6,649 matches
-
A fost printre cei dintâi care, la noi, au discutat probleme de versificație modernă și a vorbit despre dispariția formelor clasice de versificație. S-a ocupat, de asemenea, de muzica și de pictura modernă, punând în circulație opinii ce dovedesc intuiție, mobilitate spirituală și înțelegere. P. s-a încercat și în domeniul beletristicii, reușind să ofere, în Portrete și tipuri parlamentare (1893), o serie de „caractere” descrise cu un fin spirit de observație și tratate cu umor sau, uneori, cu ironie
PANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
în codul moral al umanității. Dar materialitatea portretelor, incisivitatea lor, dialogul dezinhibat cu prezentul, întreg spectacolul de măști care metamorfozează principii abstracte, universale în realitate și chip viu, de extracție autohtonă, precum și cascada de efecte comice, burlești vin dintr-o intuiție remarcabilă: cuvântului i se transferă rolul de prim-plan, vorba se autonomizează. P. creează, astfel, o lume în care forfota cuvintelor are dimensiuni puțin obișnuite. El intră, ca întemeietor, într-o familie de spirite căreia îi vor aparține Mateiu I.
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
abordare științifică a operei”. Autorul o consideră necesară, întrucât estetica intuitivă, constituită prin negarea celei speculative și sistematice, întemeiată de filosofi, nu elucidează decât unele dintre problemele artei, de vreme ce judecata estimativă se poate bizui doar „pentru o primă aproximație” pe „intuiția și finețea exegetului”, pe când întemeierea ei riguroasă „nu se poate lipsi de cercetarea atentă, chiar de disecția operei cu ajutorul instrumentelor oferite de noile metode”. După studierea artei îndeosebi ca parte integrantă a culturii, în cartea Artă și civilizație (1976) ea
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
aceea, cu o conceptualizare a lirismului și cu ermetizarea semnificației. Poemele se transformă din fluxuri ale emoției în mozaicuri de imagini disparate, care nu se organizează în panouri lirice coerente, dar care, în dezordinea lor uneori cvasionirică, pot surprinde sinestezic intuiții primordiale, o viziune a lumii sau a „sentimentelor”: „Necunoscut îmi e băiatul care este,/ are un vapor tras de un elefant fericit./ I-aș cere hainele cu împrumut/ Și câinii Angliei care l-au ispitit./ Stăm în pădure deznădăjduiți/ și
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
care o cred metafizică, a celor chemați a fi „tovarăși”, când nu sunt decât niște bieți oameni, cu vicii și prejudecăți transistorice. M. nu putea să ignore un tip de viziune și procedee dramaturgice proprii teatrului absurd, cultivat în epocă. Intuiția și insistența în a respinge ferm apropierea de vreun model îl conduc însă spre alcătuirea de metafore scenice susținute prin concretețea unor dialoguri cu aspect de pălăvrăgeli ridicole pe teme cu pretenții, din care, brusc, se ivește simbolul purtător de
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
ca și prin autenticitatea detaliilor, a conversațiilor. În Blandine tema rămâne aceeași: bătălia interioară dintre întunecatele pulsiuni ale senzualității și cenzura conștiinței morale. Însă valoarea romanului nu constă nici în conflictul etic, nici într-un itinerar epic, ci în subtilele intuiții ale autoarei, care sondează psihologia Blandinei, surprinsă în episoade revelatoare, unde intervine contrapunctul naratorului. Și această scriere e memorialistică în haina ficțiunii: o suită de evocări plastice și sensibile ale unor existențe reale, prieteni, rude, profesori, guvernante, muzicieni, pictori, călugărițe
MILLER-VERGHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
răspuns marile întrebări ale omului. Cum sensul existenței nu poate fi dedus din investigarea materiei, devine obligatorie și acceptarea altor niveluri de realitate, a căror cunoaștere nu e posibilă decât printr-o abordare transdisciplinară, printr-o sinteză spirituală, în care intuiția și revelația să aibă un rol determinant. Intelectual capabil de performanțe înalte, la curent cu noile descoperiri experimentale și teoretizări filosofice sau sociologice, M. subliniază mereu rolul culturii (autentice) în procesul de constituire/funcționare a personalității umane. Militând pentru libertate
MIRONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]
-
unor piese. Plecând de la ideea că verosimilitatea unui personaj începe cu aspectul vizual (costumație, machiaj), subliniază importanța corelării jocului actoricesc cu elementele de scenografie, pentru ca imaginea de ansamblu a spectacolului să fie coerentă, armonioasă. Viziunea de plasticiană, gustul, rafinamentul și intuiția o ajută să facă observații incitante. Între 1924 și 1927 își însoțește fiica la Paris, unde contribuie la înființarea Societății Scriitorilor Români din Franța și activează în favoarea amplificării relațiilor dintre oamenii de artă francezi și români, acțiune recunoscută oficial prin
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
Mariana Vereș, Călătoria ca recuperare a identității, TR, 1986, 48; Serafim Duicu, Privind lucrurile prin amintirea despre ele, VTRA, 1986, 12; Eugen Simion, Complicațiile prozei, RL, 1987, 12; Eugen Simion, Jocuri de oglinzi, RL, 1989, 16; Ioan Holban, Exerciții de intuiție, CRC, 1989, 29; Cornel Munteanu, Recursul la real, ST, 1989, 7; Steinhardt, Monologul, 17-21; Țeposu, Istoria, 158-159; Ioan Vlad, „Vocile” naratorului și disciplina nuvelei, TR, 1994, 25-26; Liviu Petrescu, Exerciții parodice, ST, 1994, 9; Mircea Bențea, Arhipelagul prozei, Oradea, 1995
MOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288199_a_289528]
-
Grâu nou, Chișinău, 1983; Pragul dinspre zi, Chișinău, 1987; Ploi mari în secolul XX, Chișinău, 1989. Repere bibliografice: Nicolae Bilețchi, Pledoarie pentru solidaritate umană, LA, 1980, 13 noiembrie; Nicolae Bătrânu, Pasiunea dezbaterilor etice, „Nistru”, 1981, 1; Vasile Coroban, Ingeniozitate sau intuiție justă, LA, 1984, 1 martie; Literatura și arta Moldovei. Enciclopedie, II, Chișinău, 1986, 44. M.C.
MORARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288246_a_289575]
-
aderarea efectivă a țării noastre la Uniune: „Nu, au aceeași concepție, oameni deștepți, oameni culți numai că nu au posibilitate de a crea” (bărbat, 49 de ani, șomer). Interesant pentru noi este dacă aceste reprezentări descrise mai sus corespund realității. Intuiția oamenilor nu dă greș în ceea ce privește optimismul și nivelul de trai mai scăzute decât ale celorlalți europeni. În plus, statisticile indică faptul că, la nivelul populației ocupate, românii, cu precădere cei din mediul rural, petrec în medie mai multe ore la
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
nu să rănească doar sensibilitățile colective sau orgoliile individuale. Am operat în acest volum modificări substanțiale. În primul rând, am eliminat cele mai multe obscurități, imprecizii și erori strecurate în prima ediție. Am modificat ordinea textelor în interiorul fiecărui capitol. Am explicitat apoi intuițiile mult prea criptice, lăsând adesea loc pentru dualismul atât de puțin ascetic: text vs notă de subsol. Acolo unde era necesar, am suprimat pasajele redundante sau expresiile îndoielnice, completând sau reformulând eseuri întregi în lumina înțelegerii pe care o am
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
personalitate. La fel, unele reviste discută „specificul” românesc, altele sunt obsedate de „integrare” și „universalitate”. Cu rădăcini în lumea „de la țară”, proveniți dintr-un popor care n-a cunoscut niciodată o ancestrală aristocrație, cărturarii români - religioși sau nu - moșteniseră sănătoase intuiții „organiciste”. Că liturghia din biserică are o propensiune spre universalism sau că viața mănăstirească - organizată în jurul unor personalități charismatice - devine lucrătoare numai prin legătura directă cu poporul (urma stărețismului slav pe pământ românesc), iată câteva intuiții care au fecundat tacit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau nu - moșteniseră sănătoase intuiții „organiciste”. Că liturghia din biserică are o propensiune spre universalism sau că viața mănăstirească - organizată în jurul unor personalități charismatice - devine lucrătoare numai prin legătura directă cu poporul (urma stărețismului slav pe pământ românesc), iată câteva intuiții care au fecundat tacit mitologia seculară a cărturarilor noștri. Să ne aducem aminte apoi că, între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, demnitatea sacerdoțiului în satele românești a rămas neschimbată doar fiindcă preotul întrupa virtuțile „omului cu carte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
e acela de a-și alunga urâtul prin „țâpurituri”. Când sărăcia lucie te leagă de glie, pofta de a uita rămâne singurul portativ al vieții. Lăutarii din vechii București știau să evoce cu prefăcătorie această stare: „Știm, dar ce contează?”. Intuiția deșertăciunii și dezvelirea aparențelor lasă loc pentru o exclamație solomonică: „Vreme este să plângi, vreme este să râzi; vreme este să jelești și vreme este să dănțuiești” (Ecleziastul 3, 4). Numai retragerea aparentă a sufletului într-o subtilă nepăsare putea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prezent, mit/rațiune, vis/realitate, etos boem/etos burghez etc. Nici gambitul îndrăzneț al filozofiei hegeliene, nici Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin teologul Schleiermacher (1768-1834), istoricul Johann Gustav Droysen (1808-1884) și Wilhelm Dilthey (1833-1911) primele intuiții ale lui Giambattista Vico (1668-1744), nu vor depăși schema epistemologică carteziană (res extensa și res cogitans). Chiar și pentru un autor ca Nietzsche, prestigiul „metodei științifice” de cercetare rămâne nechestionat. Celebra separație a „științelor” între Naturwissenschaften și Geisteswissenschaften slujește tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a perfectat în magistrala sa operă Adevăr și metodă (1960). De mai bine de patruzeci de ani, demersul său a stârnit numeroase ecouri importante, influențând decisiv reflecția teologică sau culturală a zilelor noastre. Tezele lui Gadamer pot fi cântărite împreună cu intuițiile congeniale ale unor epistemologi ca Michael Polyani (cunoașterea tacită) sau Thomas Kuhn (incomensurabilitatea paradigmelor). Mai întâi de toate, Gadamer preia intepretarea oferită de Heidegger noțiunii grecești de adevăr. Amândoi sunt gata să abandoneze modelul atomist al teoriei despre adevărul-corespondență în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
heavy metal, trocul Bach contra Sepultura, poezia lui Bacovia, pelerinajele și apoi citaniile sfinte - exprima de fapt nevoia profundă de regenerare lăuntrică și dorul de lumină, de inefabil sau de căldură vindecătoare 1. Vârsta etică a adolescenței confirmă așadar prioritatea intuiției holistice față de decupajul analitic, a gestului fondator față de hermeneutica întârzierilor savante. Confruntarea dintre religia seculară a comunismului și oamenii liberi ai rezistenței românești ne arăta că integritatea se câștigă printr-o păzire temeinică a locului inimii. Închisoarea era locul unde
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să nu poposească, măcar pentru o noapte, în inimile celor credincioși. Dacă un sfânt îți grăiește cu lacrimi abia mijite, sfios și mișcător, despre rugăciunea lui Iisus, atunci crusta păcatului se dezlipește și îți este frică de reîntoarcerea în lume. Intuițiile basmelor din copilărie primesc o definitivă confirmare: odaia sufletului luminat se bucură de chipul unui grădinar cu barbă albă - cel care, iubind florile și albinele cu egală tandrețe, nu găsește timp pentru vorbirea de rău. Pacificat, bătrânul înțelept îngrijește salcâmii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a uitat complet vocația: aceea de a fi o fericită „epică de idei” (Gabriel Liiceanu). În loc să asiste calificat la complicațiile nașterii gândirii, noua eseistică filozofică te invită la impudica familiarizare cu fanteziile eschivei. Ființa este redusă la prezență, prezența la intuiție, intuiția la semnificație, semnificația la vizibilitate. De aici vine „insuportabila ușurătate a ființei” postmoderne. Atmosfera dezbaterilor literare nu depășește uneori profunzimea comentariilor din vestiarele sportivilor adolescenți. Se rostesc cu poftă, în spațiul public, acele lucruri care asigură, de partea cititorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
uitat complet vocația: aceea de a fi o fericită „epică de idei” (Gabriel Liiceanu). În loc să asiste calificat la complicațiile nașterii gândirii, noua eseistică filozofică te invită la impudica familiarizare cu fanteziile eschivei. Ființa este redusă la prezență, prezența la intuiție, intuiția la semnificație, semnificația la vizibilitate. De aici vine „insuportabila ușurătate a ființei” postmoderne. Atmosfera dezbaterilor literare nu depășește uneori profunzimea comentariilor din vestiarele sportivilor adolescenți. Se rostesc cu poftă, în spațiul public, acele lucruri care asigură, de partea cititorilor, complicitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
această primă concesie făcută paradigmei contemporane, volumul adaugă câteva ambiguități: criteriul neclar al ordonării „capetelor” sau uzul inegal al aparatului critic. O carte excepțională și unică în felul ei, Omul recent amestecă lungi note de lectură cu pedante excursuri bibliografice, intuiții poetice, paranteze polemice sau chiar inedite impresii de călătorie. Astfel croită, cartea poate fi citită de la sfârșit către început sau invers, fără ca impresia finală să se modifice prea mult. Genul aforistic, cultivat cu voluptate de autor, face atractivă o lectură
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sunt categorii justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu intuițiile epocii patristice. De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic (negociat constant cu puterea seculară) se îndepărtează de aspirațiile Bisericii creștine din primul mileniu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Patapievici declară că „Viu este Dumnezeu”, el nu afirmă doar un adevăr la nivel teoretic. La dispariția lui Dumnezeu din modernitate replica nu vine printr-o contradicție de tip dialectic, ci prin contrariere de natură retorică. Înarmat cu această remarcabilă intuiție, H.-R. Patapievici nu precizează totuși relația dintre diagnostic și terapie. Aceasta pare obnubilată de referințe uneori foarte eterogene. Nu putem folosi întotdeauna necritic un diagnostic bun pus de un autor cu soluții vădit proaste - cum ar fi Gianni Vattimo
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Patapievici riscă să piardă terra ferma (creștinismul substanțializat) pentru terra nova (creștinismul eteric). Desigur, autorul recunoaște că „revela.ția creștină nu e nimic fără credință”1. Cititorului îi este greu să înțeleagă dacă această credință slujește mai mult decât unei intuiții a prezenței lui Dumnezeu în imanența radicală a creației. Aș spune că termenul folosit de H.-R. Patapievici - existența - nu este cel mai potrivit pentru o fenomenologie a revelației, întrucât existența presupune un raport ec-static cu lumea (și astfel predispune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]