2,836 matches
-
să se coaguleze în jurul figurii sale. Programa școlară de Istorie pentru clasele VIII-XI (1952), deși sublinia preceptul ortodox al materialismului dialectic care stipula rolul hotărâtor (dacă nu cumva chiar exclusiv al) maselor în istorie, creează totuși o breșă în fortificația dogmatică, semnalând importanța personalităților în istorie. Odată această fisură creată, programa stipulează că "O deosebit de mare importanță instructivă și educativă pentru elevi o are studierea biografiei tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej, luptător neînfricat în fruntea Partidului nostru pentru cauza oamenilor muncii din țara
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
adevăr istoric" (p. 10). Tratarea chestiunii sacrosancte a originii într-un registru mitologic aduce o ruptură radicală în tradiția pedagogiei istorice românești. Distanța enormă ce desparte noua abordare deconstructivistă de vechea paradigmă esențialistă este ilustrată și de sugestiile pedagogice: educația dogmatică, prezentă în manualele de istorie convenționale în imbolduri de tipul "DE REȚINUT", sau chiar "De învățat pe de rost", este înlocuit cu incitația reflexivă făcută sub forma "Să reflectăm!". Finalul lecției despre originea românilor este punctată cu o astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Teza Romaniilor populare atestă nu doar continuitatea etnică a daco-romanilor, ci și continuitatea organizațională, de factură politico-statală a românilor. II. Discursul polifonic (post-1998). Discursul conservator emis de vechea gardă istoriografică insistă dogmatic pe teza continuității daco-romane post-aureliane (Scurtu et al., 1999, p. 9). De asemenea, continuitatea organizării politice este apărată, invocată fiind deja clasica teorie a "Romaniilor populare" (p. 14). Într-un limbaj revolut, manualul lui I. Scurtu et al., celebrează rolul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instrumente expresive predilecte pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românii originea poporului lor" (p. 10, subl. n.). Adevăruri anterior enunțate apodictic în cadrul paradigmei esențialiste a identității naționale românești sunt acum tratate din noua paradigmă deconstructivistă ca mituri istorice. După cum am avut ocazia să evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă din primele scrieri istoriografice. F. Aaron (1835), spre exemplu, scria într-unul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
însă nu cu atâta măiestrie, încât să uimească contemporanii și posteritatea în aceeași măsură. Lucrările lor încorporează atât spiritul moralizator al Evului Mediu 19, cât și intelectualismul Renașterii, sunt opere aflate la granița dintre două lumi, una vetustă, supusă influențelor dogmatice, temătoare și nebuloasă, alta manifestând o deschidere extraordinară spre nou, valorificând în același timp cultura antică, spre valențele nebănuite ale spiritului uman care se poate înălța doar prin forța creației proprii. Capodopere cum sunt Decameronul sau Povestirile din Canterbury promovează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sa (atitudine misogină), pe când soția lui Melibeus, alături de fiica sa Sofia, dă sfaturi cumpătate (atitudine filogină), este un simbolic personaj feminin ideal, o donna angelicata. Prima povestire se caracterizează prin tonul glumeț și ironic, a doua este încărcată de idei dogmatice, o dezbatere solemnă despre violență și răzbunare, care sfârșește prin a impune necesitatea iertării dușmanilor. Sir Thopas, imagine vetustă a unui cavaler, a cărui poziție nu mai este înțeleasă într-un univers care a început să ridiculizeze idealurile desuete curtenești
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
asemănătoare, Legenda femeilor cinstite, privesc cu precădere spre personaje legendare și nu spre figuri reale sau contemporane, de aceea aceste donne angelicate, deși, în mare parte, exemplare prin moralitatea sau acțiunile lor, nu reușesc să convingă, sunt mult prea abstracte, dogmatice, urmăresc prea mult o idee a perfecțiunii feminine și eșuează astfel în a fi credibile. Îndepărtate în timp și spațiu, ele sunt doar o utopie pentru ceea ce sufletul feminin ar putea fi, spre ceea ce ar trebui să tindă. Operele de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
degrabă al readucerii în câmpul privirii noastre, al „recunoașterii“ sau „reamintirii“ unor lucruri comune. Semnificative în acest sens sunt și unele din referirile lui Wittgenstein la Tractatus. În discuția cu Waismann din decembrie 1931, el caracteriza poziția Tractatus-ului drept „dogmatică“. Dogmatic este punctul de vedere că în filozofie se fac „descoperiri“. Este punctul de vedere care se exprimă în așteptarea că pentru întrebări care astăzi nu au un răspuns vom găsi unul în viitor. „Concepția falsă împotriva căreia aș vrea să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
constă semnificația unei propoziții?“. Iar în cele mai multe cazuri răspunsurile sunt foarte apropiate de cele pe care le întâlnim în Observațiile filozofice sau în notele lui Waismann.73 Acestea sunt genul de răspunsuri pe care Wittgenstein le va numi mai târziu „dogmatice“. Nu despre toate se va pronunța însă în acest fel. Ray Monk menționează o reflecție a sa despre principiul determinării semnificației enunțurilor prin indicarea metodei verificării lor, reflecție prilejuită de o discuție la Clubul de științe morale din Cambridge: „Mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pe bună dreptate: „În ciuda dezmințirii sale de mai târziu, Wittgenstein a formulat în 1930 acest principiu - în convorbirile sale cu Schlick și Waismann, în «tezele» pe care le-a dictat lui Waismann, ca și în caietele lui de însemnări - tot atât de dogmatic ca și Cercul de la Viena sau Ayer: «Sensul unei propoziții este modul ei de verificare.»“74 De fapt, în primii ani după reluarea activității filozofice, Wittgenstein nu a ezitat să formuleze teze bazate pe argumente principiale. Mai mult, aceste teze
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că mulți oameni instruiți sunt dispuși să ia în serios pretenția tradițională a teologilor că existența unei ființe supreme ar putea fi probată prin exercițiul rațiunii, independent de revelație. Nu își refuza nici plăcerea de a semnala inconsistențe în sistemele dogmatice, bunăoară tensiunea dintre asumarea existenței unei ființe atotputernice și binevoitoare și spectacolul suferințelor nesfârșite ale oamenilor. Totodată, Russell sublinia că dreptul la existență al credințelor religioase nu va putea fi apărat invocând pretinsa lor utilitate. Căci multe imperative și interdicții
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
din morți, când a suflat peste Sfinții Apostoli și le-a dat putere dumnezeiască prin harul Duhului Sfânt, să lege și să dezlege, să ierte și să țină păcatele oamenilor pe pământ. Rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți au temei biblic, dogmatic, moral și tradițional. Astfel, în privința celor nedrepți, în Vechiul Testament Dumnezeu poruncește proorocului Ieremia: „nu se frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cei morți, și nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl și după
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
credință, smerenie și curăție. Prin rugăciune suntem în dialog permanent cu Dumnezeu și viața noastră sufletească este îmbunătățită. Rugăciunea săvârșită în timpul Sfintei Liturghii este o școală a învățăturii creștine și o metodă de cateheză creștină. în Biserică, creștinul află învățătura dogmatică a Bisericii, sub forma concentrată a Crezului, dar și sub forma rugăciunilor din plinătatea imnografiei ortodoxe. Prin participarea la Sfânta Liturghie intrăm în legătură de taină cu Dumnezeu. Ea izvorăște din Sfântul Prestol și actualizează Jertfa Mielului lui Dumnezeu. Suprema
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
devine mai dinamică și mai originală. Unii vor simți cum se dezvoltă În ei o intuiție superioară. Disonant: Uranus aduce aici o dimensiune de fanatism și intoleranță care se reflectă asupra ideologiei. Individul riscă să se comporte Într-un mod dogmatic, să vrea să-și Înnoiască permanent concepțiile, reușind astfel să-și dezechilibreze anturajul. Impactul tranzitului depinde, bineînțeles, de puterea de care dispune individul. Uranus - Pluto Armonios: Uranus ne vorbește aici de nevoie imperioasă de a se transforma, de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
de cercetare. Pe cînd era soldat, a făcut parte din expediția lui Alexandru cel Mare, care a ajuns pînă în India. Ca și Socrate, n-a scris nimic. Gîndirea lui Piron (365?-275? î.Hr.) s-a ridicat împotriva tuturor filosofiilor dogmatice: cea în căutarea ființei, cea care pretindea că spune ce este realitatea, adevărul, a lui Parmenide, a lui Platon, a lui Aristotel în special. Pentru el, lumea este un șir de aparențe: a refuzat distincția a fi/a părea, a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mai degrabă al readucerii în câmpul privirii noastre, al „recunoașterii“ sau „reamintirii“ unor lucruri comune. Semnificative în acest sens sunt și unele din referirile lui Wittgenstein la Tractatus. În discuția cu Waismann din decembrie 1931, el caracteriza poziția Tractatus-ului drept „dogmatică“. Dogmatic este punctul de vedere că în filozofie se fac „descoperiri“. Este punctul de vedere care se exprimă în așteptarea că pentru întrebări care astăzi nu au un răspuns vom găsi unul în viitor. „Concepția falsă împotriva căreia aș vrea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
degrabă al readucerii în câmpul privirii noastre, al „recunoașterii“ sau „reamintirii“ unor lucruri comune. Semnificative în acest sens sunt și unele din referirile lui Wittgenstein la Tractatus. În discuția cu Waismann din decembrie 1931, el caracteriza poziția Tractatus-ului drept „dogmatică“. Dogmatic este punctul de vedere că în filozofie se fac „descoperiri“. Este punctul de vedere care se exprimă în așteptarea că pentru întrebări care astăzi nu au un răspuns vom găsi unul în viitor. „Concepția falsă împotriva căreia aș vrea să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
constă semnificația unei propoziții?“. Iar în cele mai multe cazuri răspunsurile sunt foarte apropiate de cele pe care le întâlnim în Observațiile filozofice sau în notele lui Waismann.73 Acestea sunt genul de răspunsuri pe care Wittgenstein le va numi mai târziu „dogmatice“. Nu despre toate se va pronunța însă în acest fel. Ray Monk menționează o reflecție a sa despre principiul determinării semnificației enunțurilor prin indicarea metodei verificării lor, reflecție prilejuită de o discuție la Clubul de științe morale din Cambridge: „Mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pe bună dreptate: „În ciuda dezmințirii sale de mai târziu, Wittgenstein a formulat în 1930 acest principiu - în convorbirile sale cu Schlick și Waismann, în «tezele» pe care le-a dictat lui Waismann, ca și în caietele lui de însemnări - tot atât de dogmatic ca și Cercul de la Viena sau Ayer: «Sensul unei propoziții este modul ei de verificare.»“74 De fapt, în primii ani după reluarea activității filozofice, Wittgenstein nu a ezitat să formuleze teze bazate pe argumente principiale. Mai mult, aceste teze
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
instruiți sunt dispuși să ia în serios pretenția tradițională a teologilor că existența unei ființe supreme ar putea fi probată prin exercițiul rațiunii, independent de revelație. Nu își refuza nici plăcerea de a semnala inconsistențe în sistemele 348 GÂNDITORUL SINGURATIC dogmatice, bunăoară tensiunea dintre asumarea existenței unei ființe atotputernice și binevoitoare și spectacolul suferințelor nesfârșite ale oamenilor. Totodată, Russell sublinia că dreptul la existență al credințelor religioase nu va putea fi apărat invocând pretinsa lor utilitate. Căci multe imperative și interdicții
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]