KorAP: Find »[drukola/base=maică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...603 >

15,061 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

ligheanul ăsta? Broanteș dădu din cap că nu. — De la Sobieski - spuse cu nostalgie Cosette. Ce om! Fala creștinătății! Da’ știi cum l-am cunoscut? Episodul 59 COSETTE POVESTEȘTE — Eu am fost crescută, ba întrucâtva și educată, la un pension de maici din Camenița - urmă Cosette, luând o poziție mai sobră. Părinți n-am, fiind născută, din câte mi-am dat seama, în urma pătrunderii generalului Basta în Transilvania. Cred asta deoarece maica Ravena, care m-avea în custodie, mi-a spus când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fost crescută, ba întrucâtva și educată, la un pension de maici din Camenița - urmă Cosette, luând o poziție mai sobră. Părinți n-am, fiind născută, din câte mi-am dat seama, în urma pătrunderii generalului Basta în Transilvania. Cred asta deoarece maica Ravena, care m-avea în custodie, mi-a spus când m-am făcut mai mărișoară că la trei ani, adusă la pension de un negustor, nu știam decât două cuvinte: Mamă și Vater. Negustorul mă găsise în niște tufe pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
știam decât două cuvinte: Mamă și Vater. Negustorul mă găsise în niște tufe pe lângă Turda, plângeam și mâncam mure. Ce-ai văzut în album e la mișto. La pension n-am dus-o rău: învățam latina și-o pieptănam pe maica Ravena, pe numele ei adevărat contesa Danuta Wodynska, o mândrețe de femeie, foarte credincioasă, că de-aia și intrase la mănăstire: se ruga o dată la castelul ei și s-a pogorât un înger, dar dimineața a văzut că era cazac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
dimineața a văzut că era cazac, și încă ortodox. La opt ani puteam traduce din Tit Liviu, la nouă spuneam pe de rost toată slujba, iar la zece știam unde-și ține stareța cheile. Așa am putut citi, după ce adormeau maicile, „Ars Amandi” a lui Ovidiu. N-am priceput eu tot ce scria acolo, dar am reținut imaginile. M-au botezat Cosette, că stareța era moartă după Franța. în urbe nu ieșeam decât cu corul, la catedrală. Nu voi să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
M-au botezat Cosette, că stareța era moartă după Franța. în urbe nu ieșeam decât cu corul, la catedrală. Nu voi să mă laud, dar nimeni nu cânta ca mine. Odată, într-o duminică, să fi avut vreo 16 ani, maica Sampdoria, care stătea lângă mine în cor, m-a cotit și mi-a arătat în rândul întâi de bănci un bărbat tânăr, vânjos, cu picioarele cam scurte, dar bine strâns în talie, stând cu spatele la noi. „Cine e?” am șoptit eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
De oratore a lui Cicero, de care nu se despărțea niciodată. — Vezi și dumneata ce văd eu? - șopti spătarul. — Unde? — Uite-acolo, lângă ușă! Barzovie-Vodă își îndreptă privirea într-acolo. — Ptiu, drace! - făcu Barzovie scuipând în așternutul curat ca lacrima. Maică Precistă! De unde a răsărit asta, spătare? — Știe-o hingherii, Măria-Ta - spuse spătarul fără să-și ia ochii de la cadână. Când m-am trezit era acolo. — Să ne facem că dormim, poate pleacă - zise Barzovie-Vodă. — Fă-te dumneata, eu stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
turci, au fost înfrânți de cneazul Dimitri, siliți fiind astfel să se alieze cu otomanii și să se infiltreze împreună în Moldova, ca să-l facă pe el, pe Barzovie, să bată drumurile și să-și pună, iată, stomahul la-ncercare. — Maică Precistă! - gemu Barzovie, ștergându-și colțurile gurii cu o olandă. Aibi îndurare de mine! în concepția medievală despre lume și viață, apelul la o instanță supremă, divină, avea de multe ori o funcție terapeutică. Invocând numele unor ființe supranaturale ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
adolescență, singura vârstă în care... — Aveți dreptate - îl întrerupse sora ușor ciupită. Pe mine mă cheamă Fibbia. Tatăl nostru, surugiu, văzând că intrăm în adolescență și că nu-i țipenie de om în jur, s-a gândit să ne dea la maici, la Ursuline. — Mare greșeală! - își aduse aminte Amada. — De ce? - întrebă Tresoro. — Nu știu dacă ați fost vreodată la Ursuline - spuse Fibbia. — Am fost o dată, în treacăt - spuse căpitanul Tresoro. — Ei, o dată, mai treacă-meargă, dar să stai acolo ani în șir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
atunci când va voi, ți se va arăta El însuși. Uite, ia-o pe drumeagul ăsta la stânga, mergi tot înainte și nu-ți fie teamă, că aici de cum ai intrat, toți te cunosc. Se știe și ce lapte ai supt de la maică-ta”. Iovănuț păși pe Marea Poartă. O, minunăție a minunățiilor! O, desfătare a desfătărilor! în fața ochilor lui se deschise cea mai frumoasă priveliște pe care o putuse gândi vreodată. Nici nu știu la început spre ce să privească mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea, aplecată, tăia hârșâind gâtul unui cocoș, când tânărul haiduc, întinzând mâna după colierul jupâniței prinse în sfârșit după luni de inactivitate în codru, uită scopul mișcării și pătruns de frumusețea firii își trece palma sfielnic pe după umerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sărutau apăsat, de trei ori, pe obrăjori, ascunzându-și tulburarea, căci nu se cuvenea să te-arăți suflet de muiere în asemenea împrejurări, când poate că pleci pentru totdeauna. Din toate părțile se auzeau bocete, suspine, sfaturi: „Ai grijă, Egorușka maică, nu te băga tu în față după cum ți-e felul, că numai pe tine te am”; „să-mi aduci niște ilice și vreo cațaveică, că vezi și tu, numai zdrențele astea au mai rămas pe mine”; „să nu te puie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Agache. După o vreme, în odaie intrară, cu o clară expresie de neliniște pe chip, două femei. Amândouă n-arătau rău. Mai ales nevasta vel-comisului, tinerică bine, se vedea cât colo că e făcută să calce pe delături. Dar nici maică-sa nu era de lepădat. Vel-comisul se opri în fața lor. — Uite ce e, dragele mele - începu el grav. Până a fost Sima-Vodă ați făcut ce-ați vrut. Acuma Sima-Vodă nu mai e. Dacă vă mai prind vreodată că umblați lela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
problemă! - răspunse surâzător grecul. Chiar de m-aș fi gândit, pentru că într-adevăr mă puteam gândi că te-au pus să mă spionezi să știe dacă mi-a mai rămas ceva... Dar nu m-au pus, uite, mă jur pe Maica Preacurată... — Nu trebuie să te juri! - îl opri grecul. Chiar de-ai fi iscoadă, ești o iscoadă de treabă și văd că mă-nțelegi că... — Dar nu sunt iscoadă! - imploră Metodiu. — Să zicem că nu ești - spuse grecul, dar hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

aducem apă, spuse. Doi dintre noi ar trebui să meargă până la puțul Sidi-Kaufa și să vină înapoi cu toată apa pe care o pot aduce în girbe, căci altfel riscăm să nu ieșim vii de-aici. — Și vitele? îl întrebă maică-sa. — Le ducem la munte, să lingă roua ce se depune în zori pe pietre, răspunse Gacel, prea puțin convins. Cu puțin noroc, cămilele și caprele vor rezista. Și oile? Bănuiesc că vom pierde o mare parte din ele, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
așa cum o ocrotise câtă vreme îi mai rămăsese o suflare de viață. Dar ea, care ar fi putut învăța atâtea de la acel maestru extraordinar, nu făcea altceva decât să se ghemuiască într-un ungher, neajutorată și neputincioasă. Nu plângea, pentru că maică-sa o învățase că o adevărată targui nu plânge. Nu implora, pentru că generații de sânge imohag curgeau prin venele sale. Nu făcea decât să-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
de gând să-i omori? Dacă n-am încotro, o voi face. — Pentru un pic de apă? — Ți-e sete? — Foarte tare. — Păi, dacă te-aș lăsa aici și nimeni n-ar veni după tine, mâine ai omorî-o pe maică-ta pentru o picătură de apă... Scoase din teacă hangerul pe care-l purta tot timpul la brâu și tăie cu el cureaua groasă cu care-i legaseră mâinile. Și acum, du-te! spuse. — Pot să beau ceva? — Nu. — Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Frumoasă panoramă, pe Dumnezeul meu! O spui ca și când te-ar distra... — Nu chiar! Nu mă distrează absolut deloc, fiindcă e o situație care-mi scapă de sub control și asta mă înnebunește. Ce familie are păduchiosul ăsta? — Din câte știm, pe maică-sa, un frate și o soră, dar toți trei stau probabil ascunși împreună cu prizonierii. — Și nu mai are pe nimeni în altă parte? — Nu, din câte știu eu. — Din ce trib face parte? — Din tribul Kel-Talgimus; pe care-l numesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
intrarea în refugiu. Mai erau două ore până când prima geană de lumină să mijească la orizont, și el era deja în picioare, gata să înceapă călătoria de întoarcere, de astă dată cu tânărul italian. După ce-și luă rămas-bun de la maică-sa și de la frații săi cu gândul că poate n-o să-i mai vadă niciodată, adună cămilele și porni la drum fără să se oprească nici o clipă, până când o timidă rază de soare apăru la orizont; și atunci se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
decât o glorie efemeră - dar și mai mult îl sperie faptul că, oricât ar fi încercat, niciodată n-ar fi putut înțelege ce fel de oameni sunt cei care încearcă un sentiment de plăcere riscându-și viața în mod inutil. Maică-sa îl învățase, pe când era copil, că viața este cea mai mare comoară pe care Allah i-o dă unei ființe umane în momentul când se naște și că cea dintâi obligație a acesteia este s-o păstreze până când însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fi aici. Arătă cu mândrie arma. Am încercat-o pe drum și nimeresc o piatră de la trei sute de pași. - Zâmbi fericit și adăugă: Și pe deasupra mai avem și un binoclu pentru întuneric... - Se înclină și abia atinse cu buzele obrazul maică-sii. - Nu te mai necăji - o rugă. O să trecem noi și peste asta, dar ca să reușim, va trebui să ne apucăm de treabă chiar acum. De îndată se îndreptă spre celălalt capăt al peșterii, unde se aflau ostaticii, și întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
am hotărât. — Te întorci la puț? — În mod sigur nu. Locul acela nu mai are nici un viitor. În realitate, niciodată n-a avut... Vru să mai adauge ceva, dar se întrerupse văzând că de după stânci apăru grupul format din ostatici, maică-sa și soră-sa... - Iată-i! exclamă. Întregi și nevătămați. — Slavă Domnului! Pilotul se duse să le strângă mâna și să-i îmbrățișeze pe cei ce păreau idiotizați, deoarece se aflau afară din peșteră și la câțiva metri de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
putem face ca să-i „spălăm“ nu e ceea ce face tatăl lui Pino Ferrara, ci să-i folosim bine. Toată lumea spune că o să folosească bine banii, dar când vine momentul nimeni n-o face. — Noi putem fi o excepție... - îi spuse maică-sa. Îți dau o soluție: păstrăm jumătate din banii ăștia, iar cealaltă jumătate o folosim ca să reparăm puțurile din zonă, că au foarte multă nevoie. Oamenii noștri au nevoie de apă și tu știi asta. Gacel Sayah nu răspunse imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
acum? Plecăm cât mai repede. — Cu o singură cămilă...? observă Suleiman. Femeile nu vor suporta trei zile de mers. — Și ce soluție avem? — O să mă duc la Sidi-Kaufa și mă întorc cu un camion - răspunse Suleiman. — Un camion...? repetă uimită maică-sa. Vrei să închiriezi un camion numai pentru noi? — De ce nu? Acum ne putem permite. Ce repede te-ai obișnuit să fii bogat...! îl ironiză Laila pe un ton glumeț. Nici mai mult nici mai puțin decât un camion...! — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Laila pe un ton glumeț. Nici mai mult nici mai puțin decât un camion...! — Nu e un cap de țară! — Și unde ajungem dacă o să cheltuim banii așa...? Gacel se văzu obligat să intervină, așa că, lăsându-se pe vine lângă maică-sa, scoase două bancnote din teancul gros pe care-l ținea în mână și i le flutură foarte încet în fața ochilor. — „Asta“ ajunge ca să plătim un camion care să ne ducă foarte departe... - spuse, în timp ce cu cealaltă mână îi mângâie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-și cumpere o casă mare în miticul Tombuctu, unde ar fi putut crește zeci de cămile, dar adevărul e că nu-l atrăgeau nici una, nici alta. Își dădea seama că nu are nici un drept să-i târască după el pe maică-sa și frații lui, așa încât bănuia că din acel moment va începe poate o lentă, dar inevitabilă slăbire a relațiilor existente în sânul familiei. În mod paradoxal, libertatea de a alege pe care ți-o oferă bogăția distanțează mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]