9,442 matches
-
istoricii, la fel cu scriitorii, construiesc o intrigă pe care, desigur, o certifică cu ajutorul documentelor istorice, care o pot autoriza sau nu, dar de multe ori aceste documente istorice nu conțin intriga pe care istoricul o construiește. Deci nu e ficțiune, pentru că istoricul are mereu controlul documentului, pe care ficțiunea nu numai că nu Îl mai are, dar nici nu Îl reclamă. În momentul În care citesc romanul Prințul Ghica al Danei Dumitriu, acest splendid roman, eu nu mă mai duc
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care, desigur, o certifică cu ajutorul documentelor istorice, care o pot autoriza sau nu, dar de multe ori aceste documente istorice nu conțin intriga pe care istoricul o construiește. Deci nu e ficțiune, pentru că istoricul are mereu controlul documentului, pe care ficțiunea nu numai că nu Îl mai are, dar nici nu Îl reclamă. În momentul În care citesc romanul Prințul Ghica al Danei Dumitriu, acest splendid roman, eu nu mă mai duc la arhivă. Pot s-o fac, dacă mă interesează
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nici de istorici, dar toți profesorii, În momentul În care predau poezia asta, spun „Eminescu chiar are voie să facă aceste greșeli”. Ovidiu Pecican: Cam grăbiți o spun profesorii de română! Sanda Cordoș: Între punerea În intrigă, adică narațiunea, și ficțiune sunt mulți pași de făcut. Ovidiu Mircean: Dar, Sanda, până la urmă discuția mi se pare mult mai complicată pe aceste distincții conceptuale; mi se pare că până la urmă, la bază, discutăm conceptul de adevăr și de acces la adevăr. Acum
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se pare mult mai complicată pe aceste distincții conceptuale; mi se pare că până la urmă, la bază, discutăm conceptul de adevăr și de acces la adevăr. Acum, În toată această perioadă deconstructivistă În care identitatea Însăși se constituie ca o ficțiune autobiografică, mi se pare inadecvat a vorbi despre a avea acces la adevăr istoric, bazat pe documente. Când propria mea viață este o ficțiune bazată pe amintiri pe care memoria le-a pus În intrigă, nu mai pot condamna În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
la adevăr. Acum, În toată această perioadă deconstructivistă În care identitatea Însăși se constituie ca o ficțiune autobiografică, mi se pare inadecvat a vorbi despre a avea acces la adevăr istoric, bazat pe documente. Când propria mea viață este o ficțiune bazată pe amintiri pe care memoria le-a pus În intrigă, nu mai pot condamna În termeni de veridic sau non-veridic o scriere istorică. Mi se pare absurd să spun: „Aha! Este o punere În intrigă, deci nu e credibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ficționalizează. Principiile pe care mizează punerea În intrigă, cel al cauzalității, sau și mai reprezentativ, cel al asocierii sunt fără doar și poate principii speculative accesând o zonă a adevărului ipotetic virtual. Cu alte cuvinte, ficționalul. Mă Încumet să spun „ficțiune” deja În momentul În care - Într-un sens forțat al termenului, recunosc - nu mai căutăm neapărat În discursul de factură istorică (de altfel, În nici un alt tip de discurs) un adevăr transcendental, imuabil, care ar trebui să fie respectat și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
complicată (ar trebui să diferențiem Între mai multe paliere) - multe cărți au avut succes nu pentru că au fost mari opere literare, ci pentru că răspundeau unui interes pe care Într-o societate normală Îl rezolvă presa. Atunci citeai În opera de ficțiune dezvăluiri comunitare, citeai fapt divers, citeai tot ce nu puteai să citești În presă, apoi acolo se Împlinea o solidaritate pe care nu ți-o dădeau multe alte tipuri de discursuri, de instituții chiar. Cât privește a doua jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
seama că nu e artă. Marius Jucan: Nu cred că tinerii de azi pot Înțelege complexitatea acestor opere citindu-le. Cred că În abordarea unor opere ce vin dintr-o altă epocă au nevoie de o anumită pregătire, pentru că lectura ficțiunii se bazează pe cărțile care nu se văd pe masă. Eu Îl am pe masă pe Marin Preda, s-a vorbit aici de Delirul și de Cel mai iubit dintre pământeni, dar sub masă Îl am... pe cine, nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
culturale care au urmat În cele două tipuri de tranziție, mai Întâi spre comunism și apoi spre democrație. Un model ipotetic al tranziției continue Deconstrucția variantelor tari ale modelelor culturale, În special cele ale unor viziuni ale istoriei, prin deconspirarea ficțiunii istoriei 1, a dus la cea mai amplă răsturnare de paradigmă În evaluarea teoriilor culturale, dizolvând esențialismul unor modele culturale autarhice și a unor indivizi reprezentativi ori generici pentru aceste modele, În genul popular În epocă al lui Hermann Keyserling
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
eșuat, ei au glisat pe constructul cultural capitalist, pe care iarăși nu și-l pot asuma În Întregime. O Întreagă generație culturală a Început să-și reconstruiască o memorie socială (și literară) și, mai grav, a Început să trăiască o ficțiune. Pentru că În ultimele decenii, din anii ’90 Încoace, generația ’80 se luptă să-și construiască o nouă identitate culturală, o altă memorie. Însă această memorie este artificială, precum artificială era și memoria autoasumată din anii ’80. Așa se face că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
convins pe oamenii ăștia să joace În film, eu i-am regizat pe ăștia”. Acesta este șocul pe care Îl trăiesc cei care ne privesc pe noi ca pe niște ființe coborâte din memoria lor. Pentru ei noi suntem niște ficțiuni, așa cum pentru noi generația ’80 este un proiect ficțional alterat. Când memoria nu este afectată de niște mecanisme ideologice impure, cum a fost comunismul, relația noastră devine fatalmente una separatorie. Generațiile care nu au experiența directă a comunismului sunt produsul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
puteau să preia efortul lui au făcut pasul acesta? Cei mai mulți au profitat de pe urma notorietății asocierii cu Marino, dar fără consecințele probității care decurgeau de aici. Acestea erau reproșurile pe care le menționam când vorbeam despre proiectele culturale și despre niște ficțiuni culturale construite Într-un moment sau altul. În momentul acesta - asta cred și visez - este nevoie de asemenea proiecte culturale. Tocmai de aceea i-am numit pe Lățea și Chelcea, care sunt doi sociologi extraordinari ce fac muncă de metodologie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Editura Compania, București, 2005); Petre Barbu, Blazare (Editura Polirom, Iași, 2005) etc. Marius Jucan, doctor În filologie al Universității „Babeș-Bolyai”, conferențiar la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai”, director de program al secției de studii americane. Cărți publicate: Fascinația ficțiunii sau despre retorica elipsei, Editura Dacia, Cluj, 1988; Singurătatea salvată. O Încercare asupra operei lui Henry David Thoreau din perspectiva modernității americane, EFES, Cluj, 2001; The Complex Innocence. A Phenomenological-Hermeneutical Approach to Henry James’s Tales, EFES, Cluj, 2001; Un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Laszlo Alexandru 2004) și a publicat volumul de critică literară Rebel fără pauză (2004). Autor al unor volume de eseuri, studii și monografii istorice: Troia, Veneția, Roma (1998), Lumea lui Simion Dascălul (1998), Arpadieni, Angevini, români (2001), Realități imaginate și ficțiuni adevărate În evul mediu românesc (2002), Trecutul istoric și omul evului mediu (2002), Hașdeenii. O odisee a receptării (2003), Originile istorice ale regionalismului românesc (2003), B.P. Hasdeu istoric (2004) și Sânge și trandafiri. Cultura ero(t)ică În epoca ștefaniană
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Dar a rămas această idee percutantă: pentru acest gnostic de-abia atestat, împărăția lui Hristos va fi aici pe pământ. După înviere, nici vorbă de viață veșnică, de trup glorios, de suflet fără trup sau viceversa, de mituri sau de ficțiuni, doar această idee simplă: a mântuirii pe pământ, în condițiile existenței pe care o cunoaștem. De altfel, ideea a părut destul de seducătoare pentru ca în momentul edificării mitului lui Isus cuiva să-i treacă prin cap să facă din această opțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu contează niciodată deloc... IX AMAURY DIN BÈNE și „sanctificarea vieții de toate zilele” 1. Deja răscumpărați. încă din 851, Jean Scot Erigene, filosof irlandez, o afirmă în Despre predestinare: Dumnezeu nu prevede nici păcatele nici pedepsele întrucât aceste două ficțiuni țin de neant; infernul nu există, iar dacă nu-i așa atunci el reprezintă de fapt remușcările care ne macină pe dinăuntru. Câteva necazuri cu Biserica, evident, și filosofului îi trebuie ceva timp pentru a se face uitat efectuând traduceri
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
profesioniștilor Bisericii, a preoților în primul rând, cei care asigură legea creștină în viața cotidiană, dar și ierarhia catolică până la vârful ei - papa. Spiritul Liber constată că clerul domină poporul de rând, pe oamenii de condiție modestă, amețindu-i cu ficțiuni care-i permit justificarea penitenței, a servituții, a sclaviei, a dominației. Păcatul generează culpabilitate, care osândește trupul în sensul urii de sine. Dumnezeu nu se aseamănă câtuși de puțin cu o figură antropomorfică, el nu cere nici nu impune nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Abraham ori al lui Iacob. Definiția dată de el lui Dumnezeu ține de ceea ce se numește de atunci încoace, un panteism. Cel al lui Spinoza nu-i departe - și nici acela al ateilor care-l definesc drept o pură ficțiune... Dumnezeu este peste tot, dar nicăieri în mod deosebit; el este în el însuși, dar și în altă parte; el înfăptuiește totul în el însuși, și fiecare moment al realului coincide cu el. Așadar, Dumnezeu este în orice lucru, și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cunoașterea adevărului. Astfel încât individul care nu știe ce predică Spiritul Liber trăiește în iad, spre deosebire de inițiat care, emancipat prin cunoașterea învățăturii va cunoaște și raiul. Așadar, nicio spaimă. Nu există osândă veșnică; și nici mântuire pentru totdeauna. Cerul e o ficțiune. Singura realitate care contează este pământul, aici și acum. Mâhnirea, frica, angoasa, căința, disperarea și celelalte pasiuni triste nu au prin urmare nicio rațiune de a fi. De ce le-am admite? Să-ți fie frică de ce? Să te temi de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de a fi. De ce le-am admite? Să-ți fie frică de ce? Să te temi de cine? Pentru care motive să te întristezi? Care anume catastrofă justifică disperarea? Spiritul Liber îndepărtează ocaziile creștine de a-ți irosi viața cu niște ficțiuni. în felul său, și fără a-i cita explicit, Amaury din Bène se situează de partea lui Democrit care râde de Heraclit înlăcrimatul. A fi și a trăi întru Dumnezeu duce mai curând la râsul până la lacrimi. Formidabilă persistență a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
faptul că sacramentele nu servesc la nimic în logica acestui panteism hedonist, nu există nimic care să ți se ierte în faptul de a întreține relații fizice și de a procrea în afara unor constrângeri cum ar fi căsătoria - o altă ficțiune născocită de creștinism pentru a-i face pe oameni să-și complice existența. Orice ființă concepută prin intermediul unui Frate sau al unei Surori, adepți ai Spiritului Liber derivă direct din grația divină care-l scutește să mai recurgă la fabulațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Bisericii ne împiedică să trăim și ucid viața; că sexualitatea trebuie practicată în mod liber; că trupul funcționează după aceleași legi ca ale rațiunii; că lectura textelor presupune libertate de interpretare și nu supunere față de dogme; că sacramentele țin de ficțiune; că necesitatea își impune legea; și că, prin urmare, nu ne putem sustrage legilor ei, orice am face - acest om nu putea decât să supere Biserica... Ioan Teutonicul afirmă într-una din Predicile sale că amauricienii sunt mai degrabă discipolii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Din acel moment, viața oferă, pe pământ, și ocazia ispășirii. Suferința devine necesară, chinul de asemenea, pentru că trebuie să te răscumperi, chiar dacă Hristos afirmă că a murit pentru a răscumpăra toate păcatele oamenilor, și asta pentru totdeauna. Panteismul pulverizează aceste ficțiuni. Dumnezeu există, desigur, - Evul Mediu nu ajunge la negarea, pur și simplu, a divinității - dar el încetează a mai fi personal, antropomorf, răzbunător, separat de lume și de oameni: el coincide cu realitatea și cu oamenii. Niciun bine, niciun rău
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de viață veșnică independent de comportamentul său, grația divină e de-ajuns; nu există nici infern nici damnațiune; dreptatea și mizericordia lui Dumnezeu vor triumfa negreșit; trupul piere, bineînțeles, dar sufletul dăinuie pentru eternitate întru Domnul, religia catolică susține niște ficțiuni și niște vorbe goale, Scripturile sunt pline de imprecizii, de inexactități și de erori; litera contează mai puțin decât interpretarea, permisă fiecărui membru al Spiritului Liber. Luther nu-i convins... Prea revoluționar. îîn paranteză fie spus, eu formulez aici ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Lorenzo Valla. Istoria filosofiei oficiale nu citește, ea se mulțumește să reia informațiile, uneori greșite, date de cei mai vechi istorici ai disciplinei. Cum lumea nu s-a prea înghesuit să-i citească textele, din cauza unor texte incestuoase care reiau ficțiunile debitate de autorii precedenți, Lorenzo Valla este năpădit de înțelegeri greșite: e transformat fie în libertin disimulat, în ateu care evoluează cu o mască pe față, în cinic vulgar care nu crede în Dumnezeu dar care-și apără poziția socială
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]