3,543 matches
-
Harry Houdini. Avându-l în rol principal chiar pe el, aceasta a presupus legarea sa cu lanțuri și atârnarea cu capul în jos într-un bazin plin cu apă. Avea doar câteva minute pentru a se ridica, a-și elibera gleznele și a descuia lacătul cu care era sigilat bazinul în partea de sus. Altfel, s-ar fi înecat. Bazinul era însă „pregătit” de dinainte. Muchiile de metal, care în aparență doar uneau fețele de sticlă, erau de fapt prevăzute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sus. Altfel, s-ar fi înecat. Bazinul era însă „pregătit” de dinainte. Muchiile de metal, care în aparență doar uneau fețele de sticlă, erau de fapt prevăzute cu mânere pentru a-l ajuta să se ridice. Încuietorile, atât cea de la glezne, cât și cea de la fața superioară a bazinului, aveau zăvoare secrete ce permiteau deschiderea instantanee. Pentru refacerea acestui truc faimos, nu vom întrebuința și lucrurile ajutătoare. Protagonista va trebui să acționeze pe cont propriu; de asemenea, am adăugat personal câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu mulțumirile de rigoare datorate domnului Houdini, vă prezint „Celula Chinezească de Tortură”! Fără barbă acum și purtând o pereche de pantaloni largi și un tricou cu mânecă scurtă, Malerick înfășura cu minuțiozitate lanțurile în jurul lui Cheryl Marston. Întâi în jurul gleznelor, apoi în jurul pieptului și al brațelor. Pentru un moment se opri și privi în jurul său. Tufișuri dense îi ascundeau privirilor de pe râu sau de pe drumul alăturat. Se aflau pe malul râului Hudson, în vecinătatea unui lac de dimensiuni foarte reduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
rămășiță de pod din lemn, prevăzut cu un scripete, acum ruginit, folosit pe vremuri la ridicarea bărcilor din apă. Malerick trecu o sfoară pe deasupra scripetelui, prinse un capăt de un stâlp, iar cu celălalt începu să lege lanțurile care imobilizau gleznele lui Cheryl. Toți artiștii evadărilor iubesc lanțurile. Arată impresionant, poartă o aromă sadică și par mult mai trainice decât frânghiile. Și sunt grele - ce altceva poate menține un om sub apă? - Nu, nu, nu, șoptea femeia, încă amețită. Îi mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îi este jupuită. Nenorocitul dracului! - Nu am făcut nimic! încercă motociclistul să se apere. Ce ai cu mine? - Taci din gură! Burke îi puse cătușele și, pentru că tipul era un alergător destul de bun, folosi și o legătură de plastic pentru glezne. Elegantă și eficientă. Își examină apoi cotul însângerat. - La naiba, pierd sânge! Au, doare... Nenorocitule! - Dar eu nu am făcut nimic. Eram și eu la târg acolo. Eu doar... Scuipând pe asfalt, Burke trase câteva guri sănătoase de aer. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
crezut că erau focuri de armă. Cooper studie puțin reziduurile arse. - La fel ca prima dată. Nu-mi pot da seama de proveniență. - Bine. Altceva? spuse nerăbdător Rhyme. - Lanțuri. Două. Le înfășurase în jurul lui Cheryl Marston, peste piept, brațe și glezne, și le închisese cu cârlige. La fel cum se proceda cu lesa unui câine. Cooper și Rhyme studiară îndelung lanțurile, dar nu găsiră nicio urmă cu privire la identitatea fabricantului sau comerciantului. Aceeași poveste și în privința frânghiei și a benzii adezive. Geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o bucată foarte mică de metal cu zimți. - Mda, e tot a lui, vorbi din nou Kara. Un alt instrument al celor care se ocupă cu evadările. O lamă zimțată. Probabil asta a și folosit pentru a tăia legăturile de la glezne. - Vrei să spui că și asta a fost tot în gura lui? Nu e cam periculos? - Oho, cei mai mulți dintre noi ascund lame și ace în gură, pentru a le utiliza în timpul reprezentațiilor. E foarte ușor dacă te chinui puțin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îl târâseră afară. - Un doctor! Chemați un doctor. Ochii mei! Am dreptul la un doctor! - Ți-am mai zis: ține-ți gura! Gardienii continuară să îl târască pe hol. Constable începu să smucească din picioare, așa că se opriră, îi încătușară gleznele și apoi îl traseră după colț. Sachs și alți doi gardieni verificară starea lui Joseph Roth. Încă respira, dar era inconștient și rănit grav. Decise că e cel mai bine să nu îl miște de acolo. În scurt timp, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu te interesau deloc Grady și Constable. - Erau niște elemente din decor, piste greșite, ca să vă păcălesc pe voi, recunoscu el. - Cei din Sfatul Patrioților nu vor fi prea fericiți din cauza asta, mormăi Sellitto. Arătând cu capul spre cătușele din jurul gleznelor, criminalul spuse: - Aș zice că e cea mai puțin importantă dintre grijile mele, nu crezi? Știind însă de ce e în stare Constable și ceilalți din Sfat, Rhyme nu era prea sigur de asta. Bell îi făcu semn cu capul Magicianului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
s-a statornicit frontul, a făcut calea aceasta de sute de ori. Intră în labirintul de șanțuri de comunicație, unde apa se aduna ca în niște canale de irigație. Cizmele cu carîmburi înalți i se scufundau până din sus de glezne în noroiul cleios. Ajunse asudat la postul de observație, ascuns chiar în prima linie de tranșee. Schimbă două vorbe cu plutonierul zgribulit și apoi îl trimise la baterie. Bologa se cocoță în dosul teodolitului, pe pipăite. Nu vedea nimic. Aparatul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întâmpină un clinchet limpede de clopoței, este ca și cum ciurde întregi de oi ar undui pe șosele printre clădiri, apoi o văd pe fiica vecinilor pășind înaintea mea cu coșurile pline, este aceea care fusese în India și are clopoței la glezne, la mâini și în păr, o privesc cu o sete inexplicabilă și îmi amintesc, ia zi-mi, nu povesteai tu la un moment dat că există nu știu ce medic indian care te-a salvat? Ea râde, nu este indiancă, este din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
deschid geamul, mă răpești, întreb eu, iar el râde, ceva de genul ăsta, mă trage afară din mașină, târându-mă după el înăuntrul clădirii, un câine uriaș vine din spate lătrând puternic, iar eu mă retrag, chircindu-mă de durerea gleznei care e la un pas de a fi mușcată, așa îți trebuie, îmi spun mie însămi, așa îți trebuie, dar imediat după aceea se transformă într-un animal jucăuș, tăvălindu-se la picioarele lui Mikha, așteptând să fie mângâiat. Liniștește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
neașteptată îi ling abdomenul, carnea lui este caldă ca un ceainic, dinții ni se întâlnesc într-o mușcătură puternică, dinte peste dinte, ce rost are să ne prefacem, doar durerea este reconfortantă, dinții lui se plimbă pe trupul meu, coboară pe glezna subțire, acolo îmi imaginasem că simt mușcătura câinelui, dar fiorul de plăcere este mult mai puternic. Mâinile lui îmi strâng coapsele, făcând loc degetelor sale, limbii lui, pare că încearcă să îmi rupă trupul în două, de ce te culci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se aruncă înainte și se târî pe coată și genunchi pentru a nu o pierde din vedere. Hicks se deplasă lateral căutând frenetic. Găsi o trecere îngusta între două dulapuri de stocaj și întinse mâna. Degetele se strânseră pe o gleznă micuță. Imediat îi dădu drumul. ― Ah! drace! Atenție, mușcă! Ripley încercă să prindă celălalt picior, dar îl scăpă. După o secundă, fetița era la o conductă de aerisire al cărei grilaj fusese scos. Până ca Hicks sau Ripley să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în conducta de aerisire: ― Ripley. Ripley?... E-n ordine acolo? ― Da. (Conștientă că poate nu o auzise, adăugă mai tare:) E-n ordine. Amândouă suntem bine. Ne întoarcem. Fetița nu se împotrivi când Ripley făcu drumul îndărăt, trăgând-o de glezne. 7 Ghemuită pe un scaun, copila își ținea genunchii strânși la piept și privea în gol; nu-i vedea pe adulții care o observau curioși. Un manșon de biomonitor, al cărui diametru fusese redus de Dietrich, îi încingea brațul stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a incendiilor și difuzoarele de apă deversară un potop. Apa îi udă până la piele pe caporal și pe colegii săi, pătrunse în ordinatorul central al coloanei și îl dereglă pentru totdeauna. Dar, cel puțin nivelul ei nu le trecu peste glezne. Acidul perforase destul podeaua pentru a facilita drenarea ei. O sirenă mugea fără încetare, împiedicându-i să vorbească și de a stabili un plan de acțiune. Apoi Hudson urlă cât îl ținură plămânii, iar vocea-i ascuțită se auzi în pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
strângă degetele pe cordonul fetiței care trecea pe lângă el. Vântul fu nevoit să renunțe la pradă și se mulțumi s-o șfichiuie sălbatic. Capul lui Ripley ieși din puțul sasului. Urma să urce pe punte, când ceva se frecă de glezna stângă. Și se agăță de ea. Zdruncinătura era să o facă să-i smulgă brațele. Se prinse cu disperare de ultima bară a scării, care se afla la vreo treizeci.de centimetri deasupra punții. Ușile interne ale sasului continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să-i smulgă brațele. Se prinse cu disperare de ultima bară a scării, care se afla la vreo treizeci.de centimetri deasupra punții. Ușile interne ale sasului continuau să se apropie uruind și dacă nu reușea să-și elibereze repede glezna, va sfârși ca Bishop. Să se lase să cadă pentru a scăpa? Sub ea, ușile externe ale sasului gemură. O parte din învelișul lor ros de acid se surpă. Încă încâlcite într-un oribil amalgam, încărcătoare și regină se îmbrânciră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dar se ridică imediat și-o luă la galop spre un lan de grâu din apropiere. Se opri o clipă la marginea lanului, adulmecă și, brusc, țâșni în zigzag spre mănoasele spice. Era o splendoare să-l privești; înalt, cu glezne fine, cu crupa încordată de efort, cu gâtul întins și roind de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale grâului. Deodată, superbul centaur cu cap de cal și corp de taur își arcui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
om, nespus de mic, crăcănat, cu cap lunguieț și pleșuv, cu un toiegel în mâna dreaptă cu care însă nu se sprijinea, ci-l ținea îndreptat înapoi, în spate, mișcându-l aproape la fiecare pas ca să atingă cu vârful lui gleznele tinerei sale fete, ca și cum ar fi voit să știe dacă-l urmează. într-adevăr, bătrânul Samoilă nu prea vedea bine, ba s-ar putea chiar spune că nu vedea deloc, așa încât toiegelul îl încredința nu numai că fata n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
clipă, zeci, sute de imagini ne readuc în minte ce-avem de făcut; două rândunele care zboară împreună după hrană, un cerb și-o ciută care stau la coadă la băut apă, doi ochi care ne fac cu ochiul, două glezne întrezărite fugar sub poala unui munte, două buze care se tot împreună și astfel ne vorbesc și câte și mai câte!... O forță uriașă ne împinge spre căsătorie și ne lasă acolo. Episodul 121 DIN NOU PAN BIJINSKI — Ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
calea vieții lui. Mai lămurit spus, ca să dăm un exemplu, înainte de a se adresa sau răspunde unei femei, Iovănuț încerca să țină seama nu numai de felul cum reverberau în el privirea limpede a respectivei, gropițele ei buclucașe din obrăjori, glezna lucitoare, fină, balansându-se într-un dolce far’ niente picior peste picior, eventualul mic neg poznaș de pe năsucul în vânt, ci și de ecourile întretăiate pe care le trezeau în el trecerea molatecă și rău prevestitoare a motanului negru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că tăcutul Broanteș va consemna gestul, vru să se lase în genunchi, să sărute pământul scump al țării, numai că, din nefericire, locul respectiv, aflat în plin stufăriș, era acoperit de o mâzgă puturoasă în care ciubotele domnești intrară până la glezne. Barzovie-Vodă se uită în jur, căutând o bucată de pământ mai zbicită, dar nu găsi. Atunci se hotărî: căzu în genunchi și strigând cu glas înalt tremurat: „Fii binecuvântată, glie străbună!”, plecă barba în noroi. Mișcare sublimă, dar stângace: pierzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă dă gata. Deci ne mișcăm de aici? zise Belinda, bosumflându-se drăguț. Se fâțâia pe loc, atrăgând atenția asupra picioarelor ei, care, în dresurile pastelate, erau subțiri și lungi ca ale unei berze; genunchii păreau și mai înguști decât gleznele. ÎI aruncă o privire zglobie de sub breton lui Charles de Groot. Amintindu-și de ceva, acesta se uită la ceas. Rezervarea e la opt și jumătate, nu? Da, ar trebui să mergem. Mergem ci toții să luăm cina, îmi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
steaîn spatele biroului fără să cadă de pe scaun. Era ocupată cu aranjatul părului, cu unghiile ei recent făcute, aruncându-și privirea cu genele pline de rimel albastru către James Rattray-Potter, care se sprijinea de birou, suav, pozând în cel-mai-tare-bărbat-din-lume, cu gleznele încrucișate. Era un erou tip Mills și Boon în comparație cu Dominic Planchet, un adevărat domn Darcy, dar se putea vedea cu ușurință că felul lui de a fi atrăgea numai secretare și fete cărora le lipsea încrederea. — A, bună ziua, domnișoară Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]