2,660 matches
-
și suflet intim amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare, cât și sentimentul de melancolie, necunoscute anticilor. Dramatică, poezia modernă, care atinge apogeul cu Shakespeare, "acest zeu al teatrului", amestecă, ținând seama de dubla natură a omului, grotescul și sublimul. "Trupul, cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, joacă aici un rol ca și sufletul; iar oamenii și evenimentele, puși în joc de acest dublu agent, trec pe rând bufoni și teribili, uneori teribili și bufoni totodată." Drama
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Hugo, reunește, în complexitatea ei, trei mari surse ale poeziei, Biblia, Homer și Shakespeare. "Poezia născută din creștinism, poezia timpului nostru este deci drama; caracterul dramei este realul; realul rezultă din combinația foarte firească dintre două tipuri, sublimul și grotescul, care se întâlnesc în dramă, așa cum se întâlnesc în viață și în creație. Căci poezia adevărată, poezia completă este în armonia contrariilor. Apoi, este timpul să o spunem cu glas tare, și în asta mai ales excepțiile confirmă regula, tot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Heraclit plângând. Dar cei vii astfel sunt. Cine râde mereu, sau plânge mereu? În ceea ce mă privește, nu cunosc din ăștia." Nu ar trebui confundat adevărul artei cu realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică a realității, ea atinge universalitatea, și dobândește grandoarea care a imortalizat-o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
umanității și despre cele trei etape literare care le corespund, lirică, epică, dramatică, îi apare puțin probant. Definiția grotescului nu-l satisface deloc. Fără a fi spiritualiști, nu putem admite, după părerea lui, opoziția pe care o stabilește Hugo între grotesc și sublim, și pe care o ia ca atare, prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o marionetă, să numești marioneta Carol cel Mare și să o umfli într-atât cu tirade, încât publicul să-și imagineze că a văzut un colos; asta este mai comod decât să iei un burghez din epoca noastră, un om grotesc și prost îmbrăcat și să scoți din el o poezie sublimă, să-l faci din el, de exemplu, pe moș Goriot, tatăl care-și dă și sufletul pentru fiicele sale, o figură atât de enormă de veridic și de dragoste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și cele care-și joacă propriul personaj, doresc să apară pe scenă ca fiind niște creaturi frumoase, de origine aleasă, bune și sentimentale? Și ați remarcat dimpotrivă că actorilor de compoziție le place să joace roluri de ticăloși, de indivizi grotești, diformi? Asta pentru că găsesc în asemenea roluri posibilități mai bogate, siluete mai bine decupate, o paletă mai colorată, un model mai îndrăzneț și mai viu, imagini. Iar toate acestea sunt desigur mai pline de acțiune, din punct de vedere teatral
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a menține în mod constant simțul critic al spectatorului în stare de alertă. "Fascismul, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, cu maniera lui grotescă de a insista asupra factorului emoțional, și poate tot pe atât un oarecare declin al elementului rațional al doctrinei marxiste m-au incitat și pe mine să pun accentul mai mult pe aspectul rațional." Pentru producerea acestei "distanțări" care va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar ținând să treacă drept sensibil și citit, practică poltroneria sentimentală și o demagogie ridicolă. Este un cabotin de ilară ingeniozitate, anticipând uneori stilistica unor personaje din teatrul lui I. L. Caragiale. Bunăoară, declarația de amor a slujnicarului rezonează deplin în grotesca mărturisire cu temei similar rostită de Rică Venturiano. Dar F. nu-și poate lăsa eroii să se contureze singuri și îi „susține” cu discursul lui agresiv, pătimaș ori persiflant, întotdeauna polemic. Considera că asanarea morală este ținta cea mai de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
-se și la alte medii, precum în Anotimpurile unei țigănci (2003), experimentând câteva formule narative, Z. conturează în cele douăzeci de povestiri din Epihia în stil valah (2003) imaginea unei Americi neconvenționale, „mărturisind” despre „desțărare” și despre experiențe dure sau grotești. SCRIERI: Întâmplări din viață și din sport (în colaborare), București, 1958; Cal bătrân cu chingă roșie, București, 1974; Pământul, marea, cerul și oamenii, București, 1974; Semnul delfinului, București, 1976; Ademenirea, Cluj-Napoca, 1983; Casa cu ochii scoși, I-II, Cluj-Napoca, 1993-1994
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290685_a_292014]
-
administrată de druizi, astfel Încât, În cadrul religiei galice prezentate de Cezar, nu se vorbește deloc despre acest cult. Ar fi deci oportun să spunem câte ceva despre sacerdoțiul galic. Scriitorii clasici cunosc trei categorii de „intelectuali” gali - druizii (transformați apoi, În mod grotesc, În dryades), poeții inspirați și barzii - și fac referire la trei activități diferite, chiar dacă nu există un consens total În stabilirea lor: În Commenta Bernensia la Lucanus (cu referire la I, 585), de exemplu, „poetul inspirat” este Înțeles cu sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de pe pozițiile actualității”, ceea ce, pe plan literar, echivalează cu șansa de a ridica dramaturgia din spațiul basarabean, sleită de un realism terestru, la forme dinamice de expresie. Piesele sale refuză patosul optimist, promovat de sistemul totalitar, valorificând situații instabile și grotești, proprii teatrului absurdului. De aici proiecțiile lor accentuate în metafizic, aplecarea insistentă a autorului spre motivele mitologice, apelurile dese la motivele biblice. Piesa Iosif și amanta sa (1992) a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Ion Luca Caragiale”. SCRIERI: Iosif
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285966_a_287295]
-
excesele și să controleze efectele asupra cititorului. Formula este, în general, aceea a postmodernismului, cultivat cu nonșalanță, în orice caz fără fanatism. Paginile, vii și pline de culoare, configurate ca un puzzle, sunt străbătute de ironie, de umor burlesc sau grotesc, adică de ceea ce trimite la distanțarea de lumea contemplată și reconfigurată în text, cu care scriitorul nu vrea ori ezită să se identifice. Personajele, sumar creionate, însă memorabile prin destin, limbaj și comportament, își trăiesc, cu resemnare uneori, cu exasperare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
adevărate sînt acuzațiile că "Iorga s-a vîndut evreilor, lui Blank, băncilor evreiești" etc. și că "este în solda evreilor"? Aceste acuzații par exagerate, ba chiar false. Dacă ținem seama de strădaniile lui Iorga, ele devin manifestări ale unei politici grotești. Una dintre dificultățile lui Iorga în politică era faptul că nu avea bani. În cazul contribuțiilor lui Blank, documentele demonstrează că Iorga ținea evidența strictă a ajutorului acordat de acesta. Nu a cheltuit nici un ban pentru politica susținută de el
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care trebuia să se descotorosească printr-un mijloc sau altul, cu cît mai repede, cu atît mai bine. Iar acum (în 1937), excesele "noilor naționaliști" nu făceau decît să înrăutățească situația și așa deplorabilă. Antisemiții români exagerau cît puteau și grotesc acest lucru, considerînd că toți evreii erau comuniști. (Acest lucru a fost sesizat chiar și de Antonescu. În 1941, atunci cînd birocrații i-au arestat pe milionarii evrei sub acuzația că erau comuniști, "Conducătorul" le-a amintit că evreii respectivi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
revelator: „Tu, care ești scriitor, nu poți să Înțelegi suferința din sufletul omului? Nu poți să-l Înțelegi pe soldatul care a trecut prin foc și pară că se distrează cu o femeie sau șterpelește un fleac?”. În felul lui grotesc, Stalin avea pe jumătate dreptate. În armata sovietică nu existau permisii. Infanteriștii și tanchiștii au Întors soarta luptei În trei ani teribili, printr-o serie neîntreruptă de marșuri și bătălii În vestul Uniunii Sovietice, prin Rusia și Ucraina. Pe parcurs
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Italia. Dar asemănările se opresc aici. Trăsătura distinctivă a istoriei economice din Europa comunistă e că, pe lângă oțel, cărbune, fabrici și blocuri de apartamente, primul val de industrializare sovietică a produs, chiar mai mult decât În URSS, distorsiuni și contradicții grotești. După Înființarea CAER-ului (Consiliul pentru Ajutor Economic Reciproc 4) În 1949, au fost trasate regulile comerțului Între statele comuniste. Fiecare țară urma să trateze bilateral cu URSS (alt ecou al exigențelor din era nazistă, locul Berlinului fiind luat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o sinteză vizuală a regimului totalitar. Casa Poporului, proiectată de o arhitectă de 25 de ani (Anca Petrescu) pentru a servi drept palat personal al lui Ceaușescu, este de o urâțenie unică și indescriptibilă chiar și printre creațiile de gen. Grotescă, sinistră, lipsită de gust, ea este, mai presus de orice, mare (de trei ori cât palatul Versailles...). Cu o sală de recepție cât un teren de fotbal și un semicerc imens În fața clădirii ce poate găzdui o jumătate de milion
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a tăgăduirii sau prin intermediul unei „moșteniri” sterilizate, abstracte. Tăgăduirea e ilustrată grăitor de nesiguranța unor vechi instituții de Învățământ precum Oxford și Cambridge, obligate, În atmosfera de oportunism egalitar a regimului Blair, să insiste că sunt „antielitiste”, sau de Înjosirea grotescă a unor instituții culturale precum Victoria and Albert Museum din Londra, care În anii ’90 a ajuns să se promoveze „haios” În formule de genul „o cafenea beton, dotată cu un muzeu bunicel”. Cât despre moștenirea națiunii, ea a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Hitler, mișcarea și crimele lui trebuie tratate drept fenomene unice și sui generis. Pentru a putea Înțelege nazismul, insistau ei, trebuie să Îl plasăm În contextul său temporal și spațial. Conform lui Nolte, ascensiunea național-socialismului și manifestările lui cele mai grotești erau În primul rând o replică la bolșevism: ele urmau și, Într-o anumită măsură, imitau exemplul și amenințarea reprezentate de Lenin și urmașii săi. Acest lucru nu șterge crimele nazismului, argumenta Nolte Într-un articol celebru publicat În Frankfurter
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
în același an cu antologia de grup Desant ’83, în care scriitorul semnează încă două proze. Cu romanul Tangoul memoriei (1988), C. dă măsura adevărată a talentului său. Cartea este, formal, o parodie și jonglează dezinvolt cu registrele tonale, de la grotesc și burlesc la comicul verbal sau de situații. Dar, înainte de orice, este o parodie a însuși modelului parodic, subminând pe dedesubt acest gen, întors până la sațietate pe față și pe dos de postmodernitate. În romanul lui C., mitul, literatura și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
de gen, de registru, pe scurt de identitate. Dar în ce a scris mai bun până acum, mai ales prin romanul Tangoul memoriei, autorul păstrează un echilibru ireproșabil între umorile epice (dacă pot fi numite așa), jonglând dezinvolt cu pateticul, grotescul și sentimentalul, grandilocventul, seraficul și atrocitatea, sublimul și ridicolul, cinismul, ironia bonomă, duioșia ipocrită - fără să alunece nici un moment pe panta kitschului. SCRIERI: Tratat de apărare permanentă, București, 1983; Tangoul memoriei, București, 1988; Dodecaedru (în colaborare cu Nicolae Iliescu), București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
colectivă Poemele Dunării (1998). I s-a decernat, în 1997, Premiul „Steaua Dunării” pentru întreaga activitate culturală. Elogiat la debut de Nichita Stănescu (într-o Planetă pe coperta volumului Roata) pentru „versurile nemachiate” lansate în „ploaia de măști grave sau grotești” din lirica momentului, O. își particularizează prezența prin simplitatea cu care își asumă modul minor al condiției umane. Fără emfaza de a reinventa sau destructura lumea, cu o denominare nudă (rar metaforică) - în fond sceptică față de cuvânt, pe care îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
poartă o pecete absolut diferită și folosește metode diferite. Desigur, aceste izolări sunt, în parte, inevitabile, pentru simplul motiv Că majoritatea oamenilor nu trăiesc decât într-un singur mediu lingvistic ; dar nu e mai puțin adevărat că ele ana urmări grotești atunci când problemele literare sunt discutate numai în raport cu părerile exprimate în limba respectivă și numai în raport cu textele și documentele apărute în aceeași limbă. 83 Deși în anumite probleme de stil artistic, de metru și chiar de gen diferențele lingvistice dintre literaturile
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
și care a stârnit nenumărate controverse. Klimt bulversa încă odată convențiile canonice ale picturii academice înfățișând o anatomie completă a nudului feminin. Femeia imponderabilă a filozofiei și pozitivismului pare să exibe propria sexualitate ca și antica Baubo, dar, spre deosebire de gestul grotesc care stârnește râsul Demetrei, aici el este generator de anxietate. O altă figură care a stârnit oprobiul a fost cea a femeii însărcinate din colțul din dreapta sus al tabloului. Moartea, mai precis craniul scheletului, stă între femeia însărcinată și o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femei goale îl contemplă pe Silen adormit la marginea unui taluz pe care se află un vas decorativ. În fundal, o menadă dansează cu un tirs în mână. Iese în evidență pântecul proeminent al lui Silen, ca și aspectul său grotesc, totul menit să sublinieze exuberanța dionisiacă, jovialitatea etilică, impudoarea dezinhibată, bucuria vieții și, ca expresie a lor, senzualitatea. Tema dansurilor menadelor va fi reluată în grafica pictorului, asociată uneori temelor macabre pe măsură ce simbolismul său se va colora sumbru, decadent. De
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]