2,684 matches
-
înfrângă rezistența puternică a germanilor, care se opuneau încercării aliaților de traversare a Canalului Leopold. Dificultatea traversării canalului fusese deja demonstrată de eșecul tentativei Diviziei a 4-a blindate canadiene de la Moerbrugge. Defensiva germană era foarte puternică, sprijinindu-se pe fortificații pregătite din timp și pe inundarea teritoriului dintre canalele Leopold și Schipdonk. Aliații au decis că cel mai potrivit loc pentru declanșarea unui atac era la est de locul în care cele două canale se despărțeau. Aceasta era o fâșie
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
în concediu acasă, astfel că a fost încadrat în Armata Austro-Ungară ca ofițer de rezervă în "Regimentul de Artilerie de cetate Nr. 3" din Nagykanizsa. De aici a fost trimis în Fortăreața Przemyśl, unde a preluat, mai întâi, comanda unei fortificații din "Fortul Nr. XI. „Duńkowiczki”" În luna noiembrie 1914, având gradul de locotenent major a fost numit la comanda podurilor "Fortului X" în timpul primului asediu al Przemyślului, ulterior, preluând, treptat, comanda întregului "Fort XI" (cu câteva zeci de guri de
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
O fortificație bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
O fortificație bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii fortificațiilor bastionare au
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
O fortificație bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii fortificațiilor bastionare au fost , plasate de obicei
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
bastionară (rar fortificație stelată) este o fortificație care a apărut în perioada în care tunurile care foloseau praf de pușcă au început să domine câmpurile de luptă. A apărut pentru prima dată în Italia la mijlocul secolului al XV-lea. Predecesorii fortificațiilor bastionare au fost , plasate de obicei în locuri înalte, ca bătaia săgeților arcașilor să fie cât mai mare. Pentru cucerirea lor atacatorii trebuiau să spargă poarta sau să escaladeze zidurile cu scări și să copleșească apărătorii, lucruri foarte dificile. De
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
circulare ("incintă") a fortărețelor medievale au devenit vulnerabile la al artileriei împotriva zidăriei. În plus, atacatorii ajunși la baza zidurilor puteau să le mineze lucrând în relativă siguranță, deoarece apărătorii nu-i puteau lovi de pe zidurile din vecinătate. Prin contrast, fortificațiile bastionare erau formate din structuri plate, cu mai multe bastioane, proiectate să se apere reciproc, și înconjurate de șanțuri inundabile. Pentru a contracara efectul ghiulelelor zidurile erau mai joase și mai groase. Pentru a compensa scăderea în înălțime șanțurile au
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
de anfiladă executat din bastioane. În exteriorul șanțului era prevăzut un glacis pentru deflectarea ghiulelelor trase spre baza bastioanelor și pentru încetinirea asaltului infanteriei. Pentru a proteja curtina de focul direct al artileriei s-au adăugat structuri înaintate: raveline, tenaille, fortificații cu coarne sau în formă de coroană, sau chiar forturi separate. Toate acestea erau din pământ, placat cu palisade sau zidărie din cărămizi pentru stabilizare, dar nu cu piatră, care se spărgea la impactul ghiulelelor, sfărâmăturile putând răni apărătorii. Fortificațiile
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
fortificații cu coarne sau în formă de coroană, sau chiar forturi separate. Toate acestea erau din pământ, placat cu palisade sau zidărie din cărămizi pentru stabilizare, dar nu cu piatră, care se spărgea la impactul ghiulelelor, sfărâmăturile putând răni apărătorii. Fortificațiile bastionare au fost dezvoltate în Italia spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, în timpul Războaielor Italiene, deoarece armata franceză era echipată cu tunuri și bombarde care puteau distruge cu ușurință fortificațiile medievale. Michelangelo a
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
putând răni apărătorii. Fortificațiile bastionare au fost dezvoltate în Italia spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, în timpul Războaielor Italiene, deoarece armata franceză era echipată cu tunuri și bombarde care puteau distruge cu ușurință fortificațiile medievale. Michelangelo a conceput o fortificație bastionară pentru apărarea Florenței, ulterior acest sistem a fost perfecționat în secolul al XVI-lea de Baldassare Peruzzi și Vincenzo Scamozzi. Sistemul a diseminat în Europa în anii 1530-1540, fiind folosit pe larg timp
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
fost dezvoltate în Italia spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, în timpul Războaielor Italiene, deoarece armata franceză era echipată cu tunuri și bombarde care puteau distruge cu ușurință fortificațiile medievale. Michelangelo a conceput o fortificație bastionară pentru apărarea Florenței, ulterior acest sistem a fost perfecționat în secolul al XVI-lea de Baldassare Peruzzi și Vincenzo Scamozzi. Sistemul a diseminat în Europa în anii 1530-1540, fiind folosit pe larg timp de trei secole. Inginerii militari italieni
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
al XVI-lea de Baldassare Peruzzi și Vincenzo Scamozzi. Sistemul a diseminat în Europa în anii 1530-1540, fiind folosit pe larg timp de trei secole. Inginerii militari italieni au fost foarte solicitați în toată Europa pentru a construi astfel de fortificații. Arhitecții militari de la sfârșitul secolului al XVII-lea Menno van Coehoorn, și în special Vauban, în slujba lui Ludovic al XIV-lea au dus logica acestor fortificații la extrem. Fortificațiile bastionare au influențat forma orașelor din Renaștere, apărând conceptul de
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
italieni au fost foarte solicitați în toată Europa pentru a construi astfel de fortificații. Arhitecții militari de la sfârșitul secolului al XVII-lea Menno van Coehoorn, și în special Vauban, în slujba lui Ludovic al XIV-lea au dus logica acestor fortificații la extrem. Fortificațiile bastionare au influențat forma orașelor din Renaștere, apărând conceptul de "oraș ideal". În strategiile militare ale secolului al XV-lea, la apariția tunurilor de asalt răspunsul inginerilor militari a fost mascarea zidurilor prin taluzuri de pământ situate
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
foarte solicitați în toată Europa pentru a construi astfel de fortificații. Arhitecții militari de la sfârșitul secolului al XVII-lea Menno van Coehoorn, și în special Vauban, în slujba lui Ludovic al XIV-lea au dus logica acestor fortificații la extrem. Fortificațiile bastionare au influențat forma orașelor din Renaștere, apărând conceptul de "oraș ideal". În strategiile militare ale secolului al XV-lea, la apariția tunurilor de asalt răspunsul inginerilor militari a fost mascarea zidurilor prin taluzuri de pământ situate în fața șanțurilor, ca să
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
direct, și acoperirea lor cu pământ, ca să nu poată fi distruse de al mortierelor. Șanțurile erau necesare, deoarece prin scăderea înălțimii zidurilor acestea ar fi fost mai ușor de escaladat. Forma rotundă, care nu oferea colțuri slabe și domina concepția fortificațiilor precedente, crea "unghiuri moarte" (v. figura) care erau ferite de focul apărătorilor, care nu putea fi dirijat de-a lungul unui zid curbat. Ca urmare, forma bastioanelor s-a schimbat din rotundă sau pătrată într-una de romb, care nu
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
tunuri zidul devenea vulnerabil la asalt. Forma șanțurilor a fost optimizată pentru a se putea executa foc de anfiladă de-a lungul lor, iar tunurile care executau acest foc trebuiau să fie protejate. Aplicarea acestor idei se poate vedea în fortificații ca cea de la Sarzana, în nord-vestul Italiei. Fortificațiile au evoluat în forme complexe care au permis acoperirea de către bateriile defensive a unor zone largi. Artileria avansată apăra glacisul și împiedica apropierea artileriei atacatoare de zidurile de incintă. Pricipala apărare s-
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
a fost optimizată pentru a se putea executa foc de anfiladă de-a lungul lor, iar tunurile care executau acest foc trebuiau să fie protejate. Aplicarea acestor idei se poate vedea în fortificații ca cea de la Sarzana, în nord-vestul Italiei. Fortificațiile au evoluat în forme complexe care au permis acoperirea de către bateriile defensive a unor zone largi. Artileria avansată apăra glacisul și împiedica apropierea artileriei atacatoare de zidurile de incintă. Pricipala apărare s-a mutat pe un val aflat în fața șanțului
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
zone largi. Artileria avansată apăra glacisul și împiedica apropierea artileriei atacatoare de zidurile de incintă. Pricipala apărare s-a mutat pe un val aflat în fața șanțului, platformele de tragere fiind susținute de existența unui "drum acoperit" (protejat) în spatele valului. În comparație cu fortificațiile medievale forturile au devenit mai mari, cu o , care trebuia întâi penetrată pentru a ataca zidurile de incintă. Fortificațiile exterioare erau bine apărate de focul din fortificațiile adiacente și erau deschise spre interior, atât pentru spațiu (necesar și pentru risipirea
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
mutat pe un val aflat în fața șanțului, platformele de tragere fiind susținute de existența unui "drum acoperit" (protejat) în spatele valului. În comparație cu fortificațiile medievale forturile au devenit mai mari, cu o , care trebuia întâi penetrată pentru a ataca zidurile de incintă. Fortificațiile exterioare erau bine apărate de focul din fortificațiile adiacente și erau deschise spre interior, atât pentru spațiu (necesar și pentru risipirea fumului generat de trageri), cât și pentru a nu oferi eventualului cuceritor o bază de atac. Fortificațiile de acest
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
de tragere fiind susținute de existența unui "drum acoperit" (protejat) în spatele valului. În comparație cu fortificațiile medievale forturile au devenit mai mari, cu o , care trebuia întâi penetrată pentru a ataca zidurile de incintă. Fortificațiile exterioare erau bine apărate de focul din fortificațiile adiacente și erau deschise spre interior, atât pentru spațiu (necesar și pentru risipirea fumului generat de trageri), cât și pentru a nu oferi eventualului cuceritor o bază de atac. Fortificațiile de acest tip au fost eficiente cât timp atacatorii dispuneau
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
de incintă. Fortificațiile exterioare erau bine apărate de focul din fortificațiile adiacente și erau deschise spre interior, atât pentru spațiu (necesar și pentru risipirea fumului generat de trageri), cât și pentru a nu oferi eventualului cuceritor o bază de atac. Fortificațiile de acest tip au fost eficiente cât timp atacatorii dispuneau doar de tunuri și obuze cu explozibili lenți, ca praful de pușcă, când principalul efect era dat de impactul acestora. Apariția unor explozivi brizanți, care au mărit mult efectul obuzelor
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
cât timp atacatorii dispuneau doar de tunuri și obuze cu explozibili lenți, ca praful de pușcă, când principalul efect era dat de impactul acestora. Apariția unor explozivi brizanți, care au mărit mult efectul obuzelor, au făcut ca forma geometrică a fortificațiilor să nu mai conteze prea mult. Totuși, a trebuit ceva timp ca aceste fortificații să fie abandonate. Prima bătălie majoră împotriva unei fortificații de acest tip a fost apărarea Pisei din 1500 împotriva forțelor aliate ale Florenței și Franței. Pisanii
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
de pușcă, când principalul efect era dat de impactul acestora. Apariția unor explozivi brizanți, care au mărit mult efectul obuzelor, au făcut ca forma geometrică a fortificațiilor să nu mai conteze prea mult. Totuși, a trebuit ceva timp ca aceste fortificații să fie abandonate. Prima bătălie majoră împotriva unei fortificații de acest tip a fost apărarea Pisei din 1500 împotriva forțelor aliate ale Florenței și Franței. Pisanii au construit în fața zidurilor medievale un taluz, care s-a dovedit rezistent la focul
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
acestora. Apariția unor explozivi brizanți, care au mărit mult efectul obuzelor, au făcut ca forma geometrică a fortificațiilor să nu mai conteze prea mult. Totuși, a trebuit ceva timp ca aceste fortificații să fie abandonate. Prima bătălie majoră împotriva unei fortificații de acest tip a fost apărarea Pisei din 1500 împotriva forțelor aliate ale Florenței și Franței. Pisanii au construit în fața zidurilor medievale un taluz, care s-a dovedit rezistent la focul tunurilor și la încercările de escaladare. Al doilea asediu
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
zidurile medievale și le-a înlocuit cu un șanț mare care putea fi măturat de tirul în anfiladă al tunurilor amplasate în prelungirea segmentelor de șanț. După câteva asalturi nereușite și sângeroase, asediatorii francezi s-au retras. Noul tip de fortificații a jucat un rol important pe coastele Mării Mediterane în luptele împotriva Imperiului Otoman, încetinindu-i expansiunea. Deși fortăreața din Rodos după asediul din 1480 a fost parțial întărită cu noul tip de fortificații, ea a fost totuși după un
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]