4,107 matches
-
își aducea aminte să treacă și rabla noastră, după multe vagoane de serviciu sau tramvaie cu alte numere decât cel așteptat. Tata, care se suia primul, mă trăgea în sus, urca apoi mama și ne așezam pe scaunele incomode. Ne legănam așa un timp nesfârșit până acasă, în zgomotul ritmic al mânerelor de lemn lustruit, izbite în dreapta și-n stânga de plafon, sub lumina chioară a unui bec galben-portocaliu. De obicei adormeam pe scaunul meu și mă trezeam numai când coboram
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau câte un picioruș, alintîndu-mă. Tanti Aura îmi povestea între timp cum mă aducea mama pe aici când eram foarte mică, "o gîgîlice" de un an și jumătate sau doi. Îmi puneau un așternut în albia de lemn și mă legănau până adormeam. Când plângeam, mă speriau: Dacă nu ești cuminte, vine și te papă Gogorița. I-auzi-o cum umblă..." Dar eu, departe de-a mă înspăimînta, tăceam, făceam ochii mari și duceam un deget la buze: "Ssst! Auzi Gogoița!", iar mama
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de oasele galbene. Rînjindu-și dinții, cu ochii scurși pe obraz, cu coastele vizibile printre zdrențele care fluturau pe ei, tronau în mijlocul camionului, statuie ecvestră a disperării. O lance ruginită, cu vârful însîngerat și prapur cusut cu sârmă de aur, se legăna în mâna cavalerului. Ușori ca fulgul, săriră din camion, se îndreptară la pas spre gardul de la stradă, peste care trecură atât de lent, încît zborul lor prin aer părea că nu se mai termină. Mult timp am auzit, din ce în ce mai stins
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
flacără și cenușă. Goală, Zizi era jalnică: un trup de cârpă, inform, de care fusese cusut grosolan capul de ipsos. Era murdară, cenușie. Mâinile și picioarele, cilindrice, păreau de plastilină. Am atîrnat-o în ștreang și-am privit-o cum se leagănă, aruncând o umbră neagră, ascuțită, pe parchet. Am început să jucăm iar în jurul ei, dar de data asta un dans mohorât, tropăit, obositor, fără veselie. Ne-am împrăștiat prin colțurile sălii, de unde am venit spre foc cu alte hârtii, bețe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
eu... Plecă înainte ca eu să am timp să mai spun o vorbă. Luai plicul cu un tremur de slăbiciune și-l vârâi automat în buzunar. Când o văzui pe Chabù, o cuprinsei numai-decît în brațe și începui s-o leagăn plângând. ― Ce-ai făcut, Chabù, ce-ai făcut? Biata fată nu înțelegea nimic, dar văzîndu-mă plângând, începu și ea să plângă și să mă sărute pe obraz, căci eu îmi aplecasem capul către trupul ei plăpând și o legănam așa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o leagăn plângând. ― Ce-ai făcut, Chabù, ce-ai făcut? Biata fată nu înțelegea nimic, dar văzîndu-mă plângând, începu și ea să plângă și să mă sărute pe obraz, căci eu îmi aplecasem capul către trupul ei plăpând și o legănam așa, în neștire. ― Ce-ai făcut, Chabù? atât îi puteam spune. ― Dar eu ce știam? întrebă ea, încercînd parcă să se trezească. De ce plângi, dadà? Tu de ce plîngi? Am lăsat-o din brațe ca să-mi șterg fața. De altfel, d
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Encore! adăugase și ea, cucerită de entuziasmul general. Ce s-a întîmplat exact, n-a putut afla de la nimeni. Își aducea doar aminte că se retrăsese încet spre colțul din stânga, apucase draperia, apoi, trăgînd-o anevoie după el, începu s-o legene, și faldurile, înfiorîndu-se, adumbreau și luminau mereu alte peșteri submarine, în timp ce el vorbea ca în vis, cu o voce - i-au spus mai târziu - din altă lume, căci nu semăna cu nici o voce omenească, și, deși de o incomparabilă suavitate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la sora lu madam Ioaniu, la Margo Geblescu, Patroana, cum îi zicea ele ntre ele. Un an a stat la croitorie și-a pughilit la cârpe, ș-acu parcă simte mirosu de mangal de la fieru de călcat, ce-l mai legăna să s-aprinză tăciunii, e-hei, ce rochii, ce mantouri era ! Parcă le vede pe manechine. În anii ăia a văzut ea cucoane adevărate, cucoanele Bucureștiului, care de care mai împarfumate și mai elegantarisite, toate clientele Patroanei. Și-unele o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Mironescu... Alea jacta est ! Gustul acru din gură a ajuns acum o usturime în capul pieptului, zăpușeala este tot mai mare, de transpirație, costumul a început să facă destule cute. Și, încă având un picior pe scara trăsurii, trupul încă legănându-ți-se în balans, te auzi strigat : Hei ! Domnu’ ! Domnu’ ! Animalul de muscal a căpătat în sfârșit glas și, cu viclenia joasă a omului de teapa lui care știe că nu îți cade deloc bine să te tocmești la preț
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
din prima clipă nimic, ci doar l-am invitat să-i arăt noul sort de trandafiri din grădină. Am simțit că este dezamăgit, așteptându-se desigur la altceva din partea mea, dar am pășit înaintea lui cum se cuvenea, doar ușor legănându-mă, ca o grădinăreasă. Știam cum îmi este încolăcită pe ceafă coada blondă și că am un grain de beauté pe gât, care desigur se vedea în această poziție, când pășeam înainte. — Vezi, i-am spus, și am întins vârful
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
De-a lungul șoselei era un șir neregulat de plopi și un vânticel plăcut îi despuia de frunzele care plouau, țepene, fără oprire. Am rămas cu ochii la una dintre ele, ce nu mai reușea să cadă și doar se legăna în văzduhul luminos, prinsă de-un fir de păianjen. Și deodată mi s-a părut că, în spatele ei, cerul, foarte albastru, de septembrie, se schimbă : am ridicat capul, privind atent, da, începuse a se umple de norișori albi și au
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
grijă ce faci cu poporul tău, că nu e bine. Occidentul, În ochii căruia a trecut drept un rebel din blocul estic și un aliat Împotriva sovieticilor, i-a dat drumul de mult din brațe - regina Angliei nu-l mai leagănă În căruța ei de aur, iar pe peluza din fața Casei Albe În mod sigur nu mai are ce să caute. Îți vine greu să crezi că aceste lucruri s-au Întîmplat (ce-ar putea să caute un asemenea monstru În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
oh, Dumnezeule! George hotărî că singurul lucru de care avea acum nevoie era laptele, o cană mare cu lapte gros, rece, de la frigider. Cu gesturi încete, delicate, ținându-și capul cu o mână, dădu plapuma într-o parte și își legănă picioarele peste marginea patului. Apoi și le lăsă cu precauție pe podea. Un soi de cârcel părea să-i închircească tălpile făcându-i-le ghem; refuzau să se destindă deasupra suprafeței plate pe care se putea sprijini; era ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o prefera cumnata ei. Stella plânsese până atunci cu fața într-o batistă. Acum dădu batista la o parte și înălță o față udă și umflată, zgâriată și învinețită, care-i produse lui Gabriel un șoc. Stella începu să-și legene capul pe pernă, în dreapta și în stânga, străduindu-se, vizibil, să-și controleze respirația. Cumnata ei îi atinse ușor brațul. Știa că Stellei nu-i plăcea să fie mângâiată și sărutată - Gabriel n-o sărutase niciodată. — Vrei să rămân lângă tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deliberat și conștient de sine, asemenea cuiva care ar păși, plin de încredere, peste apă. Mergea ușor înclinat în față, înfundându-și, fără zgomot, picior după picior, în covorul de plastic cenușiu, gros, moale, buretos, al spitalului. Brațele i se legănau într-o mișcare echilibrată. Părea un atlet în timpul liber, conștient de faptul că e fotografiat. Când o văzu pe Gabriel, își miji ochii și o privi cu un zâmbet vag amuzat. Gabriel, pradă unor emoții amestecate, îi făcu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în brațe, râzând. Pe uscat, trupurile lor nu puteau comunica. Alex nu-și săruta niciodată nepotul, niciodată nu-l atingea. În apă, însă, era cu totul altceva: aveau trupuri noi, frumoase și libere, calde și pline de grație. Suspendați, se legănau unul lângă altul. Se întâlneau uneori în felul ăsta, de parcă ar fi fost o taină a lor. Nu-i așa că-i minunat? — Da. Schimbau întotdeauna între ei această laudă a apei ca și cum binecuvântarea ei zilnică ar fi apărut atunci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-i spui că veniți? — O, nu vom sta la Belmont, răspunse Tom. Avem o locuință. — Ce? — Greg și Judy Osmore au plecat din oraș. Ne-au cerut să avem noi grijă de locuința lor. Ne-au dat și cheia. Legănă o cheie în fața ochilor lui Brian. Gregory Osmore era fiul mai mic al lui Robin Osmore, avocatul. — Alex vă așteaptă, urmă Gabriel, cred c-ai face bine s-o suni acum și s-o anunți că nu veniți. Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și îndărăt. Simțise nevoia să facă ceva, ca și cum ar fi fost ceva de făcut în casă, o treabă pe care o lăsase neîmplinită. Se pomenise din nou în bucătărie, deschizând un sertar și scoțând un ciocan. Se uitase la ciocan, legănându-l și cântărindu-l în mâini; apoi urcase scările în goană și intrase în camera Stellei. Cu câtva timp în urmă, Stella mutase în camera ei micuța colecție de figurine netsuke, daruri de la tatăl ei, care împodobea înainte consola căminului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu-l atinsese căderea omului și că nu știa de unde începe răul. Emma stătea întins pe patul din camera mai spațioasă din față, unde, înainte de a fi împreunat draperiile, mugurii verzi ai platanului îi umpleau fereastra, iar ramurile pestrițe se legănau în vânt, profilate în lumina felinarelor de pe Travancore Avenue. Înainte de a se culca, încercase să-și îndrepte brațul ochelarilor, care se strâmbase în căzătura de pe pantă. Se muncise un timp, încordându-și ochii și frecându-și din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nu poate fi numai atât, e mai mult. Domnul Eastcote a fost doar un semn, sunt în prezența lui Dumnezeu, poate ar trebui să îngenunchez? Tom își scoase pantofii și șosetele. Nu se apucă să îngenuncheze, dar rămase în picioare legănându-se ușor, de parcă l-ar fi străbătut un fulger, un val de forță care își făcea loc din adâncuri, ca bulele care se ridică voioase la suprafața apei. Își dădu jos maioul, să-și pună bluza de pijama. Își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei, dar abandonându-i-se cu afectuoasă încredere, și limba netedă, umedă, care-i dezmierda fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima cățelului care bătea cu forță și inima ei care bătea la fel de repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet, răspunse Adam, atingându-i fusta lui Hattie. Fata își îmbrăcase de dimineață o rochie de vară, înflorată, dar se schimbase într-o fustă-salopetă, albastră, strâmtă, cu mulți nasturi, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aflase în apropierea lui și nu avusese vreo ocazie să-i studieze fața. Până și acum îi venea greu să-i deslușească trăsăturile, pentru că era așezat în contra luminii orbitoare, iar mișcarea repede a norilor îi dădea senzația că încăperea se leagănă, ca un vapor acostat la țărm. — Domnule McCaffrey, începu filozoful, sper că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat-o - dacă e o libertate - de a te chema să asculți ceea ce am a-ți spune. Tom simți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cumva sunt homosexual“. Dar John Robert nu-i puse asemenea întrebare. Stătu un moment în cumpănă. Tom, privind la fața filozofului, atât cât se deslușea în lumina care-i venea din spate, începu să se simtă ușor amețit. Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o folosească ori de câte ori avea nevoie. (Și totuși, niciodată nu i se păruse lui Alex că ar fi „potrivit“ să-i invite în asemenea excursii pe William și pe Anthea.) Mașinile fuseseră parcate pe fâșia de câmp galben, cu iarbă sârmoasă, legănată de vânt, care se găsea la capătul de sus al drumului ce ducea spre mare. Această porțiune ierboasă, presărată cu oi care pășteau, se termina printr-un gard de sârmă, pe sub care te puteai strecura ca să ajungi la stâncile brune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru că, în fond, asta-i treaba unui cățel, așa încât se prefăcea că-i vesel, pentru a fi pe placul stăpânului sau. Adam înotă puțin și Zet îl urmă, lopătând cu lăbuțele lui albe, puternice, prin apa cristalină, scânteietoare, care se legăna, ba umflându-se, ba sugându-și undele molcome. Băiețașul se amuza, încurajând cățelul să i se urce pe umăr. Marea părea să se fi încălzit, iar cerul își radia albastrul orbitor peste orizontul eclipsat de valurile înalte, ritmice, din depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]