KorAP: Find »[drukola/base=lift & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...135 >

3,366 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

se aflase Houdini. Avantajul meu era că nu fusesem legat, dar dezavantajul era că nu cunoșteam trucul. Mă rog, să zicem că nu mă deranja faptul că nu știam cum și de ce ajunsesem acolo, dar nici măcar nu aveam idee dacă liftul se mișca sau stătea pe loc. Am încercat să-mi dreg glasul ca să-i ascult ecoul. A răsunat foarte ciudat. Îmi era imposibil să definesc ceea ce am auzit. Un sunet surd, asemănător cu cel scos de un bulgăre de pământ

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
decis să renunț la asemenea teste. Stăteam de multă vreme între cei patru pereți. Mi se părea că trecuse o veșnicie, iar ușa nu dădea semne că s-ar deschide. Puteam foarte bine deveni subiectul unei naturi moarte: Bărbat în lift. M-au trecut fiori. O fi fost liftul stricat sau a uitat liftierul - în caz că exista așa ceva în clădirea respectivă - de prezența mea în cutia asta infernală? Începusem să cred că lumea m-a dat uitării. Oricare din variante era posibilă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
multă vreme între cei patru pereți. Mi se părea că trecuse o veșnicie, iar ușa nu dădea semne că s-ar deschide. Puteam foarte bine deveni subiectul unei naturi moarte: Bărbat în lift. M-au trecut fiori. O fi fost liftul stricat sau a uitat liftierul - în caz că exista așa ceva în clădirea respectivă - de prezența mea în cutia asta infernală? Începusem să cred că lumea m-a dat uitării. Oricare din variante era posibilă, dar esențialul era că mă aflam blocat între

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
din variante era posibilă, dar esențialul era că mă aflam blocat între cei patru pereți din oțel inoxidabil. Mi-am ciulit urechile, încercând să prind orice zgomot, dar nici un sunet nu ajungea până la mine. Mi-am lipit urechea de peretele liftului, dar tot degeaba. Singurul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să-mi imprim conturul urechii pe metalul sclipitor. Se pare că liftul era făcut dintr-un aliaj care absorbea orice zgomot. Am încercat să fredonez Danny

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
zgomot, dar nici un sunet nu ajungea până la mine. Mi-am lipit urechea de peretele liftului, dar tot degeaba. Singurul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să-mi imprim conturul urechii pe metalul sclipitor. Se pare că liftul era făcut dintr-un aliaj care absorbea orice zgomot. Am încercat să fredonez Danny Boy, dar melodia a reverberat în urechile mele ca tusea astmatică a unui câine. M-am rezemat, resemnat, de peretele liftului și am decis să-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
metalul sclipitor. Se pare că liftul era făcut dintr-un aliaj care absorbea orice zgomot. Am încercat să fredonez Danny Boy, dar melodia a reverberat în urechile mele ca tusea astmatică a unui câine. M-am rezemat, resemnat, de peretele liftului și am decis să-mi număr mărunțișul din buzunare ca să-mi omor cumva timpul. Pentru o meserie ca a mea e foarte important să știi să-ți omori timpul. La fel de important ca antrenamentul pentru un boxer profesionist. Dar nu e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
numărat degetele de la mâini. Mi-am proptit, satisfăcut, picioarele în podea și m-am rezemat de peretele din oțel inoxidabil, cu privirile ațintite la ușile din fața mea. Tot nu se deschideau. Nu pricepeam deloc de ce le trebuie unor uși de lift atât de mult timp ca să se deschidă. Am stat puțin și m-am gândit. Am ajuns la concluzia că era cazul să exclud variantele care îmi trecuseră prin minte mai devreme, și anume faptul că liftul se defectase sau că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
trebuie unor uși de lift atât de mult timp ca să se deschidă. Am stat puțin și m-am gândit. Am ajuns la concluzia că era cazul să exclud variantele care îmi trecuseră prin minte mai devreme, și anume faptul că liftul se defectase sau că liftierul uitase de existența mea. Asemenea presupuneri pur și simplu nu stăteau în picioare. Nu în cazul meu. Alții le-ar putea considera firești și știu foarte bine că asemenea lucruri se întâmplă în mod frecvent

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în cazul meu. Alții le-ar putea considera firești și știu foarte bine că asemenea lucruri se întâmplă în mod frecvent în lumea normală. Ceea ce vreau să spun este că într-o realitate cu totul excepțională - cum e cazul acestui lift ridicol - ceea ce se consideră a fi obișnuit devine în mod paradoxal cu totul ieșit din comun. Oare să fi existat o minte atât de excentrică încât să fi conceput un lift care să uite ce are de făcut în momentul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
o realitate cu totul excepțională - cum e cazul acestui lift ridicol - ceea ce se consideră a fi obișnuit devine în mod paradoxal cu totul ieșit din comun. Oare să fi existat o minte atât de excentrică încât să fi conceput un lift care să uite ce are de făcut în momentul în care intră cineva în el? Răspunsul este categoric „Nu“. E imposibil de conceput așa ceva. Oricum nu aici... și nu după ce ei au fost atât de riguroși în verificările făcute. Și-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
au studiat atent permisul de conducere, au introdus toate datele mele într-un computer central pentru a se asigura că totul era în ordine, m-au controlat cu detectorul de metale și în cele din urmă m-au împins în lift. Nici când intri la Monetăria Statului nu ești supus unui control atât de riguros. E greu de crezut că după toate astea le-a slăbit brusc vigilența. Singura explicație posibilă ar fi că m-au pus intenționat într-o asemenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
riguros. E greu de crezut că după toate astea le-a slăbit brusc vigilența. Singura explicație posibilă ar fi că m-au pus intenționat într-o asemenea situație. Și-au propus de la bun început să procedeze în așa fel încât liftul să funcționeze încet, pentru ca eu să nu știu dacă merge sau stă, dacă urcă sau coboară. Poate chiar mă supravegheau cu o cameră video ascunsă. De fapt văzusem niște monitoare în camera de control. Nu m-ar mira deloc ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
știu dacă merge sau stă, dacă urcă sau coboară. Poate chiar mă supravegheau cu o cameră video ascunsă. De fapt văzusem niște monitoare în camera de control. Nu m-ar mira deloc ca unul dintre ele să preia imagini din lift. Ca să-mi mai omor timpul și să scap de plictiseală, m-am hotărât să caut camera video, dar, gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că nu-mi servea la nimic dacă o găseam. Nu făceam decât să-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
camera video, dar, gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că nu-mi servea la nimic dacă o găseam. Nu făceam decât să-i pun pe jar pe cei care mă urmăreau și probabil ar fi luat măsuri ca liftul să se miște și mai încet. Nu-mi trebuia așa ceva. Întârziam la întâlnire. Până la urmă am decis că era mai înțelept să nu întreprind nimic și să fac doar ceea ce mi se cerea. Eram acolo în interes de serviciu. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
că era mai înțelept să nu întreprind nimic și să fac doar ceea ce mi se cerea. Eram acolo în interes de serviciu. Nu trebuia să-mi fie teamă și nu aveam de ce să mă alarmez. M-am rezemat de peretele liftului și mi-am băgat mâinile în buzunare. Am mai numărat o dată mărunțișul. Trei mii șapte sute cincizeci de yeni. Am terminat de numărat cât ai zice pește. Trei mii șapte sute cincizeci de yeni? Ceva nu era în regulă. Am greșit sigur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să recunosc și faptul că m-am supraestimat. Aceasta a fost prima și marea mea greșeală. Singurul lucru de care aveam acum nevoie, ca să pot răsufla ușurat, era o adunare corectă. Dar n-am mai apucat. S-au deschis ușile liftului. Fără nici un avertisment, fără nici un sunet. Pur și simplu s-au deschis. Pentru că eram mult prea concentrat asupra mărunțișului din buzunare, nici nu am băgat de seamă când s-au deschis. Ca să fiu mai exact, ochii mei le-au văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Bineînțeles, deschiderea ușilor însemna reluarea legăturii dintre cele două spații. Și mai însemna și faptul că am ajuns la destinație. Mi-am întrerupt mișcarea degetelor din buzunare și mi-am concentrat atenția asupra a ceea ce se întâmpla afară. Dincolo de ușile liftului era un coridor și pe coridor stătea o femeie. O tânără durdulie îmbrăcată într-un costum roz și cu pantofi roz cu toc. Costumul avea o croială superbă și era dintr-un material puțin lucios. Îi venea foarte bine. Tânăra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
confirme prezența ei acolo și apoi mi-a făcut un semn cu capul, ca și când ar fi vrut să-mi spună: „Vă rog să poftiți după mine“. Am renunțat la număratul banilor, am scos mâinile din buzunare și am ieșit din lift. Ușile s-au închis imediat, de parcă așteptaseră doar să ies eu de acolo. Am stat câteva clipe locului, pe coridor, și am privit în jur, dar nu mi-am dat seama unde eram. Tot ce știam era faptul că mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
faptul că mă aflam în interiorul unei clădiri, dar atâta lucru putea să spună și un copil de școală primară. Un interior ciudat și o atmosferă apăsătoare. În jur, totul de bună calitate, fără nici un semn de uzură. La fel ca liftul. Pardoseala era acoperită cu marmură sclipitoare. Pereții erau crem, ca brioșele pe care le mâncam la micul dejun. De ambele părți ale coridorului se vedeau uși masive de lemn, cu plăcuțe din metal pe care era scris numărul încăperii. Numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Nu s-a auzit nici un sunet articulat. Noroc că înainte de a accepta slujba de-aici am urmat, timp de două luni, niște cursuri la care am învățat să citesc pe buze. Și totuși aveam senzația că îmi slăbise auzul în liftul acela izolat fonic, în care tusea și fredonatul răsunaseră atât de ciudat. Am tușit ușor ca să văd ce se întâmplă. A sunat destul de normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
citesc pe buze. Și totuși aveam senzația că îmi slăbise auzul în liftul acela izolat fonic, în care tusea și fredonatul răsunaseră atât de ciudat. Am tușit ușor ca să văd ce se întâmplă. A sunat destul de normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul meu era perfect. Se pare că tânăra avea probleme cu vorbitul. Mergeam în urma ei. Tocurile înalte și ascuțite răsunau strident pe coridorul gol. Parcă ne aflam într-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ca să mă asigur că nu mă înșel. Stau și chibzuiesc bine. M-am apropiat de ea și i-am cerut scuze pentru că am întârziat opt sau nouă minute. — Nu știam că durează atât de mult formalitățile de la intrare. În plus, liftul a mers îngrozitor de încet. Ajunsesem, de fapt, cu zece minute mai devreme. A dat din cap ușor, ca și când ar fi spus: „Da, știu“. Am simțit în nări un iz de apă de colonie cu care se dăduse probabil pe gât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
unele elegante, altele mai puțin. Geamurile erau opace, așa că nu-mi dădeam seama ce era dincolo de ele, dar presupuneam că lumina care pătrundea în încăpere era totuși lumina soarelui. Ceea ce însemna că nu ne aflam într-o cameră subterană. Deci liftul a urcat, nu a coborât. M-am liniștit oarecum. Să fi fost doar imaginația mea de vină? Tânăra a făcut un gest din care am dedus că trebuia să mă așez. În mijlocul încăperii era o canapea din piele. M-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dulap în perete, din care să se ajungă la o prăpastie în care să curgă un râu. Și încă în plin Tokyo! Cu cât mă gândeam mai mult la cele întâmplate, cu atât mă durea capul mai tare. Mai întâi liftul cel sinistru. Apoi domnișoara cea grăsuță care vorbea fără să i se audă vocea. Și acum altă dandana! Poate ar fi fost mai bine să fi refuzat slujba și să-mi fi văzut de drum. Mă pășteau prea multe primejdii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Am mai sta și noi de vorbă. Nu, nu mai pot bea nici o picătură. Am băut prea multă acolo jos. Și abia aștept să ajung acasă să mă culc. — Păcat! — Îmi pare rău, dar... — Nu-i nimic. Te conduc la lift. Coridoarele sunt foarte întortocheate și nu cred că te descurci singur. — S-ar putea să ai dreptate. A luat de pe birou ceva care semăna cu o cutie pentru pălării și mi-a întins-o. I-am apreciat greutatea dintr-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]