? Ajutor. Poliția. Spital. Sau nu cumva ajutor, te rog, la spital? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
din corpul meu a fost Înnodată până s-a Întins la maximum și apoi ciupită. Iar energia mea vitală atinge o cotă uriașă. Ajunge la un prag și apoi se stabilizează În timp ce gâfâi și mă mai uit o dată, Încercând să deslușesc În cenușiul hârtiei de ziar. Mă calmez Întrucât nu e cine am crezut eu. Sunt eu. O poză veche. O poză veche și un titlu nou: UN POLIȚIST EROU ÎNTR-O TENTATIVĂ DE SALVARE de BRIAN SCULLION Un bărbat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
care abordează genuri de muzică doar tradiționale, specifice zonei. 5. De R: Până să vă răspund la întrebare vreau să vă spun că încă de la v de la tatăl meu - Manole Ene (Măguță) și de la bunicul meu Măguță. Alături de ei am deslușit tainele muzicii de fanfară, participând ca membru cu drepturi depline în formațiile conduse de cei doi mentori ai mei. Formația lor era chemată la diferite petreceri unde erau invitați să cânte. 5. Ați fost în turnee în străinătate? Povestiți-ne
Festivalul Internațional de Fanfare. In: Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]
-
ceea ce este ascuns, prin mijloace care nu țin de o cunoaștere naturală; facultatea sau actul de a ghici, de a prevedea"3. În dicționarele limbii române, termenul este definit astfel: "Dar, putere atribuită în mod superstițios unor persoane de a desluși și de a ghici lucruri ascunse, neștiute, și mai ales viitorul"4. Alte definiții, preluate de astă dată din lucrări și dicționare de specialitate, arată că termenul divinație este uzitat în special "în etnologie și în istoria religiilor, pentru a
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]