2,734 matches
-
de Fier și de Aur, a fost rege al Boemiei din 1253 până în 1278. A mai fost duce de Austria (1251-1276), Știria (1260-1276), Carinthia (1269-1276), Carniola (1269-1276) și lord de Pordenone. Ottokar a fost educatat inițial pentru a deveni administrator ecleziastic. Însă, după moartea survenita în 1247 a lui Vladislav, margraf de Moravia, fratele mai mare a lui Ottokar. Astfel, Ottokar devine liderul posesiunilor fratelui său. În acord cu tradiția populară orală, Ottokar a fost profund șocat de moartea fratelui său
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
Romei ("Urbs"). Astfel, până la sfârșitul secolului al VI-lea, o nouă ordine a puterilor era instituită, în încercarea de a se asigura o oarecare stabilitate. Ravenna, care era guvernată de către un exarh ce deținea autoritatea civilă și militară pe lângă cea ecleziastică, se reducea la orașul propriu-zis, portul acestuia și împrejurimile ajungând la nord până la râul Pad (dincolo de care se întindea ducatul de Veneția, nominal în serviciul Imperiului), iar la sud până la râul Marecchia (dincolo de care se afla Pentapolis, de asemenea sub
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
Un an mai tîrziu, Filip i s-a căsătorit cu fiica vitregă a lui Robert "Frizonul", Bertha de Olanda, iar în 1074, Filip a restituit senioria de Corbie către coroană. Adela a manifestat un interes aparte pentru politica de reformare ecleziastică a lui Baldwin al V-lea și s-a aflat în spatele soțului ei atunci când acesta a întemeiat unele biserici. Direct sau indirect, Adelei i se datorează întemeierea colegiilor de la Aire (1049), Lille (1050) și Harelbeke (1064), ca și a abațiilor
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
și 771, la Benevento. Din istorie rezultă că Paul a sfătuit-o pe Adelperga să îl citească pe Eutropius. Ducesa longobardă s-a conformat, însă s-a plâns de faptul că acest autor păgân nu amintește nimic referitor la chestiunile ecleziastice și își încheie narațiunea cu urcarea pe tronul Romei a împăratului Valens, în 364; ca urmare, Paul inserează în textul lui Eutropius diverse extrase din Scripturi și din istoricii ecleziastici și adaugă încă șase cărți, așa încât întreaga istorie ajunge la
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
că acest autor păgân nu amintește nimic referitor la chestiunile ecleziastice și își încheie narațiunea cu urcarea pe tronul Romei a împăratului Valens, în 364; ca urmare, Paul inserează în textul lui Eutropius diverse extrase din Scripturi și din istoricii ecleziastici și adaugă încă șase cărți, așa încât întreaga istorie ajunge la anul 553. Opera are valoare doar pentru prezentarea făcută Imperiului Roman de Apus, însă s-a bucurat de popularitate în Evul Mediu. Ea a fost editată de către Hans Droysen și
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
ieromonarhul Isaia în anul 1750. Ieromonarhul Isaia a fost mai întâi preot mirean în Buciumi unde deținea numeroase terenuri. Se știe că, de regulă, mânăstirile căutau să atragă în viață monahala mai ales răzeși bogați iar avansarea pe diferite trepte ecleziastice depindea și de averea donata mănăstirii. Devenind călugăr și donând multe pământuri, clericul Isaia a ajuns curând stareț la Mănăstirea Bogdana. Înființând pe moșia lui acel schit Runcul, nu-l închină Mănăstirii Bogdana - așa cum voise - căci s-au opus buciumenii
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
Lacom", a declarat Capua ca fiind independentă de Principatul de Salerno. La moartea sa, petrecută în același an, succesiunea la conducerea comitatului a devenit obiect de dispută. Fiul său a fost depus de către episcopul Landulf, care astfel a unificat conducerea ecleziastică și cea seculară a regiunii, după cum Athanasie urma să facă pentru Ducatul de Neapole. Disputele asupra stăpânirii asupra episcopatului și a comitatului au reizbucnit odată cu moartea lui Landulf al II-lea și un război civil a izbucnit între Pandenulf, fiul
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
palat, ale cărui ruine se păstrează încă în oraș și a cheltuit în mod abundent bani pentru decorarea de biserici. În egală măsură, a fost un principe războinic, ale cărui dispute cu toți vecinii, musulmani sau creștini, longobarzi sau greci, ecleziastice sau seculare, sunt descrise în cronicile vremii, în special în cea a lui Erchempert. Cu soția sa Matrona, el a avut, pe lângă Ioan, alți doi fii, Leon și Anatolien, pe cel din urmă făcându-l conte de Terracina. Pe lângă Megalu
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
1070, Istria a redevenit markgrafat și a fost detașată de Verona, iar în perioada Luptei pentru Învestitură (la 1077) teritoriile din Friuli din est, alături de orașul patriarhal Aquileia au fost de asemenea separate, pentru a se constitui într-un stat ecleziastic, Patriarhatul de Aquileia, vasal direct al regelui Henric al IV-lea. Până la urmă, în 1151 regele Conrad al III-lea al Germaniei l-a dezmoștenit pe ducele Henric al VI-lea de Carintia de marca veroneză, unde l-a înfeudat
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]
-
Adelaida s-a simțit liberă să se dedice exclusiv operațiilor de caritate, în special de întemeiere și restaurare a așezămintelor religioase. Adelaida menținuse deja de multă vreme relații apropiate cu abația din Cluny, la acea vreme centrul mișcării de reformă ecleziastică, și în principal cu abații Majolus și Odilo. După retragerea din viața politică, a s-a stabilit într-o mănăstire pe care tot ea o întemeiase în 991, la Selz, în Alsacia. Chiar dacă nu a devenit niciodată călugăriță, Adelaida și-
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
în 757 supremația regelui franc Pepin cel Scurt, însă ceva mai târziu a refuzat să contribuie la războiul acestuia din Aquitania. Mai mult, în timpul primilor ani de domnie a regelui Carol cel Mare, Tassilo a luat decizii în diferite dispute ecleziastice sau civile fără consultarea suzeranului său, acționând în general ca un conducător independent. Controlul său asupra trecătorilor din Alpi, poziția de aliat al avarilor și de ginere al regelui longobard Desiderius au reprezentat amenințări grave la adresa regatului franc, drept pentru
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Importanța crescândă a fostelor teritorii bavareze marca Stiria (devenită din 1180 ducat) și comitatul Tirol au diminuat puterea Bavariei. Ducatul Carintiei, întinsele teritorii aflate în posesia arhiepiscopului de Salzburg, ca și tendința generalizată către independență sporită a nobilimii seculare și ecleziastice, toate acestea au blocat tendințele expansioniste ale ducilor de Bavaria. O nouă perioadă a început când, urmare a trecerii lui Henric Leul sub interdicția imperială din 1180, împăratul Frederic "Barbarossa" a acordat ducatul Bavaria lui Otto I de Wittelsbach, supranumit
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
conceptualizat ideea unor limbaje de programare dezvoltate independent de echipamente, lucru care a dus la apariția COBOL, unul dintre primele limbaje de programare moderne. Din cauza contribuțiilor extinse în domeniu și a gradului militar, este denumită uneori „Amazing Grace” (un cântec ecleziastic în limba engleză). Distrugătorul purtător de rachete USS "Hopper" (DDG-70) a fost botezat cu numele ei, precum și un supercomputer (Cray XE6 „Hopper”, numărul opt în lume în noiembrie 2011).
Grace Hopper () [Corola-website/Science/326259_a_327588]
-
în 1849 al doilea fiu al lor, Theodor Friedrich Adolf (care însă a murit în 1850). În contextul Revoluției din 1848 din Imperiul Austriac, o scrisoare deschisă trimisă de către sora lui, , conferinței episcopilor catolici din 1848 de la Würzburg, cerând reforme ecleziastice, precum abolirea celibatului preoților și oficierea cultului în limba germană, a cauzat controverse publice. a scris o scrisoare publică, acuzând-o de convingeri protestante. La rândul ei, Sophie i-a invalidat argumentele într-o altă scrisoare publică ulterioară. În vara
Theodor Sockl () [Corola-website/Science/329619_a_330948]
-
m, străvechea biserică, închinată praznicului „Înălțării Domnului”, este alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară (7,90 x 5, 10 m), boltită semicilindric, și un altar decroșat, prevăzut cu o calotă sferică. Pe baza planimetriei, edificiul a fost inclus în categoria monumentelor ecleziastice în stil romanic; portalul vestic, în arc frânt, face trimitere însă la arhitectura gotică. Lăcașul, acoperit integral cu șiță, este lipsit de turn; clopotnița a fost elevată separat. Dintre reparațiile care s-au adus bisericii, cunoscute sunt cele din anii
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
a fost plasat sub interdict imperial în 1180, Estfalia a fost tot mai mult subdivizată în state mai mici, printre care Ducatul Welf de Braunschweig-Lüneburg și comitatele de Anhalt, Wernigerode și Blankenburg, alături de orașul imperial de Goslar, dar și teritoriile ecleziastice ale arhiepiscopatului de Magdeburg, principatele-episcopale de Hildesheim și Halberstadt și abația din Quedlinburg. Tradiția saxonă a fost perpetuată prin Casa de Ascania, ca duci de Saxa-Wittenberg, care a asigurat pentru sine demnitatea de principe-elector, iar mai târziu a întemeiat Electoratul
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
vechile ducate de pe teritoriul Franței. Se spune că cei 12 paladini ai lui Carol cel Mare ar fi inspirat crearea celor 12 pairi ai Franței: șase unități geografice temporale (Normandia, Burgundia, Aquitania, Flandra, Toulouse și Champagne), alături de șase unități geografice ecleziastice (Noyon, Reims, Laon, Langres, Beauvais și Châlons).
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Ducum" a lui Guillaume de Jumièges și "Gesta Guillemi" a lui Guillaume de Poitiers. Pentru anii 1067-1071, Orderic urmează ultima parte din "Gesta Guillemi". Pentru perioada de după 1071, el începe să devină o autoritate independentă. 3. În cărțile VII-XIII, chestiunile ecleziastice devin marginale. În această secțiune, după schițarea istoriei Franței sub Carolingieini și primii membrii ai dinastiei Capețienilor, Orderic ajunge cu nararea evenimentelor până în vremurile sale, începând de la anul 1082. El oferă numeroase informații referitoare la Imperiul romano-german, papalitate, normanzii din
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
pentru preoți considerați merituoși, deși foarte rar în comparație cu celelalte titluri onorifice. Sunt pronotari apostolici și canonicii catedralelor din Milano, Bergamo, Genova, Veneția, Napoli și Palermo. Lor li se adresează cu formula de Monsenior și au anumite privilegii, precum și niște veșminte ecleziastice distincte de ale celorlalți preoți. Pronotarii apostolici sunt membri ai administrației pontificale. Veșmintele folosite de prelații de onoare ai Sanctității Sale sunt prevăzute în Instrucțiunea Secretariatului de Stat "„Ut sive sollicite”" cu privire la veșmintele, titlurile și însemnele cardinalilor, episcopilor și prelaților
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
titlu deține acest titlu "durante munere" (adică în timp ce dețin acea însărcinare). Titlul nu mai expiră, dar necesită reînnoire la moartea Papei care l-a acordat. Lor li se adresează cu formula de Monsenior și au anumite privilegii, precum și niște veșminte ecleziastice distincte de ale celorlalți preoți. Veșmintele folosite de capelanii Sanctității Sale sunt prevăzute în Instrucțiunea Secretariatului de Stat "„Ut sive sollicite”" cu privire la veșmintele, titlurile și însemnele cardinalilor, episcopilor și prelaților minori, promulgată la 31 martie 1969 sub semnătura cardinalului Amleto
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
În noiembrie 1120, Iordan a confirmat privilegiile și drepturile mănăstirii Sân Angelo în Formis. În 1121, el a conferit o renta considerabilă diocezei de Pozzuoli și mănăstirilor Sân Lorenzo di Capua și Sân Lorenzo di Aversă. Generozitatea sa către lumea ecleziastica nu era probabil cu totul inocentă și pioasa. Dania către castelul Pico din Montecassino din februarie 1125 poate fi pusă pe seama eforturile sale de a-si extinde autoritatea către părțile mai îndepărtate ale principatului. Cu toate acestea, puterile principilor de
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
cu anul 1547, este secretarul regelui Zygmunt I Stary, iar din anul 1553 devine primarul Wolbórz-ului. Având puternice înclinații spre sferele reformatoare (în special, cele calviniste), devine în pericol de a fi acuzat de erezie și îi sunt luate titlurile ecleziastice. Însă, luând în considerare meritele și cunoștințele sale excepționale, în anul 1555 regele îi ridică răsplata anuală la 200 de zloți. Un an mai târziu, pe 6 decembrie 1556, devine membru al Seimului, primind imunitate din partea regelui. În ciuda faptului că
Andrzej Frycz Modrzewski () [Corola-website/Science/328112_a_329441]
-
martie 1078, papa i-a excomunicat pe Robert și pe Richard, iar la puțină vreme Richard a căzut bolnav în Capua. Imediat, el s-a reconciliat cu biserica, după care a murit. Fiul său mai mare, Iordan, care invadase domeniile ecleziastice din Abruzzi, a călătorit la Roma pentru a reînnoi jurământul de credință față de papă și pentru a-i fi confirmate titlurile și posesiunile tatălui său. În ceea ce privește Napoli, acesta a rămas necucerit. Pe lângă Iordan, Richard a mai avut un fiu, Ionatan
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
din 1812, stigmatele de la mâini, picioare și cel corespunzător rănii lăncii din coastă, ar fi devenit vizibile iar sângele ar fi început să curgă. Nici o viziune nu a acompaniat stigmatele în acel moment, după cum A.C. Emmerich avea să declare anchetei ecleziastice ce a avut loc. Prin indiscreția unei surori care îi descoperă rănile de la mâini pe 28 februarie, 1813, fenomenul ajunge să fie cunoscut. Medicul din Dülmen, W. Wesener (1782-1832), care o vizitează pe bolnavă cu scopul de a o demasca
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
mitropolia pentru scurtă vreme, între două numiri succesive ca patriarh de Constantinopol, unde este înscris sub numele de Partenie al IV-lea. După ce a păstorit o vreme în scaunul mitropolitan de Brusa, a fost ales în cea mai importantă demnitate ecleziastică, în cinci rânduri, în perioadele 1657-1662, 1665-1667, 1671, 1675-1678 și 1684-1685. În timpul primei sale păstoriri, la 1659, are loc la Târgoviște un sinod local, convocat de domnul muntean Mihnea al III-lea Radu, și care a analizat probleme teologice și
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]