22,583 matches
-
lor. Acela trebuia să fie Orașul Frumuseții ! Cu oameni perfecți, clădiri perfecte, străzi perfecte, lumină perfectă, ploaie și zăpadă programată, gazon, flori și copaci de plastic (fiindcă sunt igienici), lebede de plastic pe oglinzi perfecte care țineau loc de lac, mâncare o pastilă pe zi, ca să nu se mai piardă timpul cu pregătirea ei, doar timpul înseamnă bani ! Muzica nu avea ce să caute, e pierdere de vreme și, în plus, naște gânduri, iar gândurile nu pot fi niciodată perfecte... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înghițitură. Își trezi prietenii și fiecare avea în mână o bucățică de pâine mică, pătrată, mirosind a soare, a trandafiri de dulceață, a zăpadă și țurțuri... O mâncară. Era bună și dulce, atât de dulce cum niciodată nu fusese vreo mâncare. Se uitau uimiți unul la altul, nu le venea să creadă. "O să-i spunem cabanierului, să vedem ce zice el" își spuseră. Cabanierul tocmai urca poteca, în hainele lui de sărbătoare. Când ajunse lângă ei, se scotoci în buzunarul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe sus!" Atunci, bărbatul s-a uitat la copil și am văzut cum în ochi îi juca toată bucuria și toată lumina soarelui. "Nu veniți la masă? Ia-l și pe prietenul tău, spală-l și haideți, că se răcește mâncarea!". Apăruse mama lui. Atunci am înțeles că fusesem văzut și mi s-a făcut tare rușine și frică. Mă gândisem că, dacă mă descoperă, or să mă pocnească și or să mă alunge doar trăsesem cu ochiul și nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zi senină. Aerul era proaspăt și rece după ploaia de astă-noapte. Ce liniște ! Am să ies să mulțumesc vecinilor, să-mi văd cunoștințele, prietenii... În curtea casei de alături, o fetiță de vreo 5-6 anișori cu figura serioasă dădea de mâncare câinelui. Ce bine seamănă cu vecina mea! Nu știam că are o nepoată așa de mare!... Cum mă uitam la ea, fetița ridică privirea : "Bună dimineața... și-mi spuse pe nume (probabil mă cunoștea de la mama ei). Ai dormit bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zi senină. Aerul era proaspăt și rece după ploaia de astă-noapte. Ce liniște ! Am să ies să mulțumesc vecinilor, să-mi văd cunoștințele, prietenii... În curtea casei de alături, o fetiță de vreo 5-6 anișori cu figura serioasă dădea de mâncare câinelui. Ce bine seamănă cu vecina mea! Nu știam că are o nepoată așa de mare!... Cum mă uitam la ea, fetița ridică privirea : "Bună dimineața... și-mi spuse pe nume (probabil mă cunoștea de la mama ei). Ai dormit bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că atunci când ești iubit nu-ți mai e foame? Și chiar trăiam din iubirea ei. Tot pentru ea mă duceam, când mă lăsa învățătorul, la sinagogă (erau multe de făcut în casă și trebuia cumva să-mi câștig adăpostul și mâncarea). În ziua aceea, învățătorul era singur. M-a chemat la el. Mi s-a făcut frică. Acuș o să-mi spună să plec. Dar unde, Doamne?! Dar nu, nu era asta. S-a uitat lung la mine cine știe ce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa puteau să miroase ca aerul încărcat de soare și miere și flori... chiar așa erau, fiindcă, atunci când m-au atins, am simțit căldura soarelui pe bot, în gură, în inimă și m-am simțit îndestulat (nu "sătul", ca de la mâncare, ci altfel, cum nu mai fusesem niciodată și nu știam ce înseamnă asta) așa că mi s-au muiat picioarele și am îngenuncheat. Doar așa am cutezat să mă uit mai sus : atunci i-am văzut chipul. Să nu mă întrebați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
da. Eram măgar iar Regele știa asta. Nu avea de ce să-mi fie rușine sau frică. Nu spunea nimic. Doar se uita. Și tot ce-mi spusese mama despre soare și stele, despre flori și câmp, despre cea mai bună mâncare și despre libertate, despre cele mai frumoase ființe caii despre vise și despre oameni, despre cerul unde o să ajungem dacă facem treabă bună pe pământ și-i ascultăm pe stăpânii noștri, buni-răi, așa cum sunt și ei toate erau acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o cruciuliță-două din mătase roșie tot mai puneam și noi în cusătură, că știm că e al nostru și să-l iubim; doar se știe, până nu muncești tu cu mâna ta, nu iubești și nu respecți nici hainele, nici mâncarea, nici munca altora, nici pământul și nici cerul care te hrănește. Și încă ceva: aș fi putut spune "arnici" în loc de "mătase colorată", da' cred că nimeni nu mai știe acuma ce e ăla "arnici" abia dacă mai știe ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Oare de ce trebuie să se facă mai întâi noapte și abia după aceea să se înțeleagă toți, cu toții, mai întâi să fim în lanț ca să fim pe urmă liberi, mai întâi să ne fie foame ca să ne putem bucura de mâncare, mai întâi... Știi ce ?! Mai întâi o să-ți scuture ție stăpâna cojoaca și după aceea o să poți dormi !!!.... Aoleu ! mi-am zis, se aud până și gândurile ! Sigur că se aud gândurile, mai ales când te apuci să urli așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mine mă altoia! Auzi! "O face ca să iasă om din mine". Da' așa, ce eram?!) Ei, da, o ascultam pe mama, fiindcă-mi părea tare rău de ea. Numai într-un plâns o ducea de când murise el. Ne făcea de mâncare, ne spăla, ne ducea la culcare... dar deodată i se umpleau ochii de lacrimi și stătea așa, dusă, nu vedea, n-auzea nimic, puteai să și strigi lângă ea. Pe urmă ne lua la sărutat pe fiecare... Sau nu. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lor. Povesteau a nu știu câta oară ce se întâmplase acolo, pe dealul cu cruci. "Și când te gândești că El a înviat morți, a vindecat până și leproși, și orbi și tot ce vrei ne-a dat și de mâncare pe săturate când îl ascultaserăm ziua întreaga și nu aveam nimic la noi de-ale gurii, ți-aduci aminte, doar eram împreună și nici El n-avea..." zicea unchi-mio. "Eu credeam că o să se facă rege și o să ne scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
toată lumea la noi o cunoaște pe ea, știe că eu sunt fratele ei (da' cine nu ne cunoaște acum, de când cu pățania mea!)... Tot vin care mai de care și-mi caută vorbă, să vadă dacă răspund, mă îmbie cu mâncare ce-și închipuie, oare, că sunt un duh și nu eu, Lazăr, de-adevărat ?! Ba unii vin și pun mâna pe mine, pe urmă dau din cap așa, cu îndoială și mirare mare și pleacă iar când ajung la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de asta o fi așa de bun cu noi, copiii, ba chiar și cu oamenii mari: el zicea că suntem toți copiii unui singur tată, care este în ceruri. Noi îl iubeam, fiindcă era tare bun, iar când avea de mâncare (era un pescar iscusit), avea tot satul de la el. Și nu duceam grija mâncării niciodată. Cei din sat se cam temeau de el. Îl știau al lor și-l iubeau în felul lor aspru, ca marea dar nu prea vroiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
oamenii mari: el zicea că suntem toți copiii unui singur tată, care este în ceruri. Noi îl iubeam, fiindcă era tare bun, iar când avea de mâncare (era un pescar iscusit), avea tot satul de la el. Și nu duceam grija mâncării niciodată. Cei din sat se cam temeau de el. Îl știau al lor și-l iubeau în felul lor aspru, ca marea dar nu prea vroiau să aibă de-a face cu el. Când plecau cu bărcile la pescuit, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe înserat, când o mulțime de oameni Îl ascultase o zi întreagă și n-aveau ce să mănânce decât câteva pâinițe de orz și niște peștișori, El a ridicat ochii la cer (Aaa, știu ! l-am întrerupt. Și a cerut mâncare de la Tata, nu ?! Chiar așa ! a spus bătrânul meu), așa că a ridicat ochii la cer, a binecuvântat cele câteva pâinițe și peștișorii, pe urmă le-a dat ucenicilor Lui să le împartă și ce să vezi ! Nu numai că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
plouă și bate vântul) și m-am săturat... și acuma, când vă spun vouă, am gustul acela dulce în cerul gurii și căldura pe care am simțit-o atunci, uite aici, în piept... Dar dacă vindeca oamenii și dădea de mâncare la toți, de ce nu L-au pus rege pe El în țara aceea ?! am întrebat eu. Vezi tu, îmi răspunse bătrânul fiindcă El era deja rege, dar în împărăția Tatălui Lui, iar El vroia ca oamenii să-L cunoască pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înaintea mea ! Nici soarele nu s-a ridicat din ceață ! Ce-i cu tine ?! Mă uitam îmbufnat la nisipul ud și tăceam. Ce nu ți-a convenit ?! Ori ți-e foame ? S-a făcut răcoare și frigul cere-ntotdeauna de mâncare du-te și ia din barcă : mai e niște pâine, astâmpără-ți foamea oleacă... Uite, mergem la pește și pe urmă-l frigem la foc și să vezi tu cum ne săturăm amândoi ! Am dat din cap: nu, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
auzit !... Că dacă l-a auzit, nici n-avem timp să fugim ! Chiar așa ! continuă el. Doar nu-ți închipui că silești marea să facă ce vrei tu, adică să te lase să mergi cu barca, să-ți dea de mâncare, ba chiar să nu-și iasă din malurile ei. Dacă e liberă (doar tu ai spus că ești liber ca marea și ca vântul) dacă e liberă, continuă el, poate să-și aleagă, uite, chiar acuma, alte maluri, iar fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
intră o bătrâna "ca în povești" , gârbovită, cu basma de lână, îmbrăcată în maro-negru, cu un coș în mână și un băț în care se sprijină, în cealaltă; scoate o pâine, o sticlă cu lapte, o farfurie cu ceva de mâncare) Bătrâna: Hai, mâncați și voi ceva uite, laptele e fierbinte, poate vă încălziți. Dacă cel mic nu se scoală din pat până mâine dimineață, îl sui în căruță și-l ducem la spital; o fi făcut aprindere la plămâni, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
laptele e fierbinte, poate vă încălziți. Dacă cel mic nu se scoală din pat până mâine dimineață, îl sui în căruță și-l ducem la spital; o fi făcut aprindere la plămâni, că frig e, lemne nu-s, iar de mâncare, ce am eu, asta vă dau și vouă și (spune cu fața la public, ca și cum ar vorbi pentru ea ) Dumnezeu știe cum ne mai ducem cu toții zilele de azi pe mâine... (se întoarce spre pat, se apropie și-i pune mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de ici de colo ca un tânăr absolvent de Conservator să fie Pus să dirijeze o orchestră a Filarmonicii! Bunicilor du-le sărutări și urări de sănătate. ― Bine, tati. Când mă Întorc, după amiază, Îți voi aduce și ceva de mâncare - după prescrierea medicului curant... ― La revedere, Despi. ― Te sărut, tati. Să faci nani. Mai lasă cursurile acelea. Până acum au fost bune și când ai nevoie de liniște vrei să le Îmbunătățești? ― Să știi că ai dreptate, Despi. Și unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lui Gruia, pe tatăl meu, pe Despi și, pe soția mea, plus soția ta. În total ar fi nouă oameni. La aceștia, să-l adăugăm și pe nenea Mitru. Deci, zece - a făcut socotelile profesorul. ― Eu gândesc să comandăm de mâncare la un restaurant. De ce nu mai viază „Hanul lui Topor” așa ca pe vremuri? - s-a Întrebat Petrică cu nostalgie. ― Întrebarea e cine să le aducă? - a vorbit Gruia. ― Nenea Mitru. Cine altul? ― Numai să nu-l ia cineva la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Maranda, știind prin ce a trecut tata Toader după ce s-a Întors din război, au privit la el Încurajator... ― Apoi dacă mă-i agiuta și tu, fata moșului, oi povesti toată tărășănia.- a consimțit el. ― Păi gazda ne Îndeamnă la mâncare, la băutură, dar povestea a rămas neterminată. Cine o Înnoadă, ca s-o ducă mai departe? - a Întrebat Nicu. ― Știu eu pe unul care a promis să spună povestea până la capăt - a răspuns Petrică. ― Și cine-i acela? - și-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
durere. ― Iote că durerile nu i-o luat mințile - a observat cu mândrie mama Maranda. ― Abia atunci am scos hrana rece pe care o aveam la noi. „Cu ce te pot ajuta?” - l-am Întrebat eu, punându-i În față mâncarea din sacul de merinde. Ca și cum foamea de atunci i-ar fi revenit acum, Petrică a mușcat hulpav dintr-o plăcintă. După care a continuat: „Mă descurc singur, Petrache băite”. ― Am Început să mâncăm, dar urechea ședea la pândă... Orice zgomot
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]