4,922 matches
-
compune poeme dadaiste (Dicteu, 1916) și futuriste (Îngerul a strigat, 1923) - este supremația ideii privind autonomia esteticului, fundamentală pentru modernism. Opera sa, aparent contradictorie și nu rareori dificilă, marchează efortul de asumare a tensiunilor erei postromantice și de înscriere a liricii noastre pe orbita „modernismului înalt”, însumând, ca într-o reluare cadru cu cadru, „miracolul arghezian”, bacovian ori barbian. Într-o literatură în care simbolismul, parazitat de elemente tradiționale, poartă epigonic pecetea romantismului eminescian și macedonskian, V. este reprezentantul emblematic al
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
romantică în favoarea unei spontaneități și a unui stil aspirând către obiectivitatea codului civil, în text regăsindu-se toată gama de nuanțe a sufletului uman, pe care Stendhal o însoțește cu propriul comentariu ironic. La Renaissance. La poésie française (1999) abordează lirica renascentistă din perspectivă comparativ-istorică și tematologică, în raport cu modelele italiene, spaniole și anglo-saxone. O analiză a globalizării culturale de tip francofon, alternativă umanistă la marile mutații contemporane, se află în La Francophonie ou La Globalisation par la culture et la civilisation
ZARNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
prezent în „Societatea de mâine”, „Adevărul literar și artistic”, „Luceafărul” (Cluj), „Cronicar”, „Familia”, „Gândirea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Revista Bucovinei”, „Viața ilustrată”, „Voința Transilvaniei” ș.a. Nota distinctivă a versurilor din primul volum semnat de Z., ca de altfel a întregii sale lirici, este imaginea; o imagine care nu vrea să epateze, ci este firească, ivindu-se din natura de care poetul s-a simțit mereu aproape. Atâta „risipă” de imagini nu se mai întâlnise - s-a spus - decât la V. Voiculescu. Poetul
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
2002), Premiul Național pentru renașterea cărții bibliofile (2002), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2003). A fost recompensat cu gradul de Officier dans l’Ordre des Palmes Académiques al Franței (1986) și cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2003). Lirica lui V. nu este ușor de înscris în cadrele clasificative ale poeziei române postbelice. Identitate bine conturată, într-un proces de autoconstrucție pe care nu îl consideră niciodată terminat, aflat în continuă harță cu poeticile și cu poieticile mai vechi
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
înscris în cadrele clasificative ale poeziei române postbelice. Identitate bine conturată, într-un proces de autoconstrucție pe care nu îl consideră niciodată terminat, aflat în continuă harță cu poeticile și cu poieticile mai vechi sau mai noi, el își alcătuiește lirica pe două dimensiuni în strânsă conexiune: delimitarea și afirmarea de sine. Demersul este lent, cu acumulări și limpeziri care fac ca bibliografia lui să nu fie prea extinsă. În trei decenii a publicat, la distanțe destul de mari, doar patru volume
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
fiului risipitor. Poemul, considerat de altfel emblematic de mai toți comentatorii, este o desfășurare amplă, de aproape o mie de versuri, care transformă parabola biblică în metaforă a propriului act creator. Ocolită sau ignorată de critica detectoare de dimensiuni metafizice, lirica lui nu se construiește totuși în afara acestora. Problematica existențială respiră în multe poeme, dar V. refuză să o clameze și o supune unei atenuări voluntare. Și aici rostul poeziei se arată a fi acela de a exprima umbra marilor răscoale
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
înlănțuirii și distribuției unor coduri și funcții universale. Aplicarea acestei metodologii acoperă toate studiile lui Z., de la Proza poetică românească în secolul al XIX-lea până la analizele comparatiste din Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1976) sau din Formele liricii portugheze (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din București), dobândind maxima concentrare în Poemul românesc în proză (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din București). Carte despre arta prozatorilor lirici, situată în descendența Artei prozatorilor români a lui Tudor Vianu - cum a observat Marian
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
haotică. SCRIERI: Proza poetică românească în secolul al XIX-lea, București, 1971; Introducere în opera lui Al. Macedonski, București, 1972; Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian, București, 1976; Poemul românesc în proză, București, 1981; ed. 2, București, 2002; Formele liricii portugheze, București, 1985; ed. 2, București, 2003; Poveste de iarnă, București, 1987; Cealaltă față a prozei, București, 1988; Din secolul romantic, București, 1989; Acasă, București, 1992; Experiența libertății, București, 1994; Discursul anilor ’90, București, 1997; Educație târzie, I-II, București
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
Scrisori urmate de Viața lui Michelangelo scrisă de Ascanio Condivi, I-II, îngr. și postfața trad., București, 1979, Poezii. Opera omnia, îngr. și pref. trad., București, 1986, Quindici sonetti - Cincisprezece sonete, ed. bilingvă, cu gravuri de Simona Bucan, București, 1992; Lirica Renașterii italiene, îngr. și introd. trad., București, 1966; Charles Baudelaire, [Versuri], în Les Fleurs du mal - Florile răului, ed. bilingvă, îngr. Geo Dumitrescu, introd. Vladimir Streinu, București, 1968, Florile răului, îngr. trad., București, 1991; Valmiki, Ramayana, repovestită de C. Rajagopalachari
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
Valmiki, Ramayana, repovestită de C. Rajagopalachari, I-II, București, 1968 (în colaborare); Alessandro Parronchi, Michelangelo sculptor, București, 1970; Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, I-II, îngr. și pref. trad., București, 1970; Romain Rolland, Viața lui Michelangelo, București, 1971; Lirică franceză modernă, îngr. și postfața trad., București, 1981; Sonetul în zorii, amiaza și amurgul Renașterii italiene, îngr. și introd. trad., Târgoviște, 2002; Paul Verlaine, Poèmes - Poezii, ed. bilingvă, Târgoviște, 2002 (în colaborare); G. Tutoveanu, Albastru, îngr. Mircea Coloșenco și Sergiu
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
1976, 3; Dan Grigorescu, Michelangelo, „Sonete și crâmpeie de sonet”, CNT, 1976, 14; Emil Manu, „Călătorie spre transparență”, RL, 1978, 17; Lit. rom. cont., I, 537; Dan Grigorescu, Florilegiu de poezie franceză, CNT, 1981, 40; Piru, Debuturi, 193-194; Françoise Escoffier, „Lirică franceză modernă” par C. D. Zeletin, „Revue des deux mondes”, 1982, august; Radu Cârneci, Marele florilegiu, LCF, 1983, 27, 28; Emil Manu, „Ideograme pe nisipul coridei”, RL, 1983, 31; Emil Manu, „Andaluzia”, RL, 1987, 9; Alexandru Balaci, Poezia lui Michelangelo
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
scrie o poezie în stil delicat tradiționalist (Fluierul, Florile cornului tânăr, 1961), recomandată cu căldură de Otilia Cazimir. Se văd numaidecât influențele din Tudor Arghezi (în poezia căminului și a paternității) și mai ales din Ion Pillat. Trece la o lirică neosimbolistă, suavă și ceremonioasă (o ceremonie a diafanului), cu o imagistică barocă, de priceput orfevru în ultimele cărți. Modelele sunt acum Ion Barbu și, într-o oarecare măsură, Dan Botta. Poetul tinde spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este limitat
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
spasme de parfumuri” și o desfătare cu tristeți (Nunțile efemere, 1972). Versurile sunt ritualice și criptice, galante uneori în chip excesiv, cu podoabe și sonorități livrești, de o eleganță care place totuși, fiindcă Z. pune gravitate și pricepere retorică în lirica sentimentală. După o frumoasă parafrază barbiană în Cartea de copilărire (1974) revine, cu Astralia (1976), la tema lui privilegiată, erosul, pe care o tratează într-un vers mai concentrat. Este în continuare încercat de mari voluptăți și trece prin extazuri
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
și George Vraca. În schimb, despre Mariana și ceilalți E. Lovinescu spunea că e „mediocră și vulgară”. Textele din placheta De ziua tatii și Scrisoare către Dumnezeu conturează destul de limpede maniera poetică practicată, în linii mari aceeași în următoarele cărți. Lirica, mereu ancorată în realitate, putându-se numi chiar „poezie ocazională”, este declanșată de istoria în curs, îndeosebi de a doua conflagrație mondială. Poeta încearcă să își apropie, patetic, evenimentele, dar modalitatea e mereu discursivă și retorică, iar eposul, menit să
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
sinteză, ordinea esență constructivă, clasică, integrală”, el sfidează orice construcție, cedând inițiativa nu cuvintelor, ca dadaiștii, ci fanteziei, unei frenezii nesupravegheate cel puțin la prima vedere. De aici rezultă erupții de imagini analoage focurilor de artificii, fenomen similar celui din lirica lui Ion Vinea, dar de o violență considerabil sporită și de aparență cu totul spontană. Critica îl caracterizează prin formulări globale: „isterie verbală”, „frenezie rimbaldiană de imagini”, „uragan de imagini”, „delir liric”, „delir metaforic” (Pompiliu Constantinescu) sau prin caracterizări mai
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
viitorului. Tot ce spun în această carte va fi într-o zi/Ca legendele care le asculți fără să le crezi”. Odată cu ideile despre poezie V. își schimbă și modul de a poetiza. Din (oarecum) reportericească, în orice caz vizualizantă, lirica lui devine discursivă: încă din poemele românești de după Incantații prodigiosul imagist începuse să-și dezartificializeze versurile, iar propensiunea spre discursivitate se profilase mai înainte, în Ulise. Evident, discursul asumat implică structurarea, și din ce în ce mai hotărât poetul își strânge nebuloasele de imagini
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
decursul a aproape unui deceniu, cu limitele situate între moartea soției și arestarea sa. Ea cuprinde toate povestirile (începând de la Capul de zimbru, ultima scriere antumă, 1947), editate în 1966 în două volume, romanul Zahei orbul, publicat în 1970, și lirica de senectute. Prima apariție postumă, cartea Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V.Voiculescu (1964) va fi urmată de o selecție ilustrativă din versurile antume, precum și de ciclurile inedite intitulate de editori Veghe și Clepsidră. Situația
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
imaginară de V.Voiculescu (1964) va fi urmată de o selecție ilustrativă din versurile antume, precum și de ciclurile inedite intitulate de editori Veghe și Clepsidră. Situația manuscriselor de poezie - confiscate la arestarea scriitorului (printre care se află „caietul negru” cu lirica ultimilor ani dispusă cronologic), în parte încredințate chiar de autor lui Andrei Scrima („manuscrisul Scrima”, orânduit după afinități tematice) la plecarea acestuia în India, spre a fi trecute clandestin peste graniță - a rămas multă vreme incertă, fiind clarificată abia spre
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
abia spre cumpăna dintre milenii. În 1993 Academia Română îl va desemna pe scriitor membru post-mortem. Cele dintâi volume ale lui V. - Poezii și Din Țara Zimbrului și alte poezii -, îndatorate profund lui Al. Vlahuță și lui George Coșbuc, sintetizează caracterele liricii sămănătoriste și totodată prefigurează tradiționalismul promovat de revista „Gândirea”. Casa noastră, o piesă rezumativă a cărții de debut, opune tabloul convențional idilic al satului patriarhal („Ce pașnic era satul... Pitit la poala culmii / Ca ostrovul de mituri sub strașina-nvechită
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
de stânci, / Dar râvnesc câmpul liniștii joase, / Mă roade dor de șesuri adânci”. Acum poezia parcurge o adevărată renaștere, în sensul de întoarcere la păgânătate. Senzuale încă din Destin, eroticele devin cu timpul adevărate explozii de patimă, și niciodată în lirica românească de neoavangardă nu au răsunat „strigări” mai „trupești” (nici chiar în placheta astfel intitulată a lui Camil Baltazar) ca în Cântec pentru dezbrăcare, Fericitul gâde sau ca în postuma Plugărie. O fuziune de extaz și senzualitate spiritualizată e poezia
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
2000; Teodor Tihan, Umanități și valori, Cluj-Napoca, 2000, 55-77; Ungureanu, La vest, II, 131-136; Roxana Sorescu, Eminescianismul la 1900: V. Voiculescu, ALA, 2001, 592; Ioan Opriș, Cercuri culturale disidente, București, 2001, 107-109, passim; Popa, Ist. lit., I, 1150-1163; Octavian Soviany, Lirica evanghelică a depersonalizării, CNT, 2002, 12; Sergiu Ailenei, Revolta dobitoacelor, CL, 2002, 3; Elvira Sorohan, [V. Voiculescu], RL, 2002, 33, 44; Dan Manolescu, Portret al poetului Vasile Voiculescu, Buzău, 2002; Codruța Stânișoară, William Shakespeare și Vasile Voiculescu, sonetiști, Craiova, 2002
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
E. A. Poe, Sistemul doctorului Catran și al profesorului Puff, București, f.a. (în colaborare cu Constantin Iliescu); F. M. Dostoievski, Eternul soț, București, 1939 (în colaborare cu C. N. Negoiță); Émile Dermenghem, Aspecte din literatura arabă de azi, București, 1939; Interpretări din lirica lui Gourmont, București, 1940 (în colaborare cu Teodor Scarlat); Vicente Blasco Ibáñez, Regele preriilor, București, 1943; Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, București, 1946. Repere bibliografice: G. St. Cazacu, „Sora Emilia”, „Cronicarul”, 1931, 6; Zoe G. Frasin, „Sora Emilia”, „Scrisul nostru
STRAJE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289968_a_291297]
-
a tendințelor anterioare: miturile explicite sunt resorbite aici în substanța unui mitologism difuz, iar tulburările survin, de obicei, ca urmare a fisurilor care se strecoară în crusta situațiilor originare. Poeme aristocrate (1991; Premiul Uniunii Scriitorilor) deschid o nouă etapă în lirica lui S.: pe de o parte, miturile abundente din scrierile deceniului precedent sunt concurate de o componentă etică atestând implicarea poetului în actualitate; pe de altă parte, discursului sincopat și digresiv i se preferă acum o frază tăioasă, care reduce
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
pentru valorile lui ideale sau reale” (Matei Cazacu). Autoare de versuri în limba franceză - Dans les brisures (1982), Sur les abîmes verts (1985), Bruine de nulle part (1993) - și în limba română (risipite în revistele din exil), S. practică o lirică modernă, antidiscursivă, „fără să anuleze conținutul, pentru că dă expresie unui simțământ fundamental de azi, acela al provizoratului istoric, la care s-a ajuns prin pierderea oricărei tradiții” (Horia Stamatu). În fragmentele de realitate din care se alcătuiește universul liric se
STOLOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289963_a_291292]
-
STRIGĂTURĂ, specie a liricii folclorice care însoțește jocurile populare, unele petreceri sătești sau familiale (nunta, cumetria), precum și anumite forme de teatru popular, având o structură concisă, cel mai adesea de catren. Rostită, de obicei, în tactul muzicii, s. prezintă un ritm specific de emitere
STRIGATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289980_a_291309]