9,120 matches
-
mult decât un atac la adresa catolicismului (fixat simbolic la Sevilla), parabola lui Ivan Karamazov demasca instituționalizarea violenței față de aproapele. În veacul care îl oferea Danemarcei pe Sřren Kierkegaard, creștinismul dădea astfel proba autocriticii. Conștiința istorică răspundea la testul implacabil al ironiei. Un secol mai târziu, teologul francez Louis Bouyer avea să publice o remarcabilă carte despre dezonoranta istorie a persecuției Evangheliei de către clericii creștini: Religieux et clercs contre Dieu (Paris: Aubier Montaigne, 1975). În fine, anul 2000 consemnează gestul fără precedent
Limitele unei comparații by Mihail Neamțu () [Corola-journal/Journalistic/10857_a_12182]
-
și estetic. Dimpotrivă, tradiția cenzurează atât etica searbădă, lipsită de revelația frumosului, cât și estetica orfană, pentru care binele reprezintă un sărman accident sau - cine mai poate ști? - o convenție nedemocratică. Scepticismul nu este, totuși, aliatul principal al inteligenței creștine. Ironia, însă, da. Din acest motiv, mi se pare injustă compararea reacției fundamentaliștilor islamici din lumea largă cu protestele formulate de forurile ecleziale din România, după înscenarea piesei teatrale Evangheliștii. Analogia, oricât de tentantă, nu rezistă. Jurnaliștii danezi au indicat prin
Limitele unei comparații by Mihail Neamțu () [Corola-journal/Journalistic/10857_a_12182]
-
unor portrete ale dnei Mungiu, la vandalizarea teatrelor sau la arderea ritualică a cărții domniei sale, acum proaspăt reeditată. Cu toate acestea, judecată teologic, piesa Evangheliștii explorează conturul orgiastic al blasfemiei. În absența umorului și a unei referințe istorice plauzibile căreia ironia să-i corespundă măcar tangențial, granița dintre hiperbolă și grotesc a fost încălcată. Deși mă refer aici doar la efecte, iar nu la intenții, dna Alina Mungiu n-are deloc haz. Pentru un om inteligent, e greu să-ți imaginezi
Limitele unei comparații by Mihail Neamțu () [Corola-journal/Journalistic/10857_a_12182]
-
predecesorii lor, scriitorii optzeciști nu mai sînt atrași de ,marile teme" ale literaturii realismului socialist. Ei se mulțumesc cu statutul de umili cîrpaci ai textului care se chinuie să transforme cîteva banale diorame din viața cotidiană într-un colaj artistic. Ironia acestui tip de demers literar este însă perfectă. Pentru că în spatele acestui joc textual dez-eroizat, autorul optzecist poate spune lucruri de neimaginat despre adevărata substanță a regimului comunist. Fără să problematizeze și fără să exprime judecăți de valoare, el descrie într-
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
frumos ambalat, este chiar una dintre sursele sale de inspirație, capacitatea noastră de percepție, marcată profund de experiențele Estului comunist, trebuia să se rodeze un timp spre a înțelege exact conținutul, codurile și filosofia unei asemenea construcții simbolice în care ironia, meditația gravă, responsabilitatea morală și spiritul ludic se împletesc pînă la contopire. Și asta pentru că arta lui Serghei Manoliu, tipică pentru un răsăritean transplantat în Apus, circumscrie chiar acest spațiu de intersecție al imaginarului cu praxisul și al culticului caduc
Artiști din diaspora by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10873_a_12198]
-
opera", sau ,ce vrea autorul să reprezinte aici". Îmi aduc aminte de un examen de la cursul lui Călinescu. Întreba despre Calistrat Hogaș. Și-l atrage pe un student în capcană, cerîndu-i să spună ce redă prozatorul acolo. Omul nu prinde ironia și începe: ,Calistrat Hogaș redă..." Iar Călinescu avea el un gest, cînd se enerva, parcă-l văd, se lovea peste mîna lui grăsuță, pe care o ținea la piept, cu cealaltă palmă. Așa făcea... În Scrinul negru, de exemplu, personajele
Mircea Horia Simionescu: "... Și v-am spus o mare minciună" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10868_a_12193]
-
lor culturală, invocă lumea cu deplina conștiință a preexistenței sale în istoria artei. Și nu întîmplător, în cîteva lucrări privitorul este trimis explicit către pictura pompeiană, iar în altele gravitatea meditației plastice se asociază la fel de evident cu derizoriul și cu ironia. Iar dacă ar fi să-i căutăm Ioanei Bătrânu un echivalent în pictura noastră de astăzi, acela este Horia Bernea. Prin vocația monumentalității, prin interesul pentru peisaj și pentru universul interior, dar și prin enorma senzualitate a privirii, cei doi
Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10891_a_12216]
-
foarte mult în aceste situații, mai ales atunci când au loc întâlniri cu cetățenii. Aici mai putem adăuga și tipul de activitate, ținută fiind întotdeauna adaptată acesteia. Candidatul trebuie să se îmbrace potrivit ocaziei, daca nu dorește să atragă disprețul sau ironia celor din jur. Astfel de activități pot fi: sportive și recreative (marșuri, crosuri, meciuri, concerte), de mediu (plantari de arbori, curățenie în spații verzi), dezbateri publice în spații office (conferințe, inaugurări), întâlniri cu alegătorii și dezbateri (campanie door-to-door, mitinguri) etc.
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
chip conturat, întrucît, lipsit de caracter, nu este nici bun nici rău, capabil de mici potlogării și, totuși, oarecum cinstit; e, cum ar spune, mucalit, nenea Iancu, "nici prea-prea, nici foarte-foarte"". Belșugul acestor asociații cre pot stîrni neîncrederea ori chiar ironia pozitiviștilor sceptici e copleșitor, constituind totuși latura cea mai interesantă a scrierii.
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]
-
varianta sa "clasică", îndeplinește o funcție care cu greu ar putea fi descrisă ca emancipatoare, balonul de săpun ironic construit de regizorul spaniol produce, în primul rînd, contrastul cunoscut între aparența stilului și ideea de bază, una dintre sursele unei ironii intelectuale. în al doilea rînd, efectul este, în mod indiscutabil, unul tonic - ale cărui origini trebuie, probabil, căutate într-un soi de spirit latin al lejerității (dacă se poate vorbi în categorii atît de generale). Pînă la urmă, personajele din
Femeile lui Almodovar by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10143_a_11468]
-
tiparul cel mai adecvat în jurnal și în scrisori. Epistolele lui I. D. Sîrbu pe care ne propunem a le adnota în prezentele rînduri posedă o îndoită față. Adresîndu-se cîtorva prieteni și cunoștințe, nutrindu-se din substanța proximității abordată cu o ironie suculentă, ele ilustrează o tendință de transcendere a acesteia, un recurs la instanța supremă, cea divină. Conștient că scrisorile nu i s-ar putea sustrage "cuțitului cenzurii", semnatarul le orientează către un orizont absolut: "acum e datoria bunului Dumnezeu să
Corespondenta unui exilat intern by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10135_a_11460]
-
foarte energică (strânge pumnul, scrâșnește dinții, face grimase foarte semnificative) și imensul bun-simț al judecăților sale. Apoi nestăvilitul său apetit pentru normalitate. Rareori mi-a fost dat să văd un om atât de lucid, gata oricând să amendeze cu o ironie subțire orice inflamare verbală, clișeu de gândire sau derapaj al spiritului. Într-o lume postcomunistă în alb și negru, a tuturor revanșelor și vendetelor posibile, în care moraliști și eroi mai mult decât discreți în anii totalitarismului, răsar ca ciupercile
Disidentul cu față umană by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10169_a_11494]
-
retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre în atmosfera unei scene de
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
Fedrei de Sarah Kane, nu m-am mirat. Cred că, mai ales după Woyzeck, modul acesta de a vorbi despre iubire și ură, despre sexualitate și senzualitate, despre noi, despre clișee de tot felul, modul acesta care, din text, încorporează ironia și autoironia este cel mai nimerit, mai firesc pentru simțul estetic, puternic și expresiv în zona asta acum, a lui Măniuțiu. Pentru ce înseamnă să-i seduci pe actori, pe spectatori și să-i duci, ca într-o transă, spre
Iubirea și Fedra by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10182_a_11507]
-
Zoltan Lovas sub îndrumarea atentă și riguroasă a lui Măniuțiu spre performanță. Mirosul morții de pe scenă se amestecă cu ritmurile unui cîntec portughez straniu, de pe altă lume, cu zîmbetul provocator și cinic al Fedrei și al lui Sarah Kane, cu ironia lui Măniuțiu, cu limitele și cu îndoielile mele.
Iubirea și Fedra by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10182_a_11507]
-
incomodă pentru canon, creată din fundamente științifice, raționale și mecanice, însă nu mai puțin senzoriale și umane. Precum Frankenstein este o creatură (ficțională) deviată de la normalitatea fiziologică și socială, experimentul în literatură este o anormalitate, o ieșire din tiparele canonului. Ironia este că tocmai această deviere de la canon va face ca experimentul să ajungă el însuși (în) canon, să fie un model de literaritate. Așadar, relația dintre experiment și canon nu este unidirecțională și nici nu funcționează pe principii de excludere
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
ce facem?"; Auzi, dă-l pe Eminescu mai încoa"! - Da, șefu, da' e greu. - Păi normal că-i greu, mă, că-i geniu". Intrat în dialectica globalizării-localizării, mitul țepeș e abordat prin grila stereotipului Dracula, dar e și transpus în ironie provocatoare și limbaj argotic autohton: "Vezi să nu sară la beregată, să nu rămîi fără hemoglobină". Clipurile publicitare surprind de fapt un comportament reflectat în limbaj: o anume iritare, nerăbdarea, agitația, tonul imperativ și agresiv sunt asociate cu tendința profundă
Limbajul cotidian în publicitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10200_a_11525]
-
boierului Dinicu Golescu încoace: limba română e una de circulație restrînsă, cultura noastră e pentru totdeauna periferică, nu putem ieși din "complexul provinciei" (numit chiar "al lui Golescu" de Adrian Marino și Mircea Iorgulescu) etc. Elena Loghinovschi abordează cu o ironie subțire, foarte tăioasă, însă, toată această glazură și aduce argumente serioase în sprijinul reîntoarcerii între contraforții cercetării temeinice, cei ai științei de carte și - de ce nu? - ai bunului simț. Pornind de la o afirmație a lui Goethe - "Orice s-ar spune
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
care revine adesea sub condeiul lui Galaction este slugărnicia față de Moscova, manifestată într-o altă cuvântare a lui Dej și nu numai. Cine poftește pe sovietici poftește libertatea și îndestularea, huzurul în egalitate și lumină... într-un cuvânt, raiul sovietic". Ironia sarcastică se simte frecvent în comentariul scriitorului, care denunță fără nicio ezitare lozincile găunoase ale P.C.R. Alteori, ironia devine tragică. Așteptând să intre în audiență la marele tartor enkavedist (K.G.B.-ul din acea vreme), Iosif Chișinevschi, și auzind că limba
între amăgire și dezamăgire by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10216_a_11541]
-
Dej și nu numai. Cine poftește pe sovietici poftește libertatea și îndestularea, huzurul în egalitate și lumină... într-un cuvânt, raiul sovietic". Ironia sarcastică se simte frecvent în comentariul scriitorului, care denunță fără nicio ezitare lozincile găunoase ale P.C.R. Alteori, ironia devine tragică. Așteptând să intre în audiență la marele tartor enkavedist (K.G.B.-ul din acea vreme), Iosif Chișinevschi, și auzind că limba tuturor funcționarilor de acolo este rusa, Galaction are sentimentul că "trăiește într-o țară cucerită". "Rusolatria infinită" nu
între amăgire și dezamăgire by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10216_a_11541]
-
vorbește (scrie) numai despre Norma; "nu sunt curios", se apără la un moment dat, punând însă multe întrebări pentru a afla noutăți în legătură cu ea. Îi critică defectele până se îndrăgostește de ele, ajungând să viseze cu ochii deschiși și stârnind ironiile soției legiuite. Amor de pensionar... Nuvela e realmente frumoasă, cu câteva siluete bine conturate fizic și psihologic; și cu o puternică nostalgie a ceea ce ar fi putut să fie. Rue du Soleil rămâne doar o adresă, ca oricare alta, fiindcă
O surpriză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10237_a_11562]
-
la începutul secolului 20 de un proiect post-balzacian de integrare a realității exterioare. Ochiul netulburat al romancierului realist și transparența naratorului pe care îl utilizează lasă loc unei participări ce îmbracă toate formele posibile, de la compasiunea cea mai adâncă la ironia teribilă. Evenimentele narate sunt învelite în straturi succesive de metatext, derularea întâmplărilor nemaifiind suficientă, ci reclamând o interpretare a lor. Personajele importante, simpli actori până acum (cu ponderi diferite cerute de rolul jucat), devin observatori, martori, regizori și autori. Ei
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
spațiul și în timpul unei demonii cuprinse de o frenezie irepresibilă, literatura a avertizat și a comentat, a statuat regimul lucidității reflecției pentru ca invarianții narativi, evenimentul, ipostazele narative, personajele, trama, climaxul acțiunii epice, logica compoziției și instrumentele comentariului (jocul, parodicul, satira, ironia, deriziunea, o inepuizabilă recuzită de semne ale limbajului și ale artelor non-verbale) să poată atrage atenția asupra prăbușirii în neant." (p. 155). Minus accentul final, prea moralizator (căci marea literatură se hrănește, în fond, din criză, din înfrângere, din disperare
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
cei doi, dovedindu-se că ea îl înșela deși Liviu tot timpul a fost considerat un Casanova. Dar hai să nu discutăm despre aceste aspecte și s-o urmărim, dezbrăcată pe frumoasă Adelina Vârciu. “Adelina știe să trateze cu (auto)ironie impasul existențial prin care trece, iar frumusețea ei îi permite să joace cu grație un rol care tinde să devină istorie...” Machiaj: Doinel Ungureanu Coafura: Cleopatra Ama Micu Stil: Lăură Cârnici Producător: Alin Bărbulescu Locație: Rooms Lounge & Coffee Bar Foto
Adelina Varciu @ Playboy, mai 2010 [Corola-blog/BlogPost/96480_a_97772]
-
cei doi, dovedindu-se că ea îl înșela deși Liviu tot timpul a fost considerat un Casanova. Dar hai să nu discutăm despre aceste aspecte și s-o urmărim, dezbrăcată pe frumoasă Adelina Vârciu. “Adelina știe să trateze cu (auto)ironie impasul existențial prin care trece, iar frumusețea ei îi permite să joace cu grație un rol care tinde să devină istorie...” Citește tot...
Adelina Varciu [Corola-blog/BlogPost/96479_a_97771]