3,010 matches
-
lingușeam, a sfârșit prin a crede că era ceva de capul lui, cine rezistă la laude? și de câte ori intra în criză de încredere trimitea după mine. Asta mi-a adus cu timpul nu numai liniște ci și o situație de invidiat, căci puteam să-i strecor directorului orice adevăr sau minciună fără aerul că pârăsc. Nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de mine, ba, lucrurile au ajuns până acolo încât gardienii care vroiau să fie avansați veneau și-mi povesteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai vedea. 27 decembrie Invidiez femeile care, croșetând, nu se mai gândesc la nimic altceva decât la „un ochi pe față, unul pe dos”. 28 decembrie Un coleg mi-a explicat azi cum se poate pune diagnosticul unui nebun. Îi dai nebunului țucalul după ce l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am nici un reproș să-mi fac. Sunt omul cu cele mai puține dezamăgiri, pentru că am evitat să am speranțe. Îi las pe alții să-și umple viața cu deziluzii”. N-am știut ce să cred. Să-l deplâng? Să-l invidiez? 15 ianuarie În timp ce mă bărbieream, m-am tăiat fără să vreau cu briciul. Va trebui să-mi cumpăr lame. 18 ianuarie Un prieten mă întreabă: „De ce nu faci, totuși, nimic?” Aluzie clară la Augusta. Aventurile ei țin de domeniul public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din nou. Mâine ies din spital. 10 septembrie Câțiva colegi m-au sărbătorit. Au adus vin și prăjituri. Am băut un pahar de vin ca să nu-i jignesc. Toți mă felicită că m-am repus pe picioare, iar eu îi invidiez pe ei. Mă surprind urmărindu-i, pândindu-i. Ei sunt sănătoși. Fac profesia pe care și-au dorit-o. Unii au copii. Își pot permite să fie generoși și să mă sărbătorească pe mine. Dar n-am nevoie de afecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu se culcă seara cu spaima că nu mai există a doua zi. Se trântesc în pat ca niște nesimțiți sănătoși, îi detest și îi invidiez. Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu? Nu mai am chef să fiu tratat cu menajamente. Se poartă cu mine cum ar umbla cu un pahar de cristal care se poate sparge. Aș da orice să mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un nimb de invidiat. Și de ce să mint? Nu mai aveam nici urmă de modestie. Îmi plăcea să fiu privit pe furiș, salutat pe coridoare, temut, căutat, măgulit. Era o senzație pe care n-o cunoscusem până atunci, amețitoare, plăcută. Beția puterii nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu pot dormi; îmi ziceam că în vreme ce alții dorm și visează, ei rămân singuri stăpâni peste străzile abandonate. Mai târziu mi-am schimbat părerea și mi-am așteptat răsplata din direcția inversă. Dar pe măsură ce am umplut acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se plimbe, dar nimeni nu se apropia de mine. Cum mă îndreptam spre cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Henry James, după ce predecesoarea se căsătorise de curând, părăsindu-l. Aparent - uimitor, dată fiind complexitatea neobișnuită a sintaxei sale -, James Își dicta romanele În loc să le scrie de mână, iar tânăra făcea exerciții copiind pasaje alese la Întâmplare din Ambasadorii. — Te invidiez, Îi spuse Theodora. Nu mi-aș putea Închipui un post mai bun. — N-ai decât să-l iei tu, Îi răspunse dactilografa. Eu prefer oricând o scrisoare directă de afaceri. Theodorei nu-i venea să creadă În norocul care dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ca să nu piardă nici un centimetru, și era, din toate celelalte puncte de vedere, un bărbat prezentabil, cu trăsături delicat sculptate, nări largi și un ciuf de păr ondulat pe care Henry, care Începuse să chelească, nu putea decât să Îl invidieze. Afișa o mustață subțire și imperială, parcă pe măsura numelui și a profesiei sale. Expresia naturală, În repaus, Îi era una aproape melancolică, dar În compania altora era Întotdeauna zâmbitor și animat. Cei doi se plăcură și cu ocazia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să tac mâlc. Dar de ce nu? E o ambiție absolut onorabilă. Pentru că lumea literară e plină de ziariști și de bârfe și sunt sigur că o să apară tipărit undeva, făcându-mă ținta ironiilor. — Poți conta pe mine, desigur. Dar te invidiez, James. Ai o ambiție și Încă mai poți spera să o vezi realizată. Și ai să o vezi, sunt sigur. În timp ce eu am dorit să fiu un pictor mare... — Și ești un ilustrator mare, ceea ce nu e puțin lucru. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu Leech decât cu câteva luni Înainte de moartea lui. Înainte de asta, nu-l cunoșteam decât din lucrări - pe care i le admiram enorm, desigur, dar, cu aroganța tinereții, eram convins că le pot Întrece, În același timp În care Îi invidiam postul sigur. Apoi, În vara lui ’64, l-am cunoscut personal, aproape Întâmplător, tocmai la Whitby. Abia terminasem ilustrațiile la Amanții Sylviei, a cărei acțiune se desfășoară acolo, după cum știi, și, Împreună cu Emma, deciseserăm să ne petrecem vacanța acolo, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
părerea mea despre firea umană e mai pesimistă decât a ta, Kiki. Eu cred În existența răului - a păcatului originar, dacă vrei - și că, poate, omenirea are nevoie de religie ca de un zid de apărare Împotriva lui. Și Îi invidiez pe romano-catolici pentru ritualurile și simbolismul lor - slujbele cântate, lumânările votive, miruirea suferinzilor... — Dar n-ai fi În stare să te convertești, nu-i așa? Îl Întrebă Du Maurier, aproape cu neliniște. — Nu, nu te teme, spuse Henry cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
relatarea procesului: se pare că nota cuvintele pe care el le rostea fără pauze, stând relaxat În fotoliul din atelier, fumând țigară de la țigară, după care transcria totul pe curat, pentru ca el să citească și să revizuiască. Aproape că Îl invidia pe Kiki pentru această metodă de lucru aproape lipsită de efort și i-o spuse. În cazul ăsta, Henry, zise Du Maurier zâmbind, ar trebui să-ți iei și tu o soțioară devotată, ca Emma, cu o caligrafie ordonată. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mot juste. — E drept, eu nu nădăjduiesc să ating același stil desăvârșit ca al tău, zise Du Maurier modest. — Nu, nu, dragul meu, nu asta am vrut să spun, Tu ai o elocvență naturală și neforțată, pe care ți-o invidiez. Continue, mon bon! În lunile următoare, Du Maurier Îi citi capitolele care continuau cartea, dar care făcură o impresie mai puțin favorabilă. Povestea căpăta o turnură cam melodramatică. Tânărul erou rămânea orfan și era adoptat de o rudă, colonelul Ibbetson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aflase niciodată Într-o sală În care sentimentul „succesului“ să fie atât de palpabil - aproape fizic, ca o aromă puternică, adusă de la un bachet cu mâncăruri delicioase. O inspiră flămând, căci Îi trezea apetitul pentru un asemenea ospăț. Cât Îl invidia pe Pinero, care, la finalul piesei, făcuse reverență după reverență! Cât o compătimea pe Elizabeth Robins, cu care vorbise În antract, care lăudase cu curaj jocul rivalei sale și pe care o văzuse la sfârșit părăsind În grabă teatrul, doritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la Angi. Sunt niște ștrengari, las' că știm noi că își plimbă Porche-ul ăla decapotabil prin toate locurile posibile! Glumi Mireille. Fac paradă, comentă Emilie. Ei, nu te plânge nici tu, cred că vă place că iubiții voștri sunt de invidiat. Și să nu uităm că și noi, fetele, le avem pe ale noastre. Ce faceți voi? Glumi Michel strângându-și iubita cu necaz. Deci așa...mmh. Ne-ați terminat! Spuse Adi. Pentru prima oară în viața mea mă simțeam nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de făcut și las-o și pe ea să facă la fel. Tu știi că ai dreptate?! Exclamă luminat. Îți mulțumesc. Noapte bună! Odihnește-te. Nu-și iubea soția. Nu se iubeau. Cumva îmi era milă de ei, cumva le invidiam libertatea. Setea asta a lor de viață era esența și blestemul lor totodată. Așa cum viața mea era tocmai cel ce îmi dădu viață. Soția lui Eduard era puțin cam sărită de pe fix. Țin minte că și în timpul prânzului din ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
așa neclară cum o înregistrase, apoi o uită. Păstră în memorie doar un sentiment nașpa al aceluiași oft. Apartamentul său era împărțit, după amenajare, în două. Salonul și camerele (două) pentru oaspeți se distingeau printr-un lux imaculat, cristalin de invidiat, spații largi și lucruri extravagante, cu gust amplasate, fine, delicate. Cealaltă parte a apartamentului era confortabilă cu adevărat. Micuță, dotată cu absolut tot necesarul unui trai călduros, pufos, pentru chiar două persoane. Aici era casa lui. Un dormitor cu mobilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
își amintea totul. Ca înainte de moarte. O, dar el nu-și simțea moartea aproape, oh, nu! Asta-1 seca la culme. Iubitoarea lui familie, mult râvnitul său cămin. Avusese o copilărie și o maturitatea într-o armonie și o înțelegere de invidiat. Apoi începură cu toții să moară unul câte unul. Afară era furtună. Durerea trecu imediat și nu-și mai aminti de ea până în acea seară. Câți mai rămaseră din familie îi fură apropiați. Ținuse la toți. Tex îi fusese mentor. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
spune că e un fel de grup terapeutic, a adăugat Fiona zâmbind liniștitor. Alison era uluită. —Ceva în genul grupurilor pentru oamenii care vor să slăbească? a întrebat ea uitându-se în jos, la silueta ei cu șolduri subțiri, de invidiat. Strâmbându-se batjocoritor către pântecele său masiv, Fiona a început să râdă. — Nu. Cu toate că probabil mie mi-ar prinde bine să mă înscriu într-un astfel de grup... Nu, ăsta e un fel de grup secret, fondat de mine. Deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nivelul umerilor, pe care îl menținea permanent strălucitor și drept. Coama bogată, de culoarea mierii, îi scotea în evidență ochii de un verde pal. Julia își desăvârșea aspectul de femme fatale colorându-și întotdeauna buzele pline - de-a dreptul de invidiat - cu rujuri în nuanțe frapante. Trupul Juliei avea subțirimea unui adolescent. Asta datorită celor trei excursii pe săptămână la o sală de forță exclusivistă. Dar efectul maxim era atins grație unei perechi fantastice de sâni, măsura 34D, pe care James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tăcea, iar în final spunea: Sunt copiii mei. Ce pot să fac? Așa că Alison s-a trezit, din nou, nevoită să meargă singură la cină. Aproape toată seara și-a petrecut-o mărturisindu-i prietenei Patsy cât de mult o invidia pentru faptul că soțul ei, Al, nu mai fusese căsătorit și nu avea copii dintr-un mariaj anterior. —Te înțeleg perfect, i-a răspuns Parsy mângâind obrazul lui Al, într-un gest care probabil că voia să-i exprime sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de fotbal și un dansator de excepție la balul anual al facultății. Prin contrast, Susan fusese întotdeauna complet convinsă de propria ei lipsă de importanță. Pistruiată, roșcată și fără piept, Susan avea în schimb niște picioare lungi și subțiri, de invidiat. Dar lipsa ei de încredere în sine, în estetica propriului corp, o făcuse să nu și le pună în valoare. Susan nu era un trandafir înflorit, ci doar sămânța care îndrăznise să scoată capul la lumină. Așa că atunci când, în anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe corp. James se uita la ea nelămurit. —Și ce legătură are asta cu căsnicia noastră? Are cea mai mare legătură! Înseamnă că tu încă ești atras de mine, că avem o viață sexuală pentru care majoritatea cuplurilor ne-ar invidia - și nu mă refer doar la cuplurile căsătorite - și mai înseamnă că ai o nevastă cu care îți place să te mândrești în fața colegilor de la serviciu. Întotdeauna mi-ai spus că sunt cu mult mai atrăgătoare decât nevestele lor... Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]