3,438 matches
-
un depozit de mobilă al familiei Cabestany), s-au vîndut trei sute patruzeci și două de exemplare, cu multe zeci de mii mai puțin decît succesul anului, o biografie ilustrată a toreadorului El Cordobés. În prezent, Îndeletnicirea de bază a lui don Gustavo o constituie voiajele prin Europa În compania unor dame distinse și trimiterea de cărți poștale cu catedrale. Nepoata sa Clara s-a căsătorit cu bancherul milionar, Însă mariajul lor n-a durat decît un an. Lista amanților ei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai apoi această povestire, prințul Lev Nikolaevici avea să-și dea seama că nu mai auzise niciodată ceva care să semene măcar pe departe cu umorul strălucitor și extraordinara veselie și naivitate, care păreau aproape înduioșătoare pe buzele unui asemenea Don Juan cum era prințul N. Însă, dacă ar fi știut că povestirea este veche, uzată, învățată pe de rost, că se răsuflase, ajungând să plictisească prin toate saloanele și că numai la inocenții Epancini putea trece iarăși drept o noutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără nici o podoabă, cu o curte și un teren de fotbal. Totul populat cu mici figurine În culori vii, niște copii, așa mi s-au părut. Belbo făcu un prim semn Într-acolo: „E oratoriul salesian. Acolo m-a Învățat don Tico să cânt. În fanfară”. Mi-am amintit de trompeta pe care Belbo și-o refuzase, atunci, după visul acela. Am Întrebat: „La trompetă sau la clarinet?” Avu o clipă de neliniște: „Dar de unde... Ah, așa e, ți-am povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fanfară”. Mi-am amintit de trompeta pe care Belbo și-o refuzase, atunci, după visul acela. Am Întrebat: „La trompetă sau la clarinet?” Avu o clipă de neliniște: „Dar de unde... Ah, așa e, ți-am povestit visul cu trompeta. Nu, don Tico m-a Învățat să cânt la trompetă, dar În fanfară cântam la genis”. „Ce-i acela, genis?” „Povești de copii. Acum hai să lucrăm”. Dar În timp ce lucram am văzut că-și arunca des ochii spre oratoriu. Am avut impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
din Spiritalia lui Heron se vedea un fel de altar având deasupra un automat care - În virtutea unei șmecherii cu vapori — cânta dintr-o trâmbiță. L-am făcut pe Belbo să se Întoarcă la amintirile lui: „Și cum era Întâmplarea cu don Ticho Brahe acela, sau cum se numea, care v-a Învățat să sunați goarna?” „Don Tico. N-am aflat niciodată dacă era un supranume sau numele lui de familie. Nu m-am mai Întors la oratoriu. Ajunsesem acolo din Întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Nu m-am mai Întors la oratoriu. Ajunsesem acolo din Întâmplare: slujba, catehismul, multe jocuri, și câștigai o iconiță cu fericitul Domenico Savio, adolescentul ăla cu pantaloni mototoliți, de pânză aspră, care În statui stă mereu lipit de sutana lui don Bosco, cu ochii la cer, ca să nu-și audă tovarășii care spun bancuri porcoase. Am descoperit că don Tico pusese pe roate o fanfară muzicală, compusă din băieți Între zece și paisprezece ani. Cei mai mici cântau la clarinetă, flaut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
iconiță cu fericitul Domenico Savio, adolescentul ăla cu pantaloni mototoliți, de pânză aspră, care În statui stă mereu lipit de sutana lui don Bosco, cu ochii la cer, ca să nu-și audă tovarășii care spun bancuri porcoase. Am descoperit că don Tico pusese pe roate o fanfară muzicală, compusă din băieți Între zece și paisprezece ani. Cei mai mici cântau la clarinetă, flaut mic, saxofon sopran; celor mai mari le reveneau trombonul și toba mare. Aveau uniformă, veston kaki și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
războinică, angelică, apocaliptică, victorioasă, sună atacul; saxofonul Îi cheamă la dans pe papițoii de la periferie cu părul uns cu briantină, obraz În obraz cu niște fete asudate. Iar eu studiam trompeta ca un nebun, până când m-am prezentat În fața lui don Tico și i-am spus «vă rog să mă ascultați», și eram ca Oscar Levant când dă prima probă pe Brodway cu Gene Kelly. Iar don Tico zice: «tu ești o trompetă». Însă...”. „Vai ce dramatic e”, zise Lorenza, „povestește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
asudate. Iar eu studiam trompeta ca un nebun, până când m-am prezentat În fața lui don Tico și i-am spus «vă rog să mă ascultați», și eram ca Oscar Levant când dă prima probă pe Brodway cu Gene Kelly. Iar don Tico zice: «tu ești o trompetă». Însă...”. „Vai ce dramatic e”, zise Lorenza, „povestește odată, nu ne mai ține atâta cu sufletul la gură”. „Însă trebuia să găsesc pe cineva care să mă Înlocuiască la genis. «Descurcă-te», spusese don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
don Tico zice: «tu ești o trompetă». Însă...”. „Vai ce dramatic e”, zise Lorenza, „povestește odată, nu ne mai ține atâta cu sufletul la gură”. „Însă trebuia să găsesc pe cineva care să mă Înlocuiască la genis. «Descurcă-te», spusese don Tico. Iar eu m-am descurcat. Trebuie, prin urmare, să știți, dragii mei copii, că pe timpurile acelea trăiau În târgul *** doi nenorociți, colegi de-ai mei de clasă, deși aveau cu doi ani mai mult decât mine, iar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ai de mișcat arătătorul, mijlociul și inelarul, iar În rest e chestiune de forma gurii, cum v-am spus. N-o să vă lungesc prea mult povestea, micii mei ascultători: veni și ziua În care eu i-am putut prezenta lui don Tico două genisuri, n-aș zice perfecte, dar, măcar pentru o primă repetiție, pregătită În atâtea după-amiezi fără răgaz, acceptabile. Don Tico fusese convins, Îi Îmbrăcase În uniformă și mă trecuse la trompetă. Și În mai puțin de o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o gelozie tandră. „Și Cecilia?” „Lipsea. Poate era bolnavă. Știu și eu? Nu era acolo”. Ridică ochii și cu privirea dădu ocol scenei, căci În acel moment el se simțea bard - sau trubadur. Își calculă pauza. „După vreo două zile don Tico a trimis pe cineva să mă cheme și mi-a explicat că Annibale Cantalamessa și Pio Bo stricaseră toată serata. Nu respectau tempo-ul, se distrau În pauze, zvârlindu-și unul altuia glume și Înțepături, nu intrau la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cineva să mă cheme și mi-a explicat că Annibale Cantalamessa și Pio Bo stricaseră toată serata. Nu respectau tempo-ul, se distrau În pauze, zvârlindu-și unul altuia glume și Înțepături, nu intrau la momentul potrivit. «Genisul» Îmi spuse don Tico, «e osatura fanfarei, e conștiința ei ritmică, sufletul ei. Fanfara e ca o turmă, instrumentele sunt oile, maestrul e păstorul, iar genisul e câinele credincios care mârâie și ține oițele la pas. Maestrul se uită mai Întâi de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dar tu trebuie să te Întorci la genis, Împreună cu ceilalți doi. Tu ai simțul ritmului, tu trebuie să mi-i ții la pas. Îți jur că, imediat ce vor deveni autonomi, te pun din nou la trompetă». Îi datoram totul lui don Tico. Am spus da. Și la următoarea serbare trompetele s-au ridicat În picioare și au cântat intrarea la Porniți Înainte În fața Ceciliei, așezată din nou În primul rând. Eu stăteam În Întuneric, genis Între genisuri. Cât despre cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
călărit Hârtie creponată sau șervețele (din fr.). Locuri de pândă, seamănă cu construcțiile improvizate la înălțime pentru punctele militare de observație. Functionar guvernamental indian. Un fel de car, tras de cai Golani. Secretar personal. All right there, mate? Oh, you don’t need to worry ( E totul în regulă? Nu-ți face griji ). Autoguvernare. Construcție sărăcăcioasă, cu câteva etaje, asemănătoare căminurilor de familiști. Infuzie de Cannabis. De la nippy, care înseamnă sprinten. Confortabil, tihnit. Joc de cuvinte rezultând într-o poreclă. Poxridden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Cheryl Marston simțea aceeași încântare pe care o simțea în fiecare dimineață de sâmbătă la vederea calului înalt, cu aspect sălbatic și cu pete caracteristice unui Appaloosa. - Bună dimineața, Donny, îl alintă ea pe animal. De fapt, numele real era Don Juan di Middleburg și era foarte potrivit după părerea lui Cheryl. Un gigolo autentic, după cum îi plăcea ei să glumească: în mâinile bărbaților, se zbătea teribil și necheza, dar cu ea era întotdeauna blând și ușor de controlat. - Ne vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
soldații au adus medicamente și apă, elicopterele au plutit doar ca să-i ajute pe cei de pe pământ, nimeni n-a vrut să-i evacueze ori să-i alunge. One, two, three, What’ re fightin’ for, Don’t ask me I don’t give a damn, Next stop is Vietnam, And it’s five, six, seven, Open up the pearly gates, Well ain’t no time to wonder why, Whoopee we’re all gonna die silabisea pe înțelesul tuturor Country Joe McDonald
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile... niet frumos! adăugă apoi, arătând cu mâna ținutul și stîlcindu-și graiul spre a se face mai înțeles. Țăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil, bolborosind ceva pe rusește. ― Nu pricepe ăsta, don' căprar, limba noastră, zice atunci un soldat, îndreptîndu-se din șale. ― Nici nu-i vina lor că țara-i păcătoasă, adăugă îndată cellalt soldat, proptindu-se în lopată. Toți trei militarii priveau acuma cu mare dispreț la țăranul care, neînțelegînd vorbele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
caporalul, luîndu-și seama. Asta-i groapă? Nu vi-e rușine?... Uite-acu pică convoiul... și nici groapa nu-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă de toate în război, că de-aceea-i războiul război... Ori aici, ori pe front, ori în spital, tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acestea I-ar fi pus pe gânduri... Ridicând capul, întîlni privirea ordonanței, aprinsă de o curiozitate umilă. Apostol tresări, ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clătinîndu-se pe călcâie și apoi trîntindu-se pe pat, ca să nu-i observe soldatul tulburarea. Ordonanța așeză masa, trăgând cu coada ochiului spre Bologa. Îl văzu amărât și, crezând să-l ușureze, întrebă supus: ― Ați primit vreo veste rea de acasă, don' locotenent? ― Ce veste, măgarule? răcni deodată Bologa, ridicîndu-se furios. Ce-ți pasă ție?... Numai acasă îți umblă gândurile, afurisitule, acasă! Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt, spătos, cu mâinile ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întîia oară că se plângea de război. Până acuma chiar suferințele războiului i se păruseră firești și socotise lași pe cei ce murmurau împotriva lor... Soldatul, liniștit, cu o lucire sumbră de pocăință în ochi, răspunse grav: ― Pedeapsa lui Dumnezeu, don' locotenent, pentru păcatele oamenilor. ― Dar dacă nu-s pedepsiți păcătoșii, ci tocmai cei asupriți? întrebă Bologa stăruitor. ― Dumnezeu ține cumpăna dreaptă, zise Petre cu o credință profundă. Moartea nu-i pedeapsă. Viața e pedeapsă. Și numai chinurile trupului și suferințele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa zâmbi aproape răutăcios văzând fericirea omului și urmă bațjocoritor: ― Da' ce, tu crezi că ne ducem să petrecem? Ehe, mai pune-ți pofta-n cui, bădiță! Ne ducem tot la bătălie... să ne batem cu românii... ― Vai de mine, don' locotenent! sări Petre speriat. Doamne ferește! adăugă pe urmă, închinîndu-se de mai multe ori. Doamne, apără-ne și nu ne părăsi!... Mare păcat, don' locotenent... Apoi să nu-i trăsnească Dumnezeu din senin? Consternarea ordonanței îi făcea bine. Dacă un om
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pofta-n cui, bădiță! Ne ducem tot la bătălie... să ne batem cu românii... ― Vai de mine, don' locotenent! sări Petre speriat. Doamne ferește! adăugă pe urmă, închinîndu-se de mai multe ori. Doamne, apără-ne și nu ne părăsi!... Mare păcat, don' locotenent... Apoi să nu-i trăsnească Dumnezeu din senin? Consternarea ordonanței îi făcea bine. Dacă un om simplu se revoltă, atunci eu ce să fac? își zise Bologa, uitîndu-se mulțumit la Petre, și îndată urmă în sine: Atunci cum să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]